Li Li Leung, fostă conducătoare din NBA, numită preşedintă a Federaţiei americane de gimnastică
Li Li Leung, fostă vicepreşedintă a ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), a fost numită, marţi, la conducerea Federaţiei americane de gimnastică, rămasă fără conducere în contextul scandalului de abuzuri sexuale ale fostului medic al lotului naţional feminin Larry Nassar, informează AFP.
"La fel ca toată lumea, eu am fost bulversată şi furioasă să aflu de abuzurile comise şi de lipsa de implicare a instituţiilor care au permis să se întâmple aceste lucruri", a declarat Leung. "Admir curajul şi forţa supravieţuitorilor şi voi face din revendicările lor o prioritate", a adăugat Leung.
Li Li Leung, ea însăşi fostă gimnastă, va prelua funcţia pe 8 martie cu ocazia unei ceremonii la sediul Federaţiei din Indianapolis.
În 23 de luni, USA Gymnastics va schimba pentru a patra oară preşedintele. O instabilitate generată de criza din cadrul instituţiei după dezvăluirile făcute de gimnaste şi apoi după condamnarea lui Larry Nassar, în 2018, la închisoare pe viaţă pentru abuzarea a peste 250 de victime, printre care starul mondial al disciplinei Simone Biles.
Comitetul olimpic american (USOC) a ameninţat de atunci cu retragerea sprijinului şi cu dizolvarea USA Gymnastics, care a fost acuzată că a acoperit crimele lui Nassar.
"Combinaţia unică a competenţelor sale în afaceri, experienţa în management şi pasiunea sa pentru gimnastică au făcut din Li Li persoana ideală pentru a conduce organizaţia noastră în acest moment important din istoria noastră", a declarat Kathryn Carson, membră în consiliul de administraţie al USA Gymnastics.
Federaţia americană de gimnastică a fost zguduită din temelii din cauza scandalului generat de cazul Nassar, antrenând demisia preşedintelui acestui for, Steve Penny, precum şi ale succesorilor săi Kerry Perry şi Mary Bono, ultima numită pe 12 octombrie în funcţia de directoare interimară.
Aly Raisman, triplă campioană olimpică, a criticat în repetate rânduri alegerea noii conducătoare interimare a Federaţiei de gimnastică, în persoana avocatei Mary Bono, considerând-o neinspirată.
Raisman, una dintre gimnastele abuzate sexual de medicul Larry Nassar, a postat pe Twitter un mesaj în care susţinea că Mary Bono, fost parlamentar, a lucrat pentru o firmă de avocatură care a fost angajată de USA Gymnastics când s-a declanşat scandalul din cazul Nassar.
Alte două foste componente ale echipei de gimnastică artistică a Statelor Unite au intentat un proces civil împotriva Federaţiei americane (USA Gymnastics) şi a Comitetului olimpic american (USOC), pentru că nu au prevenit abuzurile sexuale ale medicului Larry Nassar împotriva tinerelor sportive.
Tasha Schwikert (33 ani), medaliată cu bronz la JO 2000 de la Sydney, şi sora ei Jordan (32 ani) s-au declarat şi ele victime ale lui Nassar.
Forurile sportive americane sunt acuzate că, în mod intenţionat, au refuzat să notifice, să avertizeze şi să pună în aplicare măsuri adecvate pentru protejarea tinerelor sportive aflate sub supravegherea lor.
Cazul Nassar, cel mai grav din istoria sportului american, s-a soldat de la începutul anului trecut cu condamnarea la închisoare pe viaţă a fostului medic al echipei de gimnastică feminină a SUA, pentru că a agresat timp de două decenii cel puţin 265 de victime, între care aproape 160 de gimnaste, sub acoperirea tratamentelor medicale.
AGERPRES (AS-autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
JOT 2026: Echipa feminină de gimnastică artistică a României, clasată pe locul șase la Dakar
Echipa feminină de gimnastică artistică a României, alcătuită din Alexandra Nica și Aniela Tudor, s-a clasat pe locul șase la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar, luni, cu 93,497 puncte. China a câștigat aurul, cu 107,798 puncte, Japonia a obținut argintul, cu 107,564 puncte, iar bronzul a revenit Franței, cu 105,231 puncte.
Fotbal: Spaniolul Carlos Vicens, noul antrenor al echipei Olympique Lyon
Spaniolul Carlos Vicens a fost numit antrenor principal al echipei de fotbal Olympique Lyon, semnând un contract pe 18 luni cu gruparea din Ligue 1, scrie AFP. El îi ia locul antrenorului portughez Paulo Fonseca - care a plecat la Sporting Lisabona - a anunțat luni gruparea franceză, aflată în prezent pe locul 6 în clas
Fotbal: Spaniolul Pau Cubarsi (FC Barcelona) a obținut trofeul Golden Boy
Pau Cubarsi, fundașul spaniol al lui FC Barcelona, care a impresionat în 2026 la nivel de club și de națională, a obținut, cu două luni înainte de a împlini 20 de ani, trofeul Golden Boy, acordat de către cotidianul italian Tuttosport celui mai bun fotbalist Under-21 al anului, informează Reuters. Cubarsi a avut un rol esenți
Fotbal: Realegerea lui Infantino la șefia FIFA este un lucru cert, a declarat vicepreședintele Confederației Asiatice
Realegerea lui Gianni Infantino în funcția de președinte al FIFA este un lucru cert, a declarat luni pentru AFP Hashem Haidar, vicepreședintele Confederației Asiatice de Fotbal (AFC), cu ocazia inaugurării, de către oficialul italo-elvețian, a unui teren de fotbal de mici dimensiuni în Liban. 'Îl susținem pe Infantino pe
Tenis: Spaniolul Rafael Jodar va participa la turneul de la Queen's în 2027
Jucătorul spaniol de tenis Rafael Jodar (11 ATP) va participa la turneul de la Queen's în 2027, ca pregătire pentru Wimbledon, au anunțat organizatorii luni, scrie EFE. Sportivul, originar din Madrid, trebuia inițial să evolueze în ediția din acest an a turneului, însă a fost nevoit să se retragă în ultimul moment d
Fotbal: Jose Mourinho (Real Madrid), 'antrenorul lunii octombrie' în La Liga
Antrenorul portughez Jose Mourinho a fost numit 'antrenorul lunii octombrie' în La Liga, luni, în urma unui bilanț perfect de victorii cu Real Madrid pe tot parcursul lunii trecute, scrie EFE. Echipa madrilenă a câștigat fiecare meci jucat în octombrie - o lună evidențiată de El Clasico împotriva celor de
Judo: Campionul olimpic Teddy Riner și-a anunțat candidatura la președinția Franței
Legendarul judoka Teddy Riner, cvintuplu campion olimpic și un simbol al sportului francez, și-a anunțat luni candidatura la alegerile prezidențiale din 2027, într-o înregistrare video postată pe rețelele de socializare, transmite AFP. ''Mă numesc Teddy Riner și azi vă spun privindu-vă în ochi că sunt candidat la alegerile prezidenția
Olimpice: Pista de bob a JO 2006 de la Torino va fi demolată
Pista de bob construită la Cesana Pariol, în regiunea Piemont (nord-vestul Italiei), pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Torino din anul 2006, dar închisă din 2011, urmează să fie demolată, conform documentelor publicate de autoritățile locale, informează AFP. SCR Piemonte, agenția de achiziții publice din Piemont, a publicat pe 3 noiembrie o c
Fotbalistul chilian Leandro Hernandez, arestat după producerea unui accident rutier în stare de ebrietate
Fotbalistul chilian Leandro Hernandez, jucătorul echipei Colo Colo, a fost arestat duminică la Santiago de Chile, după ce a provocat un accident rutier grav și a condus sub influența alcoolului, informează EFE. Potrivit poliției chiliene, Hernandez 'conducea în stare de ebrietate, având o alcoolemie de 1,2 grame pe litru'. Ju
Fotbal: Antrenorul echipei Manchester United nu intenționeză să demisioneze
Michael Carrick, antrenorul echipei de fotbal Manchester United, a afirmat că nu intenționează să demisioneze, în ciuda faptului că formația sa a ajuns în zona retrogradării în Premier League, după remiza înregistrată pe teren propriu, duminică, în compania formației Aston Villa (scor 4-4), informează AFP. 'Asta nu se va &icir
Baschet: NBA - Philadephia 76ers și Los Angeles Lakers continuă să impresioneze
Echipele Philadelphia 76ers și Los Angeles Lakers au obținut duminică a noua lor victorie a sezonului, menținându-se astfel pe primele poziții în cele două conferințe ale Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA). Philadelphia 76ers, care domină ierarhia Estului, a învins în deplasare, cu scorul de 127-121, formația Chicago Bu
Fotbal: Pascal Gross dezminte pretențiile lui Brighton la titlu în Premier League
Mijlocașul german Pascal Gross a dezmințit orice eventuale pretenții ale echipei de fotbal Brighton la titlu în Premier League, după ce ''pescărușii'' au urcat pe locul al doilea în clasament, în urmat victoriei cu 2-0 în fața formației Brentford, duminică, pe teren propriu, transmite Reuters. Echipa antrenată de germanu
Tenis: Magda Linette a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India)
Jucătoarea poloneză de tenis Magda Linette, a treia favorită, a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, luni, după ce a învins-o în finală pe indoneziana Janice Tjen, cu 5-7, 6-1, 6-4. Linette a avut nevoie de aproape trei ore de joc (2 h 43 min) pentru a se impune în fața principalei
Tenis: Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul ATP
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, după ce a câștigat turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, transmite AFP. Germanul Alexander Zverev ocupă primul loc pentru a doua săptămâna la rând, cu un avans de 100 de puncte față de italianul Ja
Ciclism: Belgianul Thibau Nys, campion european la ciclocros pentru a doua oară
Ciclistul belgian Thibau Nys a devenit campion european la ciclocros pentru a doua oară, duminică la Zeddam (Olana), unde s-a impus în fața compatrioților săi Joran Wyseure și Niels Vandeputte, informează EFE. Deja încoronat în 2024, rutierul echipei Lidl-Trek era favoritul cursei în absența celor două vedete ale disciplinei, octuplul c








