Tenis: Simona Halep a urcat pe locul doi în clasamentul WTA
Românca Simona Halep a urcat un loc şi se află pe poziţia a doua în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni.
Halep se află la 239 de puncte de liderul Naomi Osaka, japoneza care a câştigat ultimele două turnee de Mare Şlem, US Open şi Australian Open. Simona Halep are un avans de 137 de puncte faţă de cehoaica Petra Kvitova, care a coborât pe locul al treilea după Miami Open.
Australianca Ashleigh Barty, care a cucerit titlul la Miami, a intrat în premieră în top 10 mondial şi ocupă locul 9.
România mai are doar alte două jucătoare în top 100, pe Mihaela Buzărnescu, aflată pe locul 30 după ce a urcat două poziţii, şi pe Irina Begu, care a urcat un loc şi e pe 69.
La dublu avem în continuare şase jucătoare în top 100, Mihaela Buzărnescu se menţine pe 28, Raluca Olaru a urcat un loc şi e pe 35, Begu a coborât trei locuri şi e pe 36, Monica Niculescu a urcat o treaptă, până pe 45, ca şi Irina Bara, care se află pe 64, iar Sorana Cîrstea staţionează pe 99.
În ierarhia WTA Race, pentru Turneul Campioanelor, Petra Kvitova ocupă primul loc, urmată de Naomi Osaka şi Karolina Pliskova, în timp ce Halep a urcat un loc şi e pe poziţia a noua.
Clasamentul WTA la simplu
1 (1). Naomi Osaka (Japonia) 6.021 puncte
2 (3). Simona Halep 5.782
3 (2). Petra Kvitova (Cehia) 5.645
4 (7). Karolina Pliskova (Cehia) 5.580
5 (4). Angelique Kerber (Germania) 5.165
6 (8). Kiki Bertens (Olanda) 5.050
7 (5). Elina Svitolina (Ucraina) 5.020
8 (6). Sloane Stephens (SUA) 4.287
9 (11). Ashleigh Barty (Australia) 4.275
10 (9). Arina Sabalenka (Belarus) 3.595
.............................................................
30 (32). Mihaela Buzărnescu 1.650
69 (70). Irina-Camelia Begu 802
105 (103). Sorana Cîrstea 602
108 (107). Ana Bogdan 591
140 (138). Monica Niculescu 444
161 (159). Alexandra Dulgheru 353
162 (165). Irina Bara 351
230 (237). Elena-Gabriela Ruse 244
239 (242). Alexandra Cadanţu 231
240 (246). Andreea Roşca 230
...
Clasamentul WTA la dublu
1 (1). Katerina Siniakova (Cehia) 8.160 puncte
2 (2). Barbora Krejcikova (Cehia) 7.680
3 (3). Kristina Mladenovic (Franţa) 6.865
3 (3). Timea Babos (Ungaria) 6.865
5 (5). Barbora Strycova (Cehia) 6.785
6 (10). Elise Mertens (Belgia) 5.785
7 (7). Demi Schuurs (Olanda) 5.650
8 (8). Andrea Sestini Hlavackova (Cehia) 5.535
9 (6). Ashleigh Barty (Australia) 5.187
10 (9). Ekaterina Makarova (Rusia) 4.910
................................................................
28 (28). Mihaela Buzărnescu 2.535
35 (36). Raluca Olaru 2.110
36 (33). Irina-Camelia Begu 2.095
45 (56). Monica Niculescu 1.618
64 (65). Irina Bara 1.317
99 (99). Sorana Cîrstea 812
...
Clasamentul WTA Race la simplu
1 (1). Petra Kvitova (Cehia) 2.735 puncte
2 (2). Naomi Osaka (Japonia) 2.371
3 (4). Karolina Pliskova (Cehia) 2.305
4 (11). Ashleigh Barty (Australia) 1.855
5 (5). Bianca Andreescu (Canada) 1.757
6 (3). Belinda Bencic (Elveţia) 1.683
7 (6). Elina Svitolina (Ucraina) 1.366
8 (7). Angelique Kerber (Germania) 1.345
9 (10). Simona Halep 1.246
10 (8). Kiki Bertens (Olanda) 1.121
......................................................
64 (97). Monica Niculescu 250
71 (65). Irina-Camelia Begu 242
102 (93). Sorana Cîrstea 168
...
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Lupte: Denis Florin Mihai se va bate pentru bronz la Europenele de la Tirana
Sportivul român Denis Florin Mihai se va bate pentru medalia de bronz la cat. 60 kg, stilul greco-roman, miercuri, la Campionatele Europene de lupte de la Tirana (Albania). Mihai a trecut în preliminarii de francezul Ilian Ainaoui, iar în sferturi a pierdut în fața sârbului Georgij Tibilov, urmând să î
Haltere: Andreea Cotruța, medaliată cu argint la Europenele de la Batumi
Sportiva română Andreea Cotruța (CS Rapid București) a cucerit medalia de argint la cat. 63 kg, stilul smuls, cu 99 de kg, marți, la Campionatele Europene de haltere de la Batumi (Georgia). Cotruța s-a clasat pe locul 7 la aruncat, cu 115 kg, după ce a ratat la 118 și 199 kg, iar la total a ocupat locul 5, cu 214 kg. Tot l
Baschet: NBA - Billy Donovan părăsește Chicago Bulls după șase sezoane ca antrenor principal
Billy Donovan părăsește postul de antrenor principal al Chicago Bulls după șase sezoane petrecute pe banca echipei, a anunțat, marți, formația din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), relatează Reuters. Donovan și-a anunțat decizia la doar o săptămână după ce echipa a ratat calificarea în play-off pentru a patrulea an consecutiv.
Fotbal: Rafael Marquez va fi selecționerul Mexicului după CM 2026
Fostul fundaș emblematic al echipelor AS Monaco și FC Barcelona, Rafael Marquez, va deveni selecționerul Mexicului după Cupa Mondială 2026, a anunțat directorul echipelor naționale din cadrul Federației mexicane de fotbal, Duilio Davino, citat de AFP. 'Kaiserul din Michoacan', cu 147 de selecții pentru Mexic, care a jucat la cinci Cupe Mondiale (2002,
Ciclism: Paul Seixas, favoritul cursei Săgeata Valonă, refuză presiunea
Tânărul ciclist francez Paul Seixas, în vârstă de 19 ani, favoritul ediției din acest an a cursei Săgeata Valonă, care are loc miercuri, refuză presiunea și afirmă că statisticile nu îl interesează, scrie site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF. În absența multor nume importante, Paul Seixas, ciclistul echipei Decathlon, este mare
Tenis: Jannik Sinner vrea să fie 'în cea mai bună formă posibilă' la Roland Garros
Înscris la turneul ATP Masters 1.000 de la Madrid, unde poate câștiga al cincilea titlu consecutiv la această categorie, tenismanul italian Jannik Sinner, numărul 1 mondial, a reamintit marți că principalul său obiectiv este să fie în 'cea mai bună formă posibilă' la Roland Garros, peste o lună, relatează AFP. Italian
Tenis: 'Sper să fiu pregătit măcar pentru Roland Garros', a declarat Djokovic
Prezent luni la Gala Premiilor Laureus de la Madrid, tenismanul sârb Novak Djokovic, accidentat în prezent, a declarat pentru Eurosport că 'speră' să fie pregătit pentru turneul de la Roland Garros. Accidentat la umărul drept, Novak Djokovic, care nu a mai jucat de la eliminarea sa în optimile de finală ale turneului
Fotbal: Manchester City nu trebuie 'să se relaxeze', a avertizat Guardiola
'Să nu ne relaxăm': acesta este mesajul pe care Pep Guardiola l-a transmis fotbaliștilor săi după victoria împotriva lui Arsenal, a declarat marți antrenorul lui Manchester City, echipă aflată în continuare pe locul doi după 'tunari', cu o lună înainte de finalul sezonului din Premier League, scrie AFP. City se află ac
Tenis: Irina Begu, învinsă în primul tur la Madrid (WTA), la revenirea după o pauză de nouă luni
Jucătoarea română de tenis Irina Begu, care și-a făcut revenirea în circuitul profesionist după o pauză de nouă luni, din cauza unei accidentări, a fost învinsă de germanca Laura Siegemund, cu 6-4, 6-0, marți, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 8.235.540 de dolari. Begu (35 ani, 182 WTA) s-a &ic
Fotbal: Antrenorul Luis Enrique 'așteaptă mult mai mult de la toți jucătorii' lui PSG
Antrenorul echipei de fotbal Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a afirmat marți că așteaptă 'mult mai mult de la toți jucătorii' și că 'fiecare minut jucat la PSG' ar trebui 'să fie special', în ajunul meciului cu Nantes din Ligue 1, informează AFP. Când a fost întrebat despre omiterea lui Ibrahim Mbaye din lotul pentr
Baschet masculin: Pedro Martinez (Valencia), ales cel mai bun antrenor al sezonului din Euroligă
Antrenorul echipei Valencia Basket, Pedro Martínez, a câștigat Trofeul Alexander Gomelski, care este acordat celui mai bun tehnician al sezonului 2025-2026 al Euroligii de baschet masculin, după votul antrenorilor din competiție, scrie EFE. Antrenorul catalan, așa cum a anunțat Euroliga, marți, a ocupat primul loc în anchetă, înaintea
Hochei: NHL - Carolina Hurricanes, la a doua victorie în duelul cu Ottawa Senators
Echipa Carolina Hurricanes a învins pe propriul patinoar, cu scorul de 3-2, după două reprize de prelungiri, formația Ottawa Senators, într-un meci din play-off-ul Cupei Stanley, disputat luni seara în Liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheață (NHL). Gazdele s-au impus prin golul marcat de Jordan Martinook în minutul 13:53 d
Fotbal: Edmond Tapsoba speră că fanii lui Leverkusen vor propulsa echipa în finala Cupei Germaniei
Fundașul Edmond Tapsoba consideră că echipa Bayer Leverkusen poate profita de avantajul terenului propriu împotriva lui Bayern Munchen, în semifinala Cupei Germaniei la fotbal de miercuri, și crede că toată presiunea este pe umerii bavarezilor, care au câștigat deja matematic Bundesliga, scrie DPA. Bayern a devenit virtual campioană, duminică
Fotbal: Kompany anticipează o bătălie totală cu Leverkusen în Cupa Germaniei
Antrenorul Vincent Kompany (Bayern Munchen) anticipează o bătălie totală în meciul cu Bayer Leverkusen, miercuri, în semifinalele Cupei Germaniei, în ciuda unui declin de formă a rivalilor din ultima vreme, scrie dpa. Meciul cu o singură manșă va avea loc la Leverkusen, bavarezii atingând această fază a semifinalelor pe
Fotbal: Manchester United, interesată de mijlocașul Aurelien Tchouameni (Real Madrid)
Echipa engleză de fotbal Manchester United este interesată de serviciile internaționalului francez Aurelien Tchouameni, mijlocașul echipei Real Madrid, pe care îl consideră capabil să-l înlocuiască cu succes pe brazilianul Casemiro, aflat la final de contract cu gruparea de pe Old Trafford, informează mass-media britanică. Oficiali











