ŞTIRILE DIMINEŢII - SPORT - 11 FEBRUARIE
* România a învins Cehia, deţinătoarea trofeului, cu scorul de 3-2, duminică seara, la Ostrava, după victoria dramatică a perechii Irina Begu/Monica Niculescu în faţa cuplului Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova, cu 6-7 (2), 6-4, 6-4. România s-a calificat în semifinalele competiţiei un succes fantastic şi va juca în penultimul act contra Franţei. Begu şi Niculescu, recent campioane la Hua Hin în proba de dublu, au reuşit o victorie splendidă, după două ore şi 53 de minute, în faţa celei mai bune perechi din lume.
* Jucătoarea de tenis Monica Niculescu a declarat, duminică seara, într-o conferinţă de presă susţinută la Ostrava, că a fost senzaţional să joace alături de Irina Begu şi să învingă perechea numărul 1 în lume, Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova, în meciul de dublu care a decis întâlnirea de Fed Cup dintre România şi Cehia (scor 3-2). "Ne-am dorit atât de mult să câştigăm şi am reuşit. Am jucat împotriva perechii numărul 1 în lume şi am câştigat. A fost senzaţional. M-am simţit foarte bine săptămâna asta. Sunt fericită că pot reprezenta România", a spus ea.
* Partenera de dublu a Monicăi Niculescu, Irina Begu, a declarat că a luptat pentru fiecare punct în meciul cu perechea Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova. "A fost foarte greu pentru că am avut emoţii. Şi cred că asta s-a văzut în teren. Ne doream enorm să câştigăm acest meci. Am luptat pentru fiecare punct, iar alături i-am avut pe cei din echipă şi galeria pe care nu am cuvinte să o descriu. Sunt impresionată de ce au putut să facă în aceste două zile. Dorinţa şi faptul că oarecum nu aveam nimic de pierdut în faţa lor a contat şi am câştigat azi. Emoţiile pe care le ai la un asemenea meci nu se compară cu nimic", a afirmat Begu.
* Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 3 mondial, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Ostrava, că succesul în faţa Karolinei Pliskova, 6-4, 5-7, 6-4, reprezintă cea mai importantă victorie a sa în Fed Cup. "A fost o zi mare pentru mine şi sunt fericită. Cred că e cea mai importantă victorie a mea în Fed Cup. Iar să câştig ambele partide jucate în întâlnirea cu Cehia înseamnă mult pentru mine pentru că această echipă are o mare tradiţie în Fed Cup. Cred că suporterii români sunt obişnuiţi pentru că mereu am câte un meci tare. A fost greu în teren, a fost o presiune foarte mare. Îmi doream tare mult să câştig meciul pentru ţara noastră şi sunt bucuroasă că am reuşit. De asemenea sunt bucuroasă că am dat de o jucătoare într-o formă extraordinară şi totuşi am câştigat. Chiar dacă a fost o victorie în decisiv, consider că a fost un meci foarte, foarte bun", a spus Halep.
* Tenismanul român Marius Copil a reuşit să acceadă pe tabloul principal de simplu al turneului ATP de la Rotterdam, dotat cu premii totale de 1.961.160 euro, din postura de lucky loser, după ce a pierdut, duminică, în ultima rundă a calificărilor. Copil (28 ani, 56 ATP) a fost întrecut de italianul Thomas Fabbiano (29 ani, 84 ATP) cu 7-5, 3-6, 7-6 (5), deşi a reuşit 16 aşi. Copil îl învinsese pe italian în 2016, în ultimul tur al calificărilor la Wimbledon, cu 7-5, 7-5, 6-4.
* Naţionala de hochei pe gheaţă a României a câştigat turneul Challenge Cup organizat la Brovari, lângă Kiev, duminică, după ce a obţinut victorii în ambele meciuri susţinute. Tricolorii au învins, duminică, Ucraina cu scorul de 3-0 (2-0, 0-0, 1-0), prin golurile marcate de Zsombor Molnar, Vitali Kiricenko şi Csanad Fodor. Sâmbătă, România întrecuse echipa Poloniei cu scorul de 2-0.
* CSM Bucureşti a făcut un pas mare spre sferturile de finală ale Cupei Challenge la handbal masculin, duminică, după ce a învins în deplasare echipa cehă HC Dukla Praga, cu scorul de 28-23 (19-10), în prima manşă a optimilor de finală. Echilibrul a fost prezent doar în primele 15 minute, dar CSM Bucureşti a reuşit cinci goluri consecutive la scorul de 8-8 şi a înclinat balanţa. CSMB avea 19-10 la pauză, iar în cele din urmă a câştigat la pas, cu 28-23. Manşa secundă va avea loc pe 16 februarie, în Sala Dinamo din Bucureşti.
* Universitatea Craiova a învins liderul CFR Cluj cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a 23-a a Ligii I de fotbal. Universitatea a deschis scorul în min. 14, prin Andrei Cristea (14), din pasa lui Valentin Mihăilă, la prima sa reuşită în tricoul echipei din Bănie. Campioana a dominat prima repriză şi a ratat ocazii bune de gol prin Adrian Păun (22), Alex Ioniţă (28) şi Damjan Djokovic (38).
* SCM Râmnicu Vâlcea continuă parcursul perfect în Liga Naţională de handbal feminin, după 26-24 (16-12) cu CS Minaur Baia Mare, duminică, pe teren propriu, în etapa a 16-a. Echipa vâlceană are 14 victorii în campionat din tot atâtea meciuri jucate. În alte meciuri, ASC Corona 2010 Braşov a dispus de CSM Slatina cu 29-24 (14-10), iar HC Dunărea Brăila a învins-o pe HC Zalău cu 27-21 (16-9).
* U-Banca Transilvania Cluj a învins-o pe campioana CSM CSU Oradea cu scorul de 73-71 (17-18, 19-11, 20-24, 17-18), duminică, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, într-un meci din Liga Naţională de baschet masculin. Orădenii au condus cu 70-68 cu 97 de secunde înainte de final, dar ''U'' a smuls victoria pe final. În alt meci, Dinamo Ştiinţa Bucureşti a dispus de CS Municipal Mediaş cu 95-70.
* Austriacul Thomas Kammerlander şi italianca Evelin Lanthaler au câştigat probele individuale din cadrul concursului de Cupa Mondială la sanie pe pârtie naturală de la Vatra Dornei, în timp ce italienii Patrick Pigneter şi Florian Clara s-au impus la dublu. La competiţie au luat startul peste 50 de concurenţi din 13 ţări.
* Naţionala de hochei pe gheaţă a României a câştigat turneul Challenge Cup organizat la Brovari, lângă Kiev, duminică, după ce a obţinut victorii în ambele meciuri susţinute. Tricolorii au învins, duminică, Ucraina cu scorul de 3-0 (2-0, 0-0, 1-0), prin golurile marcate de Zsombor Molnar, Vitali Kiricenko şi Csanad Fodor. Sâmbătă, România întrecuse echipa Poloniei cu scorul de 2-0.
* Ciclistul spaniol Ion Izaguirre, de la echipa Astana, a câştigat duminică ediţia cu numărul 70 a Turului Valenciei, în timp ce ultima etapă, disputată pe un traseu de 88,5 km, între Paterna şi Valencia, i-a revenit olandezului Dylan Groenewegen (Jumbo Visma). Groenewegen s-a impus la sprint cu timpul de 1h50min17sec, fiind urmat în acelaşi timp de norvegianul Alexander Kristoff (UAE) şi de italianul Matteo Trentin (Mitchelton-Scott).
AGERPRES (editor: Mihai Dragomir, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
JOT 2026: Echipa feminină de gimnastică artistică a României, clasată pe locul șase la Dakar
Echipa feminină de gimnastică artistică a României, alcătuită din Alexandra Nica și Aniela Tudor, s-a clasat pe locul șase la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar, luni, cu 93,497 puncte. China a câștigat aurul, cu 107,798 puncte, Japonia a obținut argintul, cu 107,564 puncte, iar bronzul a revenit Franței, cu 105,231 puncte.
Fotbal: Spaniolul Carlos Vicens, noul antrenor al echipei Olympique Lyon
Spaniolul Carlos Vicens a fost numit antrenor principal al echipei de fotbal Olympique Lyon, semnând un contract pe 18 luni cu gruparea din Ligue 1, scrie AFP. El îi ia locul antrenorului portughez Paulo Fonseca - care a plecat la Sporting Lisabona - a anunțat luni gruparea franceză, aflată în prezent pe locul 6 în clas
Fotbal: Spaniolul Pau Cubarsi (FC Barcelona) a obținut trofeul Golden Boy
Pau Cubarsi, fundașul spaniol al lui FC Barcelona, care a impresionat în 2026 la nivel de club și de națională, a obținut, cu două luni înainte de a împlini 20 de ani, trofeul Golden Boy, acordat de către cotidianul italian Tuttosport celui mai bun fotbalist Under-21 al anului, informează Reuters. Cubarsi a avut un rol esenți
Fotbal: Realegerea lui Infantino la șefia FIFA este un lucru cert, a declarat vicepreședintele Confederației Asiatice
Realegerea lui Gianni Infantino în funcția de președinte al FIFA este un lucru cert, a declarat luni pentru AFP Hashem Haidar, vicepreședintele Confederației Asiatice de Fotbal (AFC), cu ocazia inaugurării, de către oficialul italo-elvețian, a unui teren de fotbal de mici dimensiuni în Liban. 'Îl susținem pe Infantino pe
Tenis: Spaniolul Rafael Jodar va participa la turneul de la Queen's în 2027
Jucătorul spaniol de tenis Rafael Jodar (11 ATP) va participa la turneul de la Queen's în 2027, ca pregătire pentru Wimbledon, au anunțat organizatorii luni, scrie EFE. Sportivul, originar din Madrid, trebuia inițial să evolueze în ediția din acest an a turneului, însă a fost nevoit să se retragă în ultimul moment d
Fotbal: Jose Mourinho (Real Madrid), 'antrenorul lunii octombrie' în La Liga
Antrenorul portughez Jose Mourinho a fost numit 'antrenorul lunii octombrie' în La Liga, luni, în urma unui bilanț perfect de victorii cu Real Madrid pe tot parcursul lunii trecute, scrie EFE. Echipa madrilenă a câștigat fiecare meci jucat în octombrie - o lună evidențiată de El Clasico împotriva celor de
Judo: Campionul olimpic Teddy Riner și-a anunțat candidatura la președinția Franței
Legendarul judoka Teddy Riner, cvintuplu campion olimpic și un simbol al sportului francez, și-a anunțat luni candidatura la alegerile prezidențiale din 2027, într-o înregistrare video postată pe rețelele de socializare, transmite AFP. ''Mă numesc Teddy Riner și azi vă spun privindu-vă în ochi că sunt candidat la alegerile prezidenția
Olimpice: Pista de bob a JO 2006 de la Torino va fi demolată
Pista de bob construită la Cesana Pariol, în regiunea Piemont (nord-vestul Italiei), pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Torino din anul 2006, dar închisă din 2011, urmează să fie demolată, conform documentelor publicate de autoritățile locale, informează AFP. SCR Piemonte, agenția de achiziții publice din Piemont, a publicat pe 3 noiembrie o c
Fotbalistul chilian Leandro Hernandez, arestat după producerea unui accident rutier în stare de ebrietate
Fotbalistul chilian Leandro Hernandez, jucătorul echipei Colo Colo, a fost arestat duminică la Santiago de Chile, după ce a provocat un accident rutier grav și a condus sub influența alcoolului, informează EFE. Potrivit poliției chiliene, Hernandez 'conducea în stare de ebrietate, având o alcoolemie de 1,2 grame pe litru'. Ju
Fotbal: Antrenorul echipei Manchester United nu intenționeză să demisioneze
Michael Carrick, antrenorul echipei de fotbal Manchester United, a afirmat că nu intenționează să demisioneze, în ciuda faptului că formația sa a ajuns în zona retrogradării în Premier League, după remiza înregistrată pe teren propriu, duminică, în compania formației Aston Villa (scor 4-4), informează AFP. 'Asta nu se va &icir
Baschet: NBA - Philadephia 76ers și Los Angeles Lakers continuă să impresioneze
Echipele Philadelphia 76ers și Los Angeles Lakers au obținut duminică a noua lor victorie a sezonului, menținându-se astfel pe primele poziții în cele două conferințe ale Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA). Philadelphia 76ers, care domină ierarhia Estului, a învins în deplasare, cu scorul de 127-121, formația Chicago Bu
Fotbal: Pascal Gross dezminte pretențiile lui Brighton la titlu în Premier League
Mijlocașul german Pascal Gross a dezmințit orice eventuale pretenții ale echipei de fotbal Brighton la titlu în Premier League, după ce ''pescărușii'' au urcat pe locul al doilea în clasament, în urmat victoriei cu 2-0 în fața formației Brentford, duminică, pe teren propriu, transmite Reuters. Echipa antrenată de germanu
Tenis: Magda Linette a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India)
Jucătoarea poloneză de tenis Magda Linette, a treia favorită, a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, luni, după ce a învins-o în finală pe indoneziana Janice Tjen, cu 5-7, 6-1, 6-4. Linette a avut nevoie de aproape trei ore de joc (2 h 43 min) pentru a se impune în fața principalei
Tenis: Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul ATP
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, după ce a câștigat turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, transmite AFP. Germanul Alexander Zverev ocupă primul loc pentru a doua săptămâna la rând, cu un avans de 100 de puncte față de italianul Ja
Ciclism: Belgianul Thibau Nys, campion european la ciclocros pentru a doua oară
Ciclistul belgian Thibau Nys a devenit campion european la ciclocros pentru a doua oară, duminică la Zeddam (Olana), unde s-a impus în fața compatrioților săi Joran Wyseure și Niels Vandeputte, informează EFE. Deja încoronat în 2024, rutierul echipei Lidl-Trek era favoritul cursei în absența celor două vedete ale disciplinei, octuplul c








