Tenis / Coronavirus: Jucătoarele nevaccinate, binevenite la Australian Open (WTA)
Jucătoarele de tenis nevaccinate contra Covid-19 vor putea participa la Openul Australiei, în luna ianuarie, cu respectarea unei carantine şi a unor teste regulate, conform unui mail al WTA publicat de un ziarist specializat, informează AFP.
Acest mail al WTA, destinat jucătoarelor, a fost transmis ziaristului de la publicaţia New York Times specializat în tenis, Ben Rothemberg, care l-a publicat pe contul său de Twitter.
Informaţia contrazice declaraţiile mai multor înalţi responsabili australieni, conform cărora nevaccinaţii nu vor obţine viză de intrare în ţară. "Orice vizitator în Australia va trebui să fie dublu vaccinat", afirmase în urmă cu câteva zile ministrul federal al Imigrării, Alex Hawke.
Decizia anunţată în mail-ul WTA se va aplica probabil şi jucătorilor din turneul masculin, ceea ce ar putea permite liderului mondial Novak Djokovic să participe.
Jucătorul sârb, deţinătorul titlului la Melbourne şi aflat în căutarea celui de-al 21-lea titlu de Mare Şlem, a luat public poziţie împotriva vaccinurilor, refuzând să spună dacă el s-a vaccinat contra coronavirusului. Săptămâna trecută, el a pus la îndoială prezenţa sa la Australian Open.
Conform mail-ului WTA, jucătoarele vaccinate nu vor avea nevoie de carantină la sosire şi nici intrarea în "bule sanitare" şi se vor bucura de întreaga libertate de mişcare. În schimb, adaugă documentul, nevaccinatele vor urma o carantină de 14 zile la un hotel şi teste regulate.
"Întrucât procentul de vaccinare din statul Victoria (unde se află Melbourne) va atinge 80 la sută la finalul săptămânii şi 90 la sută luna viitoare, este confirmată o îmbunătăţire de manieră semnificativă a condiţiilor pentru jucători la Australian Open", se mai arată în text.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal - CM 2026: ''Reacțiile jucătorilor argentinieni, intolerabile și inacceptabile'', a spus selecționerul Spaniei
Luis de la Fuente, selecționerul echipei de fotbal a Spaniei, noua campioană mondială, a calificat drept ''intolerabile și inacceptabile'' reacțiile jucătorilor argentinieni de după finala Cupei Mondiale 2026, lăudând în același timp ''spiritul sportiv'' de care a dat dovadă propria sa echipă, relatează EFE.
Fotbal: FC Alașkert - CFR Cluj 1-1, în turul al doilea preliminar al Conference League
CFR Cluj a terminat la egalitate cu echipa armeană FC Alașkert, 1-1 (0-1), joi seara, la Erevan, pe Stadionul Academiei FFA, în prima manșă a turului al doilea preliminar al Conference League la fotbal. CFR a reușit un rezultat echitabil, după o primă repriză mai slabă. Ardelenii au fost conduși prin golul lui Rafael Jesus (35), dar au r
Fotbal: Luka Modric și-a prelungit cu un an contractul cu AC Milan (oficial)
Luka Modric, căpitanul selecționatei Croației la Cupa Mondială de fotbal 2026, a semnat, joi, prelungirea cu un an a contractului său cu AC Milan, valabil până în iunie 2027, după ce s-a alăturat clubului italian în urmă cu un an, disputând 37 de meciuri și marcând două goluri, devenind un element de bază al echipei, relatează EFE.
Fotbal: Internaționalul englez Elliot Anderson a semnat cu Manchester City până în 2031
Mijlocașul englez Elliot Anderson, care a evoluat pentru naționala Angliei la Cupa Mondială de fotbal din 2026, a plecat de la Nottingham Forest pentru a se alătura echipei Manchester City, transfer anunțat oficial joi de clubul englez, în schimbul unei sume estimate de presă la 116 milioane lire sterline (135 de milioane de euro), relatează AFP.
Ciclism: Ecuadorianul Richard Carapaz, învingător în etapa a 18-a a Turului Franței; Pogacar în continuare lider la general
Ciclistul ecuadorian Richard Carapaz (EF Education - EasyPost), mai ofensiv ca niciodată, a câștigat joi, ''en solitaire'', cea de-a 18-a etapă a Turului Franței, prima dintre cele trei etape montane din Alpi, în timp ce slovenul Tadej Pogacar (UAE Team Emirates) își păstrează tricoul galben al liderului la general, informează A
Fotbal: Jucătorul uruguayan Bruno Betancor a decedat la doar 22 de ani
Fotbalistul uruguayan Bruno Betancor, campion în 2023 cu Penarol și care juca pentru Deportivo Italiano, a murit la vârsta de 22 de ani în urma unui stop cardiorespirator, relatează EFE. Clubul a anunțat vestea pe rețelele de socializare, iar Asociația Fotbaliștilor Profesioniști din Uruguay a confirmat-o într-un comuni
Fotbal: Internaționalul grec Christos Tzolis (FC Bruges), transferat la Arsenal pentru o sumă record în Belgia
Atacantul internațional grec Christos Tzolis a semnat un contract pe cinci ani cu Arsenal Londra, venind de la FC Bruges, în cadrul unui transfer record estimat la 40 de milioane euro, a anunțat, joi, clubul belgian de fotbal, citat de AFP. Tzolis se alătură astfel campioanei en-titre a Angliei și finalistă recentă a Ligii Campionilor, p
Canotaj: Șase echipaje românești, calificate în semifinale la Mondialele U23
Șase din cele șapte echipaje românești care au evoluat joi s-au calificat în semifinalele Campionatelor Mondiale de canotaj Under-23 de la Duisburg (Germania). La schif simplu feminin, Bianc Ifteni a câștigat seria a treia (08:18.53) asigurându-și prezența în semifinale. La dublu rame f
Fotbal: Barcelona a anunțat oficial transferul lui Karim Adeyemi până în 2031
FC Barcelona a anunțat oficial, joi, transferul extremei Borussiei Dortmund, Karim Adeyemi, care a semnat un contract valabil până la 30 iunie 2031, informează EFE. Internaționalul german, sosit la Barcelona în urmă cu opt zile pentru vizita medicală și semnarea noii înțelegeri cu gruparea catalană de fotbal, va fi prezentat
Fotbal - CM 2026: Teorii ale conspirației nefondate în urma înfrângerii Argentinei la Cupa Mondială
''S-a întâmplat ceva'', aceasta este sintagma cel mai des repetată pe rețelele de socializare după înfrângerea Argentinei (0-1) în fața Spaniei în
Fotbal: Guardiola solicită un salariu de 20 milioane euro pe an pentru a antrena Italia (presă)
Antrenorul spaniol Pep Guardiola solicită un salariu anual de 20 de milioane de euro pentru a accepta să preia postul de selecționer al Italiei, anunță Gazzetta dello Sport. Federația italiană de fotbal (FIGC) așteaptă în continuare un răspuns final din partea lui Pep Guardiola, după ce directorul tehnic al federației, Paolo Maldini, și consilierul său L
Fotbal feminin: Premiul acordat câștigătoarei Cupei Africii pe Națiuni va atinge suma record de 2 milioane de dolari
Câștigătoarea Cupei Africii pe Națiuni la fotbal feminin va primi un premiu record în valoare de 2 milioane de dolari, a anunțat, miercuri, președintele Confederației Africane de Fotbal, Patrice Motsepe, relatează Xinhua. Premiul echipei câștigătoare s-a dublat față de ediția precedentă, iar fondul de premiere totală în cadrul turneului
Fotbal: Radu Drăgușin a debutat la Fiorentina în meciul amical cu Gubbio (1-0)
Internaționalul român Radu Drăgușin a debutat miercuri la noua sa echipă, Fiorentina, în cursul meciului amical pe care gruparea 'viola' l-a câștigat cu scorul de 1-0 în fața formației de liga a treia AS Gubbio. Drăgușin a fost titular în centrul apărării Fiorentinei, care s-a impus cu scorul de 1-0, printr-un gol marcat d
Fotbal: Căpitanul Spaniei, Rodri, va fi supus unei intervenții chirurgicale la spate
Mijlocașul Rodrigo Hernandez ''Rodri'', căpitanul selecționatei de fotbal a Spaniei, noua campioană mondială, va fi supus unei intervenții chirugicale la spate, iar data revenirii sale pe gazon este deocamdată necunoscută, a anunțat joi site-ul The Athletic. Rodri, care evoluează la echipa engleză Manchester City, a fost desemnat cel mai bun ju
Tenis: Alejandro Tabilo, eliminat în optimi de finală la Estoril (ATP)
Jucătorul chilian de tenis Alejandro Tabilo, favoritul numărul 3 al turneului ATP 250 de la Estoril (Portugalia), a fost eliminat în optimile de finală ale acestei competiții, dotată cu premii totale de 612.620 de euro, fiind învins în două seturi simetrice, 6-4, 6-4, de portughezul Tiago Torres, într-un meci disputat miercuri. Torres (












