Fotbal: Wayne Rooney, noul antrenor al echipei DC United (oficial)

Fostul jucător-vedetă al echipei Manchester United, Wayne Rooney, revine în Major League Soccer (MLS), liga profesionistă nord-americană de fotbal, pentru a antrena echipa DC United al cărei tricou l-a purtat în 2018 şi 2019, a anunţat, marţi, clubul din capitala Statelor Unite, care se află în mare dificultate sportivă, informează AFP.
"Wayne este o legendă a fotbalului şi unul din antrenorii cei mai pasionanţi şi cei mai dinamici din sportul nostru", a declarat Jason Levien, co-preşedinte la DC United, citat într-un comunicat al clubului. "El a dovedit deja în tânăra sa carieră de antrenor că ştie să conducă un grup".
"Să revin în MLS, să revin la DC United, este o provocare extraordinară pentru mine şi un mijloc de a dezvolta calităţile mele de antrenor", a declarat fostul atacant la o conferinţă de presă. "Eu sunt o persoană ambiţioasă. Vreau să antrenez într-o zi la nivel de top. Iar acest lucru face parte din acest proces", a spus Rooney.
"Sunt convins că prin capacităţile mele de a forma tinerii jucători, noi vom putea aduce echipa pe calea succesului. Va fi nevoie de multă muncă, dar pentru asta sunt aici", a adăugat fostul jucător englez.
Rooney (36 ani), care a antrenat în sezonul trecut pe Derby County din liga secundă engleză, va avea o misiune dificilă la DC United, care împarte ultimul loc cu Chicago Fire în Conferinţa de Vest.
DC United l-a demis pe tehnicianul argentinian Hernan Losada în aprilie, iar de atunci interimatul a fost asigurat de Chad Ashton.
AGERPRES/(AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Dragomir, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: Selecționerul Rusiei, Valeri Karpin, a preluat și banca tehnică a echipei Dinamo Moscova
Selecționerul naționalei de fotbal a Rusiei, Valeri Karpin, a preluat luni funcția de antrenor al echipei Dinamo Moscova, cu scopul de a pune capăt unei 'secete' de 50 de ani de titluri de campioană, scrie EFE. Karpin, care anterior a antrenat echipele Spartak Moscova, Rostov și Mallorca, a fost prezent luni la baza de antrenament a clubului, după ce a
Fotbal: Suporterii lui Standard Liege îl 'adoră' pe Rednic, scrie presa belgiană
'Suporterii îl adoră... dar Rednic are de lucru', scrie luni site-ul walfoot.be, după ce antrenorul Mircea Rednic a semnat cu echipa belgiană Standard Liege, pe care a mai pregătit-o în sezonul 2012-2013.
Fotbal: Edward Iordănescu - Am încredere că putem face din Legia Varșovia un club mare din nou
Fostul selecționer al României, Edward Iordănescu, a afirmat, luni, în cadrul unei conferințe de presă, în care a fost prezentat oficial la conducerea tehnică a echipei de fotbal Legia Varșovia, că a venit cu încrederea că poate aduce din nou glorie clubului polonez. 'Pentru mine este cu adevărat o onoare, sunt mândru și feric
Rugby: Fostul căpitan al naționalei Angliei, Owen Farrell, revine la Saracens
Fostul căpitan al naționalei de rugby a Angliei, Owen Farrell, părăsește echipa Racing 92 Paris și va reveni la Saracens Londra, formația la care s-a lansat, a anunțat gruparea din Premiership, scrie AFP. 'Cel mai mare jucător din toate timpurile s-a întors', a anunțat Saracens pe rețelele sale de socializare cu privire la Farrell, care a părăsit
Auto - F1: Hamilton, devastat după ce a lovit o marmotă în timpul MP al Canadei
Lewis Hamilton, de șapte ori campion mondial, a declarat că a fost 'devastator' să afle că a lovit o marmotă în timpul Marelui Premiu al Canadei de Formula 1 de duminică, informează DPA. După ce a pornit de pe locul cinci, pilotul Ferrari spera să obțină primul său podium de când s-a alăturat Scuderiei, venind de la Mercedes în acest
Fotbal: Gattuso va fi prezentat oficial, joi, ca selecționer al Italiei
Antrenorul Gennaro Gattuso va fi prezentat oficial joi, în cadrul unei conferințe de presă la Hotelul Parco dei Principi din Roma, după ce Federația Italiană de Fotbal (FIGC) a anunțat duminică că fostul mijlocaș a fost ales pentru a-i succede lui Luciano Spalletti ca selecționer al echipei naționale, scrie agenția ANSA. Luciano Spalletti, a cărui soartă
Fotbal: Mircea Rednic, numit antrenor principal la Standard Liege
Clubul belgian de fotbal Standard Liege a ajuns la un acord cu tehnicianul român Mircea Rednic pentru numirea sa în funcția de antrenor principal, a anunțat clubul, luni, pe site-ul său oficial. Rednic (63 ani) a fost jucător la Standard între 1991 și 1996, cucerind o Cupă a Belgiei (1993) și încheind de două ori pe locul al doilea &ici
Tenis: Jannik Sinner continuă să conducă în clasamentul ATP; Taylor Fritz a urcat pe locul 4
Tenismanul italian Jannik Sinner continuă să conducă în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști de tenis (ATP), publicat luni, cu un avans considerabil față de spaniolul Carlos Alcaraz, transmite AFP. Sinner are peste două mii de puncte în plus față de iberic, care l-a învins în finala de la Roland Garros. Podi
Fotbal: Universitatea Craiova s-a despărțit de atacantul Jovo Lukic după numai un sezon
Clubul de fotbal Universitatea Craiova a anunțat, luni, despărțirea de atacantul bosniac Jovo Lukic, într-un comunicat postat pe pagina sa de Facebook. ''Clubul Universitatea Craiova anunță despărțirea de atacantul Jovo Lukic. Îi mulțumim ți îi dorim mult succes pe viitor!'', se arată în mesaj.
Auto: Ferrari, învingătoare în Cursa de 24 de Ore de la Le Mans (WEC)
Echipa Ferrari, cu monopostul numărul 83, avându-l drept lider pe fostul pilot polonez de Formula 1 Robert Kubica, a câștigat, duminică, cea de-a 93-a ediție a tradiționalei Curse de 24 de Ore de la Le Mans, etapă din Campionatul Mondial de Anduranță (WEC), oferind mărcii italiene o fabuloasă triplă, după succesele din 2023 și 2024, informează AFP.
Atletism: Armand Duplantis a doborât din nou recordul mondial la săritura cu prăjina - 6,28 m
Atletul suedez Armand Duplantis și-a îmbunătățit recordul mondial la săritura cu prăjina pentru a 12-a oară în cariera sa, trecând peste ștacheta înălțată la 6,28 metri, duminică, în fața propriului public, cu ocazia reuniunii atletice de la Stockholm din cadrul circuitul Ligii de Diamant, informează AFP. După ce
Tenis: Alcaraz debutează în sezonul pe iarbă la Queen's (ATP)
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, care a sărbătorit la Ibiza al doilea său triumf la Roland Garros, va începe sezonul pe iarbă la turneul ATP 500 de la Queen's, scrie AFP. ''M-am distrat de minune, doar trei nopți, trei zile, și cred că a fost mai mult decât suficient. Probabil cel mai nebunesc lucru pe care l-am făcut
Fotbal: PSG a învins-o pe Atletico Madrid fără drept de apel (4-0), la Cupa Mondială a Cluburilor
Paris Saint-Germain, campioana Europei, a învins-o pe Atletico Madrid cu scorul de 4-0 (2-0), duminică, pe Rose Bowl Stadium din Los Angeles, în Grupa B a competiției de fotbal Cupa Mondială a Cluburilor, găzduită de Statele Unite. Echipa franceză s-a impus fără drept de apel, prin golurile marcate de Fabian Ruiz (19), Vitinha (45+
Auto - F1: George Russell (Mercedes) a câștigat Marele Premiu al Canadei
Pilotul britanic George Russell (Mercedes) a câștigat Marele Premiu al Canadei, etapa a zecea a Campionatului Mondial de Formula 1, duminică, pe circuitul ''Gilles Villeneuve'' din Montreal, după o cursă marcată de un acroșaj între cele două monoposturi ale echipei McLaren, cu câteva tururi înainte de sosire, transmite AFP.
Volei masculin: Victorie dramatică a României în fața Croației, la Golden League
Naționala masculină de volei a României a obținut o victorie dramatică în fața formația Croației, cu scorul de 3-2 (25-21, 25-22, 27-29, 20-25, 16-14), duminică seara, la Zadar (Croația), în Golden League. Tricolorii au obținut a patra victorie consecutivă, la capătul a două ore și 25 de minute, după ce a condus cu 2-0 la set