IGSU: Peste 360.000 de intervenții SMURD - în primele nouă luni; cele mai multe în zona București-Ilfov
Peste 360.000 de intervenții SMURD au fost înregistrate în primele nouă luni ale anului, cele mai multe în zona București-Ilfov, informează miercuri Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
''În primele nouă luni ale anului 2026, echipajele SMURD au desfășurat un număr semnificativ de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență și salvarea persoanelor aflate în situații critice'', arată IGSU.
Potrivit datelor centralizate la nivelul IGSU pentru perioada ianuarie - septembrie, au fost înregistrate 369.970 de intervenții SMURD. În urma acestora, au beneficiat de asistență medicală 377.138 de persoane, dintre care 347.214 adulți și 29.924 de copii.
În clasamentul zonelor cu cele mai multe intervenții SMURD, București-Ilfov se află pe primul loc, cu 74.242 de misiuni. Pe următoarele poziții se situează județele Timiș, cu 19.781 de intervenții, Mureș, cu 17.305, Cluj, cu 16.089, și Constanța, cu 14.748 de intervenții.
În aceeași perioadă, echipajele specializate au efectuat 1.757 de intervenții de descarcerare. În urma acestor misiuni, au fost asistate 2.472 de persoane, dintre care 2.322 de adulți și 150 de copii.
În ceea ce privește distribuția teritorială a intervențiilor de descarcerare, județul Suceava ocupă primul loc, cu 554 de misiuni, urmat de Prahova - cu 303 intervenții, Olt - cu 155, Ialomița - cu 140 și Sibiu - cu 55 de intervenții. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MApN: Dronă intrată în spațiul național la Sulina; două aeronave F-16 ridicate de la sol
O nouă țintă aeriană care evolua în proximitatea frontierei cu România a fost detectată miercuri de sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale, aceasta intrând pentru scurt timp în spațiul aerian național, în zona de est a localității Sulina, deasupra Mării Negre. Centrul Național Militar de
A murit antropologul Vasile Ionescu; trupul neînsuflețit - depus la Capela Cimitirului Bellu Ortodox
Antropologul Vasile Ionescu, unul dintre pionierii mișcării romilor din România, a murit marți, sicriul cu trupul neînsuflețit urmând să fie depus, miercuri după-amiază, la Capela Cimitirului Bellu Ortodox. 'Zilele astea, ne luăm rămas-bun de la Vasile Ionescu. Începând de astăzi, 14 octombrie 2026, ora 15:00, va fi depus la C
Anul 2025, pe locul 5 între cei mai calzi ani în România din ultimii 125 de ani
Anul 2025 a fost pe locul al cincilea între cei mai calzi ani în România, temperatura medie națională fiind de 11,04 grade Celsius, cu 1,97 grade Celsius peste media perioadei 1971-2000, relevă raportul 'Starea Climei - România 2026', prezentat, miercuri, în cadrul celei de-a V-a ediții a Climate Change Summit, de la Palatul Parlamentulu
Un avion Hercules C-130H, donat de SUA, a intrat în dotarea Armatei Române
O aeronavă C-130H Hercules, donată de Statele Unite ale Americii, a intrat în dotarea Armatei Române și va fi operată de Forțele Aeriene începând de miercuri. 'Un avion nou care intră în inventarul Armatei Române, care este mai nou decât multe dintre cele pe care le mai avem, un avion căruia i s-a făcut mentenanța
Bihor: Scrisori ale mamei Evei Heyman, prezentate după 81 de ani la Oradea
Trei scrisori trimise în 1945 de Zsolt Agnes, mama Evei Heyman, vor fi prezentate în premieră publicului sâmbătă, 17 octombrie, la Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea, documentele, cu valoare istorică și memorială, fiind donate Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage). Potrivit unui comunicat al fund
Fundația Regală Margareta: Informațiile de încredere, practice și utile - în Topul nevoilor vârstnicului
Informațiile de încredere, practice și utile, îngrijirea și sprijinul în funcție de gradul de dependență, ajutorul material și financiar, sprijinul emoțional, participarea socială și viața activă se regăsesc în topul nevoilor exprimate de cei care au apelat, în 11 ani, Telefonul Vârstnicului, linia gratuită a Fundației Regale Margareta a R
Tulcea: O nouă alarmă aeriană pentru populația din nordul județului
Populația din nordul județului Tulcea a primit, miercuri dimineața, un nou mesaj RO-ALERT de posibilă incursiune de drone pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, aceasta fiind a doua alertă în mai puțin de patru ore. În alerta extremă transmisă în jurul orei 8:20, autoritățile îndeamnă populația să-și
Bihor: Episcopii catolici din România, uniți în rugăciune pentru sănătatea Papei Leon al XIV-lea
Episcopii catolici din România au transmis, miercuri, un mesaj de solidaritate spirituală cu Papa Leon al XIV-lea, aflat în recuperare după o intervenție chirurgicală, îndemnând credincioșii să se unească în rugăciune pentru însănătoșirea Suveranului Pontif, se arată în comunicatul semnat de președintele Conferinței Episcopil
Ciucu a dispus monitorizarea zonei Piața Sfânta Vineri și intervenții repetate după apariția șobolanilor
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piața Sfânta Vineri și intervenții repetate, după ce pe rețelele de socializare a apărut o înregistrare cu șobolani filmați pe trotuar. Edilul a explicat că rozătoarele au apărut la suprafață în urma acțiunilor de igienizare. El a atras atenția
Acces automatizat în parcările aeroporturilor bucureștene pentru persoanele cu mobilitate redusă, prin recunoașterea numărului de înmatriculare
București, 14 oct /Agerpres/ - Compania Națională Aeroporturi București a introdus un sistem de acces automatizat în parcările publice ale aeroporturilor Henri Coandă și Băneasa pentru autovehiculele care transportă persoane cu mobilitate redusă (PMR), deținătoare ale unei legitimații valide. Potrivit unui comunicat al CNAB, remis miercuri AGERPRES, noua
Buzău: Angajatorii cer tineri cu studii tehnice; se pune problema corelării programelor școlare cu cerințele angajatorilor
La Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, numărul de locuri disponibile pentru tinerii cu studii superioare a fost foarte mic, arată, după eveniment, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Buzău, care atrage atenția că angajatorii sunt interesați mai mult de absolvenții cu studii tehnice, care au lucrat în perioada studenției și de tiner
Cod galben de vânt în sudul Moldovei, estul Munteniei și Dobrogea, pe parcursul zilei de miercuri
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben de vânt, valabilă miercuri în sudul Moldovei, estul Munteniei și Dobrogea. În județele marcate cu Cod galben, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanța, Ialomița și Călărași, vântul va avea intensificări cu viteze de 50...70 km/h.
Bihor: Proiectil din Al Doilea Război Mondial, descoperit pe un teren agricol din Leș
Un proiectil de calibru 122 de milimetri, provenit din Al Doilea Război Mondial, a fost descoperit pe un teren agricol din localitatea Leș, comuna Nojorid, a anunțat, miercuri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bihor. Potrivit ISU, un bărbat a sesizat autoritățile prin numărul de urgență 112, după ce a găsit obiectul în timp
Buzău: Traversarea neregulamentară a liniilor și escaladarea vagoanelor, printre cauzele accidentelor feroviare
Traversarea liniilor de cale ferată prin locuri nepermise, escaladarea vagoanelor de tren și nerespectarea regulilor de circulație la trecerea cu calea ferată au generat, în prima jumătate a anului, evenimente soldate, uneori, consecințe grave, fiind evidențiat și un caz în care un tren a lovit două traverse de lemn, situație ar fi putut conduce la deraie





