VIDEO Un avion Hercules C-130H, donat de SUA, a intrat în dotarea Armatei Române
O aeronavă C-130H Hercules, donată de Statele Unite ale Americii, a intrat în dotarea Armatei Române și va fi operată de Forțele Aeriene începând de miercuri.
'Un avion nou care intră în inventarul Armatei Române, care este mai nou decât multe dintre cele pe care le mai avem, un avion căruia i s-a făcut mentenanța pentru a putea avea resurse de zbor pentru următorii trei ani, cel puțin', a declarat, miercuri, ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, în cadrul ceremoniei de predare-primire a aeronavei, organizată în Baza 90 Transport Aerian Otopeni.
Miruță a precizat că este al optulea avion de acest tip care intră în inventarul Armatei Române și că este foarte util pentru gestionarea misiunilor aeriene ale României.
'Este un exemplu de interacțiune în interiorul parteneriatului dintre România și SUA. (...) Este un avion care sprijină forțele armate ale României pentru a extinde exercițiile și misiunile pe care le face și, de asemenea, este un avion care ajută la pregătirea piloților noștri, fiind o capabilitate suplimentară de zbor intrată de astăzi în dispoziția Forțelor Aeriene', a spus Miruță.
Ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, a menționat că aeronava Hercules ajunge în dotarea Forțelor Aeriene Române prin programul american Excess Defense Articles (Echipamente militare excedentare).
'Hercules este construit pentru a munci. Poate opera de pe piste scurte și neamenajate, poate transporta trupe și echipamente și poate livra provizii fără să aterizeze. De asemenea, poate fi configurat pentru evacuarea răniților. Pentru un soldat care așteaptă provizii sau pentru o familie care așteaptă ajutor după o catastrofă, aceste capabilități nu sunt abstracte. Ele pot face diferența', a subliniat ambasadorul SUA.
El a adăugat că acest tip de avion oferă României o capacitate mai mare de transport aerian și mai multe modalități de a servi cetățenii și Alianța nord-atlantică și este ideal pentru provocările de securitate de astăzi, care cer forțe capabile să se deplaseze rapid, să acționeze împreună și să răspundă atunci când este nevoie.
'Piloții noștri vor continua să se antreneze împreună. Echipele noastre de mentenanță vor continua să își împărtășească experiența. Forțele noastre vor continua să învețe să acționeze ca una singură. Așa construim descurajarea: prin capabilitate, pregătire și încredere. Vedem această încredere la Baza Aeriană 'Mihail Kogălniceanu' și în exercițiile NATO din întreaga regiune', a afirmat Darryl Nirenberg.
Oficialul american a amintit că, în urmă cu aproape treizeci de ani, Statele Unite și România au încheiat Parteneriatul Strategic, care este acum mai puternic și mai important ca niciodată.
'Mesajul nostru de astăzi este clar: România nu este singură. Statele Unite sunt aici. NATO este aici', a transmis Darryl Nirenberg.
Aeronava provine din categoria Excess Defense Articles (EDA) - echipamente militare excedentare ale SUA.
România beneficiază de programul EDA din anul 1996, când modelele C-130B au fost integrate în flota de transport a Forțelor Aeriene Române.
C-130H Hercules este o aeronavă de transport versatilă și fiabilă, care poate îndeplini o varietate de misiuni precum transportul aerian, evacuare medicală, asistență umanitară și ajutor în caz de dezastru. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica/Daniel Alexandru Florea, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Patriarhul Daniel: Orice încercare de a dobândi putere prin practici magice - o abatere de la dreapta credință
Orice încercare de a afla viitorul prin mijloace oculte sau de a dobândi putere prin practici magice reprezintă o abatere de la dreapta credință și o îndepărtare de adevărata viață duhovnicească, a afirmat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul adresat la cea de-a 36-a Conferință Panortodoxă dedicată studiului ereziilor
Mureș: Un fermier din Sighișoara luptă ca singura rasă de găini 100% românească să nu devină o amintire
La marginea Sighișoarei, în cătunul Angofa, fermierul Mircea Țânț depune eforturi susținute pentru păstrarea biodiversității și a patrimoniului genetic al României prin salvarea singurei rase de găini autohtone recunoscute și omologate la nivel internațional, Gât Golaș de Transilvania. 'Sunt fermier în zona Angofa și totodată
Dolj: Primăria Craiova anunță că nu se vor majora impozitele și taxele locale pentru persoanele fizice în 2027
Impozitele și taxele locale pentru persoanele fizice din municipiul Craiova nu vor fi majorate în anul 2027, nici măcar cu rata inflației, comparativ cu nivelul din 2026, potrivit unui proiect de hotărâre lansat în consultare publică de administrația locală, a informat, marți, Primăria Craiova. În cazul persoanelor juridice, imp
Sector 1: Amenzi de peste 1,3 milioane de lei - aplicate pentru terenuri neîngrijite
Polițiștii locali au verificat, în ultimele două săptămâni, terenurile de pe raza Sectorului 1 și au aplicat 303 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.322.600 de lei proprietarilor și deținătorilor de terenuri care nu și-au respectat obligațiile de întreținere, salubrizare și igienizare. Primăria Sectorului 1 a transmis, mar
Sindicaliștii din INS protestează miercuri față de refuzul autorităților de a plăti salariaților drepturile câștigate în instanță
Sindicatul din Institutul Național de Statistică București (SINSB) își exprimă ''profunda indignare'' față de refuzul autorităților de a pune în plată drepturile salariale câștigate de angajații INS prin hotărâri judecătorești definitive și anunță proteste în fața Ministerului Finanțelor. Acțiunea
Harghita: Urs împușcat la Miercurea-Ciuc, după ce a distrus mai mulți stupi și a refuzat să plece dintr-o gospodărie
Un urs mascul, în vârstă de aproximativ cinci ani, a fost împușcat luni seara în cartierul Șumuleu din Miercurea-Ciuc, după ce a intrat într-o gospodărie, a distrus mai mulți stupi și a refuzat să plece, conform informațiilor transmise AGERPRES de viceprimarul municipiului, Bors Béla. 'Ursul s-a băgat p
Cod portocaliu de viituri pe râuri din județul Constanța, până miercuri la prânz; Cod galben pe cursuri din 14 județe
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marți, noi avertizări Cod portocaliu și Cod galben de inundații, valabile, pe ansamblu, până miercuri seară, pe râuri din Muntenia, Oltenia, Banat și Dobrogea. Astfel, în intervalul 3 noiembrie,ora 12:00 - 4 noiembrie, ora 12:00, va fi Cod portocaliu de
Bihor: Sănătatea mintală a deținuților și a personalului din penitenciare - afectată de stres, supraaglomerare și nevoia de compasiune
Supraaglomerarea, zgomotul permanent, spațiile restrânse și stresul cotidian afectează atât persoanele private de libertate, cât și personalul penitenciar, evidențiază o cercetare realizată în cadrul unui proiect european dedicat sănătății mintale la care participă și Penitenciarul Oradea, singura unitate de detenție din România implicat
Arad: Complexul hotelier Moneasa, simbol al stațiunii montane, scos la licitație la prețul de 232.460 de euro
Complexul hotelier Moneasa, un simbol al stațiunii montane cu același nume, este scos la licitație la un preț de pornire de 232.460 de euro, după ce societatea care îl deține a intrat în faliment și a fost declanșată procedura de lichidare. De vânzarea complexului se ocupă un lichidator judiciar, iar platforma online care org
Harghita: Doi tineri, salvați de pe traseul de via ferrata Wild Ferenc; nu aveau echipament tehnic și experiență
Doi tineri au fost salvați de salvamontiști, luni seara, după ce au rămas blocați pe traseul de via ferrata Wild Ferenc, de pe Suhardul Mic, în zona Lacului Roșu, aceștia pornind în ascensiune fără echipament tehnic și fără să aibă experiență în parcurgerea unor astfel de trasee. Șeful Serviciului Salvamont-Salvaspeo din cadr
MAE/ Atenționare de călătorie: Chile - cod galben de activitate la Complexul Vulcanic Nevados de Chillan
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Chile asupra faptului că Serviciul Național de Geologie și Minerit a instituit cod galben de activitate la Complexul Vulcanic Nevados de Chillan, afectând localitățile Pinto și Coihueco. Potrivit
Cod portocaliu de ploi abundente în județul Constanța, marți; Coduri galbene de precipitații și vânt în Muntenia și în Dobrogea, până miercuri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o nouă avertizare Cod portocaliu de ploi abundente, valabilă pe parcursul acestei zile pe raza județului Constanța, precum și alte Coduri galbene de precipitații, respectiv de intensificări ale vântului, ce vizează până miercuri dimineața zone din Dobrogea și din cea mai mare parte a Munteniei,
Cod roșu de viituri și depășiri ale Cotelor de pericol pe râuri din județul Constanța, în orele următoare
Institutul Național de hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marți, o avertizare Cod roșu de inundații, valabilă pe parcursul următoarelor ore pe râuri din județul Constanța. Potrivit hidrologilor, până la ora 12:00, se vor semnala scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide cu posibile efe
Tulcea: Aplicații militare cu muniție de război, în poligoanele din Babadag și Cataloi
Populația este sfătuită să ocolească drumurile din imediata apropiere a poligoanelor militare din apropierea orașelor Tulcea și Babadag care găzduiesc, începând din această săptămână, noi aplicații cu muniție de război. Aplicația militară din poligonul Babadag a început marți, se va desfășura în fiecare zi lucrăto
VIDEO Constanța: Trafic feroviar închis între Eforie Nord și Eforie Sud; s-a surpat terasamentul căii ferate
Traficul feroviar a fost închis temporar între Eforie Nord și Eforie Sud, ca urmare a surpării terasamentului căii ferate în respectiva zonă, a informat, marți, CFR Infrastructură Constanța.











