Rugby: Joi va avea loc o nouă reuniune pentru analizarea arbitrajului meciului Belgia - Spania
Responsabilii Rugby Europe vor evoca din nou, joi, arbitrajul controversat al meciului Belgia - Spania (18-10), din preliminariile Cupei Mondiale 2019, de al cărui rezultat a profitat România, calificată la turneul de anul viitor în detrimentul spaniolilor, a anunţat instanţa continentală a sportului cu balonul oval, informează AFP.
La finalul unei reuniuni desfăşurate luni şi care a urmat celei de vineri a comisiei de selecţie a arbitrilor, "membrii board-ului au cerut, în unanimitate, elemente suplimentare (în special cele transmise către World Rugby chiar înaintea reuniunii), pentru a putea lua o decizie corespunzătoare. O nouă reuniuni este prevăzută joi după-amiază", a precizat într-un comunicat Rugby Europe, al cărei preşedinte este românul Octavian Morariu.
Federaţia europeană a luat această decizie "după două ore de conversaţie cu preşedintele Federaţiei spaniole de rugby (FER), Alfonso Feijoo", conform forului rugbystic iberic, care doreşte ca meciul să fie rejucat din cauza a 19 decizii pe care FER le consideră părtinitoare, luate de arbitrul român Vlad Iordăchescu în defavoarea echipei Spaniei.
"La rândul său, World Rugby a prevăzut o reuniune pentru studierea dosarului", adaugă FER. După meciul disputat pe 18 martie, la Bruxelles, World Rugby a cerut explicaţii din partea Rugby Europe, sub autoritatea căreia s-a disputat întâlnirea respectivă.
Imediat după fluierul final, jucătorii spanioli, foarte frustraţi, au încercat să-l agreseze pe arbitru, care a ajuns la vestiare sub escortă.
Dacă înfrângerea cu Belgia va fi confirmată, Spania va avea în continuare şanse de calificare la Cupa Mondială, urmând să dispute două baraje, în care va înfrunta mai întâi Portugalia, iar apoi Samoa.
România, în cazul în care calificarea sa va fi confirmată, va disputa partida de deschidere a Cupei Mondiale, pe 20 septembrie 2019, împotriva selecţionatei ţării gazdă, Japonia.
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Infantino propune consultări pentru reformarea guvernanței FIFA
Președintele FIFA, Gianni Infantino, care candidează pentru realegere, dar se află într-o criză de guvernanță, a propus luni o consultare cu federațiile naționale pentru reformarea proceselor decizionale, într-o scrisoare adresată celor 211 federații membre, conform unei copii obținute de AFP. ''Voi propune organizarea de c
Tenis: România a urcat pe locul 42 în clasamentul Cupei Davis
Echipa masculină de tenis a României a urcat patru poziții și se află pe locul 42 în clasamentul Cupei Davis, publicat luni, după ce a învins Indonezia cu 4-0, în weekend, la Jakarta, în primul tur al Grupei Mondiale II a Cupei Davis. România se află la egalitate cu Kazahstanul, care și-a păstrat poziția.
Tenis: Kaitlin Quevedo a câștigat primul său titlu WTA din carieră, la Sao Paulo
Jucătoarea spaniolă de tenis Kaitlin Quevedo a câștigat primul său titlu WTA din carieră, luni, după ce a învins-o argentinianca Nadia Podoroska, în trei seturi, cu 4-6, 6-4, 6-2, în finala turneului WTA 250 de la Sao Paulo (Brazilia), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari. Quevedo (20 ani), care a urcat de pe loc
Tenis: Maja Chwalinska și Leylah Fernandez au debutat cu victorii la Singapore (WTA)
Poloneza Maja Chwalinska și canadianca Leylah Fernandez au obținut victorii, luni, în prima rundă a turneului WTA 500 de la Singapore, dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari americani. Chwalinska, a cincea favorită, a trecut de slovaca Rebecca Sramkova cu 6-4, 6-2, iar în optimi o va înfrunta pe ucraineanca Oleksandra
Tenis: Gabriela Ruse s-a calificat în optimile turneului de la Seul (WTA)
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Seul, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după ce a învins-o pe germanca Eva Lys cu 6-1, 6-2. Ruse (28 ani, 66 WTA) s-a impus după 69 de minute, la prima sa confruntare cu Lys (24 ani, 100 WTA).
VIDEO Box: Lăcrămioara Perijoc s-a calificat în sferturi la Europenele de la Sofia
Pugilista română Lăcrămioara Perijoc s-a calificat în sferturile de finală ale categoriei 57 kg, luni, la Campionatele Europene de box de la Sofia, după ce a învins-o la puncte pe sârboaica Nikolina Cacic, la puncte (5-0). În sferturi, pe 23 septembrie, Perijoc o va înfrunta pe turcoaica Esra Yildiz Kahraman
Tenis: Poloneza Magda Linette, eliminată în primul tur la Seul (WTA)
Jucătoarea poloneză de tenis Magda Linette (74 WTA), favorită nr. 7, a fost eliminată luni, în prima rundă a turneului WTA 250 de la Seul (Coreea de Sud), după ce a fost învinsă surprinzător, în trei seturi, 3-6, 6-1, 7-6 (7/2), de rusoaica Daria Astahova (203 WTA). Rusoaica s-a impus după o partidă de aproape trei ore în fața polonezei
Fotbal: Legendarul jucător italian Sandro Mazzola, condus de sute de fani pe ultimul drum
Legendarul jucător italian Sandro Mazzola, un simbol al clubului Inter Milano și care a încetat din viață sâmbătă, la vârsta de 83 de ani, a fost condus pe ultimul drum luni, în cadrul unei ceremonii funerare desfășurate la Milano, la care au participat sute de fani, foști colegi de echipă și personalități din lumea fotbalului, scrie EFE.
Fotbal: 'Nu am o relație tensionată cu Ousmane Dembele', spune Kylian Mbappe
'Nu există nicio tensiune' în relația mea cu Ousmane Dembele, a insistat căpitanul naționalei de fotbal a Franței, Kylian Mbappe, într-un interviu acordat publicației 'L'Équipe', luni, în urma unui scurt schimb de replici prin intermediul presei cu privire la Balonul de Aur, scrie AFP. 'Am discutat deja cu el de
Fotbal: Selecționerul Spaniei, Luis de la Fuente, și-a prelungit contractul până în 2032
Selecționerul Spaniei, Luis de la Fuente, a semnat prelungirea contractului pentru banca tehnică a naționalei cu șase ani, urmând să rămână în funcție până la finalul Campionatului European din 2032, după ce a condus naționala spaniolă la câștigarea Campionatului European din 2024 și a Cupei Mondiale din 2026, transmite Reuters. F
Fotbal: Selecționerul Olandei, Xavi Hernandez, le cere jucătorilor săi să joace cu intensitate în Liga Națiunilor
Xavi Hernandez, noul selecționerul al naționalei de fotbal a Olandei, vrea mai multă intensitate de la echipa sa și să aibă inițiativa în meciurile din această lună în Liga Națiunilor, a spus luni spaniolul, relatează Reuters. Fostul campion mondial, care a fost antrenor al Barcelonei, va debuta pe banca tehnică a naționalei Olandei, care va primi
Fotbal: Elveția, fără căpitanul Granit Xhaka pentru primele patru meciuri din Liga Națiunilor
Căpitanul echipei naționale de fotbal a Elveției, Granit Xhaka, va rata următoarele patru meciuri din Liga Națiunilor, după ce a recunoscut luni că a folosit anterior un certificat de vaccinare Covid-19 fals, scrie AFP. ''La momentul respectiv, problema vaccinării Covid-19 mi-a provocat o mare îngrijorare și rezerve serioase. Am simțit o neî
Înot: Triplul campion olimpic Mike Burton a murit la vârsta de 79 de ani
Triplul campion olimpic la înot Mike Burton, primul american care a obținut aurul în proba de 1.500 de metri liber la ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice, a murit la vârsta de 79 de ani, a anunțat fiul acestuia, citat de Associated Press. ''Tatăl meu, Mike Burton, a murit după o grea luptă cu Alzheimerul și deme
Tenis: Gabriela Ruse, calificată în sferturile probei de dublu la Seul (WTA)
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat, alături de australianca Maya Joint, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA 250 de la Seul, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după ce au învins cuplul maghiar Anna Bondar/Fanny Stollar, cu 6-1, 7-6 (7/2). Favoritele numărul doi s-a
Tenis: Clasamentul ATP - Fără schimbări în top 10 mondial, după săptămâna dedicată Cupei Davis
Nicio schimbare nu s-a produs în primele zece poziții ale ierarhiei mondiale a jucătorilor profesioniști de tenis (ATP), publicată luni, după o săptămână fără turnee importante din cauza meciurilor programate în Cupa Davis, transmite AFP. Italianul Jannik Sinner rămâne lider, cu un avans de aproape 2.000 de puncte față














