ŞTIRILE AMIEZII - SPORT - 22 IANUARIE
* Românca Simona Halep va pierde primul loc în clasamentul mondial al tenisului profesionist feminin (WTA) publicat luni, după ce jucătoarea cehă Petra Kvitova, cap de serie 8, s-a calificat marţi în semifinalele turneului Australian Open, la Melbourne, în urma unei victorii cu 6-1, 6-4 în faţa australiencei Ashleigh Barty.
* Tânărul tenisman român Filip Jianu (17 ani) şi spaniolul Nicolas Alvarez Varona s-au calificat, marţi, la Melbourne, în sferturile de finală ale probei de dublu a juniorilor din cadrul turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului. Jianu şi Alvarez Varona, favoriţii numărul doi, au câştigat cu 6-3, 6-7 (4), 10-8 în faţa britanicilor Jacob Fearnley/Connor Thomson, după 68 de minute.
* Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a declarat că Danemarca este favorita sa la câştigarea Campionatului Mondial masculin care se desfăşoară în Germania şi Danemarca. ''Cred că Danemarca va fi prima'', a afirmat Dedu într-un comunicat remis AGERPRES.
* Echipa de fotbal FC Viitorul a anunţat, pe site-ul său oficial, încetarea raporturilor contractuale cu jucătorul Mihai Voduţ, cu începere de marţi 22 ianuarie.
* Portarul Iulian Anca Trip a semnat un contract pe un an şi jumătate cu echipa de fotbal FC Botoşani, a anunţat clubul pe site-ul său oficial.
* Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas (15 ATP) s-a calificat, marţi, la Melbourne, în prima lui semifinală de Mare Şlem, la Australian Open, după ce l-a învins pe spaniolul Roberto Bautista Agut (24 ATP), cu 7-5, 4-6, 6-4, 7-6 (7/2). Tsitsipas s-a impus după trei ore şi 15 minute, timp în care a reuşit 22 de aşi şi 68 de winners (50 pentru iberic).
* Jucătoarea americană de tenis Danielle Collins a reuşit cea mai mare performanţă a carierei prin calificarea în semifinalele unui turneu de Mare Şlem, Australian Open, marţi, la Melbourne, după ce a trecut de rusoaica Anastasia Pavliucenkova cu 2-6, 7-5, 6-1.
* Campioana Juventus Torino a învins ''lanterna roşie'' la scor de forfait, 3-0, luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 20-a a campionatului de fotbal al Italiei. Golurile ''Bătrânei Doamne'' au fost marcate de Douglas Costa (13), Emre Can (45), ambele din pase ale lui Paulo Dybala, şi de Daniele Rugani (84).
* Selecţionata Emiratelor Arabe Unite, gazda Cupei Asiei pe Naţiuni la fotbal 2019, s-a calificat, luni, în sferturile de finală ale competiţiei, după ce a învins reprezentativa Kîrgîzstanului cu scorul de 3-2, după prelungiri, la Abu Dhabi.
* Eibar a învins-o pe Espanyol Barcelona cu scorul de 3-0, luni seara, pe teren propriu, în ultima partidă din etapa a 20-a a campionatului de fotbal al Spaniei. Golurile au fost marcate de Sergi Enrich (24), Pablo de Blasis (52) şi Charles (84).
* Clubul spaniol de fotbal FC Barcelona a anunţat, luni, sosirea internaţional ghanez Kevin-Prince Boateng, împrumutat până la finalul sezonului de la clubul italian Sassuolo, informează AFP. Împrumutul jucătorului este însoţit de o opţiune de cumpărare de 8 milioane de euro, se arată într-un comunicat al liderului din La Liga.
* Un avion de turism plecat din Nantes în direcţia Cardiff a dispărut, luni seara, de pe ecranele radar la aproximativ 20 km nord de Insula Guernesey, avându-l la bord pe fotbalistul italo-argentinian Emiliano Sala, au anunţat marţi surse ale poliţiei, citate de AFP. Căutările pentru găsirea avionului la bordul căruia se aflau două persoane au fost întrerupte în cursul nopţii din cauza condiţiilor climatice dificile, dar au fost reluate marţi dimineaţa, conform unui comunicat al poliţiei din Guernesey, care nu a oferit indicaţii privind identitatea pasagerilor.
* Atacantul Fedor Cealov, unul dintre cei mai promiţători fotbalişti ai Rusiei, şi-a prelungit contractul cu ŢSKA Moscova cu încă două sezoane, până în 2022, relatează L'Equipe. Cealov, 20 ani, este golgheterul la zi din campionatul Rusiei cu 9 goluri în 17 etape.
* Un număr de 42 de sportivi ruşi au primit autorizaţia să concureze în competiţiile de atletism în 2019 sub drapel neutru, în timp ce Rusia rămâne sub incidenţa suspendării de către Federaţia Internaţională de Atletism (IAAF), a anunţat, luni seara, forul internaţional, citat de AFP.
* Spaniolul Jorge Lorenzo (Honda), triplu campion mondial la motociclism viteză, la clasa MotoGP, a fost operat luni în urma unei fracturi la încheietura mânii stângi şi nu va putea participa la testele de la Sepang (Malaezia), programate în perioada 6-8 februarie, a anunţat echipa sa, citată de AFP.
* Echipele Franţei, deţinătoarea titlului mondial, şi Germaniei s-au calificat, luni, în semifinalele Campionatului Mondial de handbal masculin 2019, care are loc în Germania şi Danemarca, în urma victoriei obţinute de Germania în faţa Croaţiei, cu scorul de 22-21, la Koln.
* Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA), care se reuneşte marţi, ar putea decide eventuale noi sancţiuni contra Rusiei, acuzată de dopaj de stat între 2011 şi 2015, informează AFP. Comitetul Executiv al Agenţiei, organismul său politic compus din reprezentanţi guvernamentali şi ai mişcării olimpice, va delibera marţi prin teleconferinţă, miza fiind o posibilă nouă suspendare a Agenţiei antidopaj a Rusiei (RUSADA), după ce mai multe date legate de controalele fostului laborator din Moscova au fost recuperate de experţii AMA/WADA cu o întârziere de 15 zile peste data limită.
* Casa din Los Angeles a boxerului Manny Pacquiao a fost călcată de hoţi sâmbătă, în timp ce filipinezul îşi apăra cu succes titlul WBA al categoriei welter împotriva americanului Adrien Broner, relatează Los Angeles Times.
* Sportiva canadiană Kailie Humphries, dublă campioană olimpică şi mondială la bob dublu, a depus la Federaţia naţională de bob şi skeleton o plângere pentru hărţuire, relatează Reuters. Humphries, 33 ani, care în octombrie a anunţat că va face o pauză de un an din competiţii, a confirmat că a depus o plângere, dar nu a dat detalii despre hărţuirea la care a fost supusă.
* Golden State Warriors, condusă de un Klay Thompson în mare formă, autor a 44 de puncte, s-a impus fără probleme pe propriul teren, 130-111, în faţa formaţiei Los Angeles Lakers, luni, într-un meci din campionatul profesionist nord-american de baschet (NBA), consolidându-şi poziţia de lider în Conferinţa Vestului.
* Echipa britanică de ciclism Sky, condusă de Chris Froome, cvadruplu câştigător al Turului Franţei, va călători duminică spre Bogota, pentru a participa la Turul Columbiei 2.1, programat între 12 şi 17 februarie, au anunţat organizatorii.
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
JOT 2026: Echipa feminină de gimnastică artistică a României, clasată pe locul șase la Dakar
Echipa feminină de gimnastică artistică a României, alcătuită din Alexandra Nica și Aniela Tudor, s-a clasat pe locul șase la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar, luni, cu 93,497 puncte. China a câștigat aurul, cu 107,798 puncte, Japonia a obținut argintul, cu 107,564 puncte, iar bronzul a revenit Franței, cu 105,231 puncte.
Fotbal: Spaniolul Carlos Vicens, noul antrenor al echipei Olympique Lyon
Spaniolul Carlos Vicens a fost numit antrenor principal al echipei de fotbal Olympique Lyon, semnând un contract pe 18 luni cu gruparea din Ligue 1, scrie AFP. El îi ia locul antrenorului portughez Paulo Fonseca - care a plecat la Sporting Lisabona - a anunțat luni gruparea franceză, aflată în prezent pe locul 6 în clas
Fotbal: Spaniolul Pau Cubarsi (FC Barcelona) a obținut trofeul Golden Boy
Pau Cubarsi, fundașul spaniol al lui FC Barcelona, care a impresionat în 2026 la nivel de club și de națională, a obținut, cu două luni înainte de a împlini 20 de ani, trofeul Golden Boy, acordat de către cotidianul italian Tuttosport celui mai bun fotbalist Under-21 al anului, informează Reuters. Cubarsi a avut un rol esenți
Fotbal: Realegerea lui Infantino la șefia FIFA este un lucru cert, a declarat vicepreședintele Confederației Asiatice
Realegerea lui Gianni Infantino în funcția de președinte al FIFA este un lucru cert, a declarat luni pentru AFP Hashem Haidar, vicepreședintele Confederației Asiatice de Fotbal (AFC), cu ocazia inaugurării, de către oficialul italo-elvețian, a unui teren de fotbal de mici dimensiuni în Liban. 'Îl susținem pe Infantino pe
Tenis: Spaniolul Rafael Jodar va participa la turneul de la Queen's în 2027
Jucătorul spaniol de tenis Rafael Jodar (11 ATP) va participa la turneul de la Queen's în 2027, ca pregătire pentru Wimbledon, au anunțat organizatorii luni, scrie EFE. Sportivul, originar din Madrid, trebuia inițial să evolueze în ediția din acest an a turneului, însă a fost nevoit să se retragă în ultimul moment d
Fotbal: Jose Mourinho (Real Madrid), 'antrenorul lunii octombrie' în La Liga
Antrenorul portughez Jose Mourinho a fost numit 'antrenorul lunii octombrie' în La Liga, luni, în urma unui bilanț perfect de victorii cu Real Madrid pe tot parcursul lunii trecute, scrie EFE. Echipa madrilenă a câștigat fiecare meci jucat în octombrie - o lună evidențiată de El Clasico împotriva celor de
Judo: Campionul olimpic Teddy Riner și-a anunțat candidatura la președinția Franței
Legendarul judoka Teddy Riner, cvintuplu campion olimpic și un simbol al sportului francez, și-a anunțat luni candidatura la alegerile prezidențiale din 2027, într-o înregistrare video postată pe rețelele de socializare, transmite AFP. ''Mă numesc Teddy Riner și azi vă spun privindu-vă în ochi că sunt candidat la alegerile prezidenția
Olimpice: Pista de bob a JO 2006 de la Torino va fi demolată
Pista de bob construită la Cesana Pariol, în regiunea Piemont (nord-vestul Italiei), pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Torino din anul 2006, dar închisă din 2011, urmează să fie demolată, conform documentelor publicate de autoritățile locale, informează AFP. SCR Piemonte, agenția de achiziții publice din Piemont, a publicat pe 3 noiembrie o c
Fotbalistul chilian Leandro Hernandez, arestat după producerea unui accident rutier în stare de ebrietate
Fotbalistul chilian Leandro Hernandez, jucătorul echipei Colo Colo, a fost arestat duminică la Santiago de Chile, după ce a provocat un accident rutier grav și a condus sub influența alcoolului, informează EFE. Potrivit poliției chiliene, Hernandez 'conducea în stare de ebrietate, având o alcoolemie de 1,2 grame pe litru'. Ju
Fotbal: Antrenorul echipei Manchester United nu intenționeză să demisioneze
Michael Carrick, antrenorul echipei de fotbal Manchester United, a afirmat că nu intenționează să demisioneze, în ciuda faptului că formația sa a ajuns în zona retrogradării în Premier League, după remiza înregistrată pe teren propriu, duminică, în compania formației Aston Villa (scor 4-4), informează AFP. 'Asta nu se va &icir
Baschet: NBA - Philadephia 76ers și Los Angeles Lakers continuă să impresioneze
Echipele Philadelphia 76ers și Los Angeles Lakers au obținut duminică a noua lor victorie a sezonului, menținându-se astfel pe primele poziții în cele două conferințe ale Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA). Philadelphia 76ers, care domină ierarhia Estului, a învins în deplasare, cu scorul de 127-121, formația Chicago Bu
Fotbal: Pascal Gross dezminte pretențiile lui Brighton la titlu în Premier League
Mijlocașul german Pascal Gross a dezmințit orice eventuale pretenții ale echipei de fotbal Brighton la titlu în Premier League, după ce ''pescărușii'' au urcat pe locul al doilea în clasament, în urmat victoriei cu 2-0 în fața formației Brentford, duminică, pe teren propriu, transmite Reuters. Echipa antrenată de germanu
Tenis: Magda Linette a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India)
Jucătoarea poloneză de tenis Magda Linette, a treia favorită, a câștigat turneul WTA 250 de la Chennai (India), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, luni, după ce a învins-o în finală pe indoneziana Janice Tjen, cu 5-7, 6-1, 6-4. Linette a avut nevoie de aproape trei ore de joc (2 h 43 min) pentru a se impune în fața principalei
Tenis: Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul ATP
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz și-a consolidat poziția a treia în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, după ce a câștigat turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, transmite AFP. Germanul Alexander Zverev ocupă primul loc pentru a doua săptămâna la rând, cu un avans de 100 de puncte față de italianul Ja
Ciclism: Belgianul Thibau Nys, campion european la ciclocros pentru a doua oară
Ciclistul belgian Thibau Nys a devenit campion european la ciclocros pentru a doua oară, duminică la Zeddam (Olana), unde s-a impus în fața compatrioților săi Joran Wyseure și Niels Vandeputte, informează EFE. Deja încoronat în 2024, rutierul echipei Lidl-Trek era favoritul cursei în absența celor două vedete ale disciplinei, octuplul c








