ŞTIRILE SERII - SPORT - 12 APRILIE
* Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, susţine că România are 51% şanse de a câştiga meciul din semifinalele Fed Cup cu Franţa, programat la Rouen, în perioada 20-21 aprilie.
* Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a declarat, vineri, că turneul feminin BRD Bucharest Open, despre care existau informaţii că proprietarul îl va muta la Budapesta, se va disputa în proporţie de 95% tot la Bucureşti.
* Sportivul Florin Tiţa şi-a asigurat o medalie după ce s-a calificat, vineri, în finala categoriei 55 de kilograme (greco-romane) la Campionatele Europene de lupte care se desfăşoară în aceste zile la Sala Polivalentă din Bucureşti.
* Adunarea Generală Extraordinară a Federaţiei Române de Tenis, cea în cadrul căreia trebuiau luate decizii pentru deblocarea situaţiei juridice, va fi reprogramată după ce, vineri, nu s-a întrunit cvorumul necesar, a anunţat preşedintele FRT, George Cosac.
* Antrenorul Dan Petrescu (CFR Cluj) a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că meciul cu FCSB duminică, din play-off-ul Ligii I de fotbal se anunţă tensionat, dar, indiferent de rezultat, soarta titlului nu va fi decisă în această partidă.
* Fotbalistul portughez Mario Camora, de la campioana CFR Cluj, a mărturisit, vineri, într-o conferinţă de presă, că este foarte aproape de depunerea dosarului pentru obţinerea cetăţeniei române.
* Rachetomodeliştii Florica şi Lucian Şercăianu, de la CSM Buzău, medaliaţi cu aur la clasa S7, la Cupa Mondială de Aeromodelism şi Rachetomodelism 2018, a fost premiaţi în cadrul unei festivităţi la Lausanne (Elveţia), anunţă printr-un comunicat de presă conducerea clubului.
* Antrenorul echipei Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Eugen Neagoe, speră ca meciul de luni, cu AFC Astra Giurgiu, să aducă prima victorie a formaţiei sale în play-off-ul Ligii I de fotbal.
* Căpitanul echipei CFR Cluj, Mario Camora, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că dacă formaţia din Gruia o va învinge duminică pe FCSB în Liga I de fotbal arunci are 80 la sută şanse să câştige un nou titlu de campioană.
* Washington Capitals, câştigătoarea ultimei ediţii a Cupei Stanley, a debutat joi în primul tur al fazei play-off a Ligii profesioniste nord-americane de hochei pe gheaţă (NHL) cu o victorie, 4-2 cu Carolina Hurricanes.
* Tatăl şi agentul atacantului brazilian Neymar a dat asigurări că fiul său nu are intenţia de a părăsi clubul francez de fotbal Paris Saint-Germain, în pofida zvonurilor vehiculate în presă, relatează EFE.
* Antrenorul echipei germane de fotbal Bayern Munchen, Niko Kovac, a confirmat vineri că la antrenamentul de joi s-a declanşat o bătaie între doi jucători, a căror identitate a fost trecută sub tăcere, în timp ce presa germană susţine că ar fi vorba de francezul Kingsley Coman şi polonezul Robert Lewandowski.
* Echipa germană de fotbal Borussia Moenchengladbach va efectua la sfârşitul lunii mai un turneu în China, unde va disputa un amical cu formaţia Guanghzou R&F şi va vizita reprezentanţa clubului deschisă vara trecută în oraşul chinez.
* Reprezentanţii Federaţiei australiene de rugby (RA) s-au întâlnit vineri cu internaţionalul Israel Folau pentru a discuta pe marginea postărilor homofobe ale acestuia de pe o reţea de socializare, scrie Reuters.
* Fotbalistul francez Franck Ribery este bolnav de trei zile şi nu va juca în partida de duminică din Bundesliga contra echipei Fortuna Dusseldorf, a precizat vineri antrenorul campioanei Bayern Munchen, Niko Kovac.
* Internaţionalul Billy Vunipola, component al primei reprezentative de rugby a Angliei, a afirmat că după ce a apreciat, pe Instagram, comentariile homofobe ale australianului Israel Folau, a primit trei telefoane în care anumite persoane îi cerea să-şi retragă susţinerea dată prin bifarea semnului ''like''.
* Gimnastul rus Nikita Nagornyy (22 ani) a devenit vineri campion european la individual compus pentru prima dată în cariera sa, terminând pe primul loc la Europenele de gimnastică artistică de la Szczecin (Polonia).
* Francezii Benoît Paire şi Gilles Simon, dar şi spaniolul Pablo Andujar s-au calificat vineri în semifinalele turneului ATP de tenis de la Marrakech (Maroc), dotat cu premii totale de 524.340 euro.
* Jucătoarele de tenis Fiona Ferro (Franţa) şi Polona Hercog (Slovenia) s-au calificat vineri în semifinalele turneului WTA de la Lugano (Elveţia), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari. AGERPRES/(AS-editor: Adrian Drăguţ, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
JOT 2026: Echipa feminină de gimnastică artistică a României, clasată pe locul șase la Dakar
Echipa feminină de gimnastică artistică a României, alcătuită din Alexandra Nica și Aniela Tudor, s-a clasat pe locul șase la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar, luni, cu 93,497 puncte. China a câștigat aurul, cu 107,798 puncte, Japonia a obținut argintul, cu 107,564 puncte, iar bronzul a revenit Franței, cu 105,231 puncte.
Fotbal: Spaniolul Carlos Vicens, noul antrenor al echipei Olympique Lyon
Spaniolul Carlos Vicens a fost numit antrenor principal al echipei de fotbal Olympique Lyon, semnând un contract pe 18 luni cu gruparea din Ligue 1, scrie AFP. El îi ia locul antrenorului portughez Paulo Fonseca - care a plecat la Sporting Lisabona - a anunțat luni gruparea franceză, aflată în prezent pe locul 6 în clas
Fotbal: Spaniolul Pau Cubarsi (FC Barcelona) a obținut trofeul Golden Boy
Pau Cubarsi, fundașul spaniol al lui FC Barcelona, care a impresionat în 2026 la nivel de club și de națională, a obținut, cu două luni înainte de a împlini 20 de ani, trofeul Golden Boy, acordat de către cotidianul italian Tuttosport celui mai bun fotbalist Under-21 al anului, informează Reuters. Cubarsi a avut un rol esenți
Fotbal: Realegerea lui Infantino la șefia FIFA este un lucru cert, a declarat vicepreședintele Confederației Asiatice
Realegerea lui Gianni Infantino în funcția de președinte al FIFA este un lucru cert, a declarat luni pentru AFP Hashem Haidar, vicepreședintele Confederației Asiatice de Fotbal (AFC), cu ocazia inaugurării, de către oficialul italo-elvețian, a unui teren de fotbal de mici dimensiuni în Liban. 'Îl susținem pe Infantino pe
Tenis: Spaniolul Rafael Jodar va participa la turneul de la Queen's în 2027
Jucătorul spaniol de tenis Rafael Jodar (11 ATP) va participa la turneul de la Queen's în 2027, ca pregătire pentru Wimbledon, au anunțat organizatorii luni, scrie EFE. Sportivul, originar din Madrid, trebuia inițial să evolueze în ediția din acest an a turneului, însă a fost nevoit să se retragă în ultimul moment d
Fotbal: Jose Mourinho (Real Madrid), 'antrenorul lunii octombrie' în La Liga
Antrenorul portughez Jose Mourinho a fost numit 'antrenorul lunii octombrie' în La Liga, luni, în urma unui bilanț perfect de victorii cu Real Madrid pe tot parcursul lunii trecute, scrie EFE. Echipa madrilenă a câștigat fiecare meci jucat în octombrie - o lună evidențiată de El Clasico împotriva celor de
Judo: Campionul olimpic Teddy Riner și-a anunțat candidatura la președinția Franței
Legendarul judoka Teddy Riner, cvintuplu campion olimpic și un simbol al sportului francez, și-a anunțat luni candidatura la alegerile prezidențiale din 2027, într-o înregistrare video postată pe rețelele de socializare, transmite AFP. ''Mă numesc Teddy Riner și azi vă spun privindu-vă în ochi că sunt candidat la alegerile prezidenția
Olimpice: Pista de bob a JO 2006 de la Torino va fi demolată
Pista de bob construită la Cesana Pariol, în regiunea Piemont (nord-vestul Italiei), pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Torino din anul 2006, dar închisă din 2011, urmează să fie demolată, conform documentelor publicate de autoritățile locale, informează AFP. SCR Piemonte, agenția de achiziții publice din Piemont, a publicat pe 3 noiembrie o c
Fotbalistul chilian Leandro Hernandez, arestat după producerea unui accident rutier în stare de ebrietate
Fotbalistul chilian Leandro Hernandez, jucătorul echipei Colo Colo, a fost arestat duminică la Santiago de Chile, după ce a provocat un accident rutier grav și a condus sub influența alcoolului, informează EFE. Potrivit poliției chiliene, Hernandez 'conducea în stare de ebrietate, având o alcoolemie de 1,2 grame pe litru'. Ju
Fotbal: Antrenorul echipei Manchester United nu intenționeză să demisioneze
Michael Carrick, antrenorul echipei de fotbal Manchester United, a afirmat că nu intenționează să demisioneze, în ciuda faptului că formația sa a ajuns în zona retrogradării în Premier League, după remiza înregistrată pe teren propriu, duminică, în compania formației Aston Villa (scor 4-4), informează AFP. 'Asta nu se va &icir
Baschet: NBA - Philadephia 76ers și Los Angeles Lakers continuă să impresioneze
Echipele Philadelphia 76ers și Los Angeles Lakers au obținut duminică a noua lor victorie a sezonului, menținându-se astfel pe primele poziții în cele două conferințe ale Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA). Philadelphia 76ers, care domină ierarhia Estului, a învins în deplasare, cu scorul de 127-121, formația Chicago Bu
Fotbal: Pascal Gross dezminte pretențiile lui Brighton la titlu în Premier League
Mijlocașul german Pascal Gross a dezmințit orice eventuale pretenții ale echipei de fotbal Brighton la titlu în Premier League, după ce ''pescărușii'' au urcat pe locul al doilea în clasament, în urmat victoriei cu 2-0 în fața formației Brentford, duminică, pe teren propriu, transmite Reuters. Echipa antrenată de germanu
Tenis: Magda Linette a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India)
Jucătoarea poloneză de tenis Magda Linette, a treia favorită, a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, luni, după ce a învins-o în finală pe indoneziana Janice Tjen, cu 5-7, 6-1, 6-4. Linette a avut nevoie de aproape trei ore de joc (2 h 43 min) pentru a se impune în fața principalei
Tenis: Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul ATP
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, după ce a câștigat turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, transmite AFP. Germanul Alexander Zverev ocupă primul loc pentru a doua săptămâna la rând, cu un avans de 100 de puncte față de italianul Ja
Ciclism: Belgianul Thibau Nys, campion european la ciclocros pentru a doua oară
Ciclistul belgian Thibau Nys a devenit campion european la ciclocros pentru a doua oară, duminică la Zeddam (Olana), unde s-a impus în fața compatrioților săi Joran Wyseure și Niels Vandeputte, informează EFE. Deja încoronat în 2024, rutierul echipei Lidl-Trek era favoritul cursei în absența celor două vedete ale disciplinei, octuplul c








