Fotbal - Europa Conference League: Spartak Trnava - Sepsi OSK 0-0, în turul 2 preliminar
Echipa de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida cu formaţia slovacă Spartak Trnava disputată, joi seara, pe Stadionul Antona Malatinskeho din Trnava, în prima manşă din turul al doilea preliminar al Europa Conference League.
Aflată la debutul în cupele europene, Sepsi OSK a început curajos partida, urcând destul de mult în ofensivă în primele minute. De altfel, prima ocazie importantă a partidei i-a aparţinut, şutul puternic al lui Rajko Rep de la aproximativ 25 de metri fiind respins cu dificultate de portarul formaţiei Spartak Trnava (minutul 15).
Răspunsul gazdelor a venit 4 minute mai târziu, când Bukata a încercat o foarfecă laterală din interiorul careului, însă execuţia a lăsat mult de dorit, mingea trimisă de el trecând departe de poartă. Acelaşi Bukata putea deschide scorul în minutul 29, însă şutul său a trecut puţin peste poarta apărată de Niczuly.
Ciunciukov (minutul 32) şi Ştefănescu (minutul 43) şi-au încercat şi ei şuturile de la distanţă, însă tabela a rămas nemodificată până la pauză.
Spartak a revenit de la cabine mult mai ambiţioasă, punând presiune pe formaţia din Sfântu Gheorghe, iar în minutul 48 Bukata a trimis puternic spre poartă, mingea fiind reţinută de portarul Niczuly.
Intrat la pauză, Damaşcan a semnat prima mare ocazie a formaţiei covăsnene în minutul 55. El a trecut uşor de un adversar şi a şutat din unghi la colţul lung puţin pe lângă poartă.
Şanse de a deschide scorul au mai avut Rep (66), Ciunciukov (70) şi Păun (74) pentru Sepsi şi Yusuf (58) şi Sebastian Kosa (68) pentru Spartak Trnava.
Cea mai mare ocazie a partidei le-a aparţinut gazdelor în urma unui contraatac. În minutul 78, Savvidis a primit în adâncime o pasă de la Boateng şi a scăpat singur cu portarul echipei Sepsi, dar şutul său la colţul lung a trecut pe lângă poartă.
Formaţia condusă de Leo Grozavu a încheiat meciul cu un om mai puţin pe teren, căpitanul Bogdan Mitrea fiind eliminat de pe teren în minutul 86 pentru două cartonaşe galbene.
Sepsi OSK a solicitat şi două lovituri de la 11 metri în această partidă, mai întâi la prin Mitrea în prima repriză (34) şi după pauză la Ciunciukov (58), dar arbitrul Ivailo Stoianov a lăsat de fiecare dată jocul să continue.
Manşa secundă este programată în 29 iulie, la Sfântu Gheorghe.
Dacă va trece de Spartak Trnava, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe va înfrunta învingătoarea din întâlnirea Sutjeska Niksic (Muntenegru) - Maccabi Tel Aviv (Israel), în turul al treilea preliminar. Sepsi OSK ar fi gazdă în prima manşă, pe 5 august, iar partida revanşă o va juca în deplasare, în data de 12 august.
Spartak Trnava - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 0-0
Trnava, Stadionul Antona Malatinskeho
Conference League - turul 2 preliminar (prima manşă)
Au evoluat echipele:
Spartak: 71. Dominik Takac - 19. Matej Curma, 26. Sebastian Kosa, 23. Filip Twardzik, 29. Martin Mikovic (căpitan) - 28. Martin Bukata (33. Jan Vlasko, 80), 88. Kyriakos Savvidis, 8. Jakub Gric (15. Roman Prochazka, 88)- 79. Saymon Cabral, 7. Milan Ristovski (14. Kelvin Owusu Boateng, 75), 25. Bamidele Yusuf (11. Alex Ivan, 88). Antrenor: Michal Gasparik.
Rezerve neutilizate: 1. Lubos Kamenar, 90. Denis Chudy - 3. Gergely Tumma, 5. Dejan Trajkovski, 6. Izuchukwu Anthony, 17. Peter Kolesar, 21. Yann Michael Yao.
Sepsi OSK: 33. Roland Niczuly - 88. Radoslav Dimitrov, 4. Răzvan Tincu, 3. Bogdan Mitrea (căpitan), 11. Marius Ştefănescu - 17. Boubacar Fofana, 6. Nicolae Păun (8. Gabriel Vaşvari, 84) - 15. Stefan Askovski (14. Eder Gonzalez, 60), 55. Rajko Rep (10. Anass Achahbar, 71), 77. Adnan Aganovic (29. Vitalie Damaşcan, 46) - 23. Ţvetelin Ciunciukov (91. Petar Bojic, 84). Antrenor: Leontin Grozavu.
Rezerve neutilizate: 12. Răzvan Began, 98. Hunor Botond Gedo - 2. Hugo Sousa.
Arbitru: Ivailo Stoianov; arbitri asistenţi: Ivo Kolev, Miroslav Maksimov; arbitru de rezervă: Gheorghi Ivanov (toţi din Bulgaria)
Cartonaşe galbene: Aganovic (43), Yusuf (52), Ristovski (69), Twardzik (82), Mitrea (83, 86), Kosa (83)
Cartonaş roşu: Mitrea (86)
AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: (c) Sepsi OSK/facebook
Citiţi şi:
Fotbal: Victorie la limită pentru FCSB în Europa Conference League, 1-0 cu Şahtior Karaganda
Fotbal: Gustavo (U Craiova) - Credem în continuare în calificare, e doar 1-0 pentru ei
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Cezar Crețu s-a calificat în finala turneului challenger de la Augsburg
Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat, vineri, în finala turneului challenger de la Augsburg (Germania), dotat cu premii totale de 56.700 de euro, după ce l-a învins pe austriacul Sandro Kopp, cu 6-3, 7-5. Crețu (25 ani, 289 ATP) s-a impus după o oră și 38 de minute, salvând singura minge de break creată de Kopp (2
Kaiac-canoe: Ilie Sprîncean, locul 6 la canoe-1 pe 200 metri, la Mondiale
Sportivul român Ilie Sprîncean s-a clasat pe locul al șaselea în Finala A a probei de canoe simplu masculin pe 200 de metri, vineri, la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe de la Poznan (Polonia). Sprîncean a fost cronometrat cu timpul de 41 sec 80/100, la 85/100 de medaliatul cu bronz, polonezul Oleksii Koliadych (40.9
Fotbal: Internaționalul spaniol Alvaro Morata va juca la Leganes, în divizia a doua a campionatului țării sale
Leganes, club din divizia a doua a campionatului de fotbal al Spaniei, a anunțat vineri că l-a împrumutat pe atacantul spaniol Alvaro Morata de la echipa italiană Como, unde acesta a evoluat în sezonul trecut, informează EFE. Morata, în vârstă de 33 de ani, revine în fotbalul spaniol după perioade petrecute la AC Milan, la echipa
Canotaj: Aur pentru România la Mondiale, în proba de dublu rame feminin
România a cucerit medalia de aur la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amterdam, vineri, în proba feminină de dublu rame. Adriana Adam și Simona Radiș au obținut aurul cu timpul de 06 min 49 sec 86/100, urmate de Franța (06:56.21) și Statele Unite (06:59.76). Româncele au stabilit un nou record mondial, doborâ
Ciclism: Andreas Leknessund s-a impus în etapa a șaptea a Turului Spaniei; Pogacar rămâne lider la general
Ciclistul norvegian Andreas Leknessund, care s-a desprins chiar de la kilometrul zero alături de belgianul Wout van Aert, a câștigat vineri en solitaire etapa a șaptea a Turului Spaniei, desfășurată pe distanța de 149,8 km între Vall d'Alba și Aramon Valdelinares, unde slovenul Tadej Pogacar a păstrat tricoul roșu de lider la general, transmite AFP.
Volei feminin: România a încheiat Campionatul European cu o victorie, 3-0 cu Spania
Naționala României a învins Spania, cu scorul de 3-0 (25-19, 25-22, 25-20), vineri, la Baku, în ultimul lor meci din Grupa C a Campionatului European de volei feminin din Turcia, Cehia, Azerbaidjan și Suedia. Tricolorele au obținut singura lor victorie de la această ediție, după o oră și 26 de minute. Ambele ec
Fotbal: Emery a confirmat plecarea lui Ollie Watkins și venirea lui Nicolas Jackson la Aston Villa
Antrenorul echipei de fotbal Aston Villa, Unai Emery, a confirmat vineri plecarea atacantului englez Ollie Watkins în Arabia Saudită și sosirea senegalezului Nicolas Jackson pentru a-l înlocui, relatează AFP. Gruparea din Birmingham, câștigătoarea ultimei ediții a Europa League, se desparte de un alt jucător-cheie, după Lucas Digne, E
Fotbal: Steaua Roșie Belgrad a stârnit un val de indignare după un omagiu adus generalului Ratko Mladic
Suporterii echipei de fotbal Steaua Roșie Belgrad au afișat un banner în onoarea generalului Ratko Mladic, supranumit 'Măcelarul din Balcani', iar clubul a distribuit acest omagiu pe canalele sale de socializare, informează cotidianul elvețian Le Matin. Ratko Mladic, fostul lider militar al sârbilor bosniaci, a încetat din viață joi,
Fotbal: AC Milan le va întâlni pe Benfica Lisabona și Olympiakos în Europa League
Benfica Lisabona, Olympiakos Pireu și Ferencvaros, echipa fotbalistului român Marius Corbu, vor fi printre adversarele lui AC Milan în faza principală a Europa League, conform tragerii la sorți efectuate vineri la Grimaldi Forum din Monte Carlo. AC Milan le va întâlni de asemenea pe Ararat-Armenia și Levski Sofia, formații care au elimi
Fotbal: Adversare dificile pentru Universitatea Craiova în Conference League
Universitatea Craiova va avea o serie de adversare dificile, precum FC Copenhaga, Brighton sau Getafe, în faza principală a competiției de fotbal Conference League, conform tragerii la sorți efectuate vineri la Monte Carlo. Universitatea va juca acasă cu FC Copenhaga, cu Getafe și cu Egnatia, campioana Albaniei. Campioana Româ
Atletismul trebuie să rămână sportul olimpic numărul unu, afirmă Sebastian Coe, președintele World Athletics
Președintele Federației internaționale de atletism (World Athletics), Sebastian Coe, a declarat că este foarte optimist în ceea ce privește viitorul atletismului, afirmând că acesta trebuie să-și mențină statutul de sport olimpic numărul unu, informează agenția Xinhua. 'Există doar două sporturi cu adevărat globale, unul este fotbalul ș
Tenis: Misiune dificilă pentru Gabriela Ruse în primul tur la US Open
Jucătoarea română Gabriela Ruse va avea o misiune dificilă în primul tur al probei de simplu feminin de la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem din circuitul profesionist de tenis, urmând să o înfrunte pe americanca Jessica Pegula, favorita numărul 3, conform tragerii la sorți care a avut loc la Flushing Meadows (New York).
Fotbal: Mamadou Sarr, primul transfer al lui Real Sociedad pentru sezonul 2026-2027
Fundașul internațional senegalez Mamadou Sarr a devenit, vineri, oficial primul transfer al echipei Real Sociedad, sub formă de împrumut, pentru sezonul 2026-2027, informează EFE. Gruparea din LaLiga EA Sports (prima ligă spaniolă) a anunțat oficial sosirea fundașului central african, împrumutat pentru un sezon de la clubul englez
Fotbal: Vor fi opt meciuri foarte dificile, a declarat Chivu după tragerea la sorți a Ligii Campionilor
Cristian Chivu, antrenorul echipei Inter Milano, se așteaptă la ''opt meciuri foarte dificile'' în faza principală a Ligii Campionilor la fotbal, după ce și-a aflat viitoarele adversare în urma tragerii la sorți care a avut loc joi seară la Monte Carlo. Inter va juca în prima etapă din Champions League 2026-20
Fotbal: Portarul argentinian Emiliano ''Dibu'' Martinez semnează cu Chelsea Londra
Clubul englez de fotbal Chelsea Londra a ajuns la un acord pentru transferul portarului argentinian Emiliano ''Dibu'' Martinez de la rivala Aston Villa, în schimbul sumei de 7,5 milioane de lire sterline (8,75 milioane euro), anunță mass-media britanică, citată de DPA. Martinez, în vârstă de 33 de ani, vine pe













