Marșul 'Împreună pentru Siguranța Femeilor!' - sâmbătă, în București și alte nouă orașe din țară
Cea de-a XII-a ediție a marșului 'Împreună pentru Siguranța Femeilor!' va avea loc, sâmbătă, în București și alte nouă orașe din țară, informează un comunicat al Rețelei pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor transmis, marți, AGERPRES.
'Ieșim în stradă pentru că ne dorim o lume în care fetele și femeile cresc și trăiesc fără frică, cu încredere și libertate. Vrem să ne arătăm solidaritatea față de toate femeile și fetele care trăiesc, zi de zi, cu frica violenței. În acest an au fost deja documentate 30 de femicide. Aceste crime ar fi putut fi prevenite dacă autoritățile ar fi evaluat riscul, ar fi luat măsuri de protecție și ar fi intervenit la timp. Statul are obligația de a proteja femeile împotriva violenței domestice și a violenței de gen. Vrem ca femeile care au supraviețuit violenței să aibă încredere că justiția le protejează și le face dreptate', transmit organizatorii.
În București marșul va porni la ora 15:00 din Piața Universității, la statui. La Brașov marșul va începe tot la ora 15:00, de la Aula S. Chiriacescu; la Baia Mare de la 10:30, Casa de Cultură; la Timișoara - 16:00, Piața Victoriei; la Cluj-Napoca - 15:00, Monumentul Memorandiștilor; la Arad - 14:30, Palatul Administrativ; la Piatra Neamț - 17:00, Curtea Domnească; la Târgu Mureș - 11:00, Cetatea Medievală; la Mizil - 11:30, Primărie; comuna băcăuană Valea Seacă - 13:00, Centrul comunitar.
Rețeaua pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor (Rețeaua VIF) solicită implementarea Legii femicidului astfel încât în toate cazurile de violență împotriva femeilor și fetelor să fie evaluat și identificat riscul de către polițiști, procurori, judecători și să poată fi dispuse de îndată măsuri de protecție care să prevină noi crime.
Rețeaua VIF mai cere educație pentru egalitate de gen în sistemul formal de învățământ, precum și înființarea registrului național privind situațiile de violență domestică, măsuri speciale de protecție și sprijin pentru copiii care își pierd un părinte ca urmare a violenței domestice, inclusiv prin măsuri de sprijin juridic, social, educațional și financiar.
Consolidarea ordinelor de protecție și a ordinelor de protecție provizorii, prin îmbunătățirea procedurii privind emiterea lor, prin revizuirea formularului de risc și micșorarea timpului de completare a tuturor documentelor necesare este o altă solicitare a rețelei.
De asemenea, se cere protecție sporită împotriva violenței cibernetice, precum și formarea obligatorie a personalului din instituții specific pe abordarea cazurilor de violență, astfel încât intervenția polițiștilor și a specialiștilor din serviciile sociale, sănătate, educație și justiție să fie mai bine adaptată tuturor tipurilor de violență. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Constanța: A fost întreruptă operațiunea de căutare a marinarului care ar fi căzut în mare de pe un pescador
Operațiunea de căutare și salvare a marinarului care ar fi căzut, vineri, în Marea Neagră, de pe un pescador aflat la șase mile marine depărtare de Constanța a fost sistată, persoana dispărută nefiind găsită, a informat Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM). Conform sursei citate, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a anulat
Utilizarea benzilor pentru transport în comun de motocicliști depinde de regulile stabilite de administratorul drumului
Modificările la legislația rutieră privind circulația motocicletelor și mopedelor pe drumurile publice au intrat în vigoare de vineri, a anunțat Ministerul Afacerilor Interne, care a precizat că, potrivit noilor prevederi, acestea vor putea utiliza benzile destinate mijloacelor de transport în comun în condițiile stabilite de administratorul drumului.
Constanța: Misiune de căutare și salvare a unui marinar care ar fi căzut în mare de pe un pescador
O navă a Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a plecat vineri din portul Constanța într-o misiune de căutare și salvare a unui marinar care ar fi căzut în mare de pe un pescador, a informat instituția. Potrivit sursei citate, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a solicitat, la ora 15:21, intervenția ARSVOM pent
Galați: Plata salariilor la combinatul Liberty ar putea fi prelungită cu șase luni; negocieri cu cinci potențiali investitori
Plata drepturilor salariale din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale ar putea fi prelungită cu încă șase luni pentru cei aproximativ 2.400 de angajați activi ai combinatului siderurgic Liberty Galați, iar aprobarea planului de restructurare ar putea deschide calea negocierilor cu potențiali investitori pentru reluarea producției, a anunțat, vineri, pre
Olt: Fântâni arteziene și zonă de promenadă pe bulevardul central al Slatinei vor fi amenajate printr-un proiect cu fonduri UE
Centrul civic al municipiului Slatina va intra într-un amplă reabilitare printr-un proiect finanțat cu fonduri europene în valoare de aproximativ 60 de milioane de lei, pe tronsonul de bulevard dintre magazinul Oltul și Poștă urmând ca asfaltul să fie înlocuit cu pavaj, iar în zilele de weekend circulația mașinilor să fie oprită și zona
Ministrul Natalia Intotero, despre gestionarea lucrărilor la barajul Mihăileni: E o bătaie de joc, voi solicita un audit
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, a criticat, vineri, la Deva, modul în care reprezentanții ABA Crișuri-Oradea au gestionat proiectul de construire a barajului de la Mihăileni, în nordul județul Hunedoara, investiția fiind oprită printr-o hotărâre judecătorească referitoare la anumite neconcordanțe din avizul de mediu.
Prahova: Peste 4.000 de adulți și sute de minori - înscriși pentru plantarea de Cartea Recordurilor de la Poienarii Burchii
Peste 4.000 de adulți și sute de minori sunt înscriși pentru a participa la marea plantare care va avea loc sâmbătă în comuna prahoveană Poienarii Burchii, în cadrul evenimentului 'Pădurea Prieteniei', cu obiectivul de a stabili un nou record mondial de plantare simultană a arborilor. 'Sunt înscriși 4.200 de ad
Bihor: De Ziua Națională, 'România ne unește', spectacol de muzică populară și tradiții la Oradea
Artiști îndrăgiți din mai multe regiuni ale țării vor urca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea, luni, 30 noiembrie, în cadrul spectacolului 'România ne unește', dedicat Zilei Naționale a României, a informat vineri, într-un comunicat, Visit Oradea.
Tulcea: Aplicațiile IT dezvoltate de Ucraina în contextul războiului, utilizate și de români din județ
Unii tulceni care primesc mesaje RO-ALERT de posibile incursiuni de drone transmise de autoritățile române pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina folosesc în ultima perioadă tot mai mult aplicațiile dezvoltate în țara vecină invadată și semnalează probleme în funcționarea acestora. Una dintre aceste persoane, C
Acord de cooperare între municipiul Vaslui și municipiul Bălți din Republica Moldova
Consilierii au aprobat, vineri, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local, proiectul de hotărâre privind încheierea unui acord de cooperare între municipiului Vaslui și municipiul Bălți din Republica Moldova. Potrivit autorităților, înfrățirea dintre cele două localități s-a făcut în urma unei propuneri făcute
Sibiu: Primăria Rășinari îi îndeamnă pe localnici să voteze duminică la referendumul privind exploatările miniere
Primăria comunei Rășinari, învecinată cu municipiul Sibiu, îi îndeamnă pe locuitori să participe duminică, 8 noiembrie, la referendumul local consultativ privind exploatările miniere, organizat în contextul proiectului de exploatare a rocilor magnezitice din perimetrul Valea Dobra, pentru care administrația locală a emis recent un certificat de urbani
Sector 1: Piață volantă, în weekend, în Piața Amzei
O piață volantă este organizată, de vineri până duminică, în Piața Amzei, lângă Teatrul Ion Creangă, de unde cei interesați pot cumpăra produse proaspete, direct de la producători. Primăria Sectorului 1 a transmis, vineri, printr-o postare pe Facebook, că vizitatorii pot găsi la tarabe fructe și legume de sezon, gutui, varză, brânzeturi
Harghita: Inspectoratul de Jandarmi marchează 35 de ani de activitate- primul drapel de luptă al unității și uniforme istorice, în expoziție
Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Harghita marchează 35 de ani de la înființare printr-o serie de manifestări dedicate istoriei instituției, care includ o expoziție de uniforme militare, documente și fotografii de arhivă, o paradă, exerciții demonstrative și un concert. Expoziția, organizată cu sprijinul Muzeului Jandarmeriei Rom&
Bihor: Sănătatea publică și calitatea vieții urbane se apără și prin deratizarea periodică a orașelor
Sănătatea unui oraș nu înseamnă doar străzi curate, spații verzi și infrastructură modernă, ci și prevenirea riscurilor sanitare, deratizarea periodică fiind una dintre măsurile mai puțin vizibile, dar importante pentru confortul și siguranța locuitorilor, a declarat, pentru AGERPRES, primarul municipiului Oradea, Florin Birta. La Oradea
Galați: Președintele CJ avertizează că debranșarea combinatului Liberty de la energia electrică poate genera o criză socială
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a avertizat, vineri, că o eventuală debranșare de la energia electrică a combinatului siderurgic Liberty Galați ar putea avea consecințe sociale grave, afectând nu doar angajații combinatului, ci și salariații firmelor care depind de activitatea acesteia, declarația fiind făcută în fața a aproximativ











