Auto - F1: Familia lui Michael Schumacher se pregăteşte să se mute în Spania
Familia fostului pilot german Michael Schumacher, care păstrează în continuare misterul în privinţa sănătăţii septuplului campion mondial de Formula 1, se pregăteşte să se mute în Spania, anunţă presa germană.
"Corinna Schumacher: noua sa viaţă la Mallorca", titrează revista germană Bunte în ediţia sa de vineri, dezvăluind să soţia lui "Schumi" a luat decizia de a-şi muta familia pe insula spaniolă, după ce a cumpărat un teren de 200 de hectare în apropierea vilei pe care o deţine din 2017.
Zvonurile mutării familiei Schumacher la Mallorca circulă deja de patru ani. Deşi apropiaţii fostului campion au dezminţit întotdeauna această intenţie, vecinii i-au văzut la faţa locului, iar primarul oraşului a confirmat de asemenea informaţia.
Terenul de 200 de hectare va servi în principal ca ranch pentru cai. Corina şi fiica sa, Gina-Maria, sunt ambele amatoare de călărie şi deţin propriile ranch-uri în Elveţia şi în Texas.
Familia Schumacher a plătit 2,8 milioane de euro pentru acest teren pline de migdali, dar pe care se află şi câteva case dărăpănate, după ce a achitase anterior 32 de milioane de euro pentru uriaşa vilă de la Mallorca, pe care ar fi cumpărat-o de la Florentino Perez, preşedintele clubului Real Madrid. Vila Yasmin are două piscine, o gradina mare, un heliport, un dormitor separat pentru oaspeţi şi o vedere magnifică la Marea Mediterană.
Michael Schumacher, în vârstă de 53 de ani, nu a mai apărut în public după accidentul de schi pe care l-a suferit în 2013 la Meribel (Franţa), iar de atunci au circulat numeroase zvonuri legate de starea sănătăţii sale.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Atletism: Americanul Ja'Kabe Tharp a impresionat la Budapesta; Duplantis și Russell în formă
Noul recordman mondial la 110 m garduri, americanul Ja'Kobe Tharp, a impresionat din nou marți seara în această probă, pe care a reușit să o câștige cu timpul de 12 sec 85/100, la reuniunea atletică de la Budapesta, informează AFP. Tharp, în vârstă de 20 de ani, care a uimit lumea atletismului doborând vechiul
Fotbal - CM 2026: Selecționerul Angliei - Cred că jucatorii știu perfect ce reprezintă acest meci cu Argentina
Argentina este ''pachetul complet'', combinând experiența, rezistența și magia lui Lionel Messi, a declarat antrenorul echipei de fotbal a Angliei, Thomas Tuchel, care speră să-și vadă jucătorii impunându-și stilul și punctele forte, miercuri, la Atlanta, în semifinala Cupei Mondiale din 2026, scrie AFP. '
Fotbal - CM 2026: Didier Deschamps a devenit selecționerul cu cele mai multe meciuri la Cupa Mondială
Didier Deschamps a stabilit un nou record la Cupa Mondială de fotbal, devenind selecționerul cu cele mai multe meciuri conduse la turneele finale (26), cu ocazia semifinalei pierdute de Franța în fața Spaniei (scor 0-2), marți la Dallas, informează DPA. Tehnicianul francez l-a devansat cu o partidă pe Helmut Schoen, care s-a aflat la c&a
Fotbal - CM 2026: Selecționerul Argentinei nu vrea să amestece rivalitatea sportivă cu conflictul teritorial cu Anglia
Lionel Scaloni consideră că amestecarea rivalității sportive dintre Argentina și Anglia cu disputa teritorială legată de insulele Falkland 'ar fi o nebunie', a afirmat selecționerul argentinian în ajunul celei de-a doua semifinale a Cupei Mondiale de fotbal 2026, programată miercuri la Atlanta. Insulele Falkland sau Malvine sunt
Fotbal - CM 2026: 'Viva Espana' - Explozie de bucurie la Madrid
Strigăte de bucurie și claxoane au răsunat, marți noapte, pe străzile Madridului, în timp ce spaniolii sărbătoreau victoria echipei lor împotriva Franței (2-0), la Dallas, un succes care îi aduce la un pas de cucerirea celui de-al doilea titlu mondial la fotbal, relatează AFP. 'Sunt atât de fericit și atât de
Fotbal - CM 2026: Nu am făcut meciul pe care doream să-l facem, regretă Kylian Mbappe
Selecționata de fotbal a Franței, învinsă de Spania (scor 0-2) în semifinalele Cupei Mondiale, 'nu a făcut meciul pe care dorea să-l facă', a regretat căpitanul său Kylian Mbappe după meciul de la Dallas. 'Cred că nu am făcut meciul pe care voiam să-l facem, fie tactic, fie în ceea ce privește nivelul general pe c
Fotbal - CM 2026: 'Jucătorii au fost devastați la vestiar', a afirmat selecționerul echipei Franței
Selecționerul echipei Franței, Didier Deschamps, și-a exprimat profunda dezamăgire, marți, după înfrângerea cu 2-0 suferită de 'Les Bleus' în fața Spaniei în semifinala Cupei Mondiale de fotbal din 2026, afirmând că jucătorii săi erau 'devastați', relatează AFP. 'Dezamăgirea este reală, jucător
Fotbal - CM2026: Franța a pierdut împotriva 'celei mai bune echipe din lume', afirmă selecționerul Spaniei
Franța a fost învinsă în prima semifinală a Cupei Mondiale 2026 de 'cea mai bună echipă din lume', a estimat selecționerul Spaniei, Luis de la Fuente, subliniind că echipa sa a progresat de la un meci la altul. La Roja a dat o lecție de fotbal vicecampionilor mondiali, impunându-se cu scorul de 2-0, prin golurile lui
Fotbal: UNA Strassen s-a calificat în turul al doilea preliminar al Conference League
Echipa luxemburgheză FC UNA Strassen s-a calificat, marți seara, în turul al doilea preliminar al Conference League la fotbal, după ce a învins formația sanmarineză La Fiorita 1967 cu scorul de 2-0, în deplasare, în manșa secundă a primului tur preliminar. UNA Strassen se impusese și în primul meci, cu 1-0.
Fotbal: Levski Sofia, probabila adversară a Universității Craiova în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor
Universitatea Craiova va întâlni echipa Levski Sofia în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, dacă va trece de ML Vitebsk. Campioana Bulgariei a surclasat echipa bosniacă FK Borac Banja Luka cu 4-0, la Sofia, după 1-1 în prima manșă. Pentru Levski au înscris irlandezul Armstrong
Fotbal - CM 2026: Clasamentul golgheterilor
Clasamentul marcatorilor la Cupa Mondială de fotbal din Statele Unite, Mexic și Canada (11 iunie-19 iulie), după prima semifinală, desfășurată marți: 8 goluri: Kylian Mbappe (Franța), Lionel Messi (Argentina) 7 goluri: Erling Haaland (Norvegia) 6 goluri: Harry Kane (Anglia), Jude
Fotbal - CM 2026: Tabloul fazei eliminatorii - rezultate și program
Spania s-a calificat în finala Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. Programul fazei eliminatorii: ȘAISPREZECIMI DE FINALÃ Duminică 28 iunie 22:00 Africa de Sud - Canada 0-1 (Stephen Eustaquio 90+2), Los Angeles - Los Angel
VIDEO Fotbal - CM 2026: Spania s-a calificat în finală, după ce a învins Franța cu 2-0
Selecționata Spaniei s-a calificat în finala Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins formația Franței cu scorul de 2-0 (1-0), marți, pe Dallas Stadium, în prima semifinală a turneului final găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada. Campioana europeană a făcut un joc perfect și nu a lăsat nicio șansă Franței, chiar de
Volei masculin: România, învinsă și de Franța la Campionatul European Under-18
Echipa României a fost învinsă de Franța cu scorul de 3-1 (28-30, 25-16, 25-20, 25-18), marți, la Cisterna di Latina, într-un meci din Grupa a II-a a Campionatului European de volei masculin Under-18 din Italia. Tricolorii, care au câștigat primul set la mare luptă, cu 30-28, s-au înclinat după o oră și 48 de minute.
Fotbal - CM 2026: Plângere formulată la CIO împotriva președintelui FIFA, Gianni Infantino
Un grup pentru drepturile omului a formulat o plângere către Comitetul Internațional Olimpic (CIO) împotriva președintelui forului mondial al fotbalului (FIFA), Gianni Infantino, pentru încălcarea regulilor privind neutralitatea politică în interacțiunile sale cu președintele SUA, Donald Trump, relatează DPA. Grupul pentru drepturile om














