Rugby: Anglia mizează pe jucători cu experienţă la Mondialul nipon
Naţionala de rugby a Angliei va miza pe jucători cu experienţă la Cupa Mondială din Japonia (20 septembrie - 2 noiembrie), în lotul anunţat luni de selecţionerul Eddie Jones regăsindu-se doar un singur debutant, scrie Reuters.
Este vorba despre jucătorul echipei Bath, Ruaridh McConnochie (27 ani), care a făcut parte din echipa Marii Britanii medaliată cu argint la JO 2016 de la Rio de Janeiro. În schimb, doi ''veterani'', Ben Te'o şi Mike Brown vor fi lăsaţi acasă ca şi pedeapsă în urma unei încăierări pe care au avut-o în timpul unui cantonament în Italia, în luna iulie.
Căpitan al ''trandafirilor'' va fi Owen Farrell (Saracens, 70 selecţii) care se va sprijini şi pe experienţa lui Dan Cole şţi Ben Youngs, ambii de la Leicester Tigers, cei doi având cele mai multe selecţii la prima reprezentativă, 86, fiind participanţi la două turnee finale până acum.
Duminică, pe Twickenham, selecţionata Angliei a învins cu scorul de 33-19 reprezentativa Ţării Galilor, într-un meci de pregătire pentru Cupa Mondială de rugby ediţia 2019, XV-le Trandafirului punând capăt, cu această ocazie, seriei de 14 victorii consecutive înregistrată de naţionala galeză, care a ratat şansa de a urca pe prima poziţie a clasamentului mondial în urma acestui eşec.
Ţara Galilor a suferit a patra înfrângere consecutivă în deplasare în faţa Anglia, pe care a învins-o însă pe teren propriu în luna februarie, în cadrul Turneului celor Şase Naţiuni, în care "Dragonii" au reuşit Marele Şlem.
Cele două rivale britanice se vor întâlni din nou pe 17 august, într-un meci revanşă care va avea loc la Cardiff.
Anglia, locul 4 în ierarhia internaţională, face parte din grupa C la Mondialul nipon, alături de Tonga, SUA, Argentina şi Franţa.
Lotul Angliei pentru CM de rugby 2019 - Înaintare: Dan Cole (Leicester), Luke Cowan-Dickie (Exeter), Tom Curry (Sale), Ellis Genge (Leicester), Jamie George (Saracens), Maro Itoje (Saracens), George Kruis (Saracens), Joe Launchbury (Wasps), Courtney Lawes (Northampton), Lewis Ludlam (Northampton), Joe Marler (Harlequins), Kyle Sinckler (Harlequins), Jack Singleton (Saracens), Sam Underhill (Bath), Billy Vunipola (Saracens), Mako Vunipola (Saracens), Mark Wilson (Newcastle);
Apărare: Joe Cokanasiga (Bath), Elliot Daly (Saracens), Owen Farrell (Saracens), George Ford (Leicester), Piers Francis (Northampton), Willi Heinz (Gloucester), Jonathan Joseph (Bath), Jonny May (Leicester), Ruaridh McConnochie (Bath), Jack Nowell (Exeter), Henry Slade (Exeter), Manu Tuilagi (Leicester), Anthony Watson (Bath), Ben Youngs (Leicester). AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Box: Marian Alexandru Buleu, forfait la Cupa Mondială din Brazilia
Pugilistul român Marian Alexandru Buleu a pierdut prin neprezentare meciul pe care trebuia să îl susțină cu polonezul Mateusz Urban, la cat. 75 kg, vineri, la Cupa Mondială de box de la Foz do Iguacu (Brazilia). Urban a primit astfel un frumos cadou la aniversarea a 23 de ani (sâmbătă), asigurându-și totodată o medalie. În semifin
Baschet: NBA - LA Lakers, la un pas de calificarea în semifinalele Conferinței de Vest
Los Angeles Lakers, cu un LeBron James în mare formă, este la o singură victorie de calificarea în semifinalele Conferinței de Vest a ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), după ce s-a impus, joi, cu scorul de 112-108, după prelungiri, pe parchetul echipei Houston Rockets, transmite AFP. James (41 ani), la al 23-lea sezon în NBA
Fotbal: RB Leipzig a făcut un pas spre calificarea în Liga Campionilor
RB Leipzig a făcut un pas important spre calificarea în sezonul viitor al Ligii Campionilor, după ce a dispus de Union Berlin cu scorul de 3-1, vineri seara, pe teren propriu, în prima ligă germană de fotbal, transmite DPA. RB Leipzig a deschis scorul prin Max Finkgraefe (22), iar Romulo Cardoso (25) a majorat imediat diferența. Al treilea gol
Fotbal: Napoli a câștigat în Serie A și amână încoronarea lui Inter Milano
Napoli a surclasat-o pe Cremonese cu scorul de 4-0, vineri seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 34-a a primei ligi italiene, astfel că a amânat încoronarea lui Inter Milano. Echipa antrenată de Cristian Chivu poate reface diferența de 12 puncte dacă va câștigat duminică la Torino, dar nu va fi suficient pentru al 21-lea tit
Tenis: Jessica Pegula, calificată în turul al treilea la Madrid (WTA)
Jucătoarea americană de tenis Jessica Pegula, a cincea favorită, s-a calificat în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 8.235.540 de dolari, după ce s-a impus cu 6-4, 6-4 în fața britanicei Katie Boulter. Caty McNally a produs surpriza zilei, prin victoria cu 6-4, 6-1 în dauna canadiencei Victoria Mboko,
Fotbal: Real Madrid, egalată in extremis de Betis în La Liga; Kylian Mbappe, accidentat la ischiogambieri
Real Madrid a fost egalată in extremis de Betis, 1-1, la Sevilla, vineri seara, în primul meci din etapa a 32-a a primei ligi spaniole de fotbal, în care ''los blancos'' au mai primit o lovitură, accidentarea starului Kylian Mbappe, transmite AFP. Hector Bellerin (90+4) a marcat golul andaluzilor, la ultima fază a meciului, după ce
Tenis: Jannik Sinner, calificare cu emoții în runda a treia a turneului de la Madrid (ATP)
Tenismanul Jannik Sinner, numărul 1 mondial, s-a calificat cu emoții în runda a treia a turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 8.235.540 de euro, italianul impunându-se în fața francezului Benjamin Bonzi, locul 104 mondial, în trei seturi, 6-7 (6/8), 6-1, 6-4. Jannik Sinner a ajuns la douăzeci și tre
UPDATE Tenis: Carlos Alcaraz a declarat forfait pentru Roland Garros
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a anunțat vineri că renunță să participe la Roland Garros, precum și la turneul ATP Masters 1.000 de la Roma, din cauza unei accidentări la încheietura mâinii drepte, informează AFP. 'După rezultatele testelor efectuate astăzi, am decis să rămânem prudenți și să nu participăm la Roma și Roland Garros, așt
Tenis: Coco Gauff va fi adversara Soranei Cîrstea la Madrid (WTA)
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, numărul 3 mondial, s-a calificat în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 8.235.540 de dolari, după ce a învins-o vineri pe franțuzoaica Leolia Jeanjean în două seturi, 6-3, 6-0 Coco Gauff a obținut o victorie facilă în fața unei adversare aflate pe locul 12
'Fotbalul este pentru suporteri', a spus Pep Guardiola despre costul biletelor la CM 2026
'Fotbalul este pentru suporteri', ei sunt 'cheia pentru ca această afacere să continue', a declarat vineri antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, când a fost întrebat despre costul foarte mare al biletelor pentru meciuri și transport în timpul Cupei Mondiale în Statele Unite, informează AFP. FIFA, organizatoarea
Tenis: Gabriela Ruse, învinsă greu de Elena Rîbakina, în turul secund la Madrid (WTA)
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost învinsă greu de kazaha Elena Rîbakina, a doua favorită, cu 4-6, 6-3, 7-5, vineri, în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 8.235.540 de dolari. Ruse (28 ani, 71 WTA) s-a înclinat după două ore și 28 de minute de joc. În decisiv, rom&
Tenis: Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al treilea la Madrid (WTA)
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a treia a turneului turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 8.235.540 de dolari, vineri, după ce a învins-o pe italianca Tyra Grant cu 6-2, 7-6 (7/5). Sorana Cîrstea (36 ani, 26 WTA), a 25-a favorită, a obținut victoria după o oră și 25 de
UPDATE Fotbal: Gianluca Prestianni (Benfica), suspendat șase meciuri pentru comportament 'discriminatoriu', a anunțat UEFA
Jucătorul argentinian Gianluca Prestianni (Benfica Lisabona), care se confrunta cu proceduri disciplinare după ce l-a insultat pe brazilianul Vinicius Jr, de la Real Madrid, a fost suspendat șase meciuri pentru 'comportament discriminatoriu (homofobie)', a anunțat vineri forul fotbalistic european, informează AFP. Extrema argentiniană fusese acuzată că
Fotbal: Fundașul Matthijs de Ligt, tot mai aproape de o revenire la Manchester United
Olandezul Matthijs de Ligt a fost surprins de camerele foto la un antrenament individual pe iarbă, în contextul în care fundașul își intensifică recuperarea la echipa engleză de fotbal Manchester United, după problemele sale la spate, scrie DPA. Jucătorul de 26 de ani a avut un start puternic de sezon, care s-a transformat într-unul de
Auto: Formula 1 are la dispoziție o săptămână pentru a se adapta la noua versiunea a regulamentului tehnic
Formula 1 are la dispoziție o săptămână înainte de Marele Premiu de la Miami pentru a implementa ajustări la reglementările tehnice controversate privind motoarele hibride, pe care echipele Mercedes și McLaren le-au salutat în general, relatează AFP. Proprietarii de echipe, producătorii de motoare, piloții, promotorii din Formula 1 și










