Baschet feminin: Echipa Statelor Unite a câştigat Cupa Mondială pentru a treia oară la rând
Selecţionata feminină de baschet a Statelor Unite a câştigat, duminică, la Tenerife (Spania), Cupa Mondială pentru a treia oară la rând şi se menţine neînvinsă de mai bine de 12 ani în competiţiile internaţionale.
Americancele, cu şase titluri consecutive de campioane olimpice, au învins în finală echipa Australiei cu scorul de 73-56 (20-15, 15-12, 26-11, 12-18), ajungând la 51 de victorii consecutive în toate competiţiile, Jocuri Olimpice, Cupe Mondiale şi calificări.
Americancele, antrenate la această ediţie de Dawn Staley, au obţinut al zecelea lor titlu mondial din 18 ediţii ale Cupei Mondiale (actuala titulatură a Campionatului Mondial).
Principala armă a Australiei, Liz Cambage (2,03 m), a fost anihilată în acest meci, nereuşind decât 7 puncte, după ce înaintea ultimului act avea o medie de 28 de puncte pe meci.
Echipa SUA avea după trei sferturi un avantaj consistent, 61-38, astfel că pe final au evoluat şi cele mai tinere componente ale lotului.
Au evoluat echipele:
Australia: Talbot (4 puncte), Cambage (7), Allen (2), Ebzery (6), George, O'Hea (6), Madgen (4), Smith (10), Bunton (5), Magbegor (6), Lavey (3), Whitcomb (3).
SUA: Bird (6), Stewart (10), Taurasi (13), Charles (6), Griner (15), Loyd (9), Plum (2), Clarendon (2), Tuck (2), Wilson (2), Delle Donne (2), Ogwumike (4).
Medaliile de bronz au fost obţinute de echipa gazdă, Spania, campioana europeană en titre, care a dispus de Belgia cu 67-60, în finala mică.
Vicecampioanele mondiale fuseseră învinse sâmbătă, în semifinale, de Australia, dar au reuşit să prindă cel de-al şaselea lor podium consecutiv, la EURO, JO şi CM.
Belgia a participat în premieră la o Cupă Mondială, după ce anul trecut a obţinut bronzul la EuroBasket.
Rezultatele de duminică:
Finala
SUA - Australia 73-56
Finala mică
Spania - Belgia 67-60
Meciul pentru locul 5
Franţa - China 81-67
Meciul pentru locul 7
Canada - Nigeria 73-72
Clasament final:
1. SUA
2. Australia
3. Spania
4. Belgia
5. Franţa
6. China
7. Canada
8. Nigeria
9. Turcia, Japonia, Grecia, Senegal
13. Coreea de Sud, Argentina, Porto Rico, Letonia
Cinci-ul ideal al turneului: Liz Cambage (Australia), Emma Messeman (Belgia), Astou Ndour (Spania), Diana Taurasi (SUA), Breanna Stewart (SUA)
MVP-ul finalei: Brittney Griner (SUA)
MVP-ul turneului: Breanna Stewart (SUA)
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: Rangers, calificată direct în optimile Europa League; Braga și Hoffenheim, eliminate
Glasgow Rangers, echipă la care joacă internaționalul român Ianis Hagi, s-a calificat direct în optimile de finală ale competiției de fotbal Europa League, după ce a învins-o pe Union St Gilloise cu scorul de 2-1, joi seara, pe teren propriu, în etapa a opta și ultima a fazei principale. Belgianul Nicolas Raskin (21) și
Volei masculin: Corona Brașov, eliminată din Cupa CEV
Corona Brașov a fost eliminată din Cupa CEV la volei masculin de echipa italiană Trentino Itas, care s-a impus cu scorul de 3-0 (25-17, 25-18, 25-17), joi seara, la Trento, n manșa secundă a play-off-ului. Trentino Itas, campioana Europei, care câștigase și în tur, cu 3-1, a obținut victoria după o oră și 12 minute de joc.
Bob: Trei clasări pe podium pentru români la Europenele de juniori de la Sigulda
Sportivii români au reușit trei clasări pe podium, joi, la Campionatele Europene de bob pentru juniori de la Sigulda (Letonia). În proba de bob-2 masculin, Andrei Turea și Rareș Dincă au obținut argintul, cu timpul de 1 min 41 sec 88/100, la fel ca letonii Renars Grantins/Mairis Klava, în timp ce aurul a revenit britancilor J
Fotbal: Cluburile au cheltuit în total 8,59 miliarde de dolari pe transferuri la nivel internațional în 2024 (raport FIFA)
Cluburile de fotbal la nivel mondial au atins o cifră record de transferuri, 22.779, pentru un cuantum total de 8,59 miliarde de dolari americani, a anunțat joi FIFA cu prilejul publicării Raportului Global de Transferuri, conform Reuters. Suma privind transferurile internaționale este a doua cea mai mare înregistrată în istoria fo
Tenis: Elise Mertens, a doua favorită, în sferturi de finală, la Singapore (WTA)
Jucătoarea belgiană de tenis Elise Mertens (32 WTA, favorită nr. 2) s-a calificat joi în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Singapore, dotat cu premii totale de 275.094 de dolari americani, după ce a trecut în trei seturi, 6-7 (3/7), 6-3, 6-1, de germanca Tatjana Maria (73 WTA). Mertens s-a impus după două ore și 20 d
Candidații la președinția CIO își dezvăluie planurile, de la Jocuri Olimpice pe cinci continente la schimbare digitală
Cei șapte candidați pentru cea mai importantă funcție din sportul mondial, președinția Comitetului Internațional Olimpic, și-au dezvăluit planurile și viziunea pentru Jocurile Olimpice într-o scurtă prezentare, joi, pentru membrii CIO, potrivit Reuters. De la Jocurile Olimpice organizate simultan pe cinci continente la nevoia pentru schi
Fotbal: Fundașul slovac Skriniar (PSG), împrumutat la Fenerbahce până la finele sezonului
Fundașul slovac al lui Paris SG, Milan Skriniar, care nu mai figura în planurile antrenorului Luis Enrique, a fost împrumutat până la sfârșitul sezonului clubului turc Fenerbahce, au anunțat cele două echipe, scrie AFP. 'Apărătorul central slovac în vârstă de 29 de ani se alătură lui Fenerbahce SK î
Lumea patinajului în doliu, după coliziunea aviatică de la Washington
Lumea patinajului mondial este în doliu după coliziunea unui avion de pasageri cu un elicopter militar la Washington, în urma căreia au decedat printre alții patinatorii ruși Evghenia Șișkova și Vadim Naumov, campion mondiali în 1994, scrie AFP. ''Federația Internațională de Patinaj (ISU) și comunitatea de patinaj &ic
Tony Estanguet, ridicat la rangul de comandor al Legiunii de onoare după Jocurile Olimpice de la Paris din 2024
Tony Estanguet, președintele Comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice de la Paris din 2024, a fost promovat, joi, la rangul de comandor al Legiunii de onoare după Olimpiada din capitala Franței, informează cotidianul L'Equipe. Fostul triplu campion olimpic la kaiac-canoe face parte dintre cele 50 de personalități (sport, artă, politi
Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis (PTPA) va ajuta gratis jucătorii acuzați de dopaj
Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis (PTPA), înființată în 2020 de Novak Djokovic și Vasek Pospisil, a lansat un nou program în care jucătorii acuzați de dopaj sau corupție vor avea asistență legală gratuită, transmite Reuters. PTPA va oferi sprijin jucătorilor, prin intermediul firmelor de avocatură King & Spalding LLP și
Fotbal: Unai Emery (Aston Villa) renunță la Duran, dar nu și la Watkins
Antrenorul echipei engleze de fotbal Aston Villa, Unai Emery, este dispus să renunțe la Jhon Duran, dar speră în schimb să-l păstreze pe Ollie Watkins, în contextul în care clubul din Birmingham a primit oferte foarte bune pentru amândoi, scrie DPA. Ambii atacanți sunt vizați în acest mercato de iarnă, Watkins pri
Fotbal: RB Leipzig îl transferă definitiv pe Xavi Simons de la PSG
Clubul german de fotbal RB Leipzig este pe punctul de a finaliza transferul definitiv al mijlocașului Xavi Simons de la echipa franceză Paris Saint-Germain, informează agenția DPA. Simons a sosit în iulie 2023 la Leipzig, sub formă de împrumut, în baza un contract care expiră în această vară. Gruparea din Bundesliga a a
Fotbal: Pedri își prelungește contractul cu FC Barcelona până în 2030
Mijlocașul Pedri Gonzalez, campion european cu selecționata de fotbal a Spaniei în vara trecută, își va prelungi contractul cu FC Barcelona până în anul 2030, anunță cotidianul El Mundo Deportivo. În vârstă de 22 de ani, Pedri are în prezent un acord valabil până în 2026 cu clubul catalan,
Tenis: Jannik Sinner a fost victima unui virus la Australian Open, dezvăluie antrenorul Darren Cahill
Tenismanul italian Jannik Sinner, numărul unu mondial, a fost victima unui virus în timpul Openului Australiei,
Rugby: România mi-a oferit o oportunitate și îi mulțumesc pentru ea, afirmă Jason Tomane
Jason Tomane, unul dintre jucătorii de bază ai selecționatei României, a acordat un amplu interviu site-ului Rugby Europe, în care vorbește despre ''mândria de a îmbrăca tricoul 'stejarilor''', cu care speră să participe la Cupa Mondială de rugby din anul 2027, organizată de țara sa natală, Australia.