Tenis: Rafael Nadal a efectuat primul antrenament pe iarbă, la Mallorca
Tenismanul spaniol Rafael Nadal a efectuat luni primul antrenament pe iarbă, la opt zile după ce a triumfat pentru a 14-a oară la Roland Garros şi în ciuda durerilor la piciorul stâng, relansând ipoteza participării sale la turneul de la Wimbledon, care va debuta la sfârşitul acestei luni, informează AFP.
Nadal a efectuat câteva exerciţii fizice în timpul unei scurte şedinţe de pregătire cu porţile închise, la Mallorca Country Club din Santa Ponca, unde va avea loc începând de duminică turneul ATP 250 pe iarbă de la Mallorca, a indicat purtătorul său de cuvânt.
Jucătorul iberic a prevăzut să crească gradual intensitate antrenamentelor sale pe iarbă, în cursul acestei săptămâni.
În funcţie de starea piciorului său stâng, el va lua o decizie în privinţa participării sale la Grand Slam-ul londonez, care va debuta pe 27 iunie. Nadal suferă de mai mulţi ani de sindromul Muller-Weiss, o maladie degenerativă şi incurabilă, care produce deformarea unuia dintre oasele piciorului.
Campionul spaniol, cu 22 de titluri de Mare Şlem în palmares, a dezvăluit că a trebuit să joace la Roland Garros cu piciorul anesteziat, însă nu era pregătit să repete experienţa la Wimbledon, turneu pe care l-a câştigat de două ori, în 2008 şi 2010, dar la care nu a participat în 2021.
Nadal a început marţea trecută, la două zile după triumful de la Roland Garros, un "tratament cu radiofrecvenţă pulsată (PRF)", care adoarme "nervii din regiunea accidentării de care suferă", conform purtătorului său de cuvânt.
Acest nou tratament pare să dea roade, atât de mult încât Toni Nadal, unchiul lui Rafa şi fostul său antrenor, a declarat sâmbătă cu ocazia turneului de la Stuttgart, că nepotul său "va juca la Wimbledon".
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Auto: Lewis Hamilton, înaintea celui de-al 400-lea Mare Premiu de Formula 1 din cariera sa
Pilotul britanic Lewis Hamilton va disputa în acest weekend cel de-al 400-lea Mare Premiu de Formula 1 din cariera sa, pe circuitul de la Interlagos (Brazilia), informează EFE. Hamilton, septuplu campion mondial, a minimalizat importanța atingerii acestei borne, afirmând că se simte încă tânăr și posedă viteza necesară
Fotbal: Nimeni nu îți dă nimic gratis în Europa League, afirmă Ionuț Radu (Celta Vigo)
Internaționalul român Ionuț Radu, portarul echipei spaniole de fotbal Celta Vigo, a regretat ocaziile ratate de coechipierii săi în meciul de pe teren propriu cu formația belgiană Union Saint-Gilloise (scor 1-2), disputat miercuri seara în cadrul competiției Europa League. Celta a deschis scorul prin Pablo Duran (11), dar sue
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a pierdut categoric în EuroCup
U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă categoric de echipa spaniolă La Laguna Tenerife, cu scorul de 113-73 (36-19, 23-22, 28-11, 26-21), joi seara, în Tenerife, în Grupa B a competiției de baschet masculin EuroCup. ''U'' a suferit cea mai drastică înfrângere în competiție și ocupă ultimul loc &icir
VIDEO Fotbal: Brighton și FC Copenhaga, victorioase în Conference League
Brighton și FC Copenhaga, viitoare adversare ale Universității Craiova, au obținut victorii, joi seara, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Brighton, revelația sezonului în Premier League, a învins-o pe Getafe, fosta adversară a campioanei României, cu 1-0, chiar la Madrid. Unicul gol al partidei
Fotbal: AC Milan, învinsă de Ferencvaros pe San Siro, în Europa League
Ferencvaros a produs surpriza serii de joi în etapa a patra a competiției de fotbal Europa League, după ce a învins-o pe AC Milan cu scorul de 2-0, chiar pe San Siro. Vicecampioana Ungariei s-a impus prin golurile marcate de haitianul Lenny Joseph (52, 66), deși a jucat finalul meciului în inferioritate numerică, după elimina
Handbal masculin: România, învinsă de Franța cu 34-27, în preliminariile EURO 2028
Naționala României a fost învinsă de echipa Franței, cu scorul de 34-27 (15-13), joi seara, la Aix-en-Provence, în primul său meci din Grupa a 6-a a preliminariilor Campionatului European de handbal masculin din 2028 - EHF EURO 2028. La meci
JOT 2026: Înotătoarea Daria Silișteanu a cucerit medalia de aur la 50 m spate
Înotătoarea română Daria-Măriuca Silișteanu a cucerit medalia de aur în proba de 50 m spate, joi, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal), cu timpul de 27 sec 93/100. Silișteanu a realizat un nou record național de senioare cu acest prilej, potrivit Comitetului Olimpic și Sportiv Român. <ifram
Hochei: TAS a luat act de reacțiile contradictorii stârnite de hotărârea sa în favoarea revenirii Rusiei în competițiile internaționale
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a luat act de reacțiile contradictorii stârnite de hotărârea sa în favoarea revenirii Rusiei în competițiile internaționale de hochei pe gheață, însă a reiterat, joi, că decizia s-a bazat exclusiv pe probele prezentate, informează Reuters. Pe 30 octombrie, TAS a admis apelurile formulate de Fed
MotoGP: Spaniolul Raul Fernandez (Aprilia) revine, după o accidentare, la MP al Qatarului
Pilotul spaniol Raul Fernandez (Aprilia RS-GP) — care a fost nevoit să se retragă de la Marele Premiu de MotoGP al Malaeziei din cauza unor dureri la mâna dreaptă, dar care a fost acum declarat apt pentru a concura în Marele Premiu al Qatarului — a subliniat că cel mai important aspect este faptul că osul s-a vindecat, scrie EFE. 'D
Vladimir Putin a criticat dur țările care se opun revenirii Rusiei în sportul internațional
Vladimir Putin a criticat dur, joi, țările care se opun revenirii Rusiei în sportul internațional, după ce mai multe echipe europene au anunțat că vor refuza să înfrunte Rusia la Campionatul Mondial de hochei pe gheață, din cauza războiului din Ucraina, informează AFP. Vladimir Putin a subliniat că Comitetul Internațional Olimpic (CIO), fed
Fotbal: Jack Grealish, indisponibil pentru meciul lui Everton cu Coventry City, din Premier League
Jack Grealish rămâne indisponibil pentru meciul echipei Everton cu Coventry City, din Premier League, programat vineri, a confirmat antrenorul David Moyes, scrie BBC. Mijlocașul împrumutat de la Manchester City, în vârstă de 31 de ani, a ratat ultimele două partide ale 'caramelelor' - împotriva lui Newcastle United, î
Fotbal: 'Cristiano Ronaldo a atins borne de performanță care poate nu vor fi niciodată egalate', spune Infantino
'Puțini jucători au reușit vreodată să atingă inimile fanilor fotbalului din întreaga lume așa cum a făcut-o Cristiano. O carieră definită printr-un talent extraordinar, o determinare neîncetată și o dorință neclintită de a depăși limitele a ceea ce este posibil', a spus președintele FIFA, Gianni Infantino, despre
Tenis: Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi la Hong Kong (WTA)
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după ce a învins-o pe americanca de origine română Mary Stoiana, cu 7-5, 6-1. Cîrstea (36 ani, 15 WTA), principala favorită a turneului, s-a impus după o or
Fotbal: Kane, cel mai bine plătit jucător din istoria Bundesligii după ce a prelungit cu Bayern
Atacantul Harry Kane devine cel mai bine plătit fotbalist din istoria Bundesligii, în urma prelungirii contractului său cu Bayern Munchen până în 2029, informează L'Equipe. În ultima vreme, Harry Kane a fost în centrul atenției. La zece zile după ce a câștigat Balonul de Aur, căpitanul naționalei Angliei și-a pre
Fotbal: FIFA și UEFA au omagiat activitatea lui Cristiano Ronaldo
FIFA și UEFA au trecut în revistă momentele glorioase ale lui Cristiano Ronaldo, care și-a anunțat retragerea de la echipa națională a Portugaliei, joi, într-un videoclip emoționant, scrie EFE. FIFA a publicat un mesaj în care se precizează că 'o singură persoană a marcat la șase ediții diferite ale Cupei Mondiale FIFA — iar acea pe










