Fotbal: Ne-am temut de meci, de adversar, a declarat Mircea Lucescu (Dinamo Kiev) după înfrângerea cu Barcelona
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo Kiev, Mircea Lucescu, a declarat că jucătorii săi s-au temut de meciul cu FC Barcelona şi de adversarul de miercuri, în partida pierdută cu 0-1 pe Camp Nou, în Liga Campionilor.
''Tactica Barcelonei a fost să joace agresiv, iar noi ne-am temut de meci şi de adversar'', a afirmat Lucescu.
''Jocul s-a schimbat în repriza secundă, băieţii şi-au dat seama că pot să facă şi altceva decât să se apere, am construit destul de bine, am eliminat presingul lor. Din păcate, n-am avut destul curaj în faza de finalizare, greşind pase uşoare'', a adăugat reputatul tehnician român.
Lucescu a precizat că echipa sa a rămas datoare la capitolul ofensiv: ''Din punctul meu de vedere, ne-am făcut datoria doar în ceea ce priveşte faza defensivă, când am acoperit bine spaţiile de joc, am asigurat dublajul permanent, nedându-le lor posibilitatea să-şi pună în valoare tehnica. Din păcate, n-am ieşit aşa cum trebuia să ieşim din apărare, pentru a-i putea pune în dificultate''.
''Victoria Barcelonei este meritată. Aveau nevoie de această victorie, ţinând cont de procesul de înnoire prin care trece. Nouă ne dă încredere jocul din repriza a doua pentru meciul de la Kiev. Eu aş vrea foarte mult ca jucătorii noştri să înţeleagă că pot câştiga acest meci'', a subliniat Lucescu.
Tehnicianul crede că va fi dificil ca Barca să se califice în optimi, deoarece Benfica ''are un joc foarte frumos şi o echipă foarte bună''.
''Barcelona trece printr-un moment complicat. Ei au schimbat unii jucători, echipa are încă un joc foarte tehnic, dar îi lipseşte ceva.... Bătălia pentru calificare se va da între Barca şi Benfica. Totul va depinde de meciul pe care ei îl vor face cu noi, la Kiev'', a concluzionat Lucescu.
FC Barcelona a obţinut primele sale puncte din Grupa A a Ligii Campionilor, miercuri, după victoria cu 1-0 în faţa campioanei Ucrainei, Dinamo Kiev. Unicul gol al partidei a fost înscris de fundaşul Gerard Pique (36).
AGERPRES (A, AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal - CM 2026: ''Reacțiile jucătorilor argentinieni, intolerabile și inacceptabile'', a spus selecționerul Spaniei
Luis de la Fuente, selecționerul echipei de fotbal a Spaniei, noua campioană mondială, a calificat drept ''intolerabile și inacceptabile'' reacțiile jucătorilor argentinieni de după finala Cupei Mondiale 2026, lăudând în același timp ''spiritul sportiv'' de care a dat dovadă propria sa echipă, relatează EFE.
Fotbal: FC Alașkert - CFR Cluj 1-1, în turul al doilea preliminar al Conference League
CFR Cluj a terminat la egalitate cu echipa armeană FC Alașkert, 1-1 (0-1), joi seara, la Erevan, pe Stadionul Academiei FFA, în prima manșă a turului al doilea preliminar al Conference League la fotbal. CFR a reușit un rezultat echitabil, după o primă repriză mai slabă. Ardelenii au fost conduși prin golul lui Rafael Jesus (35), dar au r
Fotbal: Luka Modric și-a prelungit cu un an contractul cu AC Milan (oficial)
Luka Modric, căpitanul selecționatei Croației la Cupa Mondială de fotbal 2026, a semnat, joi, prelungirea cu un an a contractului său cu AC Milan, valabil până în iunie 2027, după ce s-a alăturat clubului italian în urmă cu un an, disputând 37 de meciuri și marcând două goluri, devenind un element de bază al echipei, relatează EFE.
Fotbal: Internaționalul englez Elliot Anderson a semnat cu Manchester City până în 2031
Mijlocașul englez Elliot Anderson, care a evoluat pentru naționala Angliei la Cupa Mondială de fotbal din 2026, a plecat de la Nottingham Forest pentru a se alătura echipei Manchester City, transfer anunțat oficial joi de clubul englez, în schimbul unei sume estimate de presă la 116 milioane lire sterline (135 de milioane de euro), relatează AFP.
Ciclism: Ecuadorianul Richard Carapaz, învingător în etapa a 18-a a Turului Franței; Pogacar în continuare lider la general
Ciclistul ecuadorian Richard Carapaz (EF Education - EasyPost), mai ofensiv ca niciodată, a câștigat joi, ''en solitaire'', cea de-a 18-a etapă a Turului Franței, prima dintre cele trei etape montane din Alpi, în timp ce slovenul Tadej Pogacar (UAE Team Emirates) își păstrează tricoul galben al liderului la general, informează A
Fotbal: Jucătorul uruguayan Bruno Betancor a decedat la doar 22 de ani
Fotbalistul uruguayan Bruno Betancor, campion în 2023 cu Penarol și care juca pentru Deportivo Italiano, a murit la vârsta de 22 de ani în urma unui stop cardiorespirator, relatează EFE. Clubul a anunțat vestea pe rețelele de socializare, iar Asociația Fotbaliștilor Profesioniști din Uruguay a confirmat-o într-un comuni
Fotbal: Internaționalul grec Christos Tzolis (FC Bruges), transferat la Arsenal pentru o sumă record în Belgia
Atacantul internațional grec Christos Tzolis a semnat un contract pe cinci ani cu Arsenal Londra, venind de la FC Bruges, în cadrul unui transfer record estimat la 40 de milioane euro, a anunțat, joi, clubul belgian de fotbal, citat de AFP. Tzolis se alătură astfel campioanei en-titre a Angliei și finalistă recentă a Ligii Campionilor, p
Canotaj: Șase echipaje românești, calificate în semifinale la Mondialele U23
Șase din cele șapte echipaje românești care au evoluat joi s-au calificat în semifinalele Campionatelor Mondiale de canotaj Under-23 de la Duisburg (Germania). La schif simplu feminin, Bianc Ifteni a câștigat seria a treia (08:18.53) asigurându-și prezența în semifinale. La dublu rame f
Fotbal: Barcelona a anunțat oficial transferul lui Karim Adeyemi până în 2031
FC Barcelona a anunțat oficial, joi, transferul extremei Borussiei Dortmund, Karim Adeyemi, care a semnat un contract valabil până la 30 iunie 2031, informează EFE. Internaționalul german, sosit la Barcelona în urmă cu opt zile pentru vizita medicală și semnarea noii înțelegeri cu gruparea catalană de fotbal, va fi prezentat
Fotbal - CM 2026: Teorii ale conspirației nefondate în urma înfrângerii Argentinei la Cupa Mondială
''S-a întâmplat ceva'', aceasta este sintagma cel mai des repetată pe rețelele de socializare după înfrângerea Argentinei (0-1) în fața Spaniei în
Fotbal: Guardiola solicită un salariu de 20 milioane euro pe an pentru a antrena Italia (presă)
Antrenorul spaniol Pep Guardiola solicită un salariu anual de 20 de milioane de euro pentru a accepta să preia postul de selecționer al Italiei, anunță Gazzetta dello Sport. Federația italiană de fotbal (FIGC) așteaptă în continuare un răspuns final din partea lui Pep Guardiola, după ce directorul tehnic al federației, Paolo Maldini, și consilierul său L
Fotbal feminin: Premiul acordat câștigătoarei Cupei Africii pe Națiuni va atinge suma record de 2 milioane de dolari
Câștigătoarea Cupei Africii pe Națiuni la fotbal feminin va primi un premiu record în valoare de 2 milioane de dolari, a anunțat, miercuri, președintele Confederației Africane de Fotbal, Patrice Motsepe, relatează Xinhua. Premiul echipei câștigătoare s-a dublat față de ediția precedentă, iar fondul de premiere totală în cadrul turneului
Fotbal: Radu Drăgușin a debutat la Fiorentina în meciul amical cu Gubbio (1-0)
Internaționalul român Radu Drăgușin a debutat miercuri la noua sa echipă, Fiorentina, în cursul meciului amical pe care gruparea 'viola' l-a câștigat cu scorul de 1-0 în fața formației de liga a treia AS Gubbio. Drăgușin a fost titular în centrul apărării Fiorentinei, care s-a impus cu scorul de 1-0, printr-un gol marcat d
Fotbal: Căpitanul Spaniei, Rodri, va fi supus unei intervenții chirurgicale la spate
Mijlocașul Rodrigo Hernandez ''Rodri'', căpitanul selecționatei de fotbal a Spaniei, noua campioană mondială, va fi supus unei intervenții chirugicale la spate, iar data revenirii sale pe gazon este deocamdată necunoscută, a anunțat joi site-ul The Athletic. Rodri, care evoluează la echipa engleză Manchester City, a fost desemnat cel mai bun ju
Tenis: Alejandro Tabilo, eliminat în optimi de finală la Estoril (ATP)
Jucătorul chilian de tenis Alejandro Tabilo, favoritul numărul 3 al turneului ATP 250 de la Estoril (Portugalia), a fost eliminat în optimile de finală ale acestei competiții, dotată cu premii totale de 612.620 de euro, fiind învins în două seturi simetrice, 6-4, 6-4, de portughezul Tiago Torres, într-un meci disputat miercuri. Torres (












