Tenis: Cehia, cu Petra Kvitova şi Karolina Pliskova în finala Fed Cup cu SUA
Petra Kvitova şi Karolina Pliskova, ocupantele locurilor 7 şi, respectiv, 8 în ierarhia mondială a jucătoarelor profesioniste de tenis, vor fi liderii echipei Cehiei în întâlnirea cu formaţia Statelor Unite, în finala competiţiei Fed Cup, ce va avea loc pe 10 şi 11 noiembrie la Praga, a anunţat, miercuri, căpitanul Petr Pala.
Prezentate pentru a disputa meciurile de simplu, Kvitova şi Pliskova vor fi completate de Katerina Siniakova (31 WTA la simplu) şi Barbora Strycova (33 WTA la dublu), care vor face pereche la dublu. Siniakova ocupă primul loc în clasamentul mondial de dublu, iar Strycova e pe 5.
"Este cea mai bună echipă posibilă, ceea ce apreciez", s-a felicitat Petr Pala.
Cea mai bună echipă din ultimii ani, Cehia a câştigat cinci din ultimele şapte ediţii ale acestei competiţii, în 2011, 2012, 2014, 2015 şi 2016.
În semifinale, Cehia a trecut de Germania (4-1), în timp ce echipa SUA a învins Franţa (3-2).
Cu 18 titluri, echipa Statelor Unite deţine recordul de victorii în Fed Cup şi conduce detaşat bilanţul confruntărilor cu cehoaicele, cu zece victorii în 12 întâlniri.
Ultima oară, americancele au învins echipa Cehiei, privată de cele mai bune elemente ale sale, în semifinala ediţiei 2017, adjucecându-şi apoi trofeul în faţa echipei Belarus (3-2), la Minsk.
Finala ediţiei din 2018 a Fed Cup va avea loc pe suprafaţa dură de la O2 Arena din Praga, în faţa a 15.000 de spectatori.
România va întâlni Cehia în primul tur al Fed Cup 2019, pe 9-10 februarie, la Ostrava. AGERPRES (autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Alexandru Jecan și Bogdan Pavel, calificați în sferturile probei de dublu la Szczecin (challenger)
Perechea română Alexandru Jecan/Bogdan Pavel s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale probei de dublu la turneul challenger de la Szczecin (Polonia), dotat cu premii totale de 203.900 de euro, după ce a trecut cu 7-6 (7/0), 7-6 (7/3) de cuplul David Poljak (Cehia)/Tim Ruehl (Germania). Jecan și Pavel s-au impus după apr
Fotbal: AC Milan, învinsă pe San Siro de Benfica, în Europa League
AC Milan a fost învinsă de Benfica Lisabona cu scorul de 2-0, miercuri seara, pe San Siro, în prima etapă a competiției de fotbal Europa League. ''Vulturii'' s-au impus prin golurile marcate de belgianul Dodi Lukebakio (16) și de polonezul Jakub Kaminski (53).
Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea, în semifinalele turneului de calificare în Liga Campionilor
Echipa de baschet masculin CSM CSU Raiffeisen Oradea s-a calificat în semifinalele turneului preliminar de la Samokov (Bulgaria), pentru accederea în Liga Campionilor, după ce a învins formația cipriotă Petrolina AEK Larnaca, scor 95-87 (31-18, 13-19, 32-24, 19-26). Deși a început greoi, cu 0-7, vicecampioana Româ
Fotbal: Omonia Nicosia a învins-o pe Celta Vigo cu 1-0, în Europa League
Omonia Nicosia a învins-o pe Celta Vigo cu 1-0, miercuri seara, pe teren propriu, într-un meci din prima etapă a competiției de fotbal Europa League. Campioana Ciprului s-a impus printr-un gol marcat pe final de slovenul Jure Balkovec (88), cu un șut la colțul scurt.
Jocurile Asiatice 2026: Mai multe delegații reclamă deficiențe majore de organizare la sosirea în Japonia
Întârzieri majore în transport au lăsat numeroși sportivi și oficiali din diverse țări și regiuni blocați, miercuri, la Aichi Sky Expo, un centru expozițional situat lângă Aeroportul Internațional Chubu Centrair, înaintea Jocurilor Asiatice de la Aichi-Nagoya (Japonia), scrie Xinhua. Multe delegații sosite au aște
Fotbal: Bayern Munchen i-a prelungit contractul directorului sportiv Christoph Freund
Bayern Munchen a prelungit contractul directorului sportiv Christoph Freund până în iunie 2029, a anunțat miercuri campioana Germaniei la fotbal, informează DPA. Contractul lui Freund urma să expire în 2027, însă acum și-a prelungit și el înțelegerea, urmând exemplul directorului executiv Jan-Christian Drees
'Politica dezbină, fotbalul unește', a spus Manuel Pellegrini în legătură cu polemica legată de situația din Ceuta
Antrenorul echipei spaniole Betis Sevilla, chilianul Manuel Pellegrini, a vorbit miercuri cu convingere despre valorile unificatoare ale fotbalului, afirmând că 'politica dezbină, în timp ce fotbalul unește' și că, prin urmare, fotbaliștii trebuie să 'continue să unească', relatează AFP. Tehnicianul lui Betis a făcu
Fotbal: Antrenorul Spalletti (Juventus) nu se simte afectat de presiunea care se pune asupra sa și a echipei
Antrenorul Luciano Spalletti insistă că nu este afectat de presiunea acumulată asupra sa și a echipei Juventus Torino în ultimele zile, dar și-a avertizat jucătorii că ar putea avea parte de o 'seară dificilă' împotriva celor de la NEC Nijmegen, în Europa League, joi seară, dacă nu vor fi concentrați corespunzător, scrie site-ul .football-it
Tenis: Novak Djokovic a confirmat că va juca la turneul de la Beijing
Tenismanul sârb Novak Djokovic a confirmat miercuri că va participa la turneul ATP 500 de la Beijing, informează agenția Tanjug. Djokovic, care fusese deja înscris pe lista participanților, a confirmat prin intermediul unor postări pe rețelele de socializare că va evolua la turneul din capitala Chinei. Fostul lider mondial a c&acir
Tenis: Turneul Campioanelor, la Charlotte (SUA) din 2027, pentru cel puțin trei ani
WTA va organiza Turneul Campioanelor (WTA Finals) - evenimentul care încheie sezonul feminin - la Charlotte (Carolina de Nord/ SUA), pentru o perioadă de cel puțin trei ani începând cu 2027, a declarat președinta Valerie Camillo, scrie Reuters. Decizia vine în contextul în care circuitul urmărește să preia un cont
Tenis: Rafael Nadal va participa la un turneu demonstrativ pentru a marca a 10-a aniversare a academiei sale
Legenda tenisului Rafael Nadal va juca din nou în fața publicului la începutul lunii octombrie - pentru prima dată de la retragerea sa de la sfârșitul anului 2024 - pentru a marca a zecea aniversare a academiei sale, a anunțat miercuri Rafa Nadal Academy, scrie AFP. Fostul lider mondial, câștigător a 22 de titluri de Ma
Fotbal: Harry Kane 'trebuie' să câștige Balonul de Aur, spune coechipierul său de la Bayern, Luis Diaz
Atacantul englez Harry Kane 'trebuie' să câștige Balonul de Aur în acest an datorită valorii sale și a golurilor marcate, a declarat miercuri coechipierul său de la Bayern Munchen, Luis Diaz, scrie DPA. Kane a marcat 64 de goluri în 56 de meciuri pentru Bayern - campioana din Bundesliga și câștigătoarea Cupei Ge
Fotbal: Karetsas (Dortmund) a revenit la antrenamentele colective ale echipei după ce s-a confruntat cu probleme circulatorii
Mijlocașul grec al echipei de fotbal Borussia Dortmund, Konstantinos Karetsas, a revenit la antrenamentele colective ale formației după ce s-a confruntat cu probleme circulatorii, a anunțat miercuri clubul din Bundesliga, scrie DPA. Karetsas, transferat în această vară, a fost scos de pe teren pe targă în timpul meciului din Liga C
Fotbal: Ronald Koeman, fostul selecționer al Olandei, îndoliat după moartea soției sale
Soția lui Ronald Koeman, Bartina, a încetat din viață la vârsta de 65 de ani, a anunțat miercuri, pe Instagram, fostul selecționer al naționalei de fotbal a Olandei, informează DPA. Ronald Koeman a anunțat că soția sa a murit cu o zi în urmă. Ea suferea de cancer la sân de ani de zile. 'Cu profundă tr
Fotbal: Greșelile de arbitraj trebuie acceptate, a spus Enzo Maresca, antrenorul lui Manchester City
Greșelile de arbitraj 'fac parte din meserie' și trebuie acceptate, a declarat miercuri Enzo Maresca, antrenorul echipei de fotbal Manchester City, la trei zile după o decizie eronată care a avantajat echipa sa în timpul derby-ului cu Manchester United, relatează AFP. 'Uneori deciziile sunt în favoarea ta, alteori sunt














