Tenis: Turneul ATP de la Antwerp - A 450-a victorie din carieră pentru Gilles Simon

Tenismanul francez Gilles Simon a înregistrat a 450-a victorie din cariera sa, impunându-se în două seturi, 6-0, 6-4, în faţa ucraineanului Serghei Stahovski, marţi, într-o partidă din primul al turneului ATP de la Antwerp (Belgia), dotat cu premii totale în valoare de 612.755 euro.
Simon, cap de serie numărul 5 la această competiţie, a avut nevoie de doar 63 de minute pentru a trece de Stahovski, jucător venit din calificări, iar în optimile de finală îl va înfrunta pe americanul Mackenzie McDonald, care l-a eliminat luni pe chilianul Nicolas Jarry (6-1, 7-6).
Deţinătorul trofeului la Antwerp, francezul Jo-Wilfried Tsonga, care dispută al doilea său turneu după operaţia la care a fost supus în luna aprilie, la genunchiul stâng, a debutat la rândul său cu dreptul, învingându-l în trei seturi, 7-5, 5-7, 7-6 (7/5), pe argentinianul Guido Pella. Următorul adversar al lui Tsonga va fi compatriotul său Gael Monfils, care a dispus cu 6-0, 6-0 de belgianul Ruben Bemelmans.
Rezultate - turul 1:
Albert Ramos (Spania) - Stephane Robert (Franţa) 6-4, 6-4
Ilia Ivaşka (Belarus) - Robin Haase (Olanda/N.8) 7-6 (7/5), 7-6 (10/8)
Jan-Lennard Struff (Germania) - Constant Lestienne (Franţa) 6-2, 6-3
Gael Monfils (Franţa/N.6) - Ruben Bemelmans (Belgia) 6-0, 6-3
Jo-Wilfried Tsonga (Franţa) - Guido Pella (Argentina) 7-5, 5-7, 7-6 (7/5)
Gilles Simon (Franţa/N.5) - Serghei Stahovski (Ucraina) 6-0, 6-4
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: De Bruyne (Manchester City) nu va juca, cel mai probabil, la Cupa Mondială a Cluburilor
Mijlocașul belgian Kevin De Bruyne a dezvăluit că prezența lui la Cupa Mondială a Cluburilor (15 iunie - 13 iulie) alături de echipa de fotbal Manchester City este incertă, scrie DPA. Jucătorul în vârstă de 33 de ani urmează să părăsească clubul când expiră contractul său în această vară (30 iunie), iar meciurile din Pr
Ciclism: Britanicul Samuel Watson, învingător în cursa de Patru Zile de la Dunkerque
Ciclistul britanic Samuel Watson (Ineos-Grenadiers) a câștigat cursa de Patru Zile de la Dunkerque (Franța), fiind urmat în clasamentul general final la 4 secunde de compatriotul său Lewis Askey (Groupama FDJ) și la 11 secunde de spaniolul Carlos Canal Blanco (Movistar), informează AFP. Duminică, în cea de-a 5-a și ultima eta
Fotbal: Arsenal, învingătoare în meciul cu Newcastle (1-0), și-a asigurat calificarea în Liga Campionilor
Echipa Arsenal Londra a învins la limită pe teren propriu, cu scorul de 1-0, formația Newcastle United, asigurându-și astfel locul secund în Premier League pentru al doilea sezon consecutiv, precum și calificarea în viitoarea ediție a Ligii Campionilor la fotbal, alături de FC Liverpool, noua campioană a Angliei. 'T
Tenis: 'O lecție bună pentru Roland Garros', a spus Sinner după finala pierdută la Roma (ATP)
Liderul mondial al tenisului masculin Jannik Sinner, a apreciat partea pozitivă de la turneul ATP Masters 1.000 de la Roma, deși a fost învins, duminică, în finală în două seturi, 7-6 (7/5), 6-1, de spaniolul Carlos Alcaraz, informează AFP. 'Sunt foarte mulțumit de turneul meu, iar acest lucru îmi dă încredere
Fotbal: FC Barcelona, învinsă pe teren propriu de Villarreal (2-3), în campionatul Spaniei
Echipa FC Barcelona, care și-a asigurat joi al 28-lea titlu de campioană a Spaniei din istoria sa, a fost învinsă pe teren propriu, cu scorul de 3-2, de formația Villarreal, într-un meci din etapa a 37-a (penultima) a sezonului, disputat duminică. Villarreal, care și-a asigurat calificarea în viitoarea ediție a Ligii Campioni
Fotbal: Napoli, la un pas de câștigarea titlului de campioană a Italiei
Echipa de fotbal SSC Napoli este la un singur pas de câștigarea celui de-al patrulea titlu de campioană a Italiei din istoria sa, după disputarea meciurilor din etapa a 37-a (penultima) a sezonului. Duminică, Napoli a remizat în deplasare, scor 0-0, cu Parma, formație pregătită de Cristian Chivu, la capătul unei partide cu un final
Tenis: Alcaraz l-a învins pe Sinner în finala turneului ATP Masters 1.000 de la Roma
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a câștigat duminică turneul ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 8.055.385 de euro, în finala căruia l-a învins în două seturi, 7-6 (7/5), 6-1, pe italianul Jannik Sinner, numărul unu mondial, Acesta este al șaptea titlu de categoria Masters 1.000 obținut de Alcaraz și primul din cari
Ciclism: Belgianul Wout Van Aert, învingător în etapa a noua a Turului Italiei
Ciclistul belgian Wout Van Aert (Visma-Lease a bike) a câștigat etapa a noua a Turului Italiei, desfășurată duminică între Gubbio și Siena, obținând cu această ocazie prima sa victorie în 2025. Van Aert a fost cronometrat pe distanța de 181 km în 4h 15 min 08 sec, reușind să se impună la sprint în fața mexicanului Isaac del
Auto - Formula 1: Max Verstappen, învingător în Marele Premiu al regiunii Emilia-Romagna
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull), campionul mondial en titre, a câștigat Marele Premiu de Formula 1 al regiunii Emilia-Romagna (Italia), desfășurat duminică pe circuitul de la Imola. Verstappen și-a trecut în palmares al 65-lea succes, la capătul celui 400-lea Grand Prix disputat de echipa Red Bull în Formula 1. El s-a
Auto - WRC: Sebastien Ogier a câștigat Raliul Portugaliei
Pilotul francez Sebastien Ogier (Toyota) a câștigat duminică Raliul Portugaliei, a cincea etapă a Campionatului Mondial de raliuri (WRC), informează AFP. Ogier, octuplu campion mondial, l-a devansat cu 8 sec pe estonianul Ott Tanak (Hyundai) și cu 12 sec pe coechipierul său de la Toyota, finlandezul Kalle Rovanpera. Cei trei au fost urmați
Fotbal: Alexandre Lacazette, jefuit în timpul ultimului său meci pentru Olympique Lyon
Locuința fotbalistului francez Alexandre Lacazette a fost spartă sâmbătă seara, în timp ce atacantul disputa ultimul său meci în tricoul lui Olympique Lyon, împotriva formației Angers (2-0), în etapa a 34-a (ultima) a campionatului Franței, informează mass-media din Hexagon. Lyon s-a impus în acest joc prin dubla lui Lacazet
Tenis: Turneul WTA de la Roma - Perechea Jasmine Paolini/Sara Errani a cucerit trofeul la dubu
Perechea italiană compusă din Jasmine Paolini și Sara Errani a cucerit duminică titlul în proba de dublu a turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale în valoare de 6.009.593 de euro. Paolini și Errani, deținătoarele trofeului, au învins în finală, cu scorul de 6-4, 7-5, cuplul compus din rusoaica Veronika Kudermetova și belg
Fostul vicecancelar Josef Proll, ales în funcția de președinte al Federației austriece de fotbal
Josef Proll, fostul vicecancelar federal al Austriei, a fost ales duminică în funcția de președinte al Federației austriece de fotbal (OFB), informează agenția de presă APA. Decizia a fost luată în unanimitate de membrii adunării generale a OFB, reuniți la Bregenz, în vestul țării. În vârstă de 57 d
Atletism: Italianul Massimo Stano a doborât recordul mondial la 35 km marș
Italianul Massimo Stano a doborât recordul mondial în proba de 35 km marș, cu timpul de 2h 20 min 43 sec, duminică, în cadrul Campionatelor Europene pe echipe de la Poderbray (Cehia), informează EFE. Stano, campion al lumii pe această distanță în 2022, la Eugene (SUA), a îmbunătățit cu 57 de secunde precedentul re
BTA: Silvia Rașkova s-a scufundat la 63 de metri, nou record național al Bulgariei
Bulgăroaica Silvia Rașkova a stabilit un nou record feminin național după ce s-a scufundat la adâncimea de 63 de metri, în imersiune liberă, în timpul unei competiții la Dahab (Egipt), marți, transmite BTA. În această disciplină FIM - imersiune liberă, scafandrul se scufundă fără echipament de propulsie, cu ajutorul une