ŞTIRILE SERII - SPORT - 6 MAI
* Perechea română Simona Halep/Irina Begu s-a calificat, luni, în optimile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis de la Madrid (WTA), dotat cu premii totale de 7.021.128 dolari, după ce a dispus cu 6-2, 6-3 de cuplul româno-croat Raluca Olaru/Darija Jurak.
* România a depus candidatura la Federaţia Internaţională de Hochei pentru organizarea ediţiei din 2020 a Campionatului Mondial, eşalonul doi, în care a promovat echipa naţională în acest weekend, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Alexandru Hălăucă.
* Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a declarat, luni, în deschiderea întâlnirii Comitetului European Ad Hoc pentru Agenţia Mondială Antidoping (CAHAMA) de la Bucureşti, că rolul autorităţilor centrale este de a promova sportul, dar şi de a susţine lupta antidoping.
* Ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, prezent, luni, la întâlnirea Comitetului European Ad Hoc pentru Agenţia Mondială Antidoping (CAHAMA), a declarat pentru AGERPRES că lupta împotriva dopajului reprezintă o prioritate pentru Guvernul României.
* CSM Volei Alba Blaj a cucerit, luni, cel de-al patrulea său titlu de campioană naţională la volei feminin, în urma victoriei reuşite pe teren propriu în faţa formaţiei Dinamo Bucureşti cu scorul de 3-0 (25-15, 25-20, 25-20), într-un meci restant din prima etapă a fazei a doua a Diviziei A1.
* Fotbalistul român Alexandru Chipciu se va despărţi la finalul sezonului de Sparta Praga, unde este împrumutat de Anderlecht, scrie ziarul belgian La Derniere Heure.
* Ladislau Boloni, antrenorul echipei Royal Antwerp, a fost nominalizat pentru titlul de cel mai bun antrenor al sezonului în campionatul de fotbal al Belgiei, scrie revista Sport/Foot Magazine.
* Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de letona Anastasija Sevastova, cap de serie numărul 12, cu 6-3, 6-4, luni, în runda a doua a turneului WTA de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.021.128 dolari.
* Atletul kenyan Eliud Kipchoge va face în acest an o nouă tentativă de a coborî recordul mondial sub două ore, cel mai probabil la Londra, în luna octombrie, susţinut de miliardarul Jim Ratcliffe, patronul grupului de industrie petrochimică Ineos, relatează Reuters.
* Paris Saint-Germain, campioana Franţei la fotbal, a anunţat luni dimineaţă, în cadrul unei conferinţe de presă, programul turneului de vară 2019 din China, informează cotidianul L'Equipe.
* Arbitrul german Felix Brych va conduce partida dintre echipa olandeză Ajax Amsterdam şi formaţia engleză Tottenham Hotspur, programată miercuri în cadrul manşei secunde a semifinalelor Ligii Campionilor, a anunţat luni Uniunea europeană de fotbal (UEFA).
* Echipa St Louis Blues a restabilit egalitatea în confruntarea cu Dallas Stars din play-off-ul Ligii profesioniste nord-americane de hochei pe gheaţă (NHL), impunându-se cu scorul de 4-1 pe terenul formaţiei texane, într-o partidă disputată duminică seara.
* Tenismanul Rafael Nadal, cap de serie 2 al turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid, a postat pe Twitter un mesaj straniu şi criptic, pe care urma să-l explice luni într-o conferinţă de presă, care însă a fost amânată pentru marţi, relatează EFE.
* Sekope Kepu, pilierul cu cele mai multe selecţii în reprezentativa Australiei, va juca din sezonul viitor la echipa London Irish, nou promovată în prima ligă engleză de rugby, a anunţat luni această grupare, citată de AFP.
* Clubul german de fotbal FSV Mainz 05 l-a recrutat pe mijlocaşul sud-coreean Ji Dong Won de la FC Augsburg, unde a evoluat în 112 meciuri şi a marcat 13 goluri, relatează DPA.
* FC Liverpool nu va putea conta pe atacanţii Mohamed Salah şi Roberto Firmino în tentativa sa de a recupera deficitul de trei goluri în meciul retur cu FC Barcelona, programat marţi pe Anfield, în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, relatează BBC.
* Guvernul elen a decis ca finala Cupei Greciei la fotbal, dintre PAOK Salonic, echipă antrenată de Răzvan Lucescu, şi AEK Atena, să se dispute sâmbăta viitoare cu porţile închise, din cauza imposibilităţii de a garanta securitatea pe Stadionul Olimpic din Atena, relatează EFE.
* Antrenorul echipei de fotbal Manchester City, Pep Guardiola, a declarat luni că Liverpool, formaţia cu care ''cetăţenii'' se luptă pentru titlu în Premier League, este una dintre cele mai bune pe care le-a întâlnit de-a lungul carierei sale de tehnician.
* Jucătorul de rugby Israel Folau a respins propunerea venită din partea reprezentanţilor Federaţiei australiene de profil (ARU), de a-şi rezilia contractul cu prima reprezentativă a ţării sale în urma postărilor sale homofobe, scrie L'Equipe care citează presa de la Antipozi.
* Spaniolul Felix Sanchez va fi antrenorul primei reprezentative a Qatarului până după Cupa Mondială de fotbal din 2022 care va fi găzduită chiar de această ţară, a anunţat luni Federaţia de resort de la Doha, care a precizat că tehnicianului i-a fost prelungită înţelegerea, relatează Reuters.
* Jadon Sancho, mijlocaşul englez al clubului german Borussia Dortmund, este cel mai scump jucător sub 20 de ani din principalele cinci campionate ale Europei, relevă un studiu al CIES Football Observatory, dat publicităţii luni.
* Forul fotbalistic mondial a decis introducerea unor premii speciale pentru fotbalul feminin care vor fi decernate în cadrul galei Best FIFA din luna septembrie, informează DPA.
* Iker Casillas, portarul spaniol al echipei de fotbal FC Porto, a părăsit luni spitalul portughez în care a fost internat miercuri după un infarct şi a recunoscut că viitorul său este incert, scrie AFP.
* Un procuror rus a cerut condamnare cu închisoarea pentru cei doi foşti fotbalişti Aleksandr Kokorin (Zenit Sankt Petersburg) şi Pavel Mamaev (Krasnodar), aflaţi în arest pentru huliganism, scrie Reuters care citează agenţia RIA. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Realegerea lui Infantino la șefia FIFA este un lucru cert, a declarat vicepreședintele Confederației Asiatice
Realegerea lui Gianni Infantino în funcția de președinte al FIFA este un lucru cert, a declarat luni pentru AFP Hashem Haidar, vicepreședintele Confederației Asiatice de Fotbal (AFC), cu ocazia inaugurării, de către oficialul italo-elvețian, a unui teren de fotbal de mici dimensiuni în Liban. 'Îl susținem pe Infantino pe
Tenis: Spaniolul Rafael Jodar va participa la turneul de la Queen's în 2027
Jucătorul spaniol de tenis Rafael Jodar (11 ATP) va participa la turneul de la Queen's în 2027, ca pregătire pentru Wimbledon, au anunțat organizatorii luni, scrie EFE. Sportivul, originar din Madrid, trebuia inițial să evolueze în ediția din acest an a turneului, însă a fost nevoit să se retragă în ultimul moment d
Fotbal: Jose Mourinho (Real Madrid), 'antrenorul lunii octombrie' în La Liga
Antrenorul portughez Jose Mourinho a fost numit 'antrenorul lunii octombrie' în La Liga, luni, în urma unui bilanț perfect de victorii cu Real Madrid pe tot parcursul lunii trecute, scrie EFE. Echipa madrilenă a câștigat fiecare meci jucat în octombrie - o lună evidențiată de El Clasico împotriva celor de
Judo: Campionul olimpic Teddy Riner și-a anunțat candidatura la președinția Franței
Legendarul judoka Teddy Riner, cvintuplu campion olimpic și un simbol al sportului francez, și-a anunțat luni candidatura la alegerile prezidențiale din 2027, într-o înregistrare video postată pe rețelele de socializare, transmite AFP. ''Mă numesc Teddy Riner și azi vă spun privindu-vă în ochi că sunt candidat la alegerile prezidenția
Olimpice: Pista de bob a JO 2006 de la Torino va fi demolată
Pista de bob construită la Cesana Pariol, în regiunea Piemont (nord-vestul Italiei), pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Torino din anul 2006, dar închisă din 2011, urmează să fie demolată, conform documentelor publicate de autoritățile locale, informează AFP. SCR Piemonte, agenția de achiziții publice din Piemont, a publicat pe 3 noiembrie o c
Fotbalistul chilian Leandro Hernandez, arestat după producerea unui accident rutier în stare de ebrietate
Fotbalistul chilian Leandro Hernandez, jucătorul echipei Colo Colo, a fost arestat duminică la Santiago de Chile, după ce a provocat un accident rutier grav și a condus sub influența alcoolului, informează EFE. Potrivit poliției chiliene, Hernandez 'conducea în stare de ebrietate, având o alcoolemie de 1,2 grame pe litru'. Ju
Fotbal: Antrenorul echipei Manchester United nu intenționeză să demisioneze
Michael Carrick, antrenorul echipei de fotbal Manchester United, a afirmat că nu intenționează să demisioneze, în ciuda faptului că formația sa a ajuns în zona retrogradării în Premier League, după remiza înregistrată pe teren propriu, duminică, în compania formației Aston Villa (scor 4-4), informează AFP. 'Asta nu se va &icir
Baschet: NBA - Philadephia 76ers și Los Angeles Lakers continuă să impresioneze
Echipele Philadelphia 76ers și Los Angeles Lakers au obținut duminică a noua lor victorie a sezonului, menținându-se astfel pe primele poziții în cele două conferințe ale Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA). Philadelphia 76ers, care domină ierarhia Estului, a învins în deplasare, cu scorul de 127-121, formația Chicago Bu
Fotbal: Pascal Gross dezminte pretențiile lui Brighton la titlu în Premier League
Mijlocașul german Pascal Gross a dezmințit orice eventuale pretenții ale echipei de fotbal Brighton la titlu în Premier League, după ce ''pescărușii'' au urcat pe locul al doilea în clasament, în urmat victoriei cu 2-0 în fața formației Brentford, duminică, pe teren propriu, transmite Reuters. Echipa antrenată de germanu
Tenis: Magda Linette a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India)
Jucătoarea poloneză de tenis Magda Linette, a treia favorită, a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, luni, după ce a învins-o în finală pe indoneziana Janice Tjen, cu 5-7, 6-1, 6-4. Linette a avut nevoie de aproape trei ore de joc (2 h 43 min) pentru a se impune în fața principalei
Tenis: Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul ATP
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, după ce a câștigat turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, transmite AFP. Germanul Alexander Zverev ocupă primul loc pentru a doua săptămâna la rând, cu un avans de 100 de puncte față de italianul Ja
Ciclism: Belgianul Thibau Nys, campion european la ciclocros pentru a doua oară
Ciclistul belgian Thibau Nys a devenit campion european la ciclocros pentru a doua oară, duminică la Zeddam (Olana), unde s-a impus în fața compatrioților săi Joran Wyseure și Niels Vandeputte, informează EFE. Deja încoronat în 2024, rutierul echipei Lidl-Trek era favoritul cursei în absența celor două vedete ale disciplinei, octuplul c
Fotbal: Fostul mare antrenor Arsene Wenger ia în considerare o candidatură la președinția FIFA
Fostul mare antrenor francez Arsene Wenger ia în considerare o candidatură pentru președinția Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), scrie Press Association, citată de DPA. Fostul manager al lui Arsenal, 77 ani, este unul dintre potențialii candidați pe care UEFA i-ar putea susține ca o alternativă credibilă pentru actualul ocupant al funcției, Gian
Tenis: Linda Noskova și Coco Gauff au câștigat primele meciuri de la Turneul Campioanelor
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff și cehoaica Linda Noskova au câștigat primele meciuri desfășurate, duminică, în Grupa 1 a Turneului Campioanelor (WTA Finals), care reunește cele mai bune opt jucătoare ale sezonului la Indian Wells (California), transmite AFP. Gauff, numărul 4 mondial, a întrecut-o pe conaționala Jessica Pegula (5 WTA
Fotbal: Fiorentina a remizat pe teren propriu cu Juventus (2-2), în Serie A
Echipa Fiorentina, cu fundașul român Radu Drăgușin integralist, a terminat la egalitate, scor 2-2, partida disputată pe teren propriu cu formația Juventus Torino, duminică seara, în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei. Golurile au fost marcate de Mateo Pellegrino (4) și Alieu Nije (54) pentru gazde, respectiv Nick Woltermade (32) și G








