logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

ŞTIRILE SERII - SPORT - 7 MARTIE

Imagine din galeria Agerpres

* Antrenorul echipei de handbal feminin CSM Bucureşti, Dragan Djukic, a declarat, joi, că de meciul cu Thuringer HC, ultimul din grupa principală 2 a Ligii Campionilor, depinde numele adversarei din sferturile de finală.

* Jucătoarea echipei de handbal CSM Bucureşti, Iulia Curea, a declarat, joi, înaintea partidei cu Thuringer HC, că încă mai speră la locul 2 în grupa principală 2 a Ligii Campionilor pentru a putea întâlni un adversar mai facil în sferturile de finală.

* Flankerul echipei CSM Bucureşti, Adrian Ion, va fi în premieră căpitanul naţionalei de rugby a României în partida de sâmbătă, cu Rusia, din etapa a 4-a a Rugby Europe International Championship (REIC) 2019.

* Echipa de fotbal Politehnica Iaşi a surclasat cu scorul de 8-1 formaţia de liga a patra Bradu Borca, joi, în Copou, într-un meci amical, potrivit paginii de Facebook a clubului de Liga I.

* SCM Râmnicu Vâlcea, liderul la zi al Ligii Naţionale de handbal feminin, a surclasat-o în deplasare pe ultima clasată, CSM Galaţi, cu scorul de 30-14 (12-7), joi, într-un meci din etapa a 19-a.

* Fostul mare antrenor Constantin Nourescu a decedat miercuri seara, la vârsta de 85 de ani, a anunţat Federaţia Română de Atletism pe site-ul său oficial.

* Deţinătoarea Cupei României la baschet feminin, ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, o va întâlni pe CSTB Olimpia CSU Braşov, iar finalista de anul trecut, CSM Satu Mare, va primi replica formaţiei Phoenix Ştiinţa Constanţa, în semifinalele competiţiei, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi, anunţă site-ul oficial al Federaţiei Române de Baschet.

* Antrenorul echipei de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Eugen Neagoe, a declarat, joi, că CFR Cluj este singura formaţie din play-off pe care covăsnenii nu a putut-o învinge până acum, dar speră într-o victorie în meciul pe care îl vor disputa sâmbătă pe terenul adversarilor.

* Fostul internaţional de tineret Ştefan Popescu, ieşean de origine, a semnat, joi, un contract valabil până la sfârşitul sezonului cu clubul de fotbal Politehnica Iaşi, a anunţat gruparea din Copou pe site-ul său oficial.

* Preşedintele clubului de fotbal Dinamo Bucureşti, Alexandru David, urmează să părăsească postul pe care îl ocupă în acest moment, primind o ofertă de a lucra în stafful de campanie electorală al primarului Robert Negoiţă, fratele patronului grupării bucureştene, Ionuţ Negoiţă, a declarat antrenorul Mircea Rednic, joi, într-o conferinţă de presă.

* Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Mircea Rednic, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că actualul lot pe care îl are la dispoziţie nu ar putea câştiga titlul de campioană sezonul următor, dar ar intra fără probleme în play-off-ul Ligii I.

* Contractul staff-ului tehnic al echipei feminine de handbal CS Minaur Baia Mare a fost prelungit, joi, de primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, în prezenţa presei.

* Fotbalistul Ionuţ Şerban, care se află într-o situaţie contractuală dificilă, având o înţelegere cu Dinamo dar nu se poate transfera la o altă echipă decât în cazul în care gruparea bucureşteană ar plăti un milion de euro către Sportul Studenţesc, va primi o şansă să joace din parte antrenorului Mircea Rednic.

* Antrenorul echipei FC Botoşani, Liviu Ciobotariu, a declarat, joi, că îşi doreşte să debuteze cu dreptul în play-out-ul Ligii 1, în partida de luni contra formaţiei Concordia Chiajna.

* Atacantul echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, Athanasios Papazoglou, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că în cazul în care formaţia sa va reuşi să marcheze un gol cu Dunărea Călăraşi, partida va deveni mai uşoară pentru elevii lui Mircea Rednic.

* Superliga albaneză de fotbal s-a scufundat în haos după ce Asociaţia arbitrilor a decis să boicoteze următoarele partide în semn de protest faţă de agresarea arbitrului de la meciul dintre FK Kamza şi KF Laci de săptămâna trecută, relatează EFE.

* AS Roma ar fi trebuit să primească un penalty în finalul returului cu FC Porto (1-3 după prelungiri), se plânge presa italiană, care, folosind cuvinte precum "ruşine" sau "furt", consideră nedreaptă eliminarea echipei antrenate de Eusebio Di Francesco în optimile de finală ale Ligii Campionilor, relatează France Football.

* Fostul atlet kenyan Daniel Rudisha, vicecampion olimpic la ştafetă 4x400 m la Jocurile Olimpice de la Ciudad de Mexico în 1968, a încetat din viaţă în urma unei crize cardiace la vârsta de 73 de ani, a anunţat, joi, ilustrul său fiu David Rudisha, deţinătorul recordului mondial în proba de 800 m, citat de AFP.

* Jucătorii lui Manchester United sunt convinşi că antrenorul interimar Ole Gunnar Solskjaer este omul potrivit pentru a conduce echipa engleză de fotbal şi în sezonul viitor, după calificarea extraordinară în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, în faţa francezilor de la Paris Saint-Germain, informează agenţia Reuters.

* Echipa engleză de fotbal Newcastle United nu va mai putea conta pentru restul sezonului pe mijlocaşul Sean Longstaff, care s-a accidentat sâmbăta trecută la genunchi, în meciul cu West Ham United (0-2), relatează Reuters.

* Preşedintele Ligii spaniole de fotbal (La Liga), Javier Tebas, a declarat pentru AFP că este "foarte fericit" că numele său este menţionat printre candidaţii la preluarea conducerii campionatului Angliei, Premier League.

* Fundaşul Juanfran Torres, 34 ani, a primit o ofertă pentru încă un an de contract la Atletico Madrid, club de fotbal la care evoluează de opt sezoane, relatează EFE.

* Echipa Vegas Golden Knights a învins la limită, cu 2-1, formaţia Calgary Flames, într-o partidă din sezonul regulat al Ligii profesioniste nord-americană de hochei pe gheaţă (NHL), disputată miercuri seara la Las Vegas.

* Federaţia internaţională de fotbal (FIFA) l-a suspendat timp de trei luni pe Lee Harmon, preşedintele Federaţiei din Insulele Cook şi vicepreşedinte al Confederaţiei Oceaniei, pentru că a revândut bilete la Cupa Mondială 2018 din Rusia, relatează DPA.

* Mijlocaşul francez Adrien Rabiot a fost surprins într-un club de noapte din Paris, la câteva ore după ce echipa sa Paris Saint-Germain a fost eliminată din optimile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal de către Manchester United, relatează L'Equipe.

* Jucătoarea cehă Petra Kvitova a dezvăluit că unul dintre cele mai importante momente din viaţa sa a fost întâlnirea pe care a avut-o anul trecut cu Monica Seles, la Wimbledon, în timpul căreia au vorbit despre revenirea la sport după ce amândouă au fost atacate cu cuţitul, scrie Reuters.

* Preşedintele Florentino Perez este văzut ca principalul vinovat în criza de la echipa de fotbal Real Madrid, care încă din luna martie a ieşit din cursă pentru orice trofeu, conform unui sondaj realizat de ziarul AS.

* Atacantul olandez Arjen Robben s-a accidentat miercuri la un antrenament al echipei Bayern Munchen şi a devenit incert pentru meciul retur cu FC Liverpool, programat pe 13 martie în optimile Ligii Campionilor la fotbal, relatează L'Equipe.

* Ziarele europene şi braziliene sunt aproape obişnuite cu eşecurile răsunătoare ale echipei de fotbal Paris Saint-Germaine, astfel că noua dezamăgire trăită de parizieni în Liga Campionilor ţine prea puţin capul de afiş al acestor publicaţii, ce evocă totuşi un "blestem", un "film de groază" şi un "cataclism" pentru proiectul qatarian, relatează AFP.

* Vedeta Cristiano Ronaldo va fi menajată de Juventus în meciul de vineri cu Udinese din campionatul de fotbal al Italiei, a indicat antrenorul Massimiliano Allegri, citat de La Gazzetta dello Sport.

* Lucien Favre, antrenorul liderului din Bundesliga, Borussia Dortmund, a precizat joi că echipa sa este afectată de îmbolnăviri înaintea meciului cu VfB Stuttgart, de sâmbătă, din etapa a 25-a a campionatului intern, scrie DPA.

* Tribunalul federal elveţian a respins recursul fotbalistului peruan Paolo Guerrero împotriva suspendării sale pentru dopaj şi a confirmat decizia dată la sfârşitul lui iulie 2018 de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, informează agenţia Belga.

* Oficialii clubului Borussia Moenchengladbach i-au prelungit contractul atacantului brazilian Raffael până în 2020, a anunţat gruparea din Bundesliga.

* Suporterul echipei Manchester City bătut de fani ai celor de la Schalke 04, la partida disputată în februarie la Gelsenkirchen, a ieşit din comă, a anunţat un oficial al poliţiei germane.

* Trei foşti preşedinţi ai Federaţiei elene de fotbal au fost condamnaţi la câte cinci ani de închisoare cu suspendare pentru implicarea lor într-un scandal vizând Fondul pentru sănătate al jucătorilor amatori, a anunţat justiţia greacă, potrivit AFP. AGERPRES/(AS-editor: Adrian Drăguţ, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 70

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Extern 09-11-2026 20:59

JOT 2026: Echipa feminină de gimnastică artistică a României, clasată pe locul șase la Dakar

Echipa feminină de gimnastică artistică a României, alcătuită din Alexandra Nica și Aniela Tudor, s-a clasat pe locul șase la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar, luni, cu 93,497 puncte. China a câștigat aurul, cu 107,798 puncte, Japonia a obținut argintul, cu 107,564 puncte, iar bronzul a revenit Franței, cu 105,231 puncte.

Sport Extern 09-11-2026 20:06

Fotbal: Spaniolul Carlos Vicens, noul antrenor al echipei Olympique Lyon

Spaniolul Carlos Vicens a fost numit antrenor principal al echipei de fotbal Olympique Lyon, semnând un contract pe 18 luni cu gruparea din Ligue 1, scrie AFP. El îi ia locul antrenorului portughez Paulo Fonseca - care a plecat la Sporting Lisabona - a anunțat luni gruparea franceză, aflată în prezent pe locul 6 în clas

Sport Extern 09-11-2026 18:46

Fotbal: Spaniolul Pau Cubarsi (FC Barcelona) a obținut trofeul Golden Boy

Pau Cubarsi, fundașul spaniol al lui FC Barcelona, care a impresionat în 2026 la nivel de club și de națională, a obținut, cu două luni înainte de a împlini 20 de ani, trofeul Golden Boy, acordat de către cotidianul italian Tuttosport celui mai bun fotbalist Under-21 al anului, informează Reuters. Cubarsi a avut un rol esenți

Sport Extern 09-11-2026 17:24

Fotbal: Realegerea lui Infantino la șefia FIFA este un lucru cert, a declarat vicepreședintele Confederației Asiatice

Realegerea lui Gianni Infantino în funcția de președinte al FIFA este un lucru cert, a declarat luni pentru AFP Hashem Haidar, vicepreședintele Confederației Asiatice de Fotbal (AFC), cu ocazia inaugurării, de către oficialul italo-elvețian, a unui teren de fotbal de mici dimensiuni în Liban. 'Îl susținem pe Infantino pe

Sport Extern 09-11-2026 17:12

Tenis: Spaniolul Rafael Jodar va participa la turneul de la Queen's în 2027

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Jodar (11 ATP) va participa la turneul de la Queen's în 2027, ca pregătire pentru Wimbledon, au anunțat organizatorii luni, scrie EFE. Sportivul, originar din Madrid, trebuia inițial să evolueze în ediția din acest an a turneului, însă a fost nevoit să se retragă în ultimul moment d

Sport Extern 09-11-2026 15:32

Fotbal: Jose Mourinho (Real Madrid), 'antrenorul lunii octombrie' în La Liga

Antrenorul portughez Jose Mourinho a fost numit 'antrenorul lunii octombrie' în La Liga, luni, în urma unui bilanț perfect de victorii cu Real Madrid pe tot parcursul lunii trecute, scrie EFE. Echipa madrilenă a câștigat fiecare meci jucat în octombrie - o lună evidențiată de El Clasico împotriva celor de

Sport Extern 09-11-2026 14:07

Judo: Campionul olimpic Teddy Riner și-a anunțat candidatura la președinția Franței

Legendarul judoka Teddy Riner, cvintuplu campion olimpic și un simbol al sportului francez, și-a anunțat luni candidatura la alegerile prezidențiale din 2027, într-o înregistrare video postată pe rețelele de socializare, transmite AFP. ''Mă numesc Teddy Riner și azi vă spun privindu-vă în ochi că sunt candidat la alegerile prezidenția

Sport Extern 09-11-2026 13:40

Olimpice: Pista de bob a JO 2006 de la Torino va fi demolată

Pista de bob construită la Cesana Pariol, în regiunea Piemont (nord-vestul Italiei), pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Torino din anul 2006, dar închisă din 2011, urmează să fie demolată, conform documentelor publicate de autoritățile locale, informează AFP. SCR Piemonte, agenția de achiziții publice din Piemont, a publicat pe 3 noiembrie o c

Sport Extern 09-11-2026 13:09

Fotbalistul chilian Leandro Hernandez, arestat după producerea unui accident rutier în stare de ebrietate

Fotbalistul chilian Leandro Hernandez, jucătorul echipei Colo Colo, a fost arestat duminică la Santiago de Chile, după ce a provocat un accident rutier grav și a condus sub influența alcoolului, informează EFE. Potrivit poliției chiliene, Hernandez 'conducea în stare de ebrietate, având o alcoolemie de 1,2 grame pe litru'. Ju

Sport Extern 09-11-2026 12:38

Fotbal: Antrenorul echipei Manchester United nu intenționeză să demisioneze

Michael Carrick, antrenorul echipei de fotbal Manchester United, a afirmat că nu intenționează să demisioneze, în ciuda faptului că formația sa a ajuns în zona retrogradării în Premier League, după remiza înregistrată pe teren propriu, duminică, în compania formației Aston Villa (scor 4-4), informează AFP. 'Asta nu se va &icir

Sport Extern 09-11-2026 12:23

Baschet: NBA - Philadephia 76ers și Los Angeles Lakers continuă să impresioneze

Echipele Philadelphia 76ers și Los Angeles Lakers au obținut duminică a noua lor victorie a sezonului, menținându-se astfel pe primele poziții în cele două conferințe ale Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA). Philadelphia 76ers, care domină ierarhia Estului, a învins în deplasare, cu scorul de 127-121, formația Chicago Bu

Sport Extern 09-11-2026 12:00

Fotbal: Pascal Gross dezminte pretențiile lui Brighton la titlu în Premier League

Mijlocașul german Pascal Gross a dezmințit orice eventuale pretenții ale echipei de fotbal Brighton la titlu în Premier League, după ce ''pescărușii'' au urcat pe locul al doilea în clasament, în urmat victoriei cu 2-0 în fața formației Brentford, duminică, pe teren propriu, transmite Reuters. Echipa antrenată de germanu

Sport Extern 09-11-2026 11:24

Tenis: Magda Linette a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India)

Jucătoarea poloneză de tenis Magda Linette, a treia favorită, a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, luni, după ce a învins-o în finală pe indoneziana Janice Tjen, cu 5-7, 6-1, 6-4. Linette a avut nevoie de aproape trei ore de joc (2 h 43 min) pentru a se impune în fața principalei

Sport Extern 09-11-2026 11:06

Tenis: Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul ATP

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, după ce a câștigat turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, transmite AFP. Germanul Alexander Zverev ocupă primul loc pentru a doua săptămâna la rând, cu un avans de 100 de puncte față de italianul Ja

Sport Extern 09-11-2026 11:03

Ciclism: Belgianul Thibau Nys, campion european la ciclocros pentru a doua oară

Ciclistul belgian Thibau Nys a devenit campion european la ciclocros pentru a doua oară, duminică la Zeddam (Olana), unde s-a impus în fața compatrioților săi Joran Wyseure și Niels Vandeputte, informează EFE. Deja încoronat în 2024, rutierul echipei Lidl-Trek era favoritul cursei în absența celor două vedete ale disciplinei, octuplul c