Fotbal: La Liga a deschis prima sa academie în Egipt
La Liga, eşalonul întâi valoric al fotbalului din Spania, şi-a deschis prima academie în Egipt, cu scopul de a forma noi talente care să-i urmeze starului Mohamed Salah, dar care să evolueze la un club iberic.
Noua academie funcţionează în cartierul New Cairo, în estul capitalei, şi are deja 75 de cursanţi, potrivit EFE.
Fostul fotbalist Fernando Sanz, directorul general al La Liga în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, a explicat că obiectivul este acela de a oferi copiilor "cele mai bune instrumente" pentru a-şi dezvolta potenţialul şi a deveni profesionişti.
"Egiptul este o ţară mare, cu pasiune pentru fotbal. Acesta este motivul pentru care ne-am deschis aici o academie, pentru a oferi tinerilor instrumente astfel încât ulterior să joace în La Liga, cel mai urmărit campionat de fotbal'', a spus Sanz.
La Liga are academii similare în Emiratele Arabe Unite, în India, Indonezia şi Statele Unite şi intenţionează să deschidă o nouă şcoală în Iordania.
Directorul executiv al Academiei La Liga din Egipt, Hussein Murad, a declarat că dintre cei 800 de cursanţi care au petrecut ultimii trei ani în şcolile deschise din Emirate, trei au semnat contracte cu cluburi profesioniste.
În Egipt, La Liga îşi propune să ajungă la 300 de studenţi în această primă şcoală şi apoi intenţionează să deschidă noi filiale în centrul oraşului Cairo şi la vest de capitală.
În ţara vedetei Mohamed Salah, mai există academii ale cluburilor FC Barcelona şi Atletico Madrid, dar şi ale lui AC Milan, Paris Saint-Germain, Liverpool sau Feyenoord. AGERPRES/(autor: Adrian Drăguţ, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal feminin: Iranul a ridicat sechestrul asupra bunurilor unei jucătoare după ce și-a retras cererea de azil
Autoritățile iraniene au ridicat înghețarea bunurilor căpitanului echipei naționale feminine de fotbal, care a depus și apoi a retras o cerere de azil în Australia luna trecută, a anunțat, luni, sistemul judiciar din această țară, relatează AFP. Acest anunț vine la două zile după ce presa iraniană a publicat o listă de persoane eti
VIDEO Ciclism feminin: Germanca Franziska Koch a câștigat cursa Paris-Roubaix
Ciclista germană Franziska Koch (FDJ United) a câștigat, duminică la sprint, cursa feminină Paris-Roubaix, disputată între Denain și Roubaix pe distanța de 143,1 km, fiind cronometrată cu timpul de 3h 30 min. 16 sec. (medie orară: 40,9 km), informează AFP. Prin adăugarea în palmares a 'Infernului Nordului', Koch, &ici
Fotbal: Serie A susține candidatura lui Giovanni Malago la președinția federației
Cluburile din Serie A au votat, luni, în mod covârșitor în favoarea fostului responsabil al sportului italian, Giovanni Malago, pentru președinția Federației italiene de fotbal (FIGC), aflată în criză după eșecul calificării 'Nazionale' la Cupa Mondială din 2026, relatează AFP. 'Optsprezece cluburi (din cele
Tenis: Rusoaica Mira Andreeva a urcat pe locul 9 în clasamentul WTA
Rusoaica Mirra Andreeva a urcat o poziție, ajungând pe locul 9 în clasamentului mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, la o zi după câștigarea titlului la Linz, informează AFP. Ierarhia este dominată în continuare de belarusa Arina Sabalenka, urmată de kazaha Elena Rîbakina și de americanca Coco Gauff
Fotbal: Manchester City se relansează în cursa pentru titlu în Premier League
Manchester City a învins-o pe Chelsea Londra cu scorul de 3-0, duminică în deplasare, într-un meci din etapa a 32-a a campionatului de fotbal al Angliei, și pune presiune pe liderul Premier League, Arsenal, cu care va juca pe teren propriu weekend-ul viitor într-o 'finală' pentru titlu, informează AFP. Deși suspansul se menține
Fotbal: Villareal, învingătoare la Bilbao, se menține pe podium în La Liga
Villarreal a făcut un pas semnificativ în cursa pentru un loc între primele trei pe podium, în urma lui FC Barcelona și Real Madrid, obținând victoria cu scorul de 2-1 în fața lui Athletic Bilbao, duminică seara în deplasare, într-un meci din etapa a 31-a a campionatului de fotbal al Spaniei, după înfrângerea lui Atletico
Fotbal: Inter Milano a învins-o pe Como și a mai făcut un pas spre titlu
Inter Milano, echipa antrenată de românul Cristian Chivu, a făcut un pas mare spre al 21-lea titlu de campioană a Italiei la fotbal din istoria sa, impunându-se cu scorul de 4-3, după ce a fost condusă cu 2-0, în fața lui Como, duminică seară în deplasare, într-un meci din etapa a 32-a, informează AFP. Etapa a 32-a pare să
Polo masculin: România va juca pentru locul 5 în Divizia a II-a a Cupei Mondiale
Naționala masculină de polo pe apă a României va juca pentru locurile 5-6 în Divizia a II-a a Cupei Mondiale 2026, după ce a învins selecționata Rusiei (Neutral Athletes B), cu 16-12 (5-2, 4-1, 4-2, 3-7), duminică, la La Valletta (Malta), în meci pentru pozițiile 5-8. Pentru tricolori au înscris Vlad Georgescu 5 g
Fotbal feminin: România, învinsă de Polonia cu 4-0, în preliminariile Campionatului European U19
Selecționata României a fost învinsă de echipa Poloniei cu scorul de 4-0 (1-0), duminică, la Gniezno, în Grupa A2 a preliminariilor Campionatului European de fotbal feminin Under-19 din 2026. Gazdele s-au impus prin golurile marcate de Oliwia Zwiazek (15), Oliwia Zgoda (49), Maja Zielinska (79) și Malgorzata Rogus (90).
Handbal feminin: România s-a calificat în semifinalele EHF EURO Cup 2026
Naționala de handbal feminin a României s-a calificat la turneul Final Four al competiției EHF EURO Cup 2026, după ce a învins selecționata Poloniei cu scorul de 38-34 (21-15), duminică, la Radom, în ultimul său meci din Grupa G1 a preliminariilor. Tricolorele, care erau obligate să nu piardă la mai mult de patru goluri, au &
Tenis: Sorana Cîrstea și Shuai Zhang au câștigat trofeul în proba de dublu de la Linz (WTA)
Perechea româno-chineză Sorana Cîrstea/Shuai Zhang a câștigat trofeul în proba de dublu a turneului WTA 500 de la Linz (Austria) dotat cu premii totale de 1.049.083 de euro. Cîrstea și Zhang au învins duminică în finală, cu 6-3, 6-2, cuplul compus din jucătoarele cehoaicele Jesika Maleèkova și M
VIDEO Tenis: Sinner l-a învins pe Alcaraz în finala turneului de la Monte Carlo și redevine numărul unu mondial
Tenismanul italian Jannik Sinner a câștigat duminică turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, dotat cu premii totale de 6.309.095 de euro, în finala căruia l-a învins în două seturi, 7-6 (7/5), 6-3, pe marele său rival, spaniolul Carlos Alcaraz. Sinner, în vârstă de 24 de ani, care venea după triumfurile
VIDEO Fotbal: Roberto de Zerbi a pierdut primul său meci ca antrenor al echipei Tottenham
Italianul Roberto de Zerbi, fostul jucător al echipei CFR Cluj, a debutat cu stângul în postul de antrenor al echipei Tottenham Hotspur, care a fost învinsă la limită în deplasare, cu scorul de 1-0, de formația Sunderland, într-o partidă disputată duminică în campionatul de fotbal al Angliei. 'Pisicile n
VIDEO Tenis: Mirra Andreeva a câștigat turneul WTA de la Linz
Jucătoarea rusă de tenis Mirra Andreeva, principala favorită, a câștigat turneul WTA 500 de la Linz (Austria), dotat cu premii totale de 1.049.083 de euro, în finala căruia a învins-o duminică în trei seturi, 1-6, 6-4, 6-3, pe austriaca de origine rusă Anastasia Potapova. După un prim set dominat cu autoritate de Poapov
Ciclism: Wout Van Aert a câștigat în premieră cursa Paris-Roubaix, în fața lui Tadej Pogacar
Ciclistul belgian Wout Van Aert a câștigat duminică, pentru prima oară în cariera sa, cursa Paris-Roubaix, supranumită 'Infernul Nordului', care a ajuns anul acesta la cea de-a 123-a ediție, după ce l-a învins la sprint pe slovenul Tadej Pogacar, numărul unu mondial. Una dintre cele mai dificile curse 'Monument' din sp













