Tenis: Roger Federer, bucuros că a luat decizia de a juca pe zgură la Madrid
Tenismanul elveţian Roger Federer, numărul trei mondial, se bucură că a decis să joace pe zgură la turneului ATP de la Madrid, la trei ani distanţă după ultima lui experienţă pe această suprafaţă, relatează Reuters.
Federer a jucat ultima oară pe zgură la Roma, în mai 2016, iar de atunci a renunţat la sezonul pe zgură, inclusiv la turneele de la Roland Garros din 2016, 2017 şi 2018.
''Sunt fericit că decizia pe care am luat-o în decembrie, când am început să simt că vreau să joc neapărat pe zgură, a fost cea corectă. Sunt fericit, sunt aici şi mă bucur de suprafaţa asta. Mi-a luat ceva timp să mă obişnuiesc cu construcţia punctului, pentru că e un joc bazat mai ales pe linia de fund, găsirea modului de a juca cu mai multe unghiuri şi cu mingi mai înalte. A fost interesant şi amuzant, dar nu o provocare prea mare'', a declarat Federer, 37 ani, desemnat cap de serie 4 la Madrid, în urma lui Djokovic, Nadal şi Zverev.
Elveţianul nu şi-a fixat niciun obiectiv la Madrid şi se va concentra doar pe jocul său: ''Va fi interesant să văd cum va decurge acest turneu. Nu am niciun fel de aşteptări, dar în acelaşi timp ştiu lucrurile sunt posibile. Jocul a fost mereu rapid la Madrid, la altitudinea de aici. Sunt intrigat de ce voi descoperi''.
Federer este calificat direct în turul al doilea, unde va juca împotriva învingătorului dintre Richard Gasquet (Franţa) şi Alejandro Davidovich Fokina (Spania), semifinalist la Estoril săptămâna trecută. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Realegerea lui Infantino la șefia FIFA este un lucru cert, a declarat vicepreședintele Confederației Asiatice
Realegerea lui Gianni Infantino în funcția de președinte al FIFA este un lucru cert, a declarat luni pentru AFP Hashem Haidar, vicepreședintele Confederației Asiatice de Fotbal (AFC), cu ocazia inaugurării, de către oficialul italo-elvețian, a unui teren de fotbal de mici dimensiuni în Liban. 'Îl susținem pe Infantino pe
Tenis: Spaniolul Rafael Jodar va participa la turneul de la Queen's în 2027
Jucătorul spaniol de tenis Rafael Jodar (11 ATP) va participa la turneul de la Queen's în 2027, ca pregătire pentru Wimbledon, au anunțat organizatorii luni, scrie EFE. Sportivul, originar din Madrid, trebuia inițial să evolueze în ediția din acest an a turneului, însă a fost nevoit să se retragă în ultimul moment d
Fotbal: Jose Mourinho (Real Madrid), 'antrenorul lunii octombrie' în La Liga
Antrenorul portughez Jose Mourinho a fost numit 'antrenorul lunii octombrie' în La Liga, luni, în urma unui bilanț perfect de victorii cu Real Madrid pe tot parcursul lunii trecute, scrie EFE. Echipa madrilenă a câștigat fiecare meci jucat în octombrie - o lună evidențiată de El Clasico împotriva celor de
Judo: Campionul olimpic Teddy Riner și-a anunțat candidatura la președinția Franței
Legendarul judoka Teddy Riner, cvintuplu campion olimpic și un simbol al sportului francez, și-a anunțat luni candidatura la alegerile prezidențiale din 2027, într-o înregistrare video postată pe rețelele de socializare, transmite AFP. ''Mă numesc Teddy Riner și azi vă spun privindu-vă în ochi că sunt candidat la alegerile prezidenția
Olimpice: Pista de bob a JO 2006 de la Torino va fi demolată
Pista de bob construită la Cesana Pariol, în regiunea Piemont (nord-vestul Italiei), pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Torino din anul 2006, dar închisă din 2011, urmează să fie demolată, conform documentelor publicate de autoritățile locale, informează AFP. SCR Piemonte, agenția de achiziții publice din Piemont, a publicat pe 3 noiembrie o c
Fotbalistul chilian Leandro Hernandez, arestat după producerea unui accident rutier în stare de ebrietate
Fotbalistul chilian Leandro Hernandez, jucătorul echipei Colo Colo, a fost arestat duminică la Santiago de Chile, după ce a provocat un accident rutier grav și a condus sub influența alcoolului, informează EFE. Potrivit poliției chiliene, Hernandez 'conducea în stare de ebrietate, având o alcoolemie de 1,2 grame pe litru'. Ju
Fotbal: Antrenorul echipei Manchester United nu intenționeză să demisioneze
Michael Carrick, antrenorul echipei de fotbal Manchester United, a afirmat că nu intenționează să demisioneze, în ciuda faptului că formația sa a ajuns în zona retrogradării în Premier League, după remiza înregistrată pe teren propriu, duminică, în compania formației Aston Villa (scor 4-4), informează AFP. 'Asta nu se va &icir
Baschet: NBA - Philadephia 76ers și Los Angeles Lakers continuă să impresioneze
Echipele Philadelphia 76ers și Los Angeles Lakers au obținut duminică a noua lor victorie a sezonului, menținându-se astfel pe primele poziții în cele două conferințe ale Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA). Philadelphia 76ers, care domină ierarhia Estului, a învins în deplasare, cu scorul de 127-121, formația Chicago Bu
Fotbal: Pascal Gross dezminte pretențiile lui Brighton la titlu în Premier League
Mijlocașul german Pascal Gross a dezmințit orice eventuale pretenții ale echipei de fotbal Brighton la titlu în Premier League, după ce ''pescărușii'' au urcat pe locul al doilea în clasament, în urmat victoriei cu 2-0 în fața formației Brentford, duminică, pe teren propriu, transmite Reuters. Echipa antrenată de germanu
Tenis: Magda Linette a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India)
Jucătoarea poloneză de tenis Magda Linette, a treia favorită, a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, luni, după ce a învins-o în finală pe indoneziana Janice Tjen, cu 5-7, 6-1, 6-4. Linette a avut nevoie de aproape trei ore de joc (2 h 43 min) pentru a se impune în fața principalei
Tenis: Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul ATP
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, după ce a câștigat turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, transmite AFP. Germanul Alexander Zverev ocupă primul loc pentru a doua săptămâna la rând, cu un avans de 100 de puncte față de italianul Ja
Ciclism: Belgianul Thibau Nys, campion european la ciclocros pentru a doua oară
Ciclistul belgian Thibau Nys a devenit campion european la ciclocros pentru a doua oară, duminică la Zeddam (Olana), unde s-a impus în fața compatrioților săi Joran Wyseure și Niels Vandeputte, informează EFE. Deja încoronat în 2024, rutierul echipei Lidl-Trek era favoritul cursei în absența celor două vedete ale disciplinei, octuplul c
Fotbal: Fostul mare antrenor Arsene Wenger ia în considerare o candidatură la președinția FIFA
Fostul mare antrenor francez Arsene Wenger ia în considerare o candidatură pentru președinția Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), scrie Press Association, citată de DPA. Fostul manager al lui Arsenal, 77 ani, este unul dintre potențialii candidați pe care UEFA i-ar putea susține ca o alternativă credibilă pentru actualul ocupant al funcției, Gian
Tenis: Linda Noskova și Coco Gauff au câștigat primele meciuri de la Turneul Campioanelor
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff și cehoaica Linda Noskova au câștigat primele meciuri desfășurate, duminică, în Grupa 1 a Turneului Campioanelor (WTA Finals), care reunește cele mai bune opt jucătoare ale sezonului la Indian Wells (California), transmite AFP. Gauff, numărul 4 mondial, a întrecut-o pe conaționala Jessica Pegula (5 WTA
Fotbal: Fiorentina a remizat pe teren propriu cu Juventus (2-2), în Serie A
Echipa Fiorentina, cu fundașul român Radu Drăgușin integralist, a terminat la egalitate, scor 2-2, partida disputată pe teren propriu cu formația Juventus Torino, duminică seara, în etapa a 11-a a campionatului de fotbal al Italiei. Golurile au fost marcate de Mateo Pellegrino (4) și Alieu Nije (54) pentru gazde, respectiv Nick Woltermade (32) și G








