Tenis: Petra Kvitova a declarat forfait pentru turneul de la Dubai

Jucătoarea cehă de tenis Petra Kitova, recenta câştigătoare a turneului de la Doha, a declarat forfait pentru turneul WTA de la Dubai, din cauza unei accidentări la un picior, au anunţat organizatorii competiţiei din Emiratele Arabe Unite, citaţi de AFP.
Forfaitul cehoaicei, numărul 10 mondial, vine după cele ale primelor două clasate în ierarhia WTA, daneza Caroline Wozniacki şi românca Simona Halep, precum şi cele ale rusoaicei Maria Şarapova şi americancei Madison Keys, toate acuzând diverse probleme de sănătate.
"Sunt cu adevărat dezamăgită că trebuie să declar forfait", a precizat Kvitova într-un comunicat. "Însă, după ce am jucat foarte mult în aceste ultime săptămâni, corpul meu are mare nevoie de repaus", a adăugat cehoaica.
Învingătoare duminică în finala de la Doha, în faţa spaniolei Garbine Muguruza, Petra Kvitova participase anterior la turneul de la Sankt Petersburg, precum şi la întâlnirea de Fed Cup câştigată de Cehia în faţa Elveţiei.
Luni, în prima zi a turneului de la Dubai, Naomi Osaka (Japonia) a învins-o pe Kristina Mladenovic (Franţa/N.8) cu 6-2, 6-2, iar Johanna Konta (Marea Britanie/N.7) a dispus de Anastasia Pavliucenkova (Rusia) cu 7-6 (7/2), 6-2.
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Tenis: Marketa Vondrousova și Xinyu Wang s-au calificat în semifinale la Berlin (WTA)
Cehoaica Marketa Vondrousova și chinezoaica Xinyu Wang s-au calificat vineri în semifinalele turneului WTA 500 pe iarbă de la Berlin, dotat cu premii totale de 925.661 de euro, după ce au trecut în sferturi de tunisianca Ons Jabeur, respectiv spaniola Paula Badosa, informează site-ul WTA. Marketa Vondrousova, acum locul 164 mondial, a învins-
Tenis: Sinner consideră că 'o mică pauză' este binevenită, după eliminarea sa prematură de la Halle (ATP)
Tenismanul italian Jannik Sinner, numărul unu mondial, învins joi seară de kazahul Aleksandr Bublik în turul secund al turneului ATP de la Halle (Germania) a afirmat că 'o mică pauză'' este binevenită, în perspectiva Grand Slam-ului de la Wimbledon, care va debuta pe 30 iunie, informează AFP. 'Trebuie să accept ceea ce s-a &ic
Fotbal: Federico Chiesa o va părăsi pe Liverpool în această vară, iar Napoli și AC Milan sunt posibile destinații
Atacantul Federico Chiesa urmează să părăsească gruparea engleză Liverpool în această vară, iar Napoli și AC Milan sunt interesate de internaționalul italian, scrie Football Italia. Sursele cu acces direct la această mutare informează că jucătorul italian va pleca de la Liverpool în această vară, el intenționând că obțină c&a
Scandal în fotbalul turc după dezvăluiri de favorizare a clubului Galatasaray
Superliga Turciei la fotbal se confruntă cu un scandal uriaș legat de presupusa părtinire a Comisiei sale de disciplină în favoarea campioanei, Galatasaray Istanbul, și împotriva altor echipe, în special a lui Fenerbahce și a antrenorului său portughez, Jose Mourinho, scrie EFE. Un cunoscut jurnalist sportiv a publicat săptăm
Fotbal: Leandro Paredes (AS Roma) a acceptat o ofertă pe trei ani de la Boca Juniors
Mijlocașul argentinian Leandro Paredes a acceptat un contract pe trei ani ani din partea echipei sale din copilărie Boca Juniors după a doua sa prezență de doi ani în tricoul echipei italiene AS Roma, scrie Football Italia. Paredes, 30 de ani, mai are un an de contract cu gruparea din capitala Italiei, care se va încheia la finalul
Tenis: Katie Boulter continuă cursa către al treilea titlu consecutiv la Nottingham (WTA)
Jucătoarea britanică de tenis Katie Boulter continuă cursa către al treilea său titlu consecutiv la turneul WTA 250 pe iarbă de la Nottingham (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari, joi, după ce trecut de conaționala Sonay Kartal cu 6-4, 1-6, 7-5 în optimile de finală. Kartal a condus cu 4-2 în decisiv, dar B
Tenis: Alcaraz, calificat în sferturi la Queen's (ATP), după a 15-a victorie consecutivă
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul doi mondial, s-a calificat la mare luptă în sferturile de finală ale turneului ATP 500 pe iarbă de la Queen's Club din Londra, dotat cu premii totale de 2.522.220 de euro, joi, după ce s-a impus cu 6-4, 6-7 (7/9), 7-5 în fața compatriotului Jaume Munar. Alcaraz, campionul din 2023, a a
Fotbal: Florian Wirtz a sosit în Anglia pentru finalizarea transferului la FC Liverpool
Internaționalul german Florian Wirtz, mijlocașul ofensiv al echipei de fotbal Bayer Leverkusen, s-a deplasat în Anglia în vederea finalizării transferului său la campioana en titre a Angliei, FC Liverpool, informează mass-media germană, citată de agenția DPA. Cotidianul Bild precizează că Wirtz a plecat joi după amiază de pe aeropo
Fotbal: Manchester City va plăti o amendă de un milion de lire pentru întârzierea începerii meciurilor
Clubul englez de fotbal Manchester City a fost de acord să plătească o amendă de un milion de lire sterline (1,17 milioane de euro), pentru întârzierea repetată a începerii meciurilor sau a a reprizei secunde, scrie EFE. Aceasta este a doua amendă pe care City a fost nevoit s-o plătească din acest motiv, după ce acum două sez
Tenis: Jannik Sinner, învins în optimi la Halle (ATP)
Tenismanul italian Jannik Sinner, liderul mondial și campionul en titre la Halle, a fost învins de kazahul Aleksandr Bublik, cu 3-6, 6-3, 6-4, joi, în optimile de finală ale turneului ATP 500 pe iarbă din această localitate germană, dotat cu premii totale de 2.522.220 de euro. Bublik (45 ATP), campionul din 2023, s-a impus după dou
Fotbal: Atletico Madrid, victorioasă în meciul cu Seattle Sounders (3-1), la Cupa Mondială a Cluburilor
Echipa spaniolă Atletico Madrid a obținut prima sa victorie la Cupa Mondială a Cluburilor, impunându-se cu scorul de 3-1 în fața formației americane Seattle Sounders, joi, pe stadionul Lumen Field din Seattle (SUA), în fața a 51.636 de spectatori. Golurile madrilenilor au fost înscrise de Pablo Barrios (11, 55) și Axel
Fotbal: Paris Saint-Germain, învinsă de Botafogo (0-1) la Cupa Mondială a Cluburilor
Paris Saint-Germain, câștigătoarea ultimei ediții a Ligii Campionilor la fotbal, a fost învinsă la limită, cu scorul de 1-0, de echipa braziliană Botafogo, deținătoarea trofeului Copa Libertadores, vineri, la Pasadena (SUA), într-un meci din Grupa B a Cupei Mondiale a Cluburilor. Unicul gol al întâlnirii de pe sta
Fotbal: Victorie importantă pentru Inter Miami la Cupa Mondială a Cluburilor, 2-1 cu FC Porto
Echipa de fotbal Inter Miami a obținut o victorie importantă și în același timp neașteptată, 2-1 (0-1) cu formația portugheză FC Porto, joi, pe Mercedes-Benz Stadium din Atlanta, în Grupa A a Cupei Mondiale a Cluburilor, competiție găzduită de Statele Unite. Lionel Messi, care marți va împlini 38 de ani, a fost decisiv pentru
Volei masculin: România, la prima înfrângere în Golden League
Naționala masculină de volei masculin a României a fost învinsă la limită de Cehia, cu scorul de 3-2 (35-37, 25-17, 25-22, 18-25, 15-11), joi seara, la Kutna Hora (Cehia), într-un meci din Golden League. Tricolorii au pierdut primul loc meci, după patru victorii consecutive, dar au obținut un punct la capătul unui joc de două
Fotbal: Palmeiras a învins-o pe Al Ahly Cairo cu 2-0, la Cupa Mondială a Cluburilor
Echipa braziliană de fotbal Palmeiras a învins formația egipteană Al Ahly Cairo cu scorul de 2-0, joi, pe MetLife Stadium din New York, într-un meci din Grupa A a Cupei Mondiale a Cluburilor, competiție găzduită de Statele Unite. Echipa din Sao Paulo s-a impus prin autogolul atacantului palestinian Wessam Abou Ali (49) și golul arg