Rugby: Cupa Mondială s-ar putea extinde de la 20 la 24 de echipe
World Rugby (WR), forul mondial al sportului cu balonul oval, ar putea lua în discuţie extinderea formatului Cupei Mondiale de la 20 la 24 de echipe, posibil chiar de la turneul final din 2023 din Franţa, deşi varianta mai realistă ar fi 2027, scrie The Guardian.
Brett Gosper, directorul executiv al WR, spune că există dorinţa la nivelul conducerii federaţiei internaţionale ca mai multe ţări din eşaloanele valorice doi şi trei să aibă ocazia de a participa la cea mai importantă competiţie rugbystică din lume.
''Vrem totuşi să fim siguri că echipele sunt destul de competitive pentru a se discuta despre un astfel de format. Vrem să creştem interesul pentru acest sport, să atragem noi fani, să intrăm şi din punct de vedere comercial pe noi pieţe, dar trebuie să fim siguri de competitivitatea echipelor'', a spus Gosper.
Şi Alan Gilpin, preşedintele comitetului de organizare a CM 2019 din Japonia, spune că ar fi cazul unei extinderi a numărului de ţări participante, arătând că formatul cu 20 de echipe este unul vechi de mai bine de două decenii. ''Ne dorim extinderea formatului, ne-ar plăcea să vedem 24 de echipe'', a spus Gilpin.
Canada, Kenya, Hong Kong şi Germania luptă încă pentru a prinde ultimul loc disponibil la Mondialul nipon de anul viitor, de unde naţionala României a fost descalificată, ratând pentru prima oară prezenţa la un turneu final, ca urmare a folosirii unui jucător neeligibil în preliminarii.
În noiembrie, ''Stejarii'' vor disputa un meci de baraj cu Portugalia pentru rămânerea în cel de-al doilea eşalon valoric european. AGERPRES/(autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ciclism: UAE Team, în frunte cu Pogacar, revine în Spania pentru stagiul de pregătire dinaintea sezonului
Echipa ciclistă UAE Team Emirates-XRG, condusă de rutierul sloven Tadej Pogacar, va alege din nou orașul spaniol Benidorm (Alicante) drept locație pentru stagiul de pregătire dinaintea sezonului 2027, continuând astfel o practică stabilită în ultimii ani, informează AFP. Formația din Emirate a anunțat că își va desfășura cant
Hochei: NHL - San Jose Sharks a pus capăt seriei de cinci înfrângeri consecutive
Echipa San Jose Sharks s-a impus pe propriul patinoar, cu scorul de 3-2 după șuturile de departajare, în fața formației New York Islanders, punând astfel capăt unei serii de cinci înfrângeri consecutive în Liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheață (NHL). Ivan Stenberg a fost autorul golului victoriei,
Fotbal: Endrick nu exclude o plecare de la Real Madrid în luna ianuarie
Atacantul brazilian Endrick a anunțat nu exclude o despărțire de echipa de fotbal Real Madrid în perioada de mercato din această iarnă, pentru a obține mai mult timp de joc, așa cum a procedat și în sezonul trecut, informează AFP. 'Nu știu ce se va petrece în ianuarie. Pur și simplu vreau doar ce este mai bine pentru cariera mea. Vom vede
Fotbal: Istvan Kovacs, delegat la meciul Italia - Franța, din Liga Națiunilor
Arbitrul român Istvan Kovacs va conduce meciul dintre echipele Italiei și Franței, care va avea loc joi, de la ora 21:45 (ora României), pe Stadionul San Siro din Milano, în Grupa A1 a Ligii Națiunilor la fotbal, potrivit site-ului UEFA. Arbitri asistenți au fost delegați Mihai Marica și Ferencz Tunyogi, iar al patrulea oficial va fi
Fotbal: Mauricio Pochettino, favorit să-l înlocuiască pe Michael Carrick la Manchester United (presă)
Argentinianul Mauricio Pochettino, actualul selecționer al Statelor Unite, este candidatul favorit să-l înlocuiască pe Michael Carrick în postul de antrenor al echipei engleze de fotbal Manchester United, conform unor surse citate de ESPN. Conducerea lui United, în frunte cu copreședintele Joel Glazer, acționarul minoritar Jim Ratcliffe, dire
Fotbal: Al-Nassr negociază prelungirea contractului portughezului Joao Felix
Clubul saudit de fotbal Al-Nassr, la care evoluează superstarul portughez Cristiano Ronaldo, dorește să-i prelungească contractul compatriotului acestuia Joao Felix, anunță cotidianul sportiv lusitan A Bola. Oficialii grupării din Riad vor să recompenseze randamentul bun al lui Joao Felix cu un nou contract oferit internaționalului portughez, care prevede o cr
Fotbal: Marc Cucurella consideră că 'Real Madrid este cea mai bună echipă din lume'
Fundașul spaniol Marc Cucurella, campion mondial cu naționala de fotbal a Spaniei și jucătorul lui Real Madrid, a declarat că gruparea madrilenă 'este cea mai bună echipă din lume' și este superioară lui Paris Saint-Germain. Într-un interviu acordat unui post de radio spaniol, Marc Cucurella a vorbit despre momentul actual al echipei Real Madrid.
Fotbal: Olanda, fără Virgil van Dijk și Brian Brobbey la meciurile din Liga Națiunilor
Selecționata Olandei nu va putea conta pe căpitanul său, Virgil van Dijk, și nici pe atacantul Brian Brobbey la următoarele două meciuri din Liga Națiunilor, programate săptămâna viitoare, a anunțat Federația olandeză de fotbal (KNVB), citată de Reuters. Olandezii vor primi vizita Greciei în cadrul Grupei A a competiției, vineri la Amsterdam, &icir
Tenis: Sabalenka și Andreeva, victorioase în primele meciuri din Grupa a 2-a a Turneului Campioanelor
Belarusa Arina Sabalenka și rusoaica Mirra Andreeva au obținut victorii, luni, în primele meciuri din Grupa a 2-a a Turneului Campioanelor (WTA Finals), care reunește la Indian Wells (California) cele mai bune opt jucătoare ale sezonului din circuitul profesionist de tenis, transmite AFP. Sabalenka, numărul doi mondial, a trecut de jucătoarea cehă Karoli
Fotbal: Cristian Chivu a primit Premiul pentru Merit Sportiv în Italia
Cristian Chivu, antrenorul campioanei Italiei la fotbal, Inter Milano, a primit Premiul pentru Merit Sportiv (Premio Benemerenze Sportive), în cadrul celei de-a 48-a ediții a galei Premiului Internațional Sport Civilta, care a avut loc luni Teatro Regio din Parma, informează presa italiană. Fostul internațional român, care a pregătit anterior forma
Arte marțiale mixte: Responsabilul UFC, Dana White, a declinat oferta președintelui Donald Trump
Dana White, responsabilul UFC - principala organizație de arte marțiale mixte (MMA) din lume -, a refuzat luni o ofertă de angajare din partea lui Donald Trump, după ce președintele Statelor Unite a sugerat, în glumă, numirea sa în funcția de secretar de presă al Casei Albe, relatează AFP. ''Vă mulțumesc pentru ofertă, domnule președinte
Fotbal: Legendarul Tom Brady nu mai este acționar la clubul Birmingham City
Tom Brady, legenda fotbalului american (NFL), care a achiziționat o participație la clubul englez de fotbal Birmingham City în urmă cu trei ani, a renunțat oficial la cota sa minoritară, a anunțat, luni, gruparea din Championship (al doilea eșalon englez), relatează AFP. 'Birmingham City Football Club își exprimă sincera recunoștință față de To
Judo: Emmanuel Macron salută candidatura lui Teddy Riner la președinția Franței
Președintele francez Emmanuel Macron a descris drept 'un lucru bun' candidatura campionului olimpic Teddy Riner la alegerile prezidențiale din Franța, programate anul viitor, în timp ce predecesorul său, Francois Hollande, s-a arătat mai sceptic în privința șansele celebrului judoka, informează L'Equipe. 'Sunt foarte fericit că cine
JOT 2026: Echipa feminină de gimnastică artistică a României, clasată pe locul șase la Dakar
Echipa feminină de gimnastică artistică a României, alcătuită din Alexandra Nica și Aniela Tudor, s-a clasat pe locul șase la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar, luni, cu 93,497 puncte. China a câștigat aurul, cu 107,798 puncte, Japonia a obținut argintul, cu 107,564 puncte, iar bronzul a revenit Franței, cu 105,231 puncte.
Fotbal: Spaniolul Carlos Vicens, noul antrenor al echipei Olympique Lyon
Spaniolul Carlos Vicens a fost numit antrenor principal al echipei de fotbal Olympique Lyon, semnând un contract pe 18 luni cu gruparea din Ligue 1, scrie AFP. El îi ia locul antrenorului portughez Paulo Fonseca - care a plecat la Sporting Lisabona - a anunțat luni gruparea franceză, aflată în prezent pe locul 6 în clas













