Alpinism: Un şerpaş nepalez va escalada pentru a 22-a oară Everestul, un nou record mondial
Alpinistul nepalez Kami Ritha Sherpa va începe, în data de 1 aprilie, cea de-a 22-a sa ascensiune pe muntele Everest, pentru a doborî astfel recordul mondial pe care îl împarte acum cu compatrioţii săi Apa Sherpa şi Phurba Tashi Sherpa, informează agenţia EFE.
"Este vorba de o nouă tentativă de a face istorie şi aduce mândrie întregii comunităţi sherpa şi ţării mele", a declarat luni alpinistul veteran, în vârstă de 48 ani, foarte ocupat cu ultimele pregătiri ale expediţiei pe cel mai înalt vârf al planetei (8.848 m).
Ritha se va afla în fruntea unei echipe compuse din 29 de alpinişti, între care mai mulţi americani şi japonezi, precum şi 17 cărăuşi, alături de care va pleca pe 1 aprilie către tabăra de bază, unde urmează să se aclimatizeze timp de două săptămâni, înainte de a începe ascensiunea.
Şerpaşii, membri ai grupul etnic de la poalele înalţilor munţi nepalezi, sunt aleşi de către alpiniştii străini pentru a-i ajuta în aventurile lor pe Hymalaya, datorită calităţilor lor fizice care îi ajută să se adapteze cu uşurinţă la altitudinile ridicate.
Kami Ritha Sherpa şi-a început cariera de alpinist în 1992 şi a cucerit pentru prima oară Everestul doi ani mai târziu. El a reuşit apoi chiar şi câte două ascensiuni pe sezon, în 2008, 2011 şi 2013, ultima sa tentativă reuşită având loc pe 27 mai 2017.
"Voi continua să escaladez Everestul chiar şi dacă voi doborî anul acesta recordul", a asigurat alpinistul nepalez, care şi-a propus "să facă istorie" şi să ajungă la 25 de ascensiuni pe "acoperişul lumii", deşi ştie că nu va fi deloc uşor, din cauza numeroaselor riscuri pe care le implică aceste tentative.
În aprilie 2014, o avalanşă a ucis 17 ghizi nepalezi care se aflau în tabăra de bază de pe Everest, iar în 2015 şi-au pierdut viaţa 19 alpinişti, în mai multe avalanşe provocate de cutremurul de pământ care a lovit Nepalul, soldat cu 9.000 de victime în întreaga ţară.
Ritha a afirmat că speră să încheie cea de-a 22-a sa ascensiune până pe 29 mai, însă totul depinde de condiţiile meteorologice.
Cel puţin 5.300 de alpinişti au urcat până acum cel mai înalt vârf al planetei, după ce Edmund Hilary şi Tenzing Norgay Sherpa l-au cucerit pentru prima oară, în 1953.
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Holger Rune a debutat cu dreptul la Stockholm (ATP)
Tenismanul danez Holger Rune, campionul din 2022, s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului ATP 250 de la Stockholm (Suedia), dotat cu premii totale de 723.435 de euro, după ce a trecut de belgianul Zizou Bergs, cu 6-3, 6-4. Danezul s-a accidentat în semifinalele ediției de anul trecut a turneului (ruptură a tendonu
Judo: O cincime dintre francezi ar fi dispuși să-l voteze pe Teddy Riner la alegerile prezidențiale
Mai mult de unul din cinci alegători francezi ar fi gata să voteze pentru judoka Teddy Riner la alegerile prezidențiale din primăvara anului 2027, potrivit unui sondaj publicat marți, a doua zi după anunțul surpriză al candidaturii sportivului, informează AFP. La întrebarea: 'Dacă Teddy Riner ar candida la următoarele alegeri prezidențiale din 2027,
Tenis: Linda Noskova a învins-o pe Coco Gauff și s-a calificat în semifinalele Turneului Campioanelor
Jucătoarea cehă de tenis Linda Noskova, numărul opt mondial, s-a calificat în semifinalele Turneului Campioanelor (WTA Finals), care reunește la Indian Wells (California) cele mai bune opt jucătoare ale sezonului în circuitul feminin, după ce a învins-o, marți, pe Coco Gauff cu 6-3, 6-3, transmite AFP. Cehoaica, învingă
Fotbal feminin: PSG, învinsă pe teren propriu de Bayern Munchen (1-2), în Liga Campionilor
Paris Saint-Germain a suferit prima sa înfrângere în actuala ediție a Ligii Campionilor la fotbal feminin, fiind învinsă la limită pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de Bayern Munchen, într-un meci din etapa a patra a competiției, disputat marți. Bayern a deschis scorul pe Parc des Princes în urma unui autogol al portăriței
Fotbal: Aurelien Tchouameni, indisponibil pentru meciurile Franței din Liga Națiunilor
Mijlocașul Aurelien Tchouameni, confruntat cu o accidentare la aductor, a declarat forfait pentru meciurile selecționatei de fotbal a Franței în Liga Națiunilor, programate luna aceasta, a anunțat marți conducerea Les Bleus, citată de AFP. Franța urmează să înfrunte Italia joi, la Milano, înainte de a se duela cu Turcia, duminică, la Bordeaux
Tenis: Cezar Crețu, calificat în optimi la Hersonissos (challenger)
Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului challenger de la Hersonissos (Creta), dotat cu premii totale de 56.700 de euro, după ce l-a învins pe Pavlos Tsitsipas, fratele mai mic al celebrului Stefanos Tsitsipas, cu 2-6, 7-6 (9/7), 6-0. Crețu (25 ani, 273 ATP) s-a impus după două or
JOT 2026: Boxerul Ionuț Mădălin Călugăr a pierdut în sferturi la Dakar
Boxerul român Ionuț Mădălin Călugăr a fost învins de columbianul Izzon Jeffrey Galea Arevalo, la puncte, cu 5-0, marți, în sferturile de finală ale cat. 50 kg, astfel că s-a clasat pe locul 5 la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal). În concursul de atletism, Delia Ioana Aștefănoaie a ocupat locul 6 î
Tenis: Carlos Alcaraz, confirmat la competiția Laver Cup 2027
Organizatorii Laver Cup au anunțat marți că spaniolul Carlos Alcaraz se numără printre jucătorii confirmați pentru ediția viitoare a turneului de tenis, care va avea loc în 2027, la Los Angeles, scrie EFE. Spaniolul - devenit deja o prezență constantă la acest eveniment - urmează să joace pentru a patra oară, după participările sale din
Tenis: Jannik Sinner este încrezător că va reveni la timp pentru Australian Open, dar nu grăbește recuperarea
Numărul doi în clasamentul mondial al tenisului masculin, Jannik Sinner, este încrezător că va reveni la timp pentru a putea participa la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului 2027, însă nu se va grăbi cu recuperarea după operația la genunchi care i-a redus acest sezon, a spus, marți, italianul, conform Reuters.
Fotbal: Niclas Fullkrug, pregătit pentru revenirea la naționala Germaniei
Atacantul Niclas Fullkrug este pregătit să revină, după o lungă așteptare, în echipa națională de fotbal a Germaniei, la un an și jumătate de la ultima sa apariție internațională, scrie DPA. ''Ne dorim jucători care vor cu adevărat să evolueze pentru Germania, care simt mândria națională și care sunt dispuși să ofere acel p
Fotbal: Atacantul Marcus Thuram ratează următoarele două meciuri ale Franței din Liga Națiunilor
Atacantul Marcus Thuram va rata următoarele două meciuri ale naționalei Franței din Liga Națiunilor la fotbal, împotriva Italiei, joi la Milano, și a Turciei, duminică la Bordeaux, din cauza unei accidentări la coapsă, a anunțat marți stafful tehnic al ''Les Bleus'', scrie AFP. ''Marcus Thuram a resimțit o tensiun
Fotbal: Conducerea clubului Lens l-a demis pe antrenorul Yannick Cahuzac
Yannick Cahuzac, numit antrenor principal al echipei franceze de fotbal Lens la jumătatea lunii septembrie, a fost demis marți, la mai puțin de o săptămână după o înfrângere istorică în Liga Campionilor, a declarat marți pentru AFP o sursă apropiată clubului, confirmând o informație publicată de cotidianul L'Equipe.
Fotbal: Antrenorul Vincent Kompany a revenit la baza de antrenamente a lui Bayern Munchen
Antrenorul echipei de fotbal Bayern Munchen, Vincent Kompany, a revenit la baza de antrenamente a grupării bavareze pentru prima dată, după ce a depășit o perioadă critică din punct de vedere al sănătății, a anunțat marți clubul din Bundesliga, într-un comunicat de presă, scrie DPA. ''Vincent Kompany se recuperează și a revenit l
Foști componenți ai naționalelor de fotbal și baschet ale Greciei, vizați de o anchetă penală pentru fraude fiscale
Doi foști componenți ai echipelor naționale de fotbal și baschet ale Greciei fac obiectul unei anchete privind o presupusă schemă de fraudă care implică peste 2.000 de companii, acuzate că au acumulat datorii de sute de milioane de euro față de statul elen, au anunțat autoritățile marți, scrie AFP. ''Companiile erau înființate și
Ciclism: UAE Team, în frunte cu Pogacar, revine în Spania pentru stagiul de pregătire dinaintea sezonului
Echipa ciclistă UAE Team Emirates-XRG, condusă de rutierul sloven Tadej Pogacar, va alege din nou orașul spaniol Benidorm (Alicante) drept locație pentru stagiul de pregătire dinaintea sezonului 2027, continuând astfel o practică stabilită în ultimii ani, informează AFP. Formația din Emirate a anunțat că își va desfășura cant











