ANM: Vreme răcoroasă, cu valori termice normale pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni
Vremea se va afla într-un proces de răcire, în perioada 12 - 25 octombrie, la nivelul întregii țări, iar valorile termice vor fi în tendințe cu data din calendar, în timp ce probabilitatea de apariție a precipitațiilor va rămâne ridicată pe tot parcursul intervalului, reiese din prognoza de specialitate, publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
În Banat, vremea va continua să se răcească la începutul intervalului și astfel media regională a maximelor va fi în scădere de la 19 grade, spre 16 - 17 grade, iar cea a minimelor de la nouă grade, până la 4 - 5 grade. Ulterior, vor fi ușoare oscilații apropiate de aceste valori medii, cu valori diurne în jurul a 17 grade și nocturne 5 - 6 grade. În prima săptămână vor fi perioade scurte cu ploi slabe cantitativ, pe arii restrânse, iar în cea de-a doua jumătate a intervalului, probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse va fi în creștere.
În Crișana, valorile termice vor continua să scadă la începutul primei săptămâni, până la o medie regională a maximelor de 16 grade, respectiv a minimelor de 4 - 5 grade. Până la finalul intervalului de anticipație, vor fi variații nesemnificative în jurul acestor valori medii, cu o tendință de creștere în jurul datei de 22 octombrie. În prima parte a perioadei vor fi perioade scurte cu ploi slabe cantitativ, pe arii restrânse. În a doua săptămână, probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse va fi în creștere.
În Transilvania, vremea va continua să se răcească în primele zile ale intervalului, astfel încât media valorilor diurne va fi în scădere de la 16 grade, spre 13 grade, iar a celor nocturne de la 10 - 11 grade, până la două grade. Apoi, până la finalul intervalului de anticipație, vor fi ușoare variații termice; media maximelor se va situa în jurul a 14 grade, iar minimele vor fi de 3 - 5 grade. Probabilitatea de ploaie se va menține ridicată pe aproape tot parcursul intervalului, iar izolat vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate.
În Maramureș, vremea va continua să se răcească la începutul intervalului. Media valorilor diurne va fi în scădere de la 17 grade, spre 14 - 15 grade, iar a celor nocturne de la 8 - 9 grade, până la trei grade. Până la finalul intervalului de anticipație vor fi ușoare variații termice, dar mediile se vor menține la aproximativ aceleași valori (media maximelor se va situa în jurul a 14 grade, iar a minimelor va fi de 4 - 5 grade). Probabilitatea de ploaie se va menține ridicată pe aproape tot parcursul intervalului, iar izolat vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate, mai ales în a doua săptămână.
În Moldova, valorile termice vor continua să scadă la începutul primei săptămâni și astfel media regională a maximelor va ajunge de la 15 grade la 13 grade, iar minimele de la 11 grade la 4 - 5 grade. Ulterior, până la finalul intervalului, vor fi variații termice ușoare apropiate de aceste valori medii (media maximelor se va situa în jurul a 14 grade, iar cea a minimelor va fi de 5 - 7 grade. Probabilitatea de ploaie se va menține ridicată pe aproape tot parcursul intervalului, iar izolat vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate, mai ales la începutul și spre finalul primei săptămâni.
În Dobrogea, vremea se va răci în primele zile ale intervalului, astfel încât media valorilor diurne va scădea de la 22 de grade la 13 grade, iar a celor nocturne de la 15 grade la 8 - 9 grade. Până la finalul intervalului de anticipație vor fi ușoare variații termice; media maximelor se va situa în jurul a 16 grade, iar a minimelor va fi de 8 - 9 grade. Probabilitatea de ploaie se va menține ridicată pe aproape tot parcursul intervalului, dar cantități de apă mai însemnate sunt estimate pentru prima săptămână.
În Muntenia, valorile termice vor fi în scădere la începutul primei săptămâni, cu medie regională a maximelor ce va ajunge 14 - 15 grade, respectiv a minimelor de șase grade. Până la finalul intervalului, vor fi variații termice ușoare, iar mediile reprezentative vor fi de 16 grade pentru valorile diurne și de șase grade pentru cele nocturne. Probabilitatea de ploaie se va menține ridicată pe aproape tot parcursul intervalului, iar izolat vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate, mai ales la începutul primei săptămâni.
În Oltenia, vremea va continua să se răcească la începutul intervalului. Media valorilor diurne va fi în scădere de la 17 - 18 grade spre 14 grade, iar a celor nocturne de la 12 grade până la 5 - 6 grade. Până la finalul intervalului vor fi ușoare variații termice, dar mediile se vor menține la aproximativ aceleași valori (media maximelor va oscila între 16 și 18 grade, iar a minimelor va fi în jurul a șase grade). Probabilitatea de ploaie se va menține ridicată pe aproape tot parcursul intervalului, iar pe arii restrânse vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate la începutul și sfârșitul intervalului.
La munte, vremea se va răci, iar media valorilor diurne va fi în scădere de la nouă grade spre cinci grade, iar a celor nocturne de la cinci grade până la -1 grad. Până la finalul intervalului de anticipație vor fi ușoare variații termice, dar media maximelor va oscila între șase și opt grade, iar cea a minimelor se va situa în jurul a zero grade. Probabilitatea pentru precipitații se va menține ridicată pe aproape tot parcursul intervalului, iar izolat vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Covasna: Primăria Sfântu Gheorghe sesizează FRF după incidentele de la meciul Sepsi OSK - Dinamo
Primăria Sfântu Gheorghe a sesizat Federația Română de Fotbal (FRF) în legătură cu incidentele înregistrate în timpul meciului Sepsi OSK - Dinamo București, disputat în data de 9 octo
IGSU: Aproape 400 de persoane au acționat în trei zile pentru stingerea incendiilor din Valea Cernei
Aproape 400 de salvatori au acționat în weekend pentru stingerea incendiilor și limitarea propagării focarelor din Parcul Național Domogled - Valea Cernei. 'Pe parcursul celor trei zile, intervenția s-a desfășurat atât cu echipe terestre, cât și cu sprijin aerian al Inspectoratului General pentru Aviație (IGAv), resursele fiind adaptate &
INHGA: Cod galben de inundații pe râul Dâmbovița în județul Argeș, în orele următoare
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire Apelor (INHGA) a emis, luni, o atenționare Cod galben de inundații, ce vizează până la miezul nopții, bazinul hidrografic Dâmbovița. Potrivit hidrologilor, în orele următoare, se vor semnala scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide, creșteri de deb
Caraș-Severin: Peste 2.100 de hectare afectate de incendiile din Parcul Natural Domogled
Peste 2.100 de hectare de vegetație uscată și fond forestier au fost afectate de incendiile din Parcul Natural Domogled-Valea Cernei, cele mai întinse zone fiind cele din apropierea Băilor Herculane și Topleț, a transmis, luni, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin. 'Suprafața afectată de incendii este estimată la aprox
Un consilier general cere măsuri pentru prevenirea infestațiilor cu ploșnițe
Consilierul general Naomi Reniuț (USR) a cerut, luni, măsuri pentru prevenirea infestațiilor cu ploșnițe. În cadrul unei interpelări formulate în ședința Consiliului General, Naomi Reniuț a precizat că în ultima perioadă s-a înregistrat o creștere a cazurilor de infestare din Capitală. 'În ultimul timp s
Arad: O nouă peșteră din Moneasa dintre cele peste 70 devine accesibilă în urma unor amenajări
O nouă peșteră din zona Moneasa - unde se găsesc peste 70, dintre care doar câteva sunt incluse în trasee pentru drumeții - a devenit accesibilă turiștilor, după ce Salvamont a avut inițiativa de a amenaja traseul de circa 500 de metri către obiectiv, care pleacă de la intrarea în stațiune. Peștera Moara Uscată are dimensiuni mici, fiind form
Peste 100 de liceeni și studenți participă în noiembrie la 'Parlamentul Tinerilor'
Peste 100 de liceeni și studenți din toată țara vor participa, în perioada 13 - 15 noiembrie, la cea de-a XIV-a ediție a 'Parlamentului Tinerilor'. Evenimentul este organizat de Asociația Pro Democrația (inițiatorul proiectului), împreună cu Fundația Hanns Seidel - România și Camera Deputaților. '
Vremea va deveni mai rece decât în mod normal la această dată (informare meteo)
Vremea va deveni mai rece decât în mod normal la această dată și va ploua în jumătatea de sud-est a țării, potrivit unei informări emise luni de Administrația Națională de Meteorologie. Astfel, în perioada 12 octombrie, ora 10:00 - 14 octombrie, ora 10:00, izolat ploile vor avea și caracter de aversă iar la munte, la al
Sibiu: Un microbuz s-a răsturnat pe DN 14; doi cetățeni străini au ajuns la spital
Doi cetățeni străini, în vârstă de 33 și 38 de ani, au fost transportați luni la spital, după ce microbuzul în care se aflau a ieșit în afara părții carosabile, pe DN 14, la ieșirea din localitatea Ruși spre Slimnic. Potrivit ISU Sibiu, la fața locului au intervenit două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială de desca
Vâlcea: Trei tineri au decedat și alte două persoane au fost rănite grav într-un accident pe DN 67
Două adolescente de 17 ani și un tânăr de 25 de ani au decedat, iar alte două persoane au ajuns în stare gravă la spital, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui accident rutier produs pe DN 67, în localitatea Mihăești din județul Vâlcea. Potrivit reprezentanților Poliției Vâlcea, din primele cercetări se pare c
Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenționare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă de luni, ora 10:00, până marți, ora 10:00, în cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură. Județele vizate de atenționare sunt: Argeș, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialo
Galați: O persoană a murit și trei au fost rănite într-un accident rutier produs pe DN 26, la Șivița
O persoană a murit și alte trei au fost rănite într-un accident rutier produs duminică pe DN 26, în localitatea Șivița, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Galați. În accident au fost implicate două autoturisme, impactul dintre acestea fiind frontal. Polițiștii au stabilit că un
Buzău: Două fetițe, de 8 și 11 ani, rănite într-un accident pe DN 10; traficul este dirijat
Două fetițe, în vârstă de opt și 11 ani, au fost rănite, duminică, în urma unui accident în care au fost implicate trei autovehicule, produs pe DN 10, la intrarea în municipiul Buzău, traficul fiind dirijat în zonă, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Buzău. 'Din primele date de la fața lo
REPORTAJ/Vaslui: Zeci de producători locali, prezenți la prima ediție a Târgului de toamnă din Negrești
Zeci de producători locali din județul Vaslui s-au adunat, duminică, la Negrești, la prima ediție a Zilei produselor agroalimentare - un târg de toamnă organizat de autoritățile locale. Astfel, spațiul de lângă Piața Agroalimen





