Box: Mike Tyson a luptat într-un meci demonstrativ cu Roy Jones Jr.
Foştii campioni mondiali ai ''greilor'', pugiliştii americani Mike Tyson şi Roy Jones Jr., au urcat din nou în ring, duminică dimineaţa, într-un meci demonstrativ care a avut loc la Staples Center din Los Angeles, meci care s-a derulat pe parcursul a 8 reprize, scrie Reuters.
Conform sursei, deşi a dominat lupta, Tyson (54 ani) a terminat partida la egalitate, prin decizia juriului.
''Mă doare totul. Îmi convine egalul. Omul ăsta e atît de puternic! Poate o mai facem odată'', a declarat la final Roy Jones. ''Loviturile la corp te epuizează cel mai mult'', a spus acesta.
''Cred că am câştigat meciul, dar sunt mulţumit şi cu egalul'', a menţionat, la rândul său, Tyson.
Meciul dintre Mike Tyson şi Roy Jones Jr fusese amânat din data de 12 septembrie pentru 28 noiembrie.
''Sunt obişnuit să lupt reprize trei minute pe repriză, dar uneori şi 2 minute ţi se par multe'', a completat Tyson, care a încheiat meciul mai puţin obosit decât adversarul său.
La finalul confruntării, cei doi pugilişti s-au îmbrăţişat.
''Iron Mike'', primul campion mondial al greilor care a deţinut titlurile WBA, WBC şi IBF şi care a devenit cel mai tânăr campion mondial la această categorie de greutate prin victoria reuşită în faţa lui Trevor Berbick, în 1986, la vârsta de 20 de ani, a infirmat însă că va reveni în circuitul profesionist.
''Ceea ce facem acum este mai important decât să lupţi şi să câştigi un titlu mondial'', a spus Tyson, în condiţiile în care fondurile adunate în urma meciului demonstrativ vor fi donate pentru cauze umanitare. ''Suntem oameni, vrem să ajutăm alţi oameni'', a punctat acesta.
Foto: (c) JOE SCARNICI / EPA
Meciul de sâmbătă seara a fost parte dintr-o transmisiune de trei ore în sistem pay per view pe reţelele de socializare şi pe platforma muzicală Triller. El a fost reprogramat deoarece tabăra lui Tyson a considerat că astfel poate creşte profitul, conform reputatei reviste de specialitate The Ring.
Tyson a avut în cariera sa un bilanţ de 50 de victorii şi 6 înfrângeri.
Jones Jr a fost campion mondial la patru categorii între 1993 şi 2004, la început la categoriile mijlocie şi supermijlocie, apoi la semigrea, pentru a câştiga în fine centura WBA a greilor. El a boxat ultima oară în 2018. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: FCSB, învinsă cu 4-1 de FK Auda și eliminată din Conference League
FCSB a fost eliminată din Conference League de echipa letonă FK Auda, care s-a impus cu scorul de 4-1 (1-0), joi seara, pe Stadionul Skonto din Riga, în manșa secundă a turului al doilea preliminar al competiției de fotbal. AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Anda Badea)
Fotbal: Belgianul Hans Vanaken a înscris golul de la cea mai mare distanță de la Cupa Mondială 2026
Fotbalistul belgian Hans Vanaken a înscris golul de la cea mai mare distanță la Cupa Mondială 2026, el trimițând mingea în poartă de la 31,7 m în meciul cu Statele Unite din optimile de finală, câștigat de 'diavolii roșii' cu scorul de 4-1, informează site-ul radioteleviziunii RTBF. Hans Vanaken a participat în aceas
Fotbal: Monaco a acceptat oferta de 50 de milioane de euro a lui PSG pentru Maghnes Akliouche
Clubul de fotbal AS Monaco a acceptat oferta de 50 de milioane de euro a lui Paris Saint-Germain pentru extrema franceză Maghnes Akliouche, scrie joi L'Equipe. Monaco a acceptat a cincea ofertă din partea PSG, în valoare de 50 de milioane de euro, pentru cedarea lui Maghnes Akliouche. Tranzacția este aproape de finalizare. Aces
UPDATE Fotbal: UEFA amenință cu boicotarea Cupei Mondiale și a altor competiții FIFA
UEFA, forul fotbalistic european, a amenințat în unanimitate cu boicotarea viitoarelor ediții ale Cupei Mondiale, opunându-se planului FIFA de a crea o entitate comercială deschisă investitorilor privați, în urma unei reuniuni de urgență desfășurate joi, informează AFP și Reuters. UEFA și cele 55 de membre ale sale 'resping în unani
Fotbal: Atletico Madrid a depus plângere împotriva Barcelonei la FIFA pentru Julian Alvarez
Atletico Madrid a depus o plângere la FIFA împotriva FC Barcelona cu privire la negocieri secrete cu fotbalistul argentinian Julian Alvarez, a confirmat joi pentru AFP o sursă din cadrul clubului catalan. Atacantul, campion mondial în 2022, curtat luni de zile de Barca, care caută un înlocuitor pentru polonezul Robert Lewandowski, a dec
Fotbal: Marcus Rashford și-a luat rămas-bun de la FC Barcelona
Fotbalistul englez Marcus Rashford și-a luat rămas-bun de la clubul FC Barcelona, unde a jucat sezonul trecut, împrumutat de la Manchester United, informează L'Equipe. Marcus Rashford nu va fi păstrat de clubul catalan, în ciuda unei perioade 'pozitive și memorabile', a anunțat joi atacantul englez în vârstă de 28 de ani.
Fotbal: Atacantul ucrainean Artem Dovbik va juca la Bologna
Clubul Bologna a anunțat oficial transferul atacantului central ucrainean Artem Dovbik sub formă de împrumut cu opțiune de cumpărare de la AS Roma, în urma veștii că argentinianul Santiago Castro a făcut trecerea în sens invers, printr-un transfer definitiv, informează site-ul Football Italia. Informații recente indică faptul că Bologna a con
Fotbal: Adidas vorbește de 'coincidență' după invazia ghetelor roz la CM 2026
Adidas a pus pe seama unei simple 'coincidențe' apariția pe scară largă a ghetelor de fotbal roz în picioarele multor jucători în timpul ultimei Cupe Mondiale, competiție în cadrul căreia producătorii au optat, în general, pentru această culoare, și și-a cerut scuze, informează joi AFP. Timp de decenii, negrul a dominat autorita
Tenis: Djokovic și-a anunțat participarea la turneul ATP Masters 1.000 de la Cincinnati
Tenismanul sârb Novak Djokovic și-a anunțat participarea la turneul ATP Masters 1.000 de la Cincinnati pentru prima dată din 2023, scrie site-ul eurosport.fr. Novak Djokovic, ajuns la 39 de ani, își alege cu grijă turneele la care participă, iar sârbul și-a îndreptat acum atenția către Cincinnati (13-23 august). Recentul semifinalist de
Fotbal: Carlo Ancelotti a explicat de ce a refuzat postul de selecționer al Italiei
Carlo Ancelotti, selecționerul italian al naționalei Braziliei, a clarificat faptul că nu a refuzat postul de selecționer al Squadrei Azzurra din cauza unor probleme legate de contract, relatează site-ul Football Italia. Ancelotti a acordat un interviu pentru ESPN, vorbind pentru prima dată despre propunerea venită din partea fostului director tehnic al Federa
Fotbal: UEFA și-ar dori ca Nasser Al-Khelaifi să candideze la președinția FIFA
Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) și-ar dori ca Nasser Al-Khelaifi, conducătorul clubului Paris Saint-Germain, să candideze la președinția FIFA, scrie ziarul belgian Le Soir. Conflictul dintre UEFA și Gianni Infantino s-a intensificat în urma propunerii prezentate de președintele FIFA, care va candida pentru un nou mandat în martie 2027.
Fotbal: FIFA speră să finalizeze finanțarea privată pentru compania responsabilă de CM până la sfârșitul lunii octombrie
Federația Internațională de Fotbal (FIFA) speră să finalizeze finanțarea privată pentru controversata companie responsabilă de Cupa Mondială până la sfârșitul lunii octombrie, potrivit informațiilor obținute de Press Association, scrie DPA. Planurile de a vinde participații la o companie privată, care ar urma să gestioneze toate aspectele comercial
Fotbal: Fundașul francez Maxence Lacroix a semnat cu Chelsea Londra
Fundașul Maxence Lacroix, participant la Cupa Mondială de fotbal 2026 cu selecționata Franței, s-a transferat de la Crystal Palace la Chelsea Londra, pentru suma de 52 de milioane de lire sterline (60 de milioane de euro), anunță BBC. Lacroix, în vârstă de 26 de ani, a semnat un contract valabil până în 2032 cu gruparea de pe Stamford B
Polo feminin: România a obținut prima sa victorie la Campionatul Mondial Under-16
Selecționata României a învins Zimbabwe cu 6-3 (3-0, 0-1, 2-0, 1-2), joi, într-un meci pentru locurile 21-24 la Campionatul Mondial de polo pe apă feminin Under-16 de la Zagreb. Tricolorele au obținut prima lor victorie la această ediție, prin golurile marcate de Sara Pascu (2 goluri), Vivien Ridzyk (2), Nicole Georgescu (1)
Scrimă: Echipa masculină de sabie a României, medaliată cu bronz la Mondialele de la Hong Kong
Echipa masculină de sabie a României, în componența Vlad Covaliu, George Dragomir, Radu Nițu, Răzvan Ursachi, a cucerit medaliile de bronz la Campionatele Mondiale de scrimă de la Hong Kong, joi, după ce a învins Ungaria cu 45-39 în finala mică. Tricolorii erau conduși categoric după primele două relee, cu 10-3, Aron Sz














