Fotbal: Şahtior Soligorsk - CFR Cluj 0-0, în turul al treilea preliminar al Europa Conference League
CFR Cluj a terminat la egalitate cu echipa belarusă Şahtior Soligorsk, 0-0, joi seara, în deplasare, pe Stadionul Yeni Sakarya Ataturk din Adapazari (regiunea turcă Sakarya), în prima manşă din turul al treilea preliminar al Europa Conference League la fotbal.
Şahtior a început meciul mai bine şi a avut o primă mare ocazie în min. 7, când Placca a pătruns şi a şutat pe direcţia lui Scuffet.
Campioana României a echilibrat disputa însă tot echipa din Soligorsk a trecut pe lângă gol (16), mingea lovită cu capul de bosniacul Satara (16), după un corner, fiind respinsă de Scuffet în transversală.
Şi CFR a avut o oportunitate mare de a deschide scorul, însă Yuri a trimis mingea cu capul în transversală (19).
După pauză, clujenii au controlat mai bine jocul, însă fără a se apropia periculos de poarta lui Plotnikov. Aproape de gol a fost tot echipa belarusă, însă Placca a fost imprecis (63).
Debeljuh a încercat un şut la poartă (75), dar mingea s-a dus paralel cu buturile adverse. Apoi, Roger a şutat la colţul lung (78), iar balonul s-a dus puţin pe lângă ţintă.
CFR, care nu a făcut un joc grozav, a obţinut o rezultat pozitiv, care îi dă speranţe în perspectiva partidei de pe teren propriu, care va avea loc pe 11 august.
Dacă va trece de Şahtior Soligorsk, CFR Cluj va da peste învingătoarea dintre NK Maribor (Slovenia) şi HJK Helsinki (Finlanda). Campioana României ar urma să joace în deplasare prima manşă, pe 18 august, iar revanşa va avea pe 25 august, la Cluj-Napoca.
Şahtior Soligorsk - CFR Cluj 0-0
Adapazari (Sakarya), Stadion Yeni Sakarya Ataturk
Europa Conference League - turul al treilea preliminar (prima manşă)
Au evoluat echipele:
Şahtior Soligorsk: 49. Maksim Plotnikov - 24. Luka Simunovic, 21. Iegor Filipenko (căpitan), 15. Milos Satara, 5. Nikola Antic - 20. Zaim Divanovic (10. Valon Ahmedi, 73), 8. Ardit Krymi, 18. Nikita Korzun - 96. Vitor Feijao, 11. Fessou Meme Euloge Placca, 7. Igor Ivanovic (22. Roman Iuzepciuk, 79). Antrenor: Serghei Taşuev.
Rezerve neutilizate: 25. Roman Stepanov, 32. Serghei Cernik - 9. Maksim Skavîş, 14. Roman Davîiskiba, 19. Dmitri Podstrelov, 28. Pavel Zabelin, 77. Ilia Cearniak, 92. Igor Karpiţki, 99. Gleb Şavcenko.
CFR Cluj: 1. Simone Scuffet - 6. Danijel Graovac (47. Christopher Braun, 76), 44. Yuri Matias, 3. Andrei Burcă, 45. Mario Camora (căpitan) - 21. Bismarck Adjei-Boateng (28. Ovidiu Hoban, 85), 40. Lovro Cvek - 10. Ciprian Deac, 7. Adrian Păun (17. Jefte Betancor, 69), 8. Roger (11. Claudiu Petrila, 85) - 22. Gabriel Debeljuh. Antrenor: Dan Petrescu.
Rezerve neutilizate: 23. Rareş Florian Gal, 34. Cristian Bălgrădean - 2. Karlo Brucic, 15. Emmanuel Yeboah, 33. Denis Kolinger, 37. Mihai Bordeianu, 73. Karlo Muhar.
Arbitru: Ioannis Papadopoulos; arbitri asistenţi: Konstantinos Nikolaidis, Vasileios Nikolakakis; al patrulea oficial: Athanasios Tzilos (toţi din Grecia)
Cartonaşe galbene: Satara (45+1), Korzun (48), Deac (80), Iuzepciuk (88).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editori online: Adrian Dădârlat, Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Fotbal: Sepsi OSK, învinsă cu 3-1 de Djurgaardens IF în turul 3 preliminar al Conference League
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tir sportiv: Peter Sidi a adus României aur la Mondialele de la Cairo
Sportivul român de origine maghiară Peter Sidi (CSA Steaua) a cucerit medalia de aur, luni, în proba de pușcă standard open 300 m, la Campionatele Mondiale de tir sportiv de la Cairo. Sidi s-a impus cu 585 de puncte, devansându-i pe elvețianul Gillers Vincent Dufaux, medaliat cu argint, și pe finlandezul Aleksi Leppa, medalia
Fotbal: Meciul cu PSG din Liga Campionilor, un 'bun test' pentru FC Barcelona, spune antrenorul Flick
Deplasarea la Paris va reprezenta 'un test foarte bun' pentru FC Barcelona în Liga Campionilor, potrivit antrenorului Hansi Flick, care consideră că gruparea pariziană are un lot 'mai matur' decât al său, scrie AFP. Această partidă este cel mai așteptat duel al începutului de sezon, punând față în
'Jucăm împotriva lui Atletico, echipă ce a marcat fotbalul european', spune antrenorul Hoeness (VfB Stuttgart)
Antrenorul echipei VfB Stuttgart, Sebastian Hoeness, a descris-o pe Atletico Madrid — adversara de marți din Liga Campionilor — drept o echipă 'care și-a pus amprenta asupra fotbalului european' și a afirmat că antrenorul acesteia, Diego Simeone, este unul dintre cei mai buni tehnicieni din ultimii ani, scrie EFE. 'Cari
Fotbal: Antrenorul lui Liverpool se așteaptă la un meci 'ciudat' cu Villarreal, pregătită de fostul său secund
Antrenorul echipei de fotbal Liverpool, spaniolul Andoni Iraola, a declarat luni că se așteaptă la un meci 'special, ciudat' împotriva prietenului și fostului său secund Inigo Perez, în prezent la cârma lui Villarreal, marți, pe Anfield, în Liga Campionilor, relatează AFP. 'Este un meci special pentru mine.
Fotbal: TAS spune că o decizie privind recursul Senegalului referitor la Cupa Africii pe Națiuni 2025 se va da în noiembrie
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunțat luni că completul care analizează contestația Senegalului împotriva victoriei Marocului în finala Cupei Africii pe Națiuni 2025 își continuă deliberările și preconizează că va pronunța o decizie până la sfârșitul lunii noiembrie, scrie EFE. În urma unei audieri desfășurate cu uș
Fotbal - Franța: Meciurile de Liga Campionilor nu sunt puse sub semnul întrebării în urma violențelor (ministru)
Meciurile din Liga Campionilor la fotbal nu sunt puse sub semnul întrebării din cauza violențelor care au avut loc în weekend în Franța, a declarat ministrul francez de interne, Laurent Nunez, informează AFP. Laurent Nunez a exclus luni orice dubiu cu privire la desfășurarea meciurilor programate, în pofida unei mobiliz
Fotbal: 'Pentru a te apăra de Yamal nu trebuie să-i lași balonul', spune antrenorul Luis Enrique (PSG)
Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a declarat că 'cea mai bună modalitate de a te apăra împotriva lui Lamine Yamal este să ai mingea' și să-l împiedici pe jucătorul Barcelonei — pe care echipa sa o va înfrunta în faza grupelor Ligii Campionilor — să intre în posesia ei, scrie EFE.
Ciclism: Pogacar vrea să-și ia revanșa în ediția viitoare a Turului Spaniei după accidentarea din acest an
După ce a suferit o căzătură în timpul Turului Spaniei, în luna august, într-un moment când domina cursa, ciclistul sloven Tadej Pogaèar și-a exprimat duminică dorința de a reveni anul viitor pentru a câștiga singurul Mare Tur care îi lipsește din palmares, informează site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF.
Fotbal: Semenyo (Manchester City), accidentat la genunchi, ar putea lipsi până la opt săptămâni
Extrema echipei Manchester City, Antoine Semenyo, ar putea lipsi de pe teren până la opt săptămâni din cauza unei accidentări la genunchi, a declarat antrenorul Enzo Maresca, scrie DPA. Semenyo a suferit această accidentare în timpul victoriei de sâmbătă, din Premier League, împotriva echipei Ipswich Town.
Fotbal - Liga Campionilor: Borussia Dortmund, fără Konstantinos Karetsas la meciul cu Sabah
Echipa germană de fotbal Borussia Dortmund a făcut deplasarea în Azerbaidjan pentru meciul din Liga Campionilor împotriva echipei Sabah, programat marți, fără mijlocașul Konstantinos Karetsas, informează DPA. 'Kos are o leziune ligamentară la picior. Nu va face deplasarea la Baku și, de asemenea, nu va putea juca împotriva lui Eintracht F
Tenis: Angelique Kerber va fi distinsă cu premiul Legendă a Sportului în Germania
Marea personalitate a tenisului german, Angelique Kerber, va fi onorată cu premiul ''Legendă a Sportului'' în cadrul Balului Sportului German, care va avea loc la Frankfurt pe 7 noiembrie, scrie DPA. Premiul ''Legendă a Sportului'' este acordat sportivilor germani care nu doar că au atins performanțe de ge
Fotbal: Antrenorul echipei Sevilla FC, Luis Garcia Plaza, a criticat dur arbitrajul de la Madrid
Antrenorul echipei Sevilla, Luis Garcia Plaza, a criticat aspru arbitrajul din meciul pierdut cu Real Madrid (1-4), duminică, în prima ligă spaniolă de fotbal, sugerând că ar fi existat un interes pentru ca echipa madrilenă să nu intre în El Clasico împotriva Barcelonei cu un deficit de nouă puncte, după ce arbitrul nu a fost chemat de VAR &ic
Fotbal: Istvan Kovacs va arbitra meciul Real Madrid - RB Leipzig, din Liga Campionilor
Arbitrul român Istvan Kovacs va conduce meciul dintre Real Madrid și RB Leipzig, care va avea loc miercuri, pe Stadionul Santiago Bernabeu, de la ora 22:00 (ora României), în etapa a treia a Ligii Campionilor la fotbal, potrivit site-ului UEFA. Arbitri asistenți au fost delegați Mihai Marica și Ferencz Tunyogi, iar al patrule
Badminton: Campioana olimpică An Se-young a doborât recordul de titluri individuale
Sud-coreeanca An Se-young, campioană olimpică la Paris, în 2024, a devenit jucătoarea cu cele mai multe titluri individuale din istoria badmintonului, ajungând la un total de 47, după ce a câștigat turneul Openul Danemarcei, informează EFE. Acest succes o plasează pe An Se-Young primul loc în clasamentul celor mai titra
Tenis: Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Ningbo (WTA)
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Ningbo (China), dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari, după ce a trecut de chinezoaica Han Shi, cu 6-3, 6-2. Cîrstea (36 ani, 17 WTA), a opta favorită, a obținut victoria după o oră și 15 minute.











