Fotbal: Real Madrid a învins-o dramatic pe Manchester City şi va juca finala Ligii Campionilor cu Liverpool
Real Madrid a reuşit o calificare dramatică în finala Ligii Campionilor la fotbal, printr-o victorie cu 3-1 (0-0, 2-1), după prelungiri, în faţa formaţiei Manchester City, miercuri seara, pe Santiago Bernabeu, în manşa secundă a semifinalelor.
Învinsă la Manchester cu 4-3, Real Madrid era condusă în min. 90 cu 1-0 de City (gol Riyad Mahrez, min. 73) şi nu reuşise să trimită nicio minge pe spaţiul porţii până atunci. Rodrygo, inspirat introdus de Ancelotti, a reuşit o dublă miraculoasă (90, 90+1), care a trimis meciul în prelungiri. Karim Benzema (95 - penalty) a adus calificarea madrilenilor, în faţa unei echipe în degringoladă după golurile primite.

Într-un meci controlat tactic timp de aproape 90 de minute de echipa antrenată de Guardiola, Real şi-a creat câteva oportunităţi în primele 10 de minute, dar şuturile lui Benzema şi Vinicius Junior au fost imprecise.
City a avut prima mare ocazie a partidei (20), prin portughezul Bernardo Silva, dar Courtois a respins şutul puternic al lusitanului. Campioana Angliei a avut în continuare iniţiativa şi în finalul primei reprize şi-a mai creat o ocazie bună, dar portarul belgian a respins şutul lui Foden (40).

Vinicius Junior a ratat incredibil în primele secunde ale reprizei a doua (46), apoi şutul lui Modric (52) a fost blocat de Ruben Dias.
City a lovit în min. 73, când Bernardo Silva l-a găsit bine pe algerianul Mahrez, iar acesta a tras fără preluare la colţul scurt, deschizând scorul.
Finalul nu prevestea nimic din ceea ce s-a întâmplat: oaspeţii au avut ocazii prin Cancelo (86) şi mai ales Grealish, de două ori în min. 87, dar Mendy şi Courtois au salvat goluri ca şi făcute.

Când City aştepta încheierea partidei, Real Madrid a marcat prin brazilianul Rodrygo, din centrarea lui Benzema (90), iar câteva zeci de secunde mai târziu, trecea în avantaj (2-1), acelaşi Rodrygo marcând la centrarea lui Asensio (90+1), o răsturnare incredibilă de situaţie.
În minutele adiţionale, ambele echipe au avut şansa de a obţine calificarea, dar portarul Ederson l-a blocat in extremis pe Rodrygo (90+3), iar Foden a trimis peste poartă (90+4), după o lovitură liberă executată rapid de oaspeţi.

Prelungirile au început cu un semn rău (pentru City), un spectator pătrunzând pe teren în primele secunde.
Benzema a ratat prima ocazie în timpul suplimentar (92), cu un şut prins în doi timpi de Ederson.
Atacantul francez a obţinut un penalty un minut mai târziu, fiind faultat de Ruben Dias, şi tot Benzema a fost cel care a transformat lovitura de pedeapsă (95), aducând calificarea madrilenilor în a 17-a lor finală în cea mai importantă competiţie europeană intercluburi, în care deţin recordul de trofee câştigate (13).
Benzema a ajuns astfel la 43 de goluri marcate în 43 de partide în acest sezon, în toate competiţiile. El are şi 10 goluri marcate în fazele eliminatorii ale Champions League într-un sezon, egalând recordul deţinut de Cristiano Ronaldo.
City, finalista de anul trecut, a mai fost aproape de gol o singură dată, în min. 105+2, când Foden a trimis bine cu capul, Courtois a respins, dar Fernandinho a reluat pe lângă poartă.
Finala competiţiei va avea loc în data de 28 mai, pe Stade de France, adversara Realului fiind Liverpool, care a trecut în cealaltă semifinală de Villarreal, cu 2-0 şi 3-2.
Real Madrid - Manchester City 3-1 (0-0, 2-1), după prelungiri
Au marcat: Rodrygo (90, 90+1), Karim Benzema (95 - penalty), respectiv Riyad Mahrez (73).
Madrid, Stadion ''Santiago Bernabeu''
Liga Campionilor - semifinale (retur)
În tur: 3-4.
Au evoluat echipele:
Real Madrid: 1. Thibaut Courtois - 2. Dani Carvajal, 3. Eder Militao (5. Jesus Vallejo, 115), 6, Nacho, 23. Ferland Mendy - 8. Toni Kroos (21. Rodrygo, 68), 14. Casemiro (11. Marco Asensio, 75), 10. Luka Modric (25. Eduardo Camavinga, 75) - 15. Federico Valverde, 9. Karim Benzema (căpitan; 19. Dani Ceballos, 104), 20. Vinicius Junior (17. Lucas Vazquez, 115). Antrenor: Carlo Ancelotti.
Rezerve neutilizate: 13. Andrei Lunin, 40. Toni Fuidias Ribera - 4. David Alaba, 12. Marcelo, 16. Luka Jovic, 25. Mariano Diaz.
Manchester City: 31. Ederson - 2. Kyle Walker (11. Oleksandr Zincenko, 72), 3. Ruben Dias (căpitan), 14. Aymeric Laporte, 27. Joao Cancelo - 20. Bernardo Silva, 16. Rodri (7. Raheem Sterling, 99), 17. Kevin De Bruyne (8. Ilkay Gundogan, 72) - 26. Riyad Mahrez (25. Fernandinho, 85), 9. Gabriel Jesus (10. Jack Grealish, 78), 47. Phil Foden. Antrenor: Pep Guardiola.
Rezerve neutilizate: 13. Zack Steffen, 33. Scott Carson - 6. Nathan Ake, 56. Conrad Egan-Riley, 80. Cole Palmer, 87. James McAtee, 90. Romeo Lavia.
Arbitru: Daniele Orsato; arbitri asistenţi: Ciro Carbone, Alessandro Giallatini; al patrulea oficial: Davide Massa
Arbitru video: Massimiliano Irrati; arbitru asistent video: Paolo Valeri (toţi din Italia)
Cartonaşe galbene: Laporte (9), Modric (9), Dani Carvajal (65), Eder Militao (83), Valverde (90+6), Sterling (101), Zincenko (113).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)
Foto: (c) Rodrigo Jimenez/EPA
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Sorana Cîrstea, învinsă în sferturi la Hong Kong (WTA), la poate ultimul turneu al carierei
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Alexandra Șubladze, cu 6-2, 6-3, vineri, în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, poate ultimul al carierei. Cîrstea (36 ani, 15 WTA), principala favorită, s-a înclinat după
Fotbal: Europa League - Antrenorul Bruno Genesio (Olympique Marseille) a egalat recordul lui Guy Roux
Bruno Genesio, antrenorul echipei Olympique Marseille, a intrat în istoria fotbalului francez după victoria înregistrată de elevii săi pe terenul formației Bayer Leverkusen, scor 1-0, miercuri seara în Europa League, scrie presa din Hexagon. Conform ziarului Le Parisien, Genesio (60 ani) a ajuns cu această ocazie la 41 de vic
Tenis: WTA își cere scuze după difuzarea conversațiilor dintre jucătoare și antrenorii lor, la Turneul Campioanelor
Responsabilii circuitului feminin de tenis (WTA) și-au cerut scuze și au recunoscut că nu le-a spus jucătoarelor că discuțiile lor de pe teren în timpul sesiunilor de antrenament de la Turneul Campioanelor erau difuzate, informează DPA. O vie polemică a izbucnit la Indian Wells după ce americanca Jessica Pegula a fost auzită în tra
Tenis: Arthur Fils, învins de Taylor Fritz în optimi la Paris (ATP)
Tenismanul francez Arthur Fils, numărul 7 mondial, a fost învins de americanul Taylor Fritz (12 ATP), cu 6-3, 6-4, joi seara, în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Paris, dotat cu premii totale de 6.309.095 de euro. Cei doi s-au întâlnit recent la Basel, în sferturile de finală, francezul aba
Baschet: NBA - Golden State Warriors, la a șasea victorie consecutivă
Golden State Warriors a obținut a șasea victorie consecutivă în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), impunându-se cu 120-100, joi, pe propriul teren, în fața lui Miami Heat, grație vedetei sale Stephen Curry, relatează AFP. Curry, cvadruplu campion NBA alături de Warriors (2015, 2017, 2018, 2022), continuă să f
Auto: Lewis Hamilton, înaintea celui de-al 400-lea Mare Premiu de Formula 1 din cariera sa
Pilotul britanic Lewis Hamilton va disputa în acest weekend cel de-al 400-lea Mare Premiu de Formula 1 din cariera sa, pe circuitul de la Interlagos (Brazilia), informează EFE. Hamilton, septuplu campion mondial, a minimalizat importanța atingerii acestei borne, afirmând că se simte încă tânăr și posedă viteza necesară
Fotbal: Nimeni nu îți dă nimic gratis în Europa League, afirmă Ionuț Radu (Celta Vigo)
Internaționalul român Ionuț Radu, portarul echipei spaniole de fotbal Celta Vigo, a regretat ocaziile ratate de coechipierii săi în meciul de pe teren propriu cu formația belgiană Union Saint-Gilloise (scor 1-2), disputat miercuri seara în cadrul competiției Europa League. Celta a deschis scorul prin Pablo Duran (11), dar sue
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a pierdut categoric în EuroCup
U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă categoric de echipa spaniolă La Laguna Tenerife, cu scorul de 113-73 (36-19, 23-22, 28-11, 26-21), joi seara, în Tenerife, în Grupa B a competiției de baschet masculin EuroCup. ''U'' a suferit cea mai drastică înfrângere în competiție și ocupă ultimul loc &icir
VIDEO Fotbal: Brighton și FC Copenhaga, victorioase în Conference League
Brighton și FC Copenhaga, viitoare adversare ale Universității Craiova, au obținut victorii, joi seara, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Brighton, revelația sezonului în Premier League, a învins-o pe Getafe, fosta adversară a campioanei României, cu 1-0, chiar la Madrid. Unicul gol al partidei
Fotbal: AC Milan, învinsă de Ferencvaros pe San Siro, în Europa League
Ferencvaros a produs surpriza serii de joi în etapa a patra a competiției de fotbal Europa League, după ce a învins-o pe AC Milan cu scorul de 2-0, chiar pe San Siro. Vicecampioana Ungariei s-a impus prin golurile marcate de haitianul Lenny Joseph (52, 66), deși a jucat finalul meciului în inferioritate numerică, după elimina
Handbal masculin: România, învinsă de Franța cu 34-27, în preliminariile EURO 2028
Naționala României a fost învinsă de echipa Franței, cu scorul de 34-27 (15-13), joi seara, la Aix-en-Provence, în primul său meci din Grupa a 6-a a preliminariilor Campionatului European de handbal masculin din 2028 - EHF EURO 2028. La meci
JOT 2026: Înotătoarea Daria Silișteanu a cucerit medalia de aur la 50 m spate
Înotătoarea română Daria-Măriuca Silișteanu a cucerit medalia de aur în proba de 50 m spate, joi, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal), cu timpul de 27 sec 93/100. Silișteanu a realizat un nou record național de senioare cu acest prilej, potrivit Comitetului Olimpic și Sportiv Român. <ifram
Hochei: TAS a luat act de reacțiile contradictorii stârnite de hotărârea sa în favoarea revenirii Rusiei în competițiile internaționale
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a luat act de reacțiile contradictorii stârnite de hotărârea sa în favoarea revenirii Rusiei în competițiile internaționale de hochei pe gheață, însă a reiterat, joi, că decizia s-a bazat exclusiv pe probele prezentate, informează Reuters. Pe 30 octombrie, TAS a admis apelurile formulate de Fed
MotoGP: Spaniolul Raul Fernandez (Aprilia) revine, după o accidentare, la MP al Qatarului
Pilotul spaniol Raul Fernandez (Aprilia RS-GP) — care a fost nevoit să se retragă de la Marele Premiu de MotoGP al Malaeziei din cauza unor dureri la mâna dreaptă, dar care a fost acum declarat apt pentru a concura în Marele Premiu al Qatarului — a subliniat că cel mai important aspect este faptul că osul s-a vindecat, scrie EFE. 'D
Vladimir Putin a criticat dur țările care se opun revenirii Rusiei în sportul internațional
Vladimir Putin a criticat dur, joi, țările care se opun revenirii Rusiei în sportul internațional, după ce mai multe echipe europene au anunțat că vor refuza să înfrunte Rusia la Campionatul Mondial de hochei pe gheață, din cauza războiului din Ucraina, informează AFP. Vladimir Putin a subliniat că Comitetul Internațional Olimpic (CIO), fed













