Ciclism: Ben Swift (Sky), la terapie intensivă după un accident în Tenerife

Ciclistul englez Ben Swift se află la secţia de terapie intensivă a unui spital, din cauza unei rupturi de splină suferite în urma unei căzături pe când se antrena în Tenerife alături de coechipierul său Geraint Thomas, relatează Reuters.
Swift, 31 ani, după ce a petrecut doi ani la UAE Team Emirates a revenit la începutul acestui an la Sky şi a lovit, miercuri, o piatră în timpul unei coborâri, care a stat la originea unei căzături severe.
Team Sky a precizat într-un comunicat că Swift a suferit multiple contuzii, dar examenele medicale nu au dezvăluit nicio fractură: ''A existat însă o rană la splină, care a cauzat o hemoragie, însă sângerarea a fost oprită. Swift va rămâne sub observaţie medicală şi următoarele zile''.
Swift, locul 5 la CM de şosea din 2017, a postat un mesaj pe Twitter: ''Sunt încă la terapie intensivă pentru moment. Dar sper să fiu mutat într-o rezervă normală. Mi-au oprit hemoragia de la splină, dar trebuie să fiu monitorizat, precum şi pentru rănile faciale suferite în accident''.
Britanicul a concurat prima oară pentru Sky între 2010 şi 2017, dar la UAE Emirates a petrecut două sezoane frustrante, afectate de accidentări. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: Fostul atacant Christian Vieri, receptiv privind numirea lui Chivu ca antrenor la Inter Milano
Fostul mare atacant italian Christian ''Bobo'' Vieri, o legendă a echipei Inter Milano, a declarat că este receptiv privind noua numire pe banca echipei cu care a făcut performanțe ca jucător în persoana românului Cristian Chivu, potrivit Football Italia. Atacant al naționalei Italiei, al lui Inter Milano, Juventus,
Tenis: Americanul Taylor Fritz, în sferturi la Stuttgart (ATP)
Jucătorul american de tenis Taylor Fritz (7 ATP, favorit nr. 2) s-a calificat miercuri în sferturile de finală ale turneului ATP 250 pe iarbă de la Stuttgart (Germania), dotat cu premii totale de 751.630 de euro, după ce l-a învins, în optimi, în două seturi, 6-3, 7-6 (8/6), pe francezul Quentin Halys (47 ATP). Fritz, f
Fotbal: Sporting Lisabona cere peste 70 de milioane de euro pe Gyokeres, dorit de Manchester United
Atacantul Viktor Gyokeres nu va fi disponibil în această vară pentru 70 de milioane de euro, a anunțat președintele clubului portughez de fotbal Sporting Lisabona, pe fondul interesului exprimat de Manchester United, relatează ESPN. ESPN a scris marți că Manchester United a stabilit ca prioritate obținerea semnăturii atacantului Bryan Mb
Tenis: Gabriela Ruse, calificată și în sferturile probei de dublu la 's-Hertogenbosch (WTA)
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat, alături de belgianca Magali Kempen, în sferturile probei de dublu din cadrul turneului WTA 250 pe iarbă de la 's-Hertogenbosch (Olanda), dotat cu premii totale de dotat cu premii totale de 239.212 euro, miercuri, după victoria cu 6-4, 6-1 în dauna cuplului Anastasia Detiuc (Cehia)/Bibiane S
Atletism: Campionul olimpic Jakob Ingebrigtsen și-a lansat propria echipă
Norvegianul Jakob Ingebrigtsen, campion olimpic la proba de 1.500 m la Tokyo în 2021 și la 5.000 m la Jocurile de la Paris vara trecută, și-a lansat miercuri propria echipă, numită Spring Run Club, împreună cu frații săi și doi atleți norvegieni, informează Reuters. Alergătoarea Karoline Bjerkeli Grovdal, schioarea Marthe Kristoffe
Fotbal: Real Madrid, singura echipă cu toate biletele vândute la meciul de debut la Cupa Mondială a Cluburilor
Real Madrid este singura echipă care va juca cu casa închisă în primul său meci de la Cupa Mondială a Cluburilor de fotbal, competiție organizată de FIFA și care va debuta în acest weekend în Statele Unite, informează Marca. Potrivit cotidianului spaniol, toate cele 65.326 de bilete disponibile pentru debutul madrilenil
Tenis: Gabriela Ruse s-a calificat la pas în optimi la 's-Hertogenbosch (WTA)
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat fără emoții în optimile de finală ale turneului WTA 250 pe iarbă de la 's-Hertogenbosch (Olanda), dotat cu premii totale de dotat cu premii totale de 239.212 euro, miercuri, după de a dispus de olandeza Isis Louise van den Broek, cu 6-2, 6-1. Ruse (27 ani, 80 WTA), venită din califi
Fotbal: Leroy Sane se desparte în această vară de Bayern Munchen (presă)
Extrema Leroy Sane nu își va prelungi contractul cu echipa germană de fotbal Bayern Munchen, deși a făcut deplasarea la Cupa Mondială a Cluburilor, și va părăsi clubul bavarez în această vară, a relatat miercuri postul de televiziune Sky, citat de DPA. Sane a fost inclus în lotul campioanei Germaniei pentru Cupa Mondială a Cluburilor, care &i
Fotbal: CM Cluburi - Atletico Madrid a aterizat la Los Angeles, în mijlocul protestelor din acest oraș
Echipa spaniolă de fotbal Atletico Madrid, una dintre participantele al Cupa Mondială a Cluburilor din Statele Unite, a aterizat la Los Angeles, un oraș care a fost cuprins de zilei întregi de proteste și revolte față politicile împotriva imigrației ale președintelui american Donald Trump, informează AFP. Sute de protestatari s-au întors pe s
Fotbal: Kane vrea să-i ofere lui Thomas Muller retragerea perfectă la Cupa Mondială a Cluburilor
Atacantul englez Harry Kane vrea să-i ofere lui Thomas Muller despărțirea ''perfectă'' de echipa de fotbal Bayern Munchen prin cucerirea trofeului la Cupa Mondială a Cluburilor din SUA, scrie DPA. ''Vrem să încheiem sezonul cu succes pentru el. Dacă finala Cupei Mondiale a Cluburilor ar fi ultimul său meci pentru Bayern, titlul ar
Fotbal: Manchester City a oficializat transferul olandezului Tijjani Reijnders (AC Milan), pentru 55 de milioane de euro
Clubul englez de fotbal Manchester City a anunțat miercuri transferul internaționalului olandez Tijjani Reijnders de la echipa italiană AC Milan, în schimbul sumei de 46 de milioane de lire sterline (55 de milioane de euro), informează EFE. Antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, a dorit să-l aducă pe Reijnders pentru a-l înlocui pe
Fotbal: Wenger va conduce Grupul de Studiu Tehnic al FIFA la Cupa Mondială a Cluburilor
Fostul antrenor francez Arsene Wenger va conduce Grupul de Studiu Tehnic (TSG) al Cupei Mondiale a Cluburilor din Statele Unite, cu care FIFA va analiza toate meciurile turneului pentru a 'promova și îmbunătăți înțelegerea fotbalului în întreaga lume', informează EFE. Wenger, care a marcat o eră la conducerea echipei engleze Ars
Fotbal: Sergio Ramos va putea juca la Cupa Mondială a Cluburilor, afirmă antrenorul echipei Monterrey
Fundașul spaniol Sergio Ramos va fi pregătit să joace pentru echipa mexicană de fotbal Monterrey la Cupa Mondială a Cluburilor, a anunțat antrenorul și compatriotul său Domenec Torrent, citat de EFE. 'A trebuit să avem grijă de Sergio pentru că venea după o accidentare gravă și nu a putut participa la ultimul meci al fazei finale împotriva formației
Tenis: Gigantul Opelka s-a calificat în optimi la 's-Hertogenbosch (ATP)
Tenismanul american Reilly Opelka (2,11 metri) s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului ATP 250 de la 's-Hertogenbosch (Olanda), dotat cu premii totale de 706.850 de euro, după ce a trecut de olandezul Jesper de Jong cu 6-7 (5/7), 7-6 (7/5), 6-2. Opelka, intrat pe tabloul principal ca ''lucky loser'', a obținu
Tenis: Bianca Andreescu a debutat cu dreptul la 's-Hertogenbosch (WTA)
Jucătoarea canadiană de tenis Bianca Andreescu s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 pe iarbă de la 's-Hertogenbosch (Olanda), dotat cu premii totale de dotat cu premii totale de 239.212 euro, marți, după ce s-a impus în fața taiwanezei Joanna Garland cu 6-1, 6-3. Jucătoarea de origine română, finalista ediției de anul