Fotbal: Liga Campionilor - ''Rezultatul este nebun!'', a afirmat antrenorul Tuchel după eliminarea lui PSG
Antrenorul formaţiei Paris Saint-Germain, Thomas Tuchel, a declarat, miercuri, că echipa sa ''a fost mai bună timp de 180 de minute'', considerând eliminarea din optimile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal de către Manchester United drept ''crudă", lipsită de logică, iar ''rezultatul este nebun''.
"Am arătat o foarte bună reacţie după primul cadou pentru Manchester. Am jucat cu multe calităţi în primele 30 de minute. Meritam să marcăm un al doilea şi chiar al treilea gol. Dar nu am făcut-o. După aceea, am încasat un al doilea gol care a schimbat totul. Manchester United nu a avut ocazia să înscrie şi totuşi a avut două goluri! De ce, atât timp controlam meciul total? Am avut mari ocazii în repriza secundă. Şi Manchester, fără să şuteze, a înscris pentru a treia oară!", a precizat Tuchel.
"Sunt un mare suporter al VAR şi rămân în continuare. Pentru mine, şutul lui Dalot a fost clar peste bara transversală. Şi am fost mirat că arbitrul a fluierat corner, pentru că nu văzusem devierea mingii. Noi ştim că dacă arbitrul urma să consulte ecranul VAR, el îşi schimba opinia. Să fluieri un penalty pentru henţ este complicat, necesită dezbatere. Este 50 la 50. Este lipsit de logică ce s-a întâmplat. Aş fi fost de acord cu criticile dacă nu am fi arătat reacţie. Dar am făcut-o şi a fost excelentă. Este dur să pierzi şi să accepţi acest lucru. Este crud pentru noi. Se întâmplă o dată la o sută de meciuri. Suntem eliminaţi, dar nu meritam să se întâmple asta", a adăugat antrenorul parizienilor.
"Sunt mai mulţi ani de când PSG este eliminată de o manieră aproape similară în fiecare sezon. Am fost echipa mai slabă în acest meci. Trebuie să fim atenţi şi să nu tragem concluzii pripite. Nu putem să arătăm cu degetul jucătorii. Am fost cea mai bună echipă timp de 180 de minute. Şi uitându-mă la rezultat, eu pot să spun că da, dar acest rezultat nu este logic. Acum, eu îmi protejez jucătorii, întrucât îmi place mult ceea ce fac în fiecare zi. Am crezut că vom face un pas mare mergând în sferturi. Am simţit asta înainte de meci, ieri, astăzi (miercuri). Dar rezultatul de astăzi este nebun! Este super dur", a conchis Thomas Tuchel.
Manchester United s-a calificat dramatic în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, miercuri seara, după ce a învins-o în deplasare pe Paris Saint-Germain cu scorul de 3-1, în manşa secundă a optimilor de finală.
United, care fusese întrecută pe ''Old Trafford'' cu 2-0, a obţinut calificarea după un penalty transformat de Marcus Rashford în min. 90+4, lovitura de pedeapsă fiind acordată pentru henţ la Presnel Kimpembe, după intervenţia arbitrajului video.
''Diavolii roşii'' au deschis scorul rapid pe Parc des Princes, prin belgianul Romelu Lukaku (2), PSG a egalat prin Juan Bernat (12), dar acelaşi Lukaku a adus în avantaj echipa antrenată de Ole Gunnar Solskjaer (30). Ambele goluri ale belgianului au venit după erori ale parizienilor, comise de Thilo Kehrer, respectiv Gianluigi Buffon.
PSG a suferit un nou dezastru, o nouă ''remontada'', notează AFP, amintind că pe 8 martie 2017 parizienii erau surclasaţi cu 6-1 de Barcelona în optimile Champions League, după o victorie cu 4-0 în tur. PSG nu a depăşit până acum sferturile de finală ale competiţiei. AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
JOT 2026: Echipa feminină de gimnastică artistică a României, clasată pe locul șase la Dakar
Echipa feminină de gimnastică artistică a României, alcătuită din Alexandra Nica și Aniela Tudor, s-a clasat pe locul șase la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar, luni, cu 93,497 puncte. China a câștigat aurul, cu 107,798 puncte, Japonia a obținut argintul, cu 107,564 puncte, iar bronzul a revenit Franței, cu 105,231 puncte.
Fotbal: Spaniolul Carlos Vicens, noul antrenor al echipei Olympique Lyon
Spaniolul Carlos Vicens a fost numit antrenor principal al echipei de fotbal Olympique Lyon, semnând un contract pe 18 luni cu gruparea din Ligue 1, scrie AFP. El îi ia locul antrenorului portughez Paulo Fonseca - care a plecat la Sporting Lisabona - a anunțat luni gruparea franceză, aflată în prezent pe locul 6 în clas
Fotbal: Spaniolul Pau Cubarsi (FC Barcelona) a obținut trofeul Golden Boy
Pau Cubarsi, fundașul spaniol al lui FC Barcelona, care a impresionat în 2026 la nivel de club și de națională, a obținut, cu două luni înainte de a împlini 20 de ani, trofeul Golden Boy, acordat de către cotidianul italian Tuttosport celui mai bun fotbalist Under-21 al anului, informează Reuters. Cubarsi a avut un rol esenți
Fotbal: Realegerea lui Infantino la șefia FIFA este un lucru cert, a declarat vicepreședintele Confederației Asiatice
Realegerea lui Gianni Infantino în funcția de președinte al FIFA este un lucru cert, a declarat luni pentru AFP Hashem Haidar, vicepreședintele Confederației Asiatice de Fotbal (AFC), cu ocazia inaugurării, de către oficialul italo-elvețian, a unui teren de fotbal de mici dimensiuni în Liban. 'Îl susținem pe Infantino pe
Tenis: Spaniolul Rafael Jodar va participa la turneul de la Queen's în 2027
Jucătorul spaniol de tenis Rafael Jodar (11 ATP) va participa la turneul de la Queen's în 2027, ca pregătire pentru Wimbledon, au anunțat organizatorii luni, scrie EFE. Sportivul, originar din Madrid, trebuia inițial să evolueze în ediția din acest an a turneului, însă a fost nevoit să se retragă în ultimul moment d
Fotbal: Jose Mourinho (Real Madrid), 'antrenorul lunii octombrie' în La Liga
Antrenorul portughez Jose Mourinho a fost numit 'antrenorul lunii octombrie' în La Liga, luni, în urma unui bilanț perfect de victorii cu Real Madrid pe tot parcursul lunii trecute, scrie EFE. Echipa madrilenă a câștigat fiecare meci jucat în octombrie - o lună evidențiată de El Clasico împotriva celor de
Judo: Campionul olimpic Teddy Riner și-a anunțat candidatura la președinția Franței
Legendarul judoka Teddy Riner, cvintuplu campion olimpic și un simbol al sportului francez, și-a anunțat luni candidatura la alegerile prezidențiale din 2027, într-o înregistrare video postată pe rețelele de socializare, transmite AFP. ''Mă numesc Teddy Riner și azi vă spun privindu-vă în ochi că sunt candidat la alegerile prezidenția
Olimpice: Pista de bob a JO 2006 de la Torino va fi demolată
Pista de bob construită la Cesana Pariol, în regiunea Piemont (nord-vestul Italiei), pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Torino din anul 2006, dar închisă din 2011, urmează să fie demolată, conform documentelor publicate de autoritățile locale, informează AFP. SCR Piemonte, agenția de achiziții publice din Piemont, a publicat pe 3 noiembrie o c
Fotbalistul chilian Leandro Hernandez, arestat după producerea unui accident rutier în stare de ebrietate
Fotbalistul chilian Leandro Hernandez, jucătorul echipei Colo Colo, a fost arestat duminică la Santiago de Chile, după ce a provocat un accident rutier grav și a condus sub influența alcoolului, informează EFE. Potrivit poliției chiliene, Hernandez 'conducea în stare de ebrietate, având o alcoolemie de 1,2 grame pe litru'. Ju
Fotbal: Antrenorul echipei Manchester United nu intenționeză să demisioneze
Michael Carrick, antrenorul echipei de fotbal Manchester United, a afirmat că nu intenționează să demisioneze, în ciuda faptului că formația sa a ajuns în zona retrogradării în Premier League, după remiza înregistrată pe teren propriu, duminică, în compania formației Aston Villa (scor 4-4), informează AFP. 'Asta nu se va &icir
Baschet: NBA - Philadephia 76ers și Los Angeles Lakers continuă să impresioneze
Echipele Philadelphia 76ers și Los Angeles Lakers au obținut duminică a noua lor victorie a sezonului, menținându-se astfel pe primele poziții în cele două conferințe ale Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA). Philadelphia 76ers, care domină ierarhia Estului, a învins în deplasare, cu scorul de 127-121, formația Chicago Bu
Fotbal: Pascal Gross dezminte pretențiile lui Brighton la titlu în Premier League
Mijlocașul german Pascal Gross a dezmințit orice eventuale pretenții ale echipei de fotbal Brighton la titlu în Premier League, după ce ''pescărușii'' au urcat pe locul al doilea în clasament, în urmat victoriei cu 2-0 în fața formației Brentford, duminică, pe teren propriu, transmite Reuters. Echipa antrenată de germanu
Tenis: Magda Linette a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India)
Jucătoarea poloneză de tenis Magda Linette, a treia favorită, a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, luni, după ce a învins-o în finală pe indoneziana Janice Tjen, cu 5-7, 6-1, 6-4. Linette a avut nevoie de aproape trei ore de joc (2 h 43 min) pentru a se impune în fața principalei
Tenis: Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul ATP
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, după ce a câștigat turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, transmite AFP. Germanul Alexander Zverev ocupă primul loc pentru a doua săptămâna la rând, cu un avans de 100 de puncte față de italianul Ja
Ciclism: Belgianul Thibau Nys, campion european la ciclocros pentru a doua oară
Ciclistul belgian Thibau Nys a devenit campion european la ciclocros pentru a doua oară, duminică la Zeddam (Olana), unde s-a impus în fața compatrioților săi Joran Wyseure și Niels Vandeputte, informează EFE. Deja încoronat în 2024, rutierul echipei Lidl-Trek era favoritul cursei în absența celor două vedete ale disciplinei, octuplul c








