Golf: Tiger Woods, ''fericit şi recunoscător'' să joace din nou
Americanul Tiger Woods, starul golfului profesionist, victima unui grav accident rutier în luna februarie, s-a declarat "fericit şi recunoscător" să poată juca din nou, el fiind aproape de victorie, împreună cu fiul său Charlie. în vârstă de 12 ani, la turneul neoficial PNC Championship de la Orlando (Florida), transmite AFP.
Turneul a fost câştigat de John Daly şi fiul său John Daly II.
Tiger Woods, care pe 30 decembrie va împlini 46 de ani, a fost operat în luna februarie după ce a suferit răni grave la piciorul drept în acel accident.
"Sunt pur şi simplu recunoscător şi fericit că pot să fac asta. Am şi acum piciorul, lucru care câtva timp era incert, şi funcţionează. Sunt doar foarte obosit, nu sunt obişnuit cu asta", a declarat Woods pentru televiziunea NBC.
Jucătorul care a câştigat 15 turnee majore a afirmat săptămâna trecută că mai are "un drum lung de parcurs" înainte de putea reveni la golful de înalt nivel, chiar şi ocazional.
Sportivul de 45 de ani nu a fost de acord cu colegul său Matt Kuchar, care îl vede capabil să concureze în PGA Tour.
"Nu, nu, nu, nu. Categoric nu sunt de acord. Nu sunt la acest nivel. Nu pot rivaliza cu băieţii aceştia în acest moment, nu", a spus Woods.
El a avut însă ocazia să joace la Orlando cu fiul său Charlie pentru al doilea an consecutiv.
"Acum câteva săptămâni, nu ştiam cu adevărat dacă voi face asta sau nu, dar suntem aici. Şi am petrecut cele mai frumoase clipe", a spus Woods.
"Mi-ar fi plăcut să pot merge pe zona de joc alături de el şi să pot fi mereu lângă el la fel ca anul trecut. Am făcut însă ce am putut", a declarat Woods, care a adăugat că "fibra sa competitivă" nu va dispărea niciodată, oricare ar fi limitele sale fizice.
"Este mediul meu. Asta am făcut toată viaţa", a subliniat campionul.
Woods a indicat că după aceste două zile a rămas cu o imagine mai clară despre ce poate să facă. "Mai am de lucru", a recunoscut el.
AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Fotbal: Universitatea Craiova, învinsă de Levski Sofia cu 1-0, în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor
Universitatea Craiova a fost învinsă de Levski Sofia cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe Stadionul ''Gheorghi Asparuhov'' din Sofia, în prima manșă din turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal. Campioana Bulgariei s-a impus prin golul marcat de Kristian Dimitrov (8), la capătul unui meci care
Fotbal: Fundașul Cristian Romero (Tottenham) este în vizorul lui Inter Milano și FC Barcelona
Cristian Romero, fundașul argentinian al lui Tottenham Hotspur, este în vizorul echipelor Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, și FC Barcelona, a anunțat ziaristul Fabrizio Romano, expert în transferuri din fotbalul internațional, citat de site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF. Cristian 'Cuti' Romero, finalist al Cu
Atletism: Armand Duplantis, refăcut, va participa la Campionatele Europene
Deținătorul recordului mondial la săritura cu prăjina, suedezul Armand Duplantis, care s-a retras sâmbătă din concursul de la Londra din cauza unor dureri, a efectuat controale medicale cu rezultate încurajatoare și va participa la Campionatele Europene de atletism de la Birmingham (10-16 august), a anunțat miercuri agentul său pentru AFP.
Fotbal: Președintele CAF îl susține pe Infantino în ciuda criticilor
Patrice Motsepe, președintele Confederației africane de fotbal (CAF), și-a oferit miercuri 'sprijinul personal' președintelui FIFA, Gianni Infantino, care candidează pentru un nou mandat, dar s-a confruntat cu critici în timpul Cupei Mondiale 2026, informează AFP după o conferință de presă a CAF, desfășurată la Johannesburg. Acea
Fotbal: Donald Trump își dorește ca Gianni Infantino să preia postul de secretar general al ONU
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, își dorește ca Gianni Infantino, președintele Federației internaționale de fotbal (FIFA), să devină următorul secretar general al Națiunilor Unite, anunță cotidianul american New York Post. Infantino, în vârstă de 56 de ani, s-a apropiat de Trump în timpul pregătirilor pentru o
Fotbal - CM 2026: Gavi minimizează situația și consideră că nu ar trebui să existe suspendări pentru jucătorii argentinieni
Campionul mondial spaniol Pablo Paez 'Gavi' a minimalizat incidentele de după victoria Spaniei cu 1-0 în fața Argentinei, în finala Cupei Mondiale de fotbal 2026, descriindu-le drept o 'latură ceva mai violentă a fotbalului' care nu justifică însă suspendări, informează EFE. După încheierea finalei, argentinianul Leandro
Fotbal - CM 2026: Scaloni menține incertitudinea cu privire la viitorul său
Antrenorul echipei naționale de fotbal a Argentinei, Lionel Scaloni, a menținut incertitudinea cu privire la viitorul său și și-a exprimat recunoștința pentru primirea entuziastă făcută echipei de către fani, luni, la întoarcerea lor în țară, după înfrângerea cu 1-0 în fața Spaniei în finala Cupei Mondiale, scrie EFE. '&
Fotbal: Olandezul Mark van Bommel va fi noul selecționer al Belgiei
Fostul internațional olandez Mark van Bommel va fi numit în funcția de selecționer al echipei naționale de fotbal a Belgiei, anunță mass-media din această țară, citată de DPA. Van Bommel, în prezent fără angajament, îl va înlocui pe francezul Rudi Garcia, care a fost concediat, în ciuda faptului că a condus Belgia până &icir
Fotbal: FIFA are nevoie de o nouă conducere, susține Sepp Blatter
Fostul președinte al Federației internaționale de fotbal (FIFA), elvețianul Sepp Blatter, și-a reiterat apelul ca succesorul său, Gianni Infantino, să fie înlocuit din funcție și afirmă, totodată, că Spania este câștigătoarea merituoasă a Cupei Mondiale 2026, informează DPA. Spania a câștigat finala de duminică împotriva unei echipe a A
Tenis: Stan Wawrinka a disputat ultimul său meci pe zugură, la turneul de la Estoril (ATP)
Tenismanul elvețian Stan Wawrinka (41 ani), triplu campion de Mare Șlem, a disputat marți la Estoril ultimul său meci pe zgură, suprafața sa favorită, fiind învins în trei seturi, 6-4, 4-6, 6-3, de argentinianul Roman Burruchaga, fiul fostului fotbalist internațional Jorge Burruchaga, campion mondial în 1986. Wawrinka, care se va retrage din
Fotbal: Președintele FIGC confirmă negocierile cu Guardiola pentru postul de selecționer al Italiei
Președintele Federației italiene de fotbal (FIGC), Giovanni Malago, a recunoscut marți că poartă negocieri cu Pep Guardiola pentru postul de selecționer al Squadrei Azzurra, dar a avertizat că nu este sigur că operațiunea va avea succes, informează EFE. Malago a precizat, totodată, că federația ar fi dispusă să facă o excepție bugetară în cazul fostului
Fotbal - CM 2026: Mexicanul Guillermo Ochoa a pus punct carierei după șase Cupe Mondiale
Portarul mexican Guillermo 'Memo' Ochoa, care a participat recent la a șasea sa Cupă Mondială de fotbal, un record pe care îl împarte cu portughezul Cristiano Ronaldo și cu argentinianul Lionel Messi, a anunțat, marți, la vârsta de 41 de ani, că se retrage din activitate, relatează AFP.
Fotbal: Chelsea l-a achiziționat pe Morgan Rogers pentru o sumă record pentru un jucător englez
Chelsea Londra a anunțat marți transferul atacantului Morgan Rogers de la Aston Villa, pentru suma de 117 milioane de lire sterline (137 milioane euro), un record absolut pentru un fotbalist englez, informează FP. 'Jucătorul în vârstă de 23 de ani a semnat un contract pe Stamford Bridge valabil până în 2033', a scris Chelsea pe
Fotbal: Claudiu Bumba a marcat pentru Gyor, în turul al doilea preliminar al Conference League
Mijlocașul român Claudiu Bumba a marcat un gol pentru ETO FC Gyor, campioana Ungariei, care a surclasat formația luxemburgheză FC Atert Bissen cu scorul de 6-2, marți seara, în deplasare, în prima manșă a turului al doilea preliminar al competiției de fotbal Conference League. Bumba a deschis scorul (12), dintr-un assist furn
Fotbal: Steaua Roșie, Lech și Sturm, cu un pas în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor
Echipe precum Steaua Roșie Belgrad, Lech Poznan și Sturm Graz sunt cu un pas în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, după ce au obținut victorii clare în prima manșă a turului al doilea preliminar. Arbitrul român Rareș Vidican a condus meciul câștigat de Crvena Zvezda cu 4-0 pe terenul nord-irland














