Tenis: Novak Djokovic a câştigat turneul US Open
Tenismanul sârb Novak Djokovic, cap de serie numărul şase, a câştigat turneul US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, duminică, după ce l-a învins pe argentinianul Juan Martin Del Potro, al treilea favorit, cu 6-3, 7-6 (7/4), 6-3, în finala desfăşurată la arenele Flushing Meadows din New York.
Pentru Djokovic a fost al 14-lea său titlu de Mare Şlem, obţinut la capătul unui meci care a durat trei ore şi 18 minute.
Titlul de la US Open vine după cel câştigat în iulie la Wimbledon, fostul lider mondial încheind astfel o perioadă nefastă de doi ani, în care s-a confruntat cu o accidentare la cot, iar moralul său a fost la pământ. Succesul de la Flushing Meadows îi aduce un loc pe podium, al treilea, în clasamentul ATP.
Cu cele 14 titluri de Mare Şlem din palmares, dintre care trei la New York, în 2011, 2015, 2018, Djokovic îl egalează pe americanul Pete Sampras şi se apropie din nou la şase trofee de Roger Federer, deţinătorul recordului (20).
La a doua sa finală de Mare Şlem din carieră, după nouă ani de la prima (ambele la Flushing Meadows), Del Potro nu a reuşit să încheie aşa cum dorea, după ce în anul 2016, la revenirea sa în circuit în urma a doua operaţii la încheietura mâinii stângi, era clasat dincolo de locul 1.000, scrie AFP.
Sud-americanul de 29 de ani a început bine, cu lovituri puternice, mai ales de forehand, dar o serie de erori i-au oferit break-ul lui Djokovic, care s-a impus în primul set cu 6-3. În actul secund, sârbul a condus cu 3-1, dar Del Potro a egalat şi apoi a ratat trei mingi de 5-3. Cei doi au ajuns în cele din urmă în tiebreak, unde argentinianul a avut 3-1, dar Djokovic a câştigat cu 7-4. Djokovic a dominat şi setul al treilea, în care s-a desprins repede la 3-1, a fost egalat, dar apoi a făcut 5-3 şi a încheiat conturile pe propriul serviciu.
În finala feminină de dublu, perechea australiano-americană Ashley Barty/CoCo Vandeweghe a dispus de cuplul Kristina Mladenovic (Franţa)/Timea Babos (Ungaria), cu 3-6, 7-6 (7/2), 7-6 (8/6).
La juniori titlul a fost cucerit de brazilianul Thiago Seyboth Wild, victorioasă în faţa italianului Lorenzo Musetti cu 6-1, 2-6, 6-2.
Chinezoaica Xiyu Wang a câştigat titlul la junioare, după ce a învins-o pe franţuzoaica Clara Burel cu 7-6 (4), 6-2. AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Box: Crinuța Sebe s-a calificat în optimi la Europenele de la Sofia
Pugilista română Crinuța Andra Nicoleta Sebe s-a calificat în optimile de finală ale cat. 65 kg, joi, la Campionatele Europene de box de la Sofia, după ce a învins-o la puncte (5-0) pe turcoaica Berfin Kabak. Sebe va boxa în optimi contra ucrainencei Marina Șevcenko, pe 19 septembrie. Tot joi, Daniel Adri
Fotbal: Kairat Almatî, la a doua înfrângere consecutivă în Kazahstan
Kairat Almatî, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a fost învinsă de FC Astana cu scorul de 1-0, joi, în deplasare, într-un meci din etapa a 27-a a campionatului de fotbal al Kazahstanului. Unicul gol al partidei a fost înscris de Ramazan Karimov (14). Kairat a jucat cea mai mar
Fotbal: Președintele FIFA, pus sub presiune de Federația engleză (FA)
Debbie Hewitt, președinta Federației Engleze de Fotbal (FA), i-a trimis o scrisoare președintelui FIFA, Gianni Infantino, solicitând o analiză independentă cu privire la planul de atragere a investitorilor privați pentru Cupa Mondială și la modul în care a fost gestionat cazul lui Folarin Balogun, potrivit DPA. Infantino se află su
Fotbal: Germania va purta tricouri retro, amintind de anii 90, la primul meci cu Klopp pe banca tehnică
Naționala de fotbal a Germaniei va purta tricouri speciale, în stil vintage, amintind de perioada anilor 90, la primul meci sub conducerea noului selecționer Jurgen Klopp, scrie DPA. Echipa va debuta în noul sezon din Liga Națiunilor pe 24 septembrie, la Amsterdam, împotriva Olandei, purtând un echipament de deplasare m
MotoGP: Spaniolul Alex Rins spune că a avut amețeli și probleme cu vederea la Marele Premiu de la San Marino
Pilotul spaniol Alex Rins (Yamaha YZR-M1 V4) a explicat, la sosirea sa la Marele Premiu al Austriei la MotoGP, problemele fizice care l-au obligat să se retragă din cursa din San Marino, scrie EFE. 'A trebuit să mă retrag din cauza unor dureri de cap severe; mi-am pierdut o parte din câmpul vizual, am avut amețeli...', a explicat
Auto: Italia va înlocui Arabia Saudită ca gazdă a etapei finale a Campionatului Mondial de Raliuri din 2026
Italia va înlocui Arabia Saudită ca gazdă a etapei finale a Campionatului Mondial de Raliuri (WRC) din 2026, din cauza situației din Orientul Mijlociu, a anunțat joi Federația Internațională de Automobilism (FIA), scrie Reuters. Arabia Saudită urma să găzduiască cel de-al 14-lea și ultimul raliu al sezonului, în perioada 11-14 noiembrie, însă
Fotbal: Antrenorul lui Stuttgart și-a exprimat susținerea față de atacantul Deniz Undav
Antrenorul echipei de fotbal VfB Stuttgart, Sebastian Hoeness, și-a exprimat susținerea față de atacantul său Deniz Undav, afirmând că unele 'mici probleme fizice' au contribuit la un început de sezon mai slab și la neconvocarea sa la naționala Germaniei, informează DPA. Undav nu a marcat încă în acest sezon și
Fotbal: Karetsas, în lotul Borussiei Dortmund, după problemele circulatorii cu care s-a confruntat
Grecul Konstantinos Karetsas a depășit problemele circulatorii cu care s-a confruntat și este disponibil pentru Borussia Dortmund în meciul de sâmbătă din Bundesliga, din deplasare, împotriva echipei VfB Stuttgart, a declarat antrenorul Niko Kovac, scrie DPA. Karetsas a fost scos de pe teren pe targă în timpul meciului
Fotbal: Harry Kane (Bayern Munchen), aproape de borna cu numărul 100 a golurilor înscrise în Bundesliga
Atacantul englez Harry Kane poate marca al 100-lea său gol în Bundesliga, iar Serge Gnabry este pregătit să revină după o lungă absență cauzată de o accidentare, vineri, când Bayern Munchen va înfrunta modesta Union Berlin, scrie DPA. Kane a marcat 99 de goluri în primul eșalon al fotbalului german de la sosirea sa &ici
Fotbal: Jurgen Klopp, selecționerul Germaniei, nu dorește să lase 'mândria națională pe mâna persoanelor nepotrivite'
Noul selecționer al echipei de fotbal a Germaniei, Jurgen Klopp, nu dorește să lase 'mândria națională pe mâna persoanelor nepotrivite', a declarat el joi, în cadrul unei conferințe de presă, într-o țară marcată de o ascensiune puternică a extremei drepte la un recent scrutin regional, informează AFP. Antrenor d
Fotbal: John Stones, fundașul lui Inter Milano, va fi indisponibil aproximativ o lună
Inter Milano, club al cărui antrenor este Cristian Chivu, a confirmat că John Stones a suferit o întindere musculară la nivelul mușchilor flexori ai coapsei stângi, accidentare care, potrivit presei italiene, îl va ține pe fundașul central englez departe de teren timp de aproape o lună, scrie site-ul Football Italia. Joi dimi
JO 2032 - Australia: Probele de canotaj și kaiac-canoe vor avea loc pe un râu în care trăiesc crocodili
Râul Fitzroy, habitat al crocodililor mâncători de oameni, a fost selectat oficial joi drept loc de desfășurare a probelor de canotaj și kaiac-canoe din cadrul Jocurilor Olimpice de la Brisbane din 2032, în urma unei evaluări independente 'aprofundate și riguroase', potrivit Federației internaționale de canotaj, relatează AFP.
Fotbal: UEFA încearcă să găsească un contracandidat convingător pentru actualul președinte FIFA, Gianni Infantino
Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) rămâne angajată pe traseul de identificare a unui contracandidat credibil pentru Gianni Infantino, actualul președinte al FIFA, și nu a permis ca demersul său să se transforme într-o utopie, a declarat miercuri vicepreședinta forului european, Laura McAllister, transmite Reuters. McAllister a prec
Fotbal: Selecționerul Germaniei, Jurgen Klopp, a anunțat un lot de 44 de jucători pentru meciurile din Liga Națiunilor
Jurgen Klopp a anunțat joi un lot format din 44 de jucători, inclusiv 16 debutanți în naționala de fotbal a Germaniei, pentru primele sale convocări în calitate de selecționer al Mannschaft și primele sale patru meciuri în această funcție, din Liga Națiunilor, informează AFP. După eliminarea lamentabilă din șaisprezecimile de
Tenis: Paula Badosa a debutat cu dreptul la Sao Paulo (WTA)
Jucătoarea spaniolă de tenis Paula Badosa, a doua favorită, s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Sao Paulo (Brazilia), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după ce a dispus de lituanianca Justina Mikulskyte, cu 6-3, 6-2. În optimi, Badosa o va întâlni pe argentinianca Jazmin Ortenzi, c














