Fotbal: Adrian Ursea îl înlocuieşte pe Patrick Vieira la conducerea echipei OGC Nice (oficial)

Românul Adrian Ursea a fost însărcinat să preia conducerea tehnică a echipei de fotbal OGC Nice după demiterea antrenorului Patrick Vieira, a anunţat vineri clubul din sudul Franţei pe site-ul său oficial.
"Conducerea clubului 'rouge et noir' a luat decizia de a-i încredinţa lui Adrian Ursea misiunea de a conduce echipa profesionistă începând de astăzi", precizează OGC Nice într-un comunicat.
În vârstă de 53 ani, Adrian Ursea este un fost mijlocaş care a evoluat pentru Petrolul Ploieşti la finele anilor '80, înainte de a-şi continua cariera în străinătate. După retragere, el a devenit conducător sportiv şi antrenor, fiind secundul fostului antrenor al lui OGC Nice, elveţianul Lucien Favre, între 2016 şi 2018, iar apoi a făcut parte din staff-ul lui Vieira, începând din noiembrie 2019.
OGC Nice a luat decizia de a-l demite pe Patrick Vieira după înfrângerea suferită joi seara pe teren propriu în faţa formaţiei germane Bayer Leverkusen (2-3), sinonimă cu eliminarea francezilor din Europa League.
Acesta a fost al cincilea eşec consecutiv suferit de OGC Nice în toate competiţiile sub comanda lui Vieira, care a antrenat gruparea de pe Costa de Azur din vara anului 2018.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: www.ogcnice.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: PSG a cucerit Cupa Franței pentru al doilea an la rând
Paris Saint-Germain a cucerit Cupa Franței la fotbal pentru al doilea an la rând, după ce a învins-o pe Stade Reims cu scorul de 3-0 (3-0), sâmbătă seara, în finala desfășurată pe Stade de France din Saint-Denis. Bradley Barcola a reușit dubla (16, 19), ambele goluri marcate din pasele lui Desire Doue, după care a furni
Atletism: Alin Firfirică, medaliat cu argint la disc, în reuniunea de la Zagreb
Atletul român Alin Alexandru Firfirică a obținut medalia de argint în proba de aruncare a discului, sâmbătă, la cea de-a 75-a ediție a Memorialului Boris Hanzekovic, desfășurată la Zahreb. Victoria a revenit slovenului Kristjan Ceh, cu 72,34 metri, urmat de Firfirică, 64,80 metri, și de cehul Marek Barta, 63,08 metri.
Hochei: SUA și Elveția vor juca finala Campionatului Mondial 2025
Echipele Statelor Unite și Elveției vor juca finala Campionatului Mondial masculin de hochei pe gheață, după ce s-au impus fără probleme în semifinalele desfășurate sâmbătă la Stockholm (Suedia). Echipa SUA, care fără starurile din NHL nu a câștigat titlul mondial din 1933 și nu a jucat finala din 1950, a dispus în penu
Fotbal: VfB Stuttgart a câștigat fără emoții Cupa Germaniei
VfB Stuttgart a câștigat fără emoții Cupa Germaniei la fotbal după ce a învins formația de liga a treia Arminia Bielefeld cu scorul de 4-2 (3-0), sâmbătă seara, în finala găzduită de Olympiastadion din Berlin, transmit agențiile internaționale de presă. Șvabii au obținut trofeul pentru a patra oară, după cele din 1954,
Rugby: Bordeaux-Begles a cucerit în premieră Cupa Campionilor
Echipa franceză Union Bordeaux-Begles a cucerit Cupa Campionilor la rugby, sâmbătă, după ce a învins în finală echipa engleză Northampton Saints, cu scorul de 28-20 (20-20), pe Principality Stadium din Cardiff, transmite AFP. Echipa din Hexagon a obținut primul său trofeu de la crearea sa, în 2006. Pentru
Fotbal feminin: Arsenal a câștigat pentru a doua oară Liga Campionilor
Arsenal Londra a câștigat pentru a doua oară Liga Campionilor la fotbal feminin, după ce a învins-o pe deținătoarea trofeului, FC Barcelona, cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă, în finala disputată pe Stadionul ''Jose Alvalade'' din Lisabona. Londonezele au obținut trofeul la 18 ani de la primul lor triumf.
Sărituri în apă: Nicoleta-Angelica Muscalu, locul 6 în proba de platformă la Europene
Sportiva română Nicoleta-Angelica Muscalu s-a clasat pe locul al șaselea în finala probei de platformă (10 metri), sâmbătă, la Campionatele Europene de sărituri în apă pentru seniori de la Antalya (Turcia). Muscalu, care a fost a opta în calificări (244,10 puncte), a fost notată cu 274,30 puncte. Ioana-Andreea C&a
Canotaj: Șapte echipaje românești s-au calificat în finalele pentru medalii la Europenele Under-19
Șapte echipaje românești s-au calificat, sâmbătă, în finalele A din cadrul Campionatelor Europene de canotaj Under-19, de la Kruszwica (Polonia). La dublu rame feminin, Teodora Lehaci și Denisa Mihaela Vasilică s-au calificat în Finala A după ce au câștigat seria. În proba masculină de patru r
Rugby: Echipa engleză Bath a câștigat Cupa Challenge
Echipa engleză Bath Rugby a câștigat Cupa Challenge, după ce a învins formația franceză Lyon Olympique Universitaire cu scorul de 37-12, în finala desfășurată vineri seara pe Principality Stadium din Cardiff. Bath a obținut al doilea său trofeu în această competiție, după cel din 2008. Lyon a condus &icir
Ciclism: Danezul Kasper Asgreen, învingător în etapa a 14-a a Turului Italiei; Del Toro rămâne lider la general
Ciclistul danez Kasper Asgreen (EF Education) a câștigat, en solitaire, cea de-a 14-a etapă a Turului a Italiei, sâmbătă între Treviso și Nova Gorica (Slovenia), marcată de un final haotic după o cădere masivă, în timp ce mexicanul Isaac del Toro (UAE Team Emirates) se menține lider la general, informează AFP. Asgreen a
VIDEO/Fotbal: Suporterii lui Real Madrid au adus un omagiu 'legendelor' Modric și Ancelotti
Suporterii echipei de fotbal Real Madrid au adus, sâmbătă, un vibrant omagiu 'legendelor' lor, Luka Modric și Carlo Ancelotti, care vor părăsi clubul madrilen cu care au câștigat totul, cu ocazia ultimului meci al sezonului din La Liga cu Real Sociedad, informează AFP. 'Mulțumim legendă', de o parte, 'Mulțumim C
Tenis: Italianul Flavio Cobolli a câștigat turneul de la Hamburg (ATP)
Italianul Flavio Cobolli (35 ATP) a câștigat, sâmbătă, turneul de tenis ATP 500 de la Hamburg, dotat cu premii totale de 2.158.560 de euro, întrecându-l în finală în două seturi, 6-2, 6-4, pe rusul Andrei Rublev, numărul 17 mondial, informează AFP. La 23 de ani, Cobolli și-a trecut în cont al doilea ti
Tenis: Jaqueline Cristian a pierdut finala turneului de la Rabat (WTA)
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de australianca Maya Joint cu 6-3, 6-2, sâmbătă, în finala turneului WTA 250 de la Rabat (Maroc), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Jaqueline Cristian (26 ani, 74 WTA) s-a înclinat după o oră și 20 de minute. Cristian, care a co
Fotbal: Egipteanul Mohamed Salah, desemnat cel mai bun jucător al sezonului în Premier League
Egipteanul Mohamed Salah, atacantul echipei FC Liverpool, a fost ales, sâmbătă, cel mai bun jucător al sezonului în Premier League pentru a doua oară în carieră, informează AFP. Premiul pentru jucătorul sezonului este decernat în urma unui vot la care participă publicul și un grup de experți. Internaționalul egiptean a
Auto: F1 - Monegascul Charles Leclerc a dominat toate cele trei ședințe de antramente libere pentru MP de la Monaco
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a realizat cel mai bun timp al celei de-a treia ședințe de antrenamente libere pentru Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, fiind cronometrat pe circuitul stradal din Monte Carlo (3,337 km) în 1h 10 min. 953/1000, informează AFP. Favoritul loca