Auto: F1 - Cinci ani de la accidentul care i-a schimbat viaţa lui Michael Schumacher

Referinţă absolută a Formulei 1, Michael Schumacher trăieşte la ''ralanti'' de cinci ani, de la accidentul de schi suferit pe 29 decembrie 2013, septuplul campion mondial urmând să împlinească 50 de ani pe 3 ianuarie, în timp ce starea sa de sănătate precară rămâne un secret păstrat cu străşnicie de apropiaţii săi.
Familia nu a dorit niciodată să ofere informaţii legate de acest subiect, dar conform unor neurologi reputaţi, pilotul german, tehnic ieşit din comă, este într-o stare vegetativă.
La începutul lunii decembrie, Jean Todt, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA) şi fostul patron al lui Schumacher la Ferrari, a dezvăluit pentru cotidianul german Bild că l-a vizitat pe fostul său pilot în Elveţia, la Gland, în weekend-ul Grand Prix-ului Braziliei.
Pentru tabloidul german, "Todt şi Schumacher au urmărit Marele Premiu al Braziliei împreună", ceea ce nu a fost dezminţit de FIA. Dar starea de conştienţă a lui "Schumi", în şezut sau lungit, rămâne un secret medical bine păstrat, inclusiv când urmăreşte cursele fiului său Mick la televizor, de la reşedinţa sa situată pe malul lacului Leman.
Total secretoşi privind starea reală a celui mai titrat pilot din Formula 1, apropiaţii săi sunt totuşi activi pe reţelele de socializare. "Noi suntem în contact cu numeroşi fani, graţie reţelelor de socializare. Familia doreşte să comunice în jurul imaginii lui Michael şi a celei de-a 50-a aniversări, mai degrabă decât în jurul datei de 29 decembrie", a explicat Sabine Kehm, directoarea de comunicare a familiei Schumacher după drama de la Meribel.
Michael Schumacher a suferit un grav accident de schi în staţiunea franceză Meribel, în urmă cu cinci ani, rănindu-se la cap. El nu a mai fost văzut în public de atunci. AGERPRES (editor: Vlad Constantinescu, editor online: Gabriela Badea)
Sursa foto: Michael Schumacher/Twitter
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Tenis: Jelena Ostapenko a câștigat turneul de la Stuttgart (WTA)
Jucătoarea letonă de tenis Jelena Ostapenko, laureata surpriză de la Roland Garross în 2017, la doar 20 de ani, a câștigat turneul pe zgură WTA 500 de la Stuttgart, dotat cu premii totale de 925.661 de dolari, întrecând-o luni în finală, cu 6-4, 6-1, pe belarusa Arina Sabalenka, liderul mondial, informează AFP. Os
Tenis: Alexander Zverev a revenit pe locul 2 în clasamentul ATP; Rune a urcat în top 10
Germanul Alexander Zverev a revenit pe locul secund în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, după victoria sa în turneul de la Munchen, detronându-l pe spaniolul Carlos Alcaraz, care a pierdut în finala turneului de la Barcelona în fața danezului Holger Rune, în timp ce lider incontestabil se mențin
Fotbal: Victorie la limită pentru liderul Liverpool, în etapa a 33-a din Premier League
FC Liverpool a obținut o victorie la limită în fața lui Leicester, cu scorul de 1-0, duminică seară în deplasare, în cadrul etapei a 33-a a campionatului de fotbal al Angliei, impunându-se prin golul înscris de Alexander-Arnold (min.76), informează AFP. Liverpool, care conduce în clasament cu 79 pct, î
Fotbal: Bayer Leverkusen, ținută în șah de St. Pauli, aproape a pierdut lupta pentru titlu în Bundesliga
Bayer Leverkusen aproape și-a luat adio, duminică, de la speranțele de a obține al doilea titlu consecutiv de campioană a Germaniei la fotbal, după remiza, 1-1, pe terenul lui St.Pauli în etapa a 30-a, rezultate care îi lasă cale liberă lui Bayern Munchen, informează AFP. Cu patru etape înainte de finalul Bundesliga, Leverkus
Fotbal: Meciurile prevăzute luni în Serie A, amânate după decesul Papei Francisc
Ultimele patru meciuri din etapa a 33-a a campionatului italian de fotbal, programate luni, au fost amânate după decesul Papei Francisc, a anunțat, luni, Liga italiană de fotbal, citată de AFP. ''Ca urmare a dispariției Sfântului Părinte, Liga anunță că meciurile din campionatele de primă divizie și rezerve au fost amâ
Fotbal: Inter Milano a capotat la Bologna și o relansează pe Napoli în cursa pentru titlu în Serie A
Inter Milano nu mai are dreptul la niciun pas greșit dacă vrea să-și păstreze titlul de campioană a Italiei la fotbal după înfrângerea suferită pe terenul lui Bologna, 0-1, duminică seară, în etapa a 33-a din Serie A, relansând-o pe Napoli în cursa pentru titlu, informează AFP. Cu cinci etape înainte de fina
Fotbal: A încetat din viață, la vârsta de 80 de ani, legendarul portar argentinian Hugo Gatti
Legendarul portar internațional argentinian Hugo Orlando Gatti, supranumit ''El Loco'' (''Nebunul'') și celebru pentru excentricitățile sale, a încetat din viață, duminică, la vârsta de 80 de ani, a anunțat Conferderația sud-americană de fotbal (CONMEBOL), citată de AFP. Gatti, care se afla spitaliza
Ciclism: Danezul Mattias Skjelmose, învingător în Amstel Gold Race
Ciclistul danez Mattias Skjelmose (Lidl-Trek) a câștigat cursa clasică de o zi Amstel Gold Race, disputată duminică la Valkenburg (Olanda), fiind cronometrat după 255,9 km cu timpul de 5h 49 min. 48 sec. (medie orară: 43,873 km), informează AFP. El i-a devansat la sprint pe slovenul Tadej Pogacar (UAE Emirates), triplu câștigător a
Tenis: Arina Sabalenka și Jelena Ostapenko, în finala turneului de la Stuttgart (WTA)
Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka, nr.1 mondial, s-a calificat, duminică, în cea de-a patra sa finală la turneul WTA 500 de la Stuttgart, dotat cu premii totale de 925.661 de dolari, și va încerca să-și adjudece primul titlu, luni, în fața letonei Jelena Ostapenko, informează AFP. Duminică după-amiază, în cea
Tenis: Ucraineanca Elina Svitolina a câștigat turneul de la Rouen (WTA)
Jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina, nr.1 pe lista capilor de serie, a câștigat turneul WTA 250 de la Rouen (Franța), dotat cu premii totale de 239.212 euro, după ce a învins-o în două seturi, 6-4, 7-6 (10/8), pe sârboaica Olga Danilovic (39 WTA), duminică în finala competiției, informează AFP. Svitolin
Tenis: Danezul Holger Rune, învingător în turneul de la Barcelona (ATP)
Jucătorul danez de tenis Holger Rune a câștigat, duminică, turneul ATP 500 de la Barcelona, impunându-se în finală, după 1h 39 min., în fața nr.2 mondial, spaniolul Carlos Alcaraz, cu 7-6 (8/6) 6-2, informează AFP. Rune, nr.13 mondial, care va reveni în Top 10 de luni, și-a adjudecat al patrulea titlu din carieră
Fotbal: Daniel Popa a marcat pentru Genclerbirligi, în liga a doua din Turcia
Atacantul român Daniel Popa a marcat golul echipei Genclerbirligi, în meciul terminat la egalitate cu Bandirmaspor, 1-1, duminică, la Ankara, într-un meci din etap a 35-a a ligii secunde de fotbal din Turcia. Popa a marcat în min. 4, dar oaspeții au egalat prin Marco Paixao (32), din penalty. Daniel Popa,
Auto - F1: Oscar Piastri (McLaren) a câștigat Marele Premiu al Arabiei Saudite
Pilotul australian Oscar Piastri (McLaren) a câștigat Marele Premiu al Arabiei Saudite, etapa a cincea a Campionatului Mondial de Formula 1, desfășurat duminică pe circuitul urban de la Jeddah, transmite AFP. Piastri a devenit noul lider al clasamentului general al
Haltere: Cubanezul Luis Lauret a adus României două medalii de bronz la Europenele de la Chișinău
Sportivul român de origine cubaneză Luis Manuel Lauret Rodriguez a cucerit două medalii de bronz la cat. 109 kg, duminică, la Campionatele Europene de haltere de la Chișinău (Rep. Moldova). Lauret, legitimat la CS Olimpia București, halterofil care a debutat oficial pentru România cu acest prilej, a obținut bronzul la stilul smuls,
Fotbal: Arsenal, victorie categorică cu Ipswich, în Premier League
Arsenal Londra a învins cu un categoric 4-0, duminică, în deplasare, pe Ipswich Town, în etapa a 33-a din Premier League, și încă speră să încurce pe Liverpool, liderul la zi, în marșul 'cormoranilor' către titlu. Pe Portman Road Stadium, londonezii au marcat prin Leandro Trossard (14, 69), Gabriel M