Tenis: Felix Auger-Aliassime (18 ani), calificat în semifinalele turneului Masters 1.000 ATP de la Miami

Canadianul Felix Auger-Aliassime (18 ani) a devenit cel mai tânăr tenisman din istoria turneului Masters 1.000 ATP de la Miami (Florida) care reuşeşte să se califice în semifinalele acestei competiţii, dotată cu premii totale în valoare de 8.359.455 dolari, învingându-l în două seturi, 7-6 (7/3), 6-2, pe croatul Borna Coric, într-o partidă disputată miercuri.
Auger-Aliassime, originar din Quebec şi care în urmă cu un an se afla pe locul 182 mondial, şi-a asigurat graţie acestui succes revenirea în top 40 ATP, unde va fi singurul jucător născut după anul 2000.
"Disputarea unei semifinale de Masters 1.000 este un vis din copilărie, este rezultatul unei munci dure încă de când eram mic. Cred că deocamdată nu realizez, încerc să nu devin prea emotiv, pentru că mai am încă meciuri de jucat, dar cu siguranţă singur că sunt momente incredibile", a declarat el după acest succes.
Jucătorul canadian, venit din calificări, se va lupta pentru un loc în finală cu americanul John Isner, favoritul numărul 7, care a trecut greu, în două seturi câştigate la tiebreak, 7-6 (7/1), 7-6 (7/5), de spaniolul Roberto Bautista, cap de serie numărul 22, cel care l-a eliminat în turul anterior pe numărul unu mondial, sârbul Novak Djokovic.
Tot miercuri, elveţianul Roger Federer l-a învins cu 6-4, 6-2 pe rusul Daniil Medvedev, într-un meci contând pentru optimile de finală şi amânat cu o zi din cauza ploii.
Campionul din Ţara Cantoanelor, în vârstă de 37 ani, care vizează al patrulea său titlu la Miami şi al 101-lea trofeu ATP din cariera sa, îl va înfrunta în sferturile de finală pe sud-africanul Kevin Anderson, numărul 7 mondial.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: Portarul lui Hoffenheim și al naționalei Germaniei, Oliver Baumann, accidentat, ratează meciurile următoare
Portarul Oliver Baumann nu va fi disponibil pentru Hoffenheim în meciurile următoare din cauza unei comoții cerebrale, scrie DPA. Jucătorul în vârstă de 34 de ani a suferit accidentarea în timpul incidentului care a dus la golul victoriei Borussiei Dortmund în victoria de sâmbăta trecută cu 3-2 în Bund
Fotbal - Europa League: Tottenham nu va conta pe căpitanul Son în meciul tur cu Bodo/Glimt
Căpitanul echipei engleze de fotbal Tottenham Hotspur, Son Heung-min, accidentat la un picior, va rata meciul de joi cu formația norvegiană Bodo/Glimt, de la Londra, din manșa tur a semifinalelor Europa League, informează AFP. Atacantul sud-coreean nu a mai apărut pe foaia de meci de la egalul, 1-1, dintre Tottenham și Eintracht Frankfurt, pe
Tenis: Sorana Cîrstea și Ana Kalinskaia s-au calificat în semifinalele probei de dublu la Madrid (WTA)
Perechea româno-rusă Sorana Cîrstea/Ana Kalinskaia s-a calificat, miercuri, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de tenis WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.854.000 de euro, după o victorie clară în fața cuplului ceho-danez Linda Noskova/Clara Tauson, cu 6-0, 6-3. Cîrstea și Kalins
Tenis: Iga Swiatek, în semifinale la Madrid (WTA)
Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, locul 2 mondial, favorită numărul 2, s-a calificat miercuri în semifinalele turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.854.000 de euro, după ce a trecut în sferturile de finală, în trei seturi, 0-6, 6-3, 6-2, de americanca Madison Keys (5 WTA). Swiatek, deținătoarea
Rugby: Les Kiss, numit în postul de selecționer al Australiei (oficial)
Les Kiss, actualul antrenor al echipei Queensland Reds, a fost numit în postul de selecționer al Australiei, gazda Cupei Mondiale din 2027, a anunțat Federația australiană de rugby, citată de AFP. Fost antrenor secund al naționalei Irlandei, Kiss, în vârstă de 60 de ani, își va prelua însă noua funcție abia în vara lui 2026,
Fotbal: Ferland Mendy (Real Madrid), accidentat, poate rata restul sezonului
Fundașul francez Ferland Mendy, care a părăsit accidentat finala Cupei Spaniei la fotbal, pierdută de Real Madrid în fața rivalei FC Barcelona (2-3), sâmbăta trecută, suferă de o accidentare la cvadricepsul drept care l-ar putea ține departe de teren până la finalul sezonului, a anunțat, marți, clubul madrilen, citat de AFP. 'După testele
Tenis: Jannik Sinner susține că nu a beneficiat de un 'tratament favorabil' în cazul său de dopaj
Tenismanul italian Jannik Sinner, numărul unu mondial, care se pregătește să revină în competiție după o suspendare controversată de trei luni pentru dopaj, a respins ideea conform căreia ar fi beneficiat de un tratament favorabil din partea autorităților antidoping, informează AFP. 'Am fost puțin criticat pentru faptul că aș fi fost tratat diferit,
Tenis: Novak Djokovic a declarat forfait pentru turneul ATP Masters 1.000 de la Roma
Tenismanul sârb Novak Djokovic, fostul lider al clasamentului mondial, a declarat forfait pentru turneul ATP Masters 1.000 de la Roma, care va avea loc între 7 și 18 mai pe zgura de la Foro Italico, au anunțat organizatorii, citați de AFP. 'Novak Djokovic a anunțat că nu va participa la Internaționalele Italiei 2025', au indicat oficialii c
Ciclism: Britanicul Samuel Watson, învingător în prologul Turului Romandiei
Ciclistul britanic Samuel Watson (Ineos) a câștigat, marți, etapa prolog a Turului Romandiei, un contratimp individual pe distanța de 3,44 km, pe străzile din Saint-Imier (Elveția), fiind cronometrat cu timpul de 4 min 33 sec 30/100, informează AFP. Rutierul în vârstă de 23 de ani i-a devansat, la sprint, pe portughezul Ivo Oliveira (UAE) și
Tenis: Alexander Zverev, învins în optimi la Madrid (ATP)
Tenismanul german Alexander Zverev, principalul favorit, a fost învins de argentinianul Francisco Cerundolo (21 ATP), cu 7-5, 6-3, marți, în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 8.055.385 de euro. Zverev, în prezent numărul doi mondial, a fost învins de sud-american și la ediția de a
Tenis: Arina Sabalenka s-a calificat în sferturi la Madrid (WTA)
Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka, numărul unu mondial, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.854.000 de euro, marți, după ce a întrecut-o pe americanca Peyton Stearns cu 6-2, 6-4. Sabalenka (26 ani) a câștigat după o oră și 19 minute duelul cu Stearns (44 WTA).
Fotbal: Liga Campionilor - 'Misiune îndeplinită în această seară', a afirmat Luis Enrique după succesul de la Londra
Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a subliniat că elevii săi și-au îndeplinit obiectivul de a câștiga prima manșă a duelului cu formația Arsenal Londra din prima manșă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal, marți seara, pe Emirates Stadium (scor 1-0). 'Misiune îndeplinită în această seară. Dar singurul nostr
Fotbal: Liga Campionilor - Trebuie să mergem la Paris pentru a câștiga, a declarat antrenorul echipei Arsenal Londra
Echipa Arsenal Londra este 'mai mult decât capabilă' să întoarcă soarta calificării în duelul cu Paris Saint-Germain, a declarat antrenorul 'tunarilor', Mikel Arteta, după eșecul suferit pe teren propriu de echipa sa (scor 1-0), marți seara, în prima manșă a semifinalelor Ligii Campionilor. 'Suntem la pauza' celo
Fotbal: PSG a învins-o pe Arsenal (1-0), la Londra, în semifinalele Ligii Campionilor
Paris Saint-Germain a învins-o pe Arsenal cu scorul de 1-0 (1-0), marți seara, la Londra, în prima manșă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal. PSG a luat o opțiune importantă pentru finală, grație golului marcat de Ousmane Dembele (4).
Tenis: Filip Jianu s-a calificat în optimile turneului challenger de la Ostrava
Tenismanul român Filip Cristian Jianu s-a calificat în optimile de finală ale turneului challenger de la Ostrava (Cehia), dotat cu premii totale de 91.250 de euro, după ce l-a învins, marți, pe germanul Rudolf Molleker cu 6-4, 6-4. Jianu (23 ani, 229 ATP) a avut nevoie de o oră și 22 de minute pentru a obține victoria î