logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Haltere: Nicu Vlad, suspendat pe viaţă de Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne

Imagine din galeria Agerpres

Preşedintele Federaţie Române de Haltere, fostul campion olimpic Nicu Vlad, şi maghiarul Tamas Ajan, ambii foşti conducători ai Federaţiei Internaţionale de Haltere (IWF), au fost suspendaţi pe viaţă, joi, de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, din cauza implicării lor în cazuri de dopaj, transmite AFP.

Cazul lui Ajan, care a fost preşedintele IWF timp de douăzeci de ani înainte de a fi forţat să demisioneze în aprilie 2020, şi al lui Vlad, fost vicepreşedinte al forului mondial, au fost trimis la TAS în decembrie 2021 de către Agenţia Internaţională de Testare (ITA), după mai bine de un an de haos în lumea halterelor.

Camera antidoping a TAS i-a suspendat pe viaţă, începând de joi, pentru implicarea lor ''în manipularea procesului de control antidoping sşi complicitatea lor la încălcarea regulamentului antidoping internaţional în cazul mai multor halterofili, pe o perioadă de mai mulţi ani, începând cu 2012'', a precizat Tribunalul de la Lausanne.

''Dată fiind gravitatea încălcărilor regulamentelor antidoping şi durata în care aceste fapte au fost comise, arbitrul unic a apreciat că o ineligibilitate pe viaţă este cea mai potrivită'', a explicat TAS, care va publica ulterior deciziile detaliate în acest caz.

Maghiarul de 83 de ani şi românul de 58 de ani, campion olimpic în 1984, la Los Angeles, la cat. 90 kg, s-au aflat în centrul unui mare scandal de dopaj şi corupţie, după ce canalul german ARD a declanşat o anchetă în cascadă în ianuarie 2020.

ITA, căreia IWF i-a delegat conducerea programului său antidoping, a identificat 146 de cazuri suspecte '' în perioada 2009-2019'', aminteşte organizaţia într-un comunicat distinct, în care atribuie ''rolul de complicitate şi uz de fals'' foştilor conducători ai IWF şi ai federaţiilor lor naţionale.

''Acuzaţiile exacte şi probele'', care vor fi detaliate la publicarea deciziilor de către TAS, ''includ disimularea, întârzierea şi obstrucţionarea gestionării rezultatelor anumitor sportivi'' care au încălcat regulamentul antidoping, pentru ca aceştia ''să poată participa la competiţii de înalt nivel, precum Jocurile Olimpice, precum şi pentru a evita posibile amenzi şi suspendări'', precizează ITA.

Halterele se află sub supravegherea strictă a Comitetului Internaţional Olimpic, iar menţinerea lor în programul Jocurilor Olimpice din 2024 de la Paris, când această reprezintă mai mult de un sfert din cazurile de dopaj din istoria olimpică, nu este garantată.

Federaţia Internaţională de Haltere a impus pe 17 iunie 2021 o suspendare de un an Federaţiei Române de Haltere, ''din cauza mai multor cazuri de încălcări ale regulamentului antidoping'', sancţiune care a privat participarea halterofililor români la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

O săptămână mai târziu, pe 25 iunie 2021, Nicu Vlad, vicepreşedintele IWF, a fost acuzat de ''complicitate şi manipulare'' în ancheta privind dopajul din cadrul IWF, desfăşurată de Agenţia Internaţională de Testare.

Nicu Vlad mai are în palmares şi trei titluri de campion mondial (1984, 1986, 1990), iar din 2001 este preşedintele Federaţiei Române de Haltere.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu) 

Afisari: 47

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Extern 20-10-2026 10:14

Tenis: Lorenzo Musetti a debutat cu dreptul la Lyon (ATP)

Tenismanul italian Lorenzo Musetti, al șaselea favorit, s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului ATP 250 de la Lyon (Franța), dotat cu premii totale de 757.320 de euro, după ce l-a învins pe conaționalul Matteo Arnaldi cu 6-1, 6-4. Musetti, care nu mai obținuse o victorie din primul tur de la US Open, va juca î

Sport Extern 20-10-2026 09:48

Baseball: Tampa Bay Rays și Millwaukee Brewers se vor înfrunta în World Series

Echipa Tampa Bay Rays s-a calificat pentru a treia oară în istoria sa în World Series, finala Ligii profesioniste nord-americane de baseball (MLB), în care va avea ca adversară formația Milwaukee Brewers, informează L'Equipe. Gruparea din Florida s-a impus luni, cu scorul de 7-3, în cel de-al șaselea meci împo

Sport Extern 20-10-2026 09:30

Fotbal: Prima victorie a sezonului pentru Tottenham în Premier League

Echipa Tottenham Hotspur a obținut prima sa victorie în actuala ediție a campionatului de fotbal al Angliei, impunându-se pe teren propriu, cu scorul de 3-1, în fața formației Coventry City, luni seara, în ultimul meci al etapei a șaptea a sezonului. Londonezii, pregătiți de antrenorul italian Roberto de Zerbi, s-au imp

Sport Extern 20-10-2026 09:23

Tenis: Marin Cilic, învins în primul tur la Almatî (ATP)

Tenismanul croat Marin Cilic (38 ani) a fost învins de georgianul Nikoloz Basilașvili cu 6-2, 7-5, luni, în prima rundă a turneului ATP 250 de la Almatî (Kazahstan), dotat cu premii totale de 1.075.160 de dolari. Francezul Adrian Mannarino (38 ani), campionul din 2023 și finalist în 2020, a avut nevoie de trei seturi pe

Sport Extern 20-10-2026 09:06

Fotbal: Remiză între Getafe și Rayo Vallecano (1-1), în campionatul Spaniei

Echipele Getafe și Rayo Vallecano s-au anihilat reciproc, scor 1-1, în ultimul meci al etapei a 9-a a campionatului de fotbal al Spaniei, disputat luni seara pe Estadio Coliseum, în fața a 10.000 de spectatori. Rayo, fără fundașul român Andrei Rațiu, nerefăcut după o accidentare, a deschis scorul în minutul 11, prin Alv

Sport Extern 20-10-2026 08:40

Fotbal: Cristiano Ronaldo, suspendat 30 de zile după ce a plecat din cantonamentul Portugaliei

Starul Cristiano Ronaldo a primit o suspendare relativ blândă, de 30 de zile, pentru că a părăsit cantonamentul echipei naționale în urma unui conflict cu selecționerul, pe 30 septembrie, a anunțat luni Federația portugheză de fotbal (FPF), informează AFP. Întrucât suspendarea are caracter retroactiv, intrând &ici

Sport Extern 19-10-2026 23:33

Box: Patru români s-au calificat în sferturi la Europenele Under-15

Patru pugiliști români s-au calificat, luni, în sferturile de finală ale Campionatelor Europene de box Under-15 de la Trabzon (Turcia): Auraș Ioan Rusu Cantar (cat. 46 kg), David Aurelian Popescu (cat. 52 kg), Daniel Sardaru (cat. 60 kg) și Raimond Osvat (cat. 63 kg). La cat. 46 kg, Auraș Ioan Rusu Cantar l-a învins la puncte

Sport Extern 19-10-2026 23:18

Box: Ioan Șerban Stoica s-a calificat în optimi la Mondialele Under-19

Pugilistul român Ioan Șerban Stoica s-a calificat, luni, în optimile de finală ale cat. 60 kg, la Campionatele Mondiale de box Under-19 de la Budva (Muntenegru), după ce l-a învins la puncte (5-0) pe iranianul Ali Chehreghani. Stoica va boxa în optimi cu argentinianul Edgar Nicolas Peralta, pe 22 octombrie.

Sport Extern 19-10-2026 21:47

Tir sportiv: Peter Sidi a adus României aur la Mondialele de la Cairo

Sportivul român de origine maghiară Peter Sidi (CSA Steaua) a cucerit medalia de aur, luni, în proba de pușcă standard open 300 m, la Campionatele Mondiale de tir sportiv de la Cairo. Sidi s-a impus cu 585 de puncte, devansându-i pe elvețianul Gillers Vincent Dufaux, medaliat cu argint, și pe finlandezul Aleksi Leppa, medalia

Sport Extern 19-10-2026 19:59

Fotbal: Meciul cu PSG din Liga Campionilor, un 'bun test' pentru FC Barcelona, spune antrenorul Flick

Deplasarea la Paris va reprezenta 'un test foarte bun' pentru FC Barcelona în Liga Campionilor, potrivit antrenorului Hansi Flick, care consideră că gruparea pariziană are un lot 'mai matur' decât al său, scrie AFP. Această partidă este cel mai așteptat duel al începutului de sezon, punând față în

Sport Extern 19-10-2026 19:19

'Jucăm împotriva lui Atletico, echipă ce a marcat fotbalul european', spune antrenorul Hoeness (VfB Stuttgart)

Antrenorul echipei VfB Stuttgart, Sebastian Hoeness, a descris-o pe Atletico Madrid — adversara de marți din Liga Campionilor — drept o echipă 'care și-a pus amprenta asupra fotbalului european' și a afirmat că antrenorul acesteia, Diego Simeone, este unul dintre cei mai buni tehnicieni din ultimii ani, scrie EFE. 'Cari

Sport Extern 19-10-2026 17:34

Fotbal: Antrenorul lui Liverpool se așteaptă la un meci 'ciudat' cu Villarreal, pregătită de fostul său secund

Antrenorul echipei de fotbal Liverpool, spaniolul Andoni Iraola, a declarat luni că se așteaptă la un meci 'special, ciudat' împotriva prietenului și fostului său secund Inigo Perez, în prezent la cârma lui Villarreal, marți, pe Anfield, în Liga Campionilor, relatează AFP. 'Este un meci special pentru mine.

Sport Extern 19-10-2026 16:29

Fotbal: TAS spune că o decizie privind recursul Senegalului referitor la Cupa Africii pe Națiuni 2025 se va da în noiembrie

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunțat luni că completul care analizează contestația Senegalului împotriva victoriei Marocului în finala Cupei Africii pe Națiuni 2025 își continuă deliberările și preconizează că va pronunța o decizie până la sfârșitul lunii noiembrie, scrie EFE. În urma unei audieri desfășurate cu uș

Sport Extern 19-10-2026 16:15

Fotbal - Franța: Meciurile de Liga Campionilor nu sunt puse sub semnul întrebării în urma violențelor (ministru)

Meciurile din Liga Campionilor la fotbal nu sunt puse sub semnul întrebării din cauza violențelor care au avut loc în weekend în Franța, a declarat ministrul francez de interne, Laurent Nunez, informează AFP. Laurent Nunez a exclus luni orice dubiu cu privire la desfășurarea meciurilor programate, în pofida unei mobiliz

Sport Extern 19-10-2026 16:12

Fotbal: 'Pentru a te apăra de Yamal nu trebuie să-i lași balonul', spune antrenorul Luis Enrique (PSG)

Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a declarat că 'cea mai bună modalitate de a te apăra împotriva lui Lamine Yamal este să ai mingea' și să-l împiedici pe jucătorul Barcelonei — pe care echipa sa o va înfrunta în faza grupelor Ligii Campionilor — să intre în posesia ei, scrie EFE.