Ciclism: Belgianul Remco Evenepoel reuşeşte dubla la Campionatele Mondiale 2018
Belgianul Remco Evenepoel, noul fenomen al ciclismului, medaliat cu aur în proba de contratimp, a câştigat joi şi cursa de fond rezervată juniorilor din cadrul Campionatelor Mondiale de la Innsbruck (Austria), într-o manieră care a amintit de legendarul Eddy Merckx.
O căzătură în care au fost implicaţi mai mulţi rutieri l-a întârziat pe Evenepoel mai mult de două minute faţă de pluton, cu 72 km înainte de sosire. Însă, în mai puţin de 17 km, ciclistul bruxellez a reuşit să ajungă grupul fruntaş, pe care l-a lăsat apoi în urmă, terminând cursa en solitaire, cu un avans de aproape un minut şi jumătate faţă de urmăritorii săi.
"Am realizat repede că este mult mai puternic decât mine astăzi, aşa cum a fost de altfel şi în toate celelalte dăţi", a recunoscut germanul Marius Mayrhofer, ocupantul locului secund.
Românii Valentin Vasiloiu şi Ciprian Jitaru nu au reuşit să încheie cursa.
În 2018, Evenepoel, fiul unui fost ciclist profesionist, a colecţionat recorduri. El a câştigat 21 dintre cele 41 de curse disputate, iar cel mai slab rezultat al său a fost un loc 11.
În vârstă de 18 ani, Remco Evenepoel este un fost fotbalist, format la academia clubului Anderlecht Bruxelles şi selecţionat în naţionalele de juniori Under 15 şi Under 16 ale ţării sale şi care s-a reconvertit în ciclist anul trecut.
În 2018, el a cucerit titlurile de campion european şi pe cele de campion mondial de juniori atât la contratimp cât şi în cursa de fond, performanţă pe care niciun alt rutier nu a mai realizat-o până acum.
Evenepoel va deveni profesionist începând de anul viitor, când va concura pentru echipa Quick-Step, cu care a semnat un contract pe patru sezoane. El va face astfel pasul direct către elita sportului cu pedale, fără să mai treacă pe la categoria tineret, aşa cum au mai făcut-o înaintea lui rutier precum elveţianul Fabian Cancellara, italianul Filippo Pozzato sau belgianul Frank Vandenbroucke.
Clasamentul cursei de fond rezervată juniorilor din cadrul CM 2018:
1. Remco Evenepoel (Belgia) 3h 03min. 49sec pe 131,8 km. (medie: 43,021 km/h)
2. Marius Mayrhofer (Germania) la 1min. 25sec.
3. Alessandro Fancellu (Italia) la 1min. 38sec.
...
Clasamentul cursei de fond rezervată junioarelor:
1. Laura Stigger (Austria) 1h 56min. 26sec pe 70,8 km (medie: 36,484 km/h)
2. Marie Le Net (FRA) acelaşi timp
3. Simone Boilard (CAN) acelaşi timp
...
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea; editor online: Magdalena Tănăsescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: UEFA încearcă să găsească un contracandidat convingător pentru actualul președinte FIFA, Gianni Infantino
Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) rămâne angajată pe traseul de identificare a unui contracandidat credibil pentru Gianni Infantino, actualul președinte al FIFA, și nu a permis ca demersul său să se transforme într-o utopie, a declarat miercuri vicepreședinta forului european, Laura McAllister, transmite Reuters. McAllister a prec
Fotbal: Selecționerul Germaniei, Jurgen Klopp, a anunțat un lot de 44 de jucători pentru meciurile din Liga Națiunilor
Jurgen Klopp a anunțat joi un lot format din 44 de jucători, inclusiv 16 debutanți în naționala de fotbal a Germaniei, pentru primele sale convocări în calitate de selecționer al Mannschaft și primele sale patru meciuri în această funcție, din Liga Națiunilor, informează AFP. După eliminarea lamentabilă din șaisprezecimile de
Tenis: Paula Badosa a debutat cu dreptul la Sao Paulo (WTA)
Jucătoarea spaniolă de tenis Paula Badosa, a doua favorită, s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Sao Paulo (Brazilia), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după ce a dispus de lituanianca Justina Mikulskyte, cu 6-3, 6-2. În optimi, Badosa o va întâlni pe argentinianca Jazmin Ortenzi, c
Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, va anunța săptămâna viitoare orașul candidat pentru Jocurile Olimpice de vară
Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, va participa săptămâna viitoare la anunțarea numelui orașului german care va depune dosarul de candidatură pentru Jocurile Olimpice de vară, transmite DPA. Confederația germană a sporturilor olimpice (DOSB) a anunțat miercuri că președintele Steinmeier va fi prezent pe scenă alături de pre
Fotbal: Mijlocașul Axel Witsel (Nice) și-a anunțat retragerea din naționala Belgiei
Mijlocașul defensiv Axel Witsel, care joacă din această vară la OGC Nice, a anunțat că se retrage din naționala de fotbal a Belgiei, la vârsta de 37 de ani, transmite AFP. ''De data aceasta este pe bune. Am luat decizia de a pune capăt carierei mele internaționale. Este timpul să las locul tinerilor și noii generații'', a
Fotbal: FC Barcelona a zdrobit-o pe Santander cu 7-2 și continuă parcursul perfect în La Liga
FC Barcelona continuă să impresioneze în acest sezon în prima ligă spaniolă de fotbal, cu a șasea victorie consecutivă, 7-2 cu nou-promovata Racing Santander, miercuri seara, pe Camp Nou, în etapa a șasea, transmite AFP. Barca a ajuns la 28 de goluri marcate, iar Raphinha a reușit un hat-trick (25 - penalty, 42, 67 - penalty)
Fotbal: Lionel Messi a marcat golul 100 pentru Inter Miami, care a câștigat un nou trofeu
Starul argentinian Lionel Messi a marcat golul său cu numărul 100 pentru Inter Miami și a fost decisiv pentru câștigarea unui nou trofeu de echipa din Florida, Campeones Cup, după victoria cu 2-0 în fața echipei Cruz Azul, miercuri, pe propriul stadion, transmite AFP. Messi (39 ani) s-a dovedit a fi esențial pentru Inter Miami &ici
Fotbal: Manchester United, eliminată de Brighton din Cupa Ligii engleze
Manchester United a fost eliminată din Cupa Ligii engleze la fotbal de formația Brighton, care s-a impus cu scorul de 3-2, miercuri seara, pe Old Trafford, în șaisprezecimile de finală ale competiției, transmite AFP. ''Diavolii roșii'' au încântat în prima parte a meciului, marcând de două ori &ici
Tenis: Alexandru Jecan și Bogdan Pavel, calificați în sferturile probei de dublu la Szczecin (challenger)
Perechea română Alexandru Jecan/Bogdan Pavel s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale probei de dublu la turneul challenger de la Szczecin (Polonia), dotat cu premii totale de 203.900 de euro, după ce a trecut cu 7-6 (7/0), 7-6 (7/3) de cuplul David Poljak (Cehia)/Tim Ruehl (Germania). Jecan și Pavel s-au impus după apr
Fotbal: AC Milan, învinsă pe San Siro de Benfica, în Europa League
AC Milan a fost învinsă de Benfica Lisabona cu scorul de 2-0, miercuri seara, pe San Siro, în prima etapă a competiției de fotbal Europa League. ''Vulturii'' s-au impus prin golurile marcate de belgianul Dodi Lukebakio (16) și de polonezul Jakub Kaminski (53).
Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea, în semifinalele turneului de calificare în Liga Campionilor
Echipa de baschet masculin CSM CSU Raiffeisen Oradea s-a calificat în semifinalele turneului preliminar de la Samokov (Bulgaria), pentru accederea în Liga Campionilor, după ce a învins formația cipriotă Petrolina AEK Larnaca, scor 95-87 (31-18, 13-19, 32-24, 19-26). Deși a început greoi, cu 0-7, vicecampioana Româ
Fotbal: Omonia Nicosia a învins-o pe Celta Vigo cu 1-0, în Europa League
Omonia Nicosia a învins-o pe Celta Vigo cu 1-0, miercuri seara, pe teren propriu, într-un meci din prima etapă a competiției de fotbal Europa League. Campioana Ciprului s-a impus printr-un gol marcat pe final de slovenul Jure Balkovec (88), cu un șut la colțul scurt.
Jocurile Asiatice 2026: Mai multe delegații reclamă deficiențe majore de organizare la sosirea în Japonia
Întârzieri majore în transport au lăsat numeroși sportivi și oficiali din diverse țări și regiuni blocați, miercuri, la Aichi Sky Expo, un centru expozițional situat lângă Aeroportul Internațional Chubu Centrair, înaintea Jocurilor Asiatice de la Aichi-Nagoya (Japonia), scrie Xinhua. Multe delegații sosite au aște
Fotbal: Bayern Munchen i-a prelungit contractul directorului sportiv Christoph Freund
Bayern Munchen a prelungit contractul directorului sportiv Christoph Freund până în iunie 2029, a anunțat miercuri campioana Germaniei la fotbal, informează DPA. Contractul lui Freund urma să expire în 2027, însă acum și-a prelungit și el înțelegerea, urmând exemplul directorului executiv Jan-Christian Drees
'Politica dezbină, fotbalul unește', a spus Manuel Pellegrini în legătură cu polemica legată de situația din Ceuta
Antrenorul echipei spaniole Betis Sevilla, chilianul Manuel Pellegrini, a vorbit miercuri cu convingere despre valorile unificatoare ale fotbalului, afirmând că 'politica dezbină, în timp ce fotbalul unește' și că, prin urmare, fotbaliștii trebuie să 'continue să unească', relatează AFP. Tehnicianul lui Betis a făcu














