Fotbal: Manchester United a făcut o ofertă pentru Casemiro, mijlocaşul lui Real Madrid
Clubul de fotbal Manchester United a făcut o ofertă pentru Casemiro, mijlocaşul brazilian al lui Real Madrid, a anunţat joi BBC, potrivit căruia valoarea tranzacţiei s-ar ridica la aproximativ 60 de milioane de lire sterline.
Casemiro, care are 30 de ani, ar deveni unul dintre cei mai bine plătiţi jucători ai lui United dacă ar decide să se alăture echipei aflate în ultimul loc în Premier League după două meciuri.
După ce a renunţat la aducerea lui Adrien Rabiot de la Juventus, din cauza pretenţiilor financiare exagerate ale jucătorului, United şi-a îndreptat atenţia către Casemiro. Clubul încearcă să remedieze slăbiciunile din linia mediană a echipei antrenate din această vară de Erik ten Hag.
Casemiro a venit în 2013 la Real, cu care a câştigat de trei ori La Liga şi de cinci ori Liga Campionilor.
Deşi Casemiro are contract până în 2025, Real ar putea ţine cont de amploarea ofertei lui United şi nu s-ar opune plecării jucătorului. Acesta ar putea juca până în 2027 la "diavolii roşii" odată ce s-ar adăuga opţiunea unui sezon suplimentar.
Unul dintre cei mai buni mijlocaşi defensivi din lume, Casemiro este printre cei 30 de jucători nominalizaţi în acest an pentru Balonul de Aur. El a marcat 24 de goluri în 222 de meciuri pentru Real Madrid.
AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Vlad Constantinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: România a pierdut ultimul meci din grupele Cupei Billie Jean King pentru junioare
Echipa de tenis a României a fost învinsă de formația Statelor Unite, cu scorul de 2-1, miercuri, în ultimul său meci din Grupa a 4-a a Cupei Billie Jean King pentru junioare, care are loc la Cairo (Egipt). Sara Nicole Sitar a învins-o pe Hannah Ayrault cu 3-6, 7-5, 6-4 în primul meci de simplu, dar Maria Valentin
Fotbal: Jude Bellingham, cel mai tânăr jucător care atinge borna de 60 de meciuri în Liga Campionilor
Internaționalul englez Jude Bellingham, titular la Real Madrid în victoria de la Atena, 3-2 cu AEK, a devenit, miercuri, cel mai tânăr fotbalist din istorie care a atins borna de 60 de meciuri disputate în Liga Campionilor la fotbal, la doar 25 de ani și 128 de zile, informează EFE. Recordul anterior era deținut tot de un juc
Fotbal: Nico Paz (Como) a dedicat golul său din meciul cu Lens lui Jesus de Miguel
Fotbalistul hispano-argentinian Nico Paz i-a dedicat golul său lui Jesus de Miguel, jucătorul echipei Tenerife care a încetat din viață în urma unei ciocniri violente cu portarul formației FC Andorra, survenite în timpul unui meci disputat luni, aducându-i astfel un omagiu în timpul partidei din Liga Campionilor dintre Como și Lens, c&ac
Fotbal: Ai un sentiment fantastic atunci când câștigi meciuri pe final, declară Mourinho
Jose Mourinho, antrenorul echipei Real Madrid, a afirmat că 'îți dă un sentiment fantastic când câștigi meciuri pe final', referidu-se la victoria elevilor săi pe terenul formației AEK Atena (scor 3-2), pecetluită cu un gol marcat de Fede Valverde în minutele adiționale, informează EFE. 'Evident, prefer să c
Tenis: Carlos Alcaraz s-a calificat în optimi la Paris (ATP)
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul trei mondial, s-a calificat în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1000 de la Paris, dotat cu premii totale de 6.309.095 de euro, miercuri, după ce l-a învins pe americanul Alex Michelsen (35 ATP), cu 7-6 (7/4), 6-3, transmite AFP. Alcaraz, al doilea favorit al competiției, s-a im
Fotbal: Sporting Lisabona îl anunță pe Paulo Fonseca în funcția de antrenor
Clubul portughez de fotbal Sporting Lisabona a anunțat, miercuri, că Paulo Fonseca este noul antrenor al echipei, după ce și-a reziliat contractul cu gruparea franceză Olympique Lyon, urmând să-l înlocuiască pe Rui Borges, care a fost demis recent, informează EFE. Într-un comunicat transmis Comisiei Pieței Valorilor Mobiliare
Auto - F1: Fostul campion mondial Alan Jones a decedat la 80 de ani
Alan Jones, unul dintre cei doi piloți australieni care au câștigat titlul de campion mondial în Formula 1, a încetat din viață joi, la vârsta de 80 de ani, anunță mass-media de la antipozi, citată de AFP. Jones a câștigat 12 Mari Premii în cariera sa și a devenit campion al lumii în 1980, călcân
Fotbal: Anastasios Douvikas, noul lider al clasamentului golgheterilor Ligii Campionilor
Grecul Anastasios Douvikas, atacantul echipei Como, a preluat conducerea în clasamentul golgheterilor Ligii Campionilor la fotbal, după hat-trick-ul pe care l-a reușit miercuri seara pe terenul formației RC Lens, unde oaspeții s-au impus cu scor neverosimil, 9-1, stabilind astfel un nou record al competiției. Cu total de șase goluri marc
Fotbal: Scor record pentru Como în Liga Campionilor, 9-1 cu Lens, în deplasare
Debutanta Como a surclasat-o pe RC Lens cu scorul de 9-1, miercuri seara, în deplasare, în etapa a patra a Ligii Campionilor la fotbal. Como este prima echipă care reușește să înscrie opt goluri în deplasare în Champions League. Grecul Anastasios Douvikas a reușit un hat-trick (7, 32, 57), celelalte goluri ale oas
Fotbal: Farul Constanța, eliminată la loviturile de departajare din Youth League
Farul Constanța a fost eliminată din competiția juvenilă de fotbal UEFA Youth League, de către Sheriff Tiraspol, care s-a impus cu 7-6 la loviturile de departajare, miercuri, pe stadionul Sheriff, în manșa secundă din turul al doilea, după o victorie cu 3-1 la finalul timpului regulamentar. Farul, câștigătoarea Ligii de Tineret &ic
Baschet masculin: CS Dinamo București a pierdut in extremis în Polonia, în FIBA Europe Cup
CS Dinamo București a fost învinsă in extremis de formația poloneză Zastal Zielona Gora, cu scorul de 95-93 (15-30, 28-16, 24-25, 28-22), miercuri seara, la Zielona Gora, într-un meci din Grupa B a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Dinamo a pierdut un meci în care a fost în avantaj cea mai mare parte a ti
Fotbal: Real Madrid a câștigat dramatic la Atena, 3-2 cu AEK, în Liga Campionilor; Liverpool, învinsă de Fenerbahce
Real Madrid a învins-o dramatic pe AEK Atena, cu scorul de 3-2, miercuri seara, în capitala Greciei, într-un meci din etapa a patra a Ligii Campionilor la fotbal. Gazdele au deschis scorul prin mauritanul Aboubakary Koita (12), dar vicecampioana Spaniei a egalat prin Jude Bellingham (32).
Fotbal: Remiză între Rennes și Olympiakos Pireu (0-0), în Europa League
Rennes a terminat la egalitate cu Olympiakos Pireu, 0-0, miercuri seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a patra a competiției de fotbal Europa League. Olympiakos a avut o posesie mai bună (59%-41%) și 4-3 la șuturile pe poartă. Fiecare echipă a avut câte o bară, oaspeții prin columbianul Gustavo Puerta (9),
Gimnastică artistică: Ana Maria Bărbosu, suspendată doi ani de TAS pentru încălcarea regulamentului antidoping
Sportiva română Ana Maria Bărbosu a fost sancționată cu o perioadă de ineligibilitate de doi ani, după ce Divizia Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv a menținut parțial cererea disciplinară a Federației Internaționale de Gimnastică (World Gymnastics) împotriva gimnastei, pentru trei controale antidoping ratate (ADRV), potrivit site-ului TAS de l
Fotbal: Cariera lui Neymar la naționala Braziliei a fost una de succes, a spus Cafu
Cariera lui Neymar la echipa națională ar trebui reținută ca una de succes, a estimat Cafu, fost căpitan al Braziliei, după ce atacantul s-a retras de la prima reprezentativă în urma evoluției dezamăgitoare a Selecao la Cupa Mondială din acest an, informează Reuters. Neymar, cel mai bun marcator din istoria Braziliei, a declarat la sfârșitul lunii













