logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Fotbal: România, învinsă de Islanda cu 2-1, ratează calificarea la EURO 2020

Image

Naţionala de fotbal a României a ratat calificarea la EURO 2020, după ce a fost învinsă de echipa Islandei cu scorul de 2-1 (2-0), joi seara în semifinalele barajului pentru EURO 2020, pe Stadionul Laugardalsvollur din Reykjavik.

Tricolorii au făcut o primă repriză slabă, au jucat mai bine după pauză, dar insuficient pentru a întoarce rezultatul şi a ratat şansa de a evolua la EURO 2020 pe teren propriu, la Bucureşti, unde vor avea loc patru meciuri ale turneului final de anul viitor.

Gylfi Sigurdsson (16, 34) au marcat ambele goluri ale nordicilor, în timp ce pentru tricolori a înscris Alexandru Maxim (63 - penalty).

România, care l-a avut pe Camora titular la prima sa convocare după ce a primit cetăţenia română, nu a reuşit să se regăsească în prima repriză, fiind surprinsă în două rânduri de solida echipă islandeză. Gazdele au controlat tactic jocul, s-au impus fizic, blocând foarte bine orice încercare ofensivă a tricolorilor departe de poarta lui Halldorsson, care practic nu a fost deranjat.

Singura fază finalizată a echipei antrenate de Mirel Rădoi s-a consemnat în mim. 7, când Stanciu a şutat pe lângă poartă de la 20 de metri.

Islanda a deschis scorul în min. 16, prin Gylfi Sigurdsson, cu un şut de la 16 metri, printre picioarele lui Creţu. Peste şase minute, jucătorul echipei Everton, liderul din Premier League, a fost aproape de a realiza dubla, dar şutul său de la 22 de metri a fost respins de Tătăruşanu (22). Islanda a avut şi un gol anulat, în min. 27, pentru ofsaid la Finnbogason.

Gazdele şi-au dublat avantajul în min. 34, prin acelaşi Gylfi Sigurdsson, scăpat din marcaj de Camora şi după o ieşire greşită la ofsaid a apărării, cu un şut la colţul lung.

Rădoi a făcut trei înlocuiri la pauză, schimbând tridentul ofensiv, fără realizări în prima parte, iar acest lucru a început să se simtă în jocul echipei României.

Magnusson (48) a încercat un şut de la peste 30 de metri, dar mingea s-a dus peste poartă.

În min. 58, la o fază fixă Burcă a fost lovit cu cotul de Ragnar Sigurdsson în careul islandezilor, jocul a continuat, iar pe contraatac, Tătăruşanu a fost nevoit să îl blocheze in extremis pe Traustason în situaţie de unu la unu. Arbitrul a revenit asupra fazei şi după ce a consultat arbitrajul video a dictat penalty pentru România. Maxim a transformat (63), iar România a revenit în meci.

Echipa antrenată de Mirel Rădoi a controlat jocul în ultima parte a meciului, a presat, dar nu a reuşit să ameninţe poarta lui Halldorsson, protejat foarte bine de masiva defensivă ultraaglomerată.

Până la final, România nu şi-a creat nicio ocazie, dar a acuzat neacordarea a două penalty-uri. În min. 80, mingea a lovit clar mâna lui Ragnar Sigurdsson în propriul careu, dar arbitrul a lăsat locul să continue. În ultimele secunde ale partidei (90+5), Iancu a fost ţinut evident de Sigurjonsson în careu, dar Skomina dictat simulare şi cartonaş galben pentru român.

România a ratat astfel un nou turneu final, unul dintre cele mai importante, având în vedere că la Bucureşti, pe Arena Naţională, vor avea loc trei meciuri din grupă şi unul din optimi.

Islanda continuă lupta pentru calificare şi va juca în finala play-off-ului cu Ungaria, la Budapesta, pe 12 noiembrie.

Islanda - România 2-1 (2-0)
Au marcat: Gylfi Sigurdsson (16, 34), respectiv Alexandru Maxim (63 - penalty).
Reykjavik, Stadion Laugardalsvollur
Play-off EURO 2020 - semifinale

Au evoluat echipele:
Islanda: 1. Hannes Thor Halldorsson - 4. Gudlaugur Victor Palsson, 6. Ragnar Sigurdsson, 14. Kari Arnason (5. Sverrir Ingi Ingason, 86), 18. Hordur Bjorgvin Magnusson - 21. Arnor Ingvi Traustason, 17. Aron Einar Gunnarsson (căpitan), 8. Birkir Bjarnason, 7. Johann Berg Gudmundsson (16. Runar Mar Sigurjonsson, 83) - 10. Gylfi Sigurdsson, 11. Alfred Finnbogason (9. Kolbeinn Sigtorsson, 75). Selecţioner: Erk Hamren.
Rezerve neutilizate: 12. Ogmundur Kristinsson, 13. Runar Alex Runarsson - 2. Birkir Mar Saevarsson, 3. Holmar Orn Eyjolfsson, 15. Mikael Neville Anderson, 19. Vidar Orn Kjartansson, 20. Albert Gudmundsson, 22. Jon Dadi Bodvarsson, 23. Ari Freyr Skulason.
România: 12. Ciprian Tătăruşanu (căpitan) - 6. Cristian Manea, 5. Mihai Bălaşa, 15. Andrei Burcă, 22. Mario Camora - 23. Nicolae Stanciu (8. Alexandru Cicâldău, 87), 2. Alexandru Creţu, 10. Alexandru Maxim (13. Claudiu Keşeru, 80) - 17. Ciprian Deac (19. Gabriel Iancu, 46), 7. Denis Alibec (9. George Puşcaş, 46), 20. Alexandru Mitriţă (14. Ianis Hagi, 46). Selecţioner: Mirel Rădoi.
Rezerve neutilizate: 1. Florin Niţă, 16. David Lazar - 3. Alin Toşca, 4. Sergiu Hanca, 11. Nicuşor Bancu, 18. Răzvan Marin, 21 Dragoş Grigore.

Arbitru: Damir Skomina; arbitri asistenţi: Jure Praprotnik, Robert Vukan; al patrulea oficial: Rade Obrenovic (toţi din Slovenia)
Arbitru video: Juan Martinez Munuera (Spania), arbitru asistent video: Slavko Vincic (Slovenia)
Delegat UEFA: Mark Blackbourne (Anglia)
Cartonaşe galbene: Maxim (36), Ragnar Sigurdsson (62), Iancu (90+5).
 AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi

 

* UPDATE VIDEO Fotbal: România, învinsă de Islanda cu 2-1, ratează calificarea la EURO 2020

 

* Fotbal: Ciprian Tătăruşanu - Per total, Islanda a meritat victoria

 

* Fotbal: Rădoi - Rezultatul cu Islanda e unul corect, nu meritam să jucăm finala play-off-ului

 

* Fotbal: Nicolae Stanciu - Nu am fost îndeajuns de buni ca să facem faţă Islandei

 

Sursa foto: (c) Richard Sigurdson/twitter

Afisari: 98

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Extern 30-08-2026 14:15

Tenis: Elvețianul Roger Federer a fost inclus în Hall of Fame

Elvețianul Roger Federer, fosta vedetă a circuitului ATP, a fost inclus sâmbătă în International Tennis Hall of Fame, panteonul gloriilor sportului alb, cu ocazia unei ceremonii care a avut loc la Newport (Rhode Island), informează Reuters. Campionul din Țara Cantoanelor, în vârstă de 45 de ani, s-a retras din tenis &ic

Sport Extern 30-08-2026 14:00

Kaiac-canoe: Ilie Sprîncean și Oleg Nuță, clasați pe 6 în Finala A la canoe-2 pe 500 m la Mondiale

Sportivii români Ilie Sprîncean și Oleg Nuță s-au clasat pe locul al șaselea în Finala A a probei de canoe dublu masculin pe 500 de metri, duminică, la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe de la Poznan (Polonia). Sprîncean și Nuță au fost cronometrați cu timpul de 1 min 40 sec 83/100. Medaliile de aur au

Sport Extern 30-08-2026 12:38

Box: Croatul Filip Hrgovic, noul campion mondial la categoria grea, versiunea IBF

Boxerul croat Filip Hrgovic (34 ani) a cucerit titlul de campion mondial la categoria grea, versiunea IBF, după ce l-a învins prin KO tehnic în repriza a noua pe britanicul Moses Itauma, în cadrul unei gale profesioniste care a avut loc sâmbătă la Londra, informează AFP. Medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Rio

Sport Extern 30-08-2026 12:15

Fotbal: Messi a marcat patru goluri pentru Inter Miami în MLS

Starul argentinian Lionel Messi a marcat patru goluri pentru Inter Miami în meciul pe care echipa sa l-a câștigat pe teren propriu, cu scorul de 7-1, în fața formației CF Montreal, sâmbătă, în Liga profesionistă nord-americană de fotbal (MLS). Messi, octuplu câștigător al Balonului de Aur, a înscris &i

Sport Extern 30-08-2026 11:37

Atletism: Addisu Gobena și Peres Jepchirchir, învingători în maratonul de la Sydney

Etiopianul Addisu Gobena și kenyanca Peres Jepchirchir au câștigat duminică maratonul de la Sydney, cu un nou record în cursa masculină, informează Reuters. Gobena (21 ani) a atacat în ultimul kilometru și a trecut primul linia de sosire, fiind cronometrat pe distanța de 42,195 km în 2 ore 04 min 42 sec. El a îmbu

Sport Extern 30-08-2026 10:58

Rugby: Africa de Sud a învins Noua Zeelandă (33-26) într-un meci disputat la Cape Town

Selecționata de rugby a Africii de Sud, campioana mondială en titre, a învins cu scorul de 33-26 echipa Noii Zeelande, într-un meci test disputat sâmbătă la Cape Town, în fața a 56.589 de spectatori. Sud-africanii și-au luat astfel revanșa în fața All Blacks după eșecul suferit în urmă cu o săptămână,

Sport Extern 30-08-2026 10:32

Ciclism: Tadej Pogacar va fi operat la clavicula stângă după căzătura din Turul Spaniei

Ciclistul sloven Tadej Pogacar, victima unei căzături violente care l-a forțat să se retragă din Turul Spaniei, sâmbătă, a suferit o fractură cu deplasare la clavicula stângă, care va necesita o intervenție chirurgicală, a anunțat echipa sa, citată de AFP. ''Starea sa este stabilă. În urma unui examen medical amănunți

Sport Extern 30-08-2026 09:52

Fotbal: Borussia Dortmund, învingătoare la debutul în noua ediție din Bundesliga

Echipa Borussia Dortmund a început cu dreptul noua ediție a campionatului de fotbal al Germaniei, învingând pe teren propriu, cu scorul de 2-0, formația Hambuger SV, într-o partidă disputată sâmbătă. Gazdele au deschis scorul după nouă minute de joc, prin atacantul guineean Serhou Guirassy, iar apoi și-au majorat

Sport Extern 30-08-2026 09:23

Fotbal: Victorie în deplasare pentru Atletico Madrid în campionatul Spaniei

Echipa Atletico Madrid a învins în deplasare, cu scorul de 3-1, formația Sevilla FC, sâmbătă seara, într-o partidă din etapa a treia a campionatului de fotbal al Spaniei. Elevii antrenorului Diego Simeone au dominat ostilitățile pe stadionul Ramon Sanchez Pizjuan, reușind să se impună grație unei duble a campionului mon

Sport Extern 30-08-2026 09:09

Fotbal: Fiorentina, învinsă pe teren propriu de Frosinone (0-3), în Serie A

Fiorentina, echipa fundașului român Radu Drăgușin, a fost învinsă fără drept de apel pe teren propriu, cu scorul de 3-0, de nou promovata Frosinone, într-un meci din etapa a doua a campionatului de fotbal al Italiei, disputat sâmbătă. Oaspeții s-au impus prin dubla lui Antonio Raimondo (26, 68) și golul lui Gabriele Bar

Sport Extern 30-08-2026 08:52

Fotbal: Tottenham a suferit a doua înfrângere consecutivă în Premier League

Echipa Tottenham Hotspur a suferit al doilea eșec consecutiv în campionatul de fotbal al Angliei de la debutul acestui sezon, fiind învinsă pe teren propriu, cu scorul de 2-0, de formația Newcastle, într-un meci disputat sâmbătă seara. ''Coțofenele'' s-au impus la Londra prin golurile marcate în re

Sport Extern 30-08-2026 08:36

VIDEO Tenis: Diane Parry a cucerit primul titlu WTA din cariera sa, la turneul de la Monterrey

Jucătoarea franceză de tenis Diane Parry a cucerit sâmbătă primul titlu din cariera sa în circuitul profesionist, învingând-o în trei seturi, 6-4, 0-6, 6-3, pe belgianca Elise Mertens, în

Sport Extern 30-08-2026 07:56

VIDEO Tenis: Ignacio Buse a câștigat turneul ATP de la Winston Salem

Jucătorul peruan de tenis Ignacio Buse a câștigat turneul ATP 250 de la Winston Salem (SUA), dotat cu premii totale de 818.240 de dolari, devenind cel mai tânăr campion din istoria acestei competiții, la 22 de ani și cinci luni, informează EFE.

Sport Extern 30-08-2026 01:00

Kaiac-canoe: Ilie Sprîncean și Oleg Nuță, calificați în Finala A la canoe-2 pe 500 m la Mondiale

Sportivii români Ilie Sprîncean și Oleg Nuță s-au calificat, sâmbătă, în Finala A a probei de canoe dublu masculin pe 500 de metri, la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe de la Poznan (Polonia). Sprîncean și Nuță s-au clasat pe locul secund în semifinala a doua, cu timpul de 1 min 39 sec 18/100, devansați d

Sport Extern 30-08-2026 00:43

Tenis: Cezar Crețu a câștigat primul său titlu challenger din carieră, la Augsburg

Tenismanul român Cezar Crețu a câștigat, sâmbătă, primul său titlu challenger din carieră, la Augsburg (Germania), în turneul dotat cu premii totale de 56.700 de euro, după ce l-a învins în finală pe argentinianul Facundo Mena cu 6-2, 6-0. Crețu (25 ani, 289 ATP) s-a impus după numai 58 de minute de joc, sal