Atletism: Serghei Bubka, în lacrimi - 'Fac tot posibilul pentru a-mi salva poporul'
Fostul sportiv şi actualul preşedinte al Comitetului Olimpic Ucrainean, Serghei Bubka, nu şi-a putut reţine lacrimile, miercuri, cu ocazia unei vizite pe care a făcut-o sportivilor refugiaţi de la Roma şi a asigurat că face "tot posibilul" pentru a aduce pacea şi pentru a-şi salva poporul, informează EFE.
Legenda atletismului ucrainean a participat la o întâlnire cu mass-media la Roma şi i-a vizitat pe sportivii ucraineni pe care Italia îi găzduieşte după invazia rusă în Ucraina, lucru pe care îl apreciază şi pentru care a ţinut să le mulţumească italienilor.
"Fără Italia nu am avea viitor. Niciodată în viaţa mea nu am întâlnit o asemenea solidaritate. Inima mea e frântă. Fac tot posibilul să aduc pacea şi să-mi salvez poporul", a spus campionul olimpic la săritura cu prăjina (în 1988 la Seul).
Italia este ţara care a primit cei mai mulţi sportivi ucraineni până acum. "Interpretăm conceptul de solidaritate olimpică în cel mai bun mod", a explicat preşedintele Comitetului Olimpic Italian (CONI), Giovanni Malago, care l-a primit pe omologul său ucrainean în capitala Italiei.
"Consideraţi întotdeauna centrul de pregătire olimpică drept a doua voastră casă, deşi nu vrem să fie pentru totdeauna, deoarece ştim cât de mulţi vreţi să vă întoarceţi în ţara voastră", le-a transmis Malago sportivilor ucraineni.
Serghei Bubka a putut discuta cu sportivi de la diferite federaţii ucrainene, care acum locuiesc şi continuă să practice sporturile lor în interiorul graniţelor italiene, la discipline precum canotaj, taekwondo sau scrimă.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Marocanul Achraf Hakimi, menajat de PSG înaintea ferestrei internaționale
Fundașul dreapta Achraf Hakimi a fost lăsat în repaus pentru meciul pe care Paris Saint-Germain îl va disputa sâmbătă în Ligue 1, împotriva formației Troyes, urmând ca luni să se alăture naționalei Marocului, a anunțat, vineri, clubul parizian de fotbal, citat de AFP. 'De comun acord cu antrenorul și con
Fotbal: Golul lui Nicușor Bancu, nominalizat de UEFA la golul etapei din Conference League
Golul marcat de căpitanul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, în meciul câștigat cu Egnatia (2-0), joi seara, a fost nominalizat de UEFA pe site-ul său pentru titlul de cel mai frumos gol al etapei a treia a competiției Conference League. Bancu a marcat cu un șut de la circa 25 de metri, al doilea gol al campioa
Tenis: Sorana Cîrstea, învinsă în sferturi la Hong Kong (WTA), la poate ultimul turneu al carierei
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Alexandra Șubladze, cu 6-2, 6-3, vineri, în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, poate ultimul al carierei. Cîrstea (36 ani, 15 WTA), principala favorită, s-a înclinat după
Fotbal: Europa League - Antrenorul Bruno Genesio (Olympique Marseille) a egalat recordul lui Guy Roux
Bruno Genesio, antrenorul echipei Olympique Marseille, a intrat în istoria fotbalului francez după victoria înregistrată de elevii săi pe terenul formației Bayer Leverkusen, scor 1-0, miercuri seara în Europa League, scrie presa din Hexagon. Conform ziarului Le Parisien, Genesio (60 ani) a ajuns cu această ocazie la 41 de vic
Tenis: WTA își cere scuze după difuzarea conversațiilor dintre jucătoare și antrenorii lor, la Turneul Campioanelor
Responsabilii circuitului feminin de tenis (WTA) și-au cerut scuze și au recunoscut că nu le-a spus jucătoarelor că discuțiile lor de pe teren în timpul sesiunilor de antrenament de la Turneul Campioanelor erau difuzate, informează DPA. O vie polemică a izbucnit la Indian Wells după ce americanca Jessica Pegula a fost auzită în tra
Tenis: Arthur Fils, învins de Taylor Fritz în optimi la Paris (ATP)
Tenismanul francez Arthur Fils, numărul 7 mondial, a fost învins de americanul Taylor Fritz (12 ATP), cu 6-3, 6-4, joi seara, în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Paris, dotat cu premii totale de 6.309.095 de euro. Cei doi s-au întâlnit recent la Basel, în sferturile de finală, francezul aba
Baschet: NBA - Golden State Warriors, la a șasea victorie consecutivă
Golden State Warriors a obținut a șasea victorie consecutivă în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), impunându-se cu 120-100, joi, pe propriul teren, în fața lui Miami Heat, grație vedetei sale Stephen Curry, relatează AFP. Curry, cvadruplu campion NBA alături de Warriors (2015, 2017, 2018, 2022), continuă să f
Auto: Lewis Hamilton, înaintea celui de-al 400-lea Mare Premiu de Formula 1 din cariera sa
Pilotul britanic Lewis Hamilton va disputa în acest weekend cel de-al 400-lea Mare Premiu de Formula 1 din cariera sa, pe circuitul de la Interlagos (Brazilia), informează EFE. Hamilton, septuplu campion mondial, a minimalizat importanța atingerii acestei borne, afirmând că se simte încă tânăr și posedă viteza necesară
Fotbal: Nimeni nu îți dă nimic gratis în Europa League, afirmă Ionuț Radu (Celta Vigo)
Internaționalul român Ionuț Radu, portarul echipei spaniole de fotbal Celta Vigo, a regretat ocaziile ratate de coechipierii săi în meciul de pe teren propriu cu formația belgiană Union Saint-Gilloise (scor 1-2), disputat miercuri seara în cadrul competiției Europa League. Celta a deschis scorul prin Pablo Duran (11), dar sue
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a pierdut categoric în EuroCup
U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă categoric de echipa spaniolă La Laguna Tenerife, cu scorul de 113-73 (36-19, 23-22, 28-11, 26-21), joi seara, în Tenerife, în Grupa B a competiției de baschet masculin EuroCup. ''U'' a suferit cea mai drastică înfrângere în competiție și ocupă ultimul loc &icir
VIDEO Fotbal: Brighton și FC Copenhaga, victorioase în Conference League
Brighton și FC Copenhaga, viitoare adversare ale Universității Craiova, au obținut victorii, joi seara, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Brighton, revelația sezonului în Premier League, a învins-o pe Getafe, fosta adversară a campioanei României, cu 1-0, chiar la Madrid. Unicul gol al partidei
Fotbal: AC Milan, învinsă de Ferencvaros pe San Siro, în Europa League
Ferencvaros a produs surpriza serii de joi în etapa a patra a competiției de fotbal Europa League, după ce a învins-o pe AC Milan cu scorul de 2-0, chiar pe San Siro. Vicecampioana Ungariei s-a impus prin golurile marcate de haitianul Lenny Joseph (52, 66), deși a jucat finalul meciului în inferioritate numerică, după elimina
Handbal masculin: România, învinsă de Franța cu 34-27, în preliminariile EURO 2028
Naționala României a fost învinsă de echipa Franței, cu scorul de 34-27 (15-13), joi seara, la Aix-en-Provence, în primul său meci din Grupa a 6-a a preliminariilor Campionatului European de handbal masculin din 2028 - EHF EURO 2028. La meci
JOT 2026: Înotătoarea Daria Silișteanu a cucerit medalia de aur la 50 m spate
Înotătoarea română Daria-Măriuca Silișteanu a cucerit medalia de aur în proba de 50 m spate, joi, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal), cu timpul de 27 sec 93/100. Silișteanu a realizat un nou record național de senioare cu acest prilej, potrivit Comitetului Olimpic și Sportiv Român. <ifram
Hochei: TAS a luat act de reacțiile contradictorii stârnite de hotărârea sa în favoarea revenirii Rusiei în competițiile internaționale
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a luat act de reacțiile contradictorii stârnite de hotărârea sa în favoarea revenirii Rusiei în competițiile internaționale de hochei pe gheață, însă a reiterat, joi, că decizia s-a bazat exclusiv pe probele prezentate, informează Reuters. Pe 30 octombrie, TAS a admis apelurile formulate de Fed













