Qatarul a câştigat cursa pentru Jocurile Asiei 2030; Arabia Saudită va găzdui ediţia 2034
Doha, capitala Qatarului, va găzdui a 21-a ediţie a Jocurilor Asiei din 2030, în timp ce Riad, capitala Arabiei Saudite, a primit organizarea ediţiei din 2034, cu prilejul Adunării generale a Consiliului olimpic al Asiei (OCA) de la Muscat, în Oman, relatează EFE.
Doha a mai găzduit ediţia din 2006 a Jocurilor Asiei, în timp ce Arabia Saudită va organiza în premieră această competiţie, cea mai importantă de pe continent.
''Oraşul care va găzdui Jocurile Asiei 2030 va fi Doha'', a anunţat miercuri preşedintele OCA, kuweitianul Ahmed al Fahad al Ahmed al Sabah, după numărarea voturilor, proces care a durat cinci ore din cauza unor probleme cu sufragiul electronic.
La Muscat au fost prezenţi 26 de delegaţi ai comitetelor olimpice care alcătuiesc OCA, care au votat normal, şi 19 ce nu au ajuns în Oman, votul lor fiind înregistrat online.
Candidatura din Qatar a avut mai multe voturi pentru ediţia din 2034, deoarece infrastructura sa este finalizată în proporţie de 90% în vederea organizării Mondialului de fotbal din 2022, în care a fost investită suma de 20 miliarde dolari.
În ultimii 15 ani, micul emirat din Golful Persic a găzduit peste 500 de evenimente sportive internaţionale şi conferinţe pe teme sportive.
Arabia Saudită va organiza în premieră Jocurile Asiei 2034, iar anul viitor pentru prima oară o cursă de Formula 1.
Jocurile Asiei din 2022 vor fi găzduite de China, la Hangzhou, în timp ce ediţia 2026 este programată în Japonia, la Aichi-Nagoya.
AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Gabriela Badea)
Sursa foto: Doha 2030 / Twitter.com, #Riyadh2034 / Twitter.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Fotbal: Daniel Dos Santos a marcat cel mai frumos gol al etapei a treia din Conference League
Daniel Dos Santos, care a închis tabela în partida FC Lugano - FK Kauno Zalgiris 3-0, joi seara, a fost desemnat laureatul anchetei pentru cel mai frumos gol al etapei a treia a competiției de fotbal Conference League, pe site-ul UEFA. Dos Santos a marcat cu un șut din careu, după ce a jonglat cu mingea de trei ori.
VIDEO Auto - F1: Verstappen, cel mai rapid în ultima sesiune de antrenamente din Brazilia
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a reușit cel mai bun timp din cea de-a treia și ultima sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu al Braziliei, etapa a 20-a a Campionatului Mondial de Formula 1, sâmbătă, pe circuitul Interlagos (4,309 km) de lângă Sao Paulo, transmite AFP. După ce a fost al treilea în
UPDATE MotoGP: Marc Marquez a câștigat cursa de sprint din Qatar și s-a apropiat de titlul mondial
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati) a câștigat sâmbătă cursa de sprint din cadrul Marelui Premiu al Qatarului la MotoGP, pe circuitul de la Lusail, și va avea duminică o primă ocazie de a-și asigura al optulea titlu la clasa regină, informează AFP. Catalanul, care a plecat de pe a doua poziție, a obținut victoria în fața it
Rugby: Noua Zeelandă, învingătoare în Scoția (43-21) în Campionatul Națiunilor (FOTO/VIDEO)
Noua Zeelandă, pusă inițial în dificultate, a dat dovadă de răbdare și a obținut sâmbătă în Scoția o victorie prețioasă cu punct bonus, cu scorul de 43-21, în Campionatul Națiunilor la rugby, All Blacks ținând pasul cu sud-africanii în fruntea clasamentului, informează AFP. Prin acest succes, cu șapte eseuri
Hochei masculin: România, victorioasă în fața Spaniei în Cupa Europeană a Națiunilor
Naționala masculină de hochei pe gheață a României a învins greu echipa Spaniei, cu scorul de 6-5 (2-3, 3-2, 0-0, 1-0), după prelungiri, sâmbătă, la Tallinn (Estonia), în ultimul său meci din Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Golurile României au fost marcate de Balazs Gajdo (2), Tamas Laday (2), Zoltan Roth
Handbal feminin: Dunărea Brăila a pierdut la un singur gol în Norvegia, în EHF European League
HC Dunărea Brăila a fost învinsă de echipa norvegiană Molde Elite, cu scorul de 30-29 (16-14), sâmbătă seara, la Molde, în prima manșă a turului al treilea preliminar al competiției de handbal feminin EHF European League. Gazdele au marcat golul victoriei cu 12 secunde înainte de final, prin Tveiten, iar Dunărea a ratat
VIDEO Handbal feminin: CSM București, surclasată de Brest în Liga Campionilor
CSM București a fost surclasată de echipa franceză Brest Bretagne Handball, cu scorul de 40-25 (20-11), sâmbătă seara, în Hexagon, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Brest și-a luat o revanșă în fața ''tigroaicelor'', care au câștigat cu 32-26 în finala mică a ediției trecute
VIDEO Tenis: Carlos Alcaraz va fi adversarul lui Ben Shelton în finala de la Paris (ATP)
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, locul 3 mondial, s-a calificat sâmbătă în prima sa finală la turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, după o victorie cu 6-4, 6-4 în fața norvegianului Casper Ruud, locul 23 mondial, transmite AFP. Jucătorul de 23 de ani din Murcia, cu șapte titluri de Mare Șlem în palmares, îl va
Judo: România, învinsă în optimi la Europenele mixte
România a fost învinsă de Franța cu 4-2, sâmbătă, în optimile de finală ale Campionatelor Europene de judo pe echipe mixte de la Belgrad. Cele două victorii au fost aduse de Serafima Moscalu la cat. 70 kg feminin, cu Clemence Eme, și de Darius Dobre la cat. +90 kg masculin, cu Yann Rigaud. La cat. 57 kg f
Fotbal - Bundesliga: Manuel Neuer a devenit cel mai vârstnic jucător din istoria lui Bayern
Bayern Munchen a obținut sâmbătă o victorie cu 2-1 pe terenul lui Mainz, în etapa a 9-a a campionatului de fotbal al Germaniei, însă forma portarului Manuel Neuer va fi din nou în centrul atenției, după ce o nouă eroare a fost pe punctul de a aduce egalarea pentru gazde, în prima repriză, informează DPA și Reuters.
Auto - F1: Marele Premiu al Braziliei va continua să aibă loc cel puțin până în anul 2035
Formula 1 va continua să programeze un Mare Premiu în orașul brazilian Sao Paulo cel puțin până în 2035, după ce a anunțat prelungirea cu cinci ani a contractului cu gazda tradițională a acestei curse, informează DPA. Circuitul Autodromo Jose Carlos Pace din Interlagos a găzduit pentru prima dată o cursă de Formula 1 în
VIDEO Tenis: Ben Shelton, primul finalist la Paris (ATP)
Tenismanul american Ben Shelton, locul 4 mondial și cap de serie numărul 3, l-a învins sâmbătă pe francezul Luca Van Assche, locul 47 mondial, în trei seturi, 5-7, 6-3, 6-4, în prima semifinală a turneului ATP Masters 1.000 de la Paris, dotat cu premii totale de 6.309.095 de euro, informează AFP și Reuters. Ben Shelton,
Gianni Infantino va conta pe sprijinul Uniunii de Fotbal din Caraibe la viitoarele alegeri pentru șefia FIFA
Președintele FIFA, Gianni Infantino, va putea conta pe sprijinul Uniunii de Fotbal din Caraibe la viitoarele alegeri pentru șefia forului fotbalistic mondial, a anunțat CFU, informează cotidianul belgian Le Soir. Cuprinzând 31 de țări, dintre care 25 au drept de vot în cadrul alegerilor, CFU a subliniat, într-o declarație, sp
Rugby: Africa de Sud a surclasat Italia (66-7) în Campionatul Națiunilor
Africa de Sud, câștigătoarea ultimelor două ediții ale Cupei Mondiale, a surclasat Italia cu scorul de 66-7 într-un meci disputat sâmbătă la Torino, în Campionatul Națiunilor la rugby, informează AFP. De la sosirea în Europa, selecționerul Rassie Erasmus și elevii săi au subliniat în mod repetat că 'La N
Tenis: Gael Monfils, noul căpitan al echipei de Cupa Davis a Franței
Gael Monfils, fost număr 6 al tenisului masculin, retras recent din activitatea competițională, a fost numit sâmbătă căpitan al echipei de Cupa Davis a Franței, la doar patru zile după ce i-a fost adus un omagiu cu ocazia turneului ATP Masters 1.000 de la Paris, informează AFP. Anunțul surpriză a fost făcut sâmbătă de către Federaț














