Fotbal: O statuie şi o frescă dedicate lui Maradona, inaugurate lângă stadionul echipei Argentinos Juniors
O impunătoare pictură murală şi o statuie de mari dimensiuni a lui Diego Armando Maradona au fost inaugurate la câţiva metri de stadionul echipei Argentinos Juniors, în districtul La Paternal din Buenos Aires, unde şi-a făcut debutul legendarul fotbalist argentinian, care marţi a împlinit 58 de ani,
"Statuia şi fresca se adăugă casei pe care am recuperat-o, pentru că noi, vecinii din cartier, dorim să facem din La Paternal capitala mondială a fotbalului, cu Diego ca emblemă, iar acesta este cel mai bun loc pentru a-i dedica cel mai mare monument din lume", a declarat Cesar Perez, promotorul omagiului.
Fresca şi statuia, care urmau să fie inaugurate oficial, marţi, însă evenimentul a fost amânat cu o zi din cauza ploii, se află în apropierea unei case în cale Maradona a locuit în perioada în care a jucat la Argentinos Juniors, care a fost recuperată de Perez şi transformată în muzeu.
"Astăzi este ziua sa. Adevărul este că Diego este o imagine mondială. Spui Argentina şi este sinonim cu Maradona. Noi îi întoarcem dragostea noastră într-un fel sau altul, prin această frescă, prin statuia şi casa pe care am recuperat-o, pentru ca întreaga lume să poată vedea cu a trăit Diego şi familia sa", a adăugat directorul muzeului.
Statuia, realizată de artistul Jorge Martinez, are o înălţime de patru metri, fiind ridicată pe o structură de fier, din răşină acrilică şi fibră de sticlă, în timp ce pictura murală are aproximativ 12 sau 13 metri şi a fost realizată de artiştii Mariano Antedomenico şi Pablo Cano.
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Jaqueline Cristian, învinsă în turul al doilea la Roma (WTA)
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de Karolina Pliskova, cu 6-7 (5/7), 7-6 (7/2), 6-4, vineri seara, în doua a turneului de tenis WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 7.228.080 de euro. Jucătoarea cehă (34 ani, 130 WTA), campioană în 2019 și finalistă în 2020 (învinsă &ic
Fotbal: Mihai Butean a marcat golul victoriei pentru Vojvodina, în Serbia
Fundașul român Mihai Butean a marcat golul prin care Vojvodina Novi Sad a învins-o pe Cukaricki cu scorul de 1-0, vineri seara, pe teren propriu, în play-off-ul primei ligi de fotbal din Serbia. Butean a înscris în min. 27 și a fost schimbat în min. 73. Vojvodina a ratat un penalty prin Njegos
Tenis de masă: Echipa feminină a României, calificată în semifinalele Mondialelor de la Londra
Selecționata feminină a României s-a calificat în semifinalele Campionatelor Mondiale de tenis de masă pe echipe de la Londra, vineri seara, după ce a învins Franța cu scorul de 3-1. Tricolorele (locul 7 mondial) și-a asigurat astfel prezența pe podium, fiind prima medalie a României la Mondiale după 26 de ani, de la br
Tenis: Alexander Zverev s-a calificat în turul al treilea la Roma (ATP)
Germanul Alexander Zverev, numărul 3 în ierarhia tenisului masculin, l-a învins vineri pe compatriotul său Daniel Altmaier, locul 64 mondial, în două seturi, 7-5, 6-3, și s-a calificat în turul al treilea al turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 8.235.540 de euro. Alexander Zverev este cap de serie numărul 2
Tenis: Jessica Pegula a acces în turul al treilea al turneului WTA 1.000 de la Roma
Jucătoarea americană de tenis Jessica Pegula, numărul 5 mondial, a învins-o vineri pe turcoaica Zeynep Sonmez, numărul 5 mondial, în două seturi, 6-4, 6-0, și a acces în turul al treilea al turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 7.228.080 de euro. Jessica Pegula, care a fost calificată direct în turul secund, va juca
UPDATE Fotbal: Real Madrid i-a amendat cu câte 500.000 de euro pe Valverde și Tchouameni
Real Madrid i-a amendat pe Federico Valverde și Aurelien Tchouameni cu câte 500.000 de euro, după o altercație între cei doi fotbaliști, care a provocat accidentarea uruguayanului, a anunțat vineri clubul, citat de AFP. Cu două zile înainte de El Clasico împotriva Barcelonei, clubul nu a impus nicio sancțiune sportivă celor doi jucători
UPDATE Ciclism: Francezul Paul Magnier a câștigat prima etapă a Turului Italiei
Ciclistul francez Paul Magnier (Soudal Quick-Step) a câștigat prima etapă a ediției cu numărul 109 a Turului Italiei, desfășurată vineri pe distanța de 147 de kilometri între localitățile bulgare Nesebăr și Burgas, și a intrat în posesia tricoului roz de lider al clasamentului general, informează AFP și EFE. Paul Magnier a depășit la sprint u
Fotbal: Freiburg este un exemplu de club condus bine, consideră Vincent Kompany (Bayern)
Antrenorul echipei de fotbal Bayern Munchen, Vincent Kompany, a lăudat reușita celor de la Freiburg, care s-au calificat în finala Europa League, descriind formația din Pădurea Neagră drept un adevărat exemplu pentru cluburile care aspiră la performanță, relatează DPA. Freiburg a ajuns în prima sa finală europeană, depășind formația portugheză Brag
Fotbal: Mijlocașul Rodri (Manchester City) este incert pentru meciul cu Brentford
Mijlocașul spaniol Rodri, fotbalistul lui Manchester City, este într-o cursă contra cronometru pentru a fi apt de joc sâmbătă în Premier League, pe teren propriu, împotriva lui Brentford, în timp ce echipa sa încearcă să mențină presiunea asupra liderului Arsenal în ultimele săptămâni ale sezonului, scrie Reuters.
Fotbal: Kylian Mbappe s-a antrenat normal alături de ceilalți jucători ai lui Real Madrid
Fotbalistul francez Kylian Mbappe a participat la întregul antrenament al lui Real Madrid, vineri dimineață, cu două zile înainte de El Clasico împotriva rivalei FC Barcelona, informează L'Equipe. În mijlocul atmosferei încordate de la Real Madrid, vineri dimineață au sosit vești bune pentru echipă și Kylian Mbappe. Indisponib
Kaiac-canoe: Cătălin Chirilă nu a mai luat startul în Cupa Mondială de la Szeged
Sportivul român Cătălin Chirilă, dublu campion mondial și triplu campion european, nu a mai luat startul în seriile probei de canoe simplu 500 m, vineri, la Cupa Mondială de kaiac-canoe de la Szeged (Ungaria), deși figura pe lista de start. Proba de canoe simplu 500 de metri era singura în care era înscris Chirilă la Szeged.
Fotbal: Fundașul canadian Alphonso Davies (Bayern) va fi indisponibil câteva săptămâni
Alphonso Davies, fotbalistul canadian al lui Bayern Munchen, va lipsi 'câteva săptămâni' după ce s-a accidentat la bicepsul femural stâng în timpul meciului cu Paris Saint-Germain, semifinala retur a Ligii Campionilor, ceea ce ar putea reprezenta o lovitură pentru pregătirile naționalei țării sale în vederea Cupei Mondiale, scrie Reuters
Fotbal: A fost montat gazonul pe stadionul care va găzdui finala CM 2026
Gazonul pentru Cupa Mondială de fotbal 2026 a fost montat joi pe stadionul MetLife, redenumit New York New Jersey Stadium pentru turneul final, pe această arenă urmând să se joace opt meciuri, inclusiv finala, în cadrul celui mai mare eveniment sportiv din lume, între 11 iunie și 19 iulie, scrie AFP. Acest gazon, rezultatul unor cercetări min
Tenis: Iga Swiatek, calificare cu emoții în turul al treilea al turneului de la Roma (WTA)
Poloneza Iga Swiatek, numărul 3 mondial al tenisului feminin, a suferit vineri pentru a ajunge în runda a treia a turneului WTA 1000 de la Roma, învingând-o pe jucătoarea americană Caty McNally, numărul 63 mondial, cu 6-1, 6-7 (5/7), 6-3. Swiatek, în vârstă de 24 de ani, conducea cu 6-1, 5-3 și părea să se îndrepte spre o vi
Fotbal: AFA solicită FIFA anularea sancțiunii lui Otamendi pentru a putea juca la debutul Argentinei la CM 2026
Federația argentiniană de fotbal (AFA) a solicitat, joi, FIFA să îl autorizeze pe fundașul Nicolas Otamendi să joace în primul meci al echipei 'Albiceleste' la Cupa Mondială din 2026, în ciuda faptului că acesta a fost sancționat pentru eliminarea sa în ultima rundă a preliminariilor sud-americane, informează EFE. 'Federația



