logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

REPORTAJ Mureș: Sovata, sold-out la cazări pentru Festivalul Dovleacului, 2.000 de bostani cumpărați pentru școli (GALERIE FOTO)

Image

Ediția a XI-a a Festivalului Dovleacului de la Sovata a debutat vineri cu o paradă la care au participat husari și elevii urbei, în ritmuri de fanfară, evenimentul din extrasezon fiind estimat să atragă zeci de mii de turiști și să transforme stațiunea mureșeană într-un adevărat pol al distracției și tradiției de toamnă.

Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES


''Gândiți-vă că, Primăria Sovata, numai pentru școli a cumpărat 2.000 de dovleci. În afară de asta au mai cumpărat și agenții economici. Am adus dovleci din capătul celălalt al județului și din județul Harghita, și de acolo aducem. Nimeni n-ar fi crezut pe la început că o să ajungem la un nivel atât de mare, nu numai la numărul de dovleci, dar și la numărul de vizitatori'', a declarat primarul orașului Sovata, Fülöp László Zsolt.

Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES


Succesul din acest an depășește toate estimările organizatorilor. Sovata a devenit neîncăpătoare, iar oportunitățile de cazare s-au epuizat cu mult timp înainte de primul acord de fanfară. Edilul s-a arătat plăcut surprins de faptul că extrasezonul turistic a devenit istorie, întrucât unitățile de cazare au fost complet ocupate de vizitatori încă de acum două săptămâni.

''De acum două săptămâni deja nu am mai găsit cazare în stațiune. Acesta e un semn bun, înseamnă că unitățile de cazare sunt pline, dar dacă o să fie vremea prielnică, o să fie și vizitatori de o zi, deci nu putem să numărăm câți vor fi prezenți, dar estimez zeci de mii de oameni'', a arătat primarul orașului.

Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES


Organizatorii Festivalului Dovleacului își amintesc cu nostalgie de începuturile timide ale acestui proiect, născut din dorința de a aduce turiști în stațiune și în timpul toamnei, o perioadă în mod tradițional mai liniștită pentru o zonă axată exclusiv pe turism, fără profil viticol sau agricol pronunțat.

Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES


''La a doua ediție a festivalului am ajuns primar. Treptat, ca și orice eveniment, ca și cu un mic copil de vârstă foarte fragilă care trebuie să crească, trebuie să-și asume niște experiențe ca să ajungem unde suntem acum, azi, aici'', a explicat Fülöp László Zsolt, adăugând că ideea a pornit, amuzant, de la o expresie în limba maghiară care spune că ''nu contează ce facem, dar să facem ceva''.

Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES


Alegerea dovleacului s-a dovedit însă a fi o carte extrem de câștigătoare, datorită versatilității sale.

''Dovleacul este și culinar, se pot prepara mâncăruri, și decorațiune, și de toate felurile. Așa că, așa cum se spune, Dumnezeu lucrează prin oameni. Nimic nu era întâmplător și iată că suntem la a unsprezecea ediție. De câțiva ani, în ultimele ediții deja este mult mai colorat și mult mai organizat, a ajuns la un nivel chiar de invidiat'', a mai subliniat edilul.

Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES


Pe parcursul întregului weekend, Aleea Trandafirilor din Sovata Băi găzduiește sute de decorațiuni de toamnă unice, un târg de meșteșuguri autentice și standuri pline cu delicii gastronomice pe bază de dovleac.

''În fiecare an, aranjamentele sunt diferite, deja lucrul ăsta este tot timpul diferit de ediția anterioară, artiștii care vor fi prezenți iarăși sunt diferiți. Cred că și noi suntem un pic diferiți, că într-un an mai adunăm niște experiențe și sperăm că suntem mai buni'', a conchis Fülöp László Zsolt.

Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES


Deschiderea oficială de vineri a transformat străzile stațiunii într-o scenă vie. Punctul culminant al primei zile s-a mutat rapid în Parcul Petőfi, unde, după discursurile oficiale, a avut loc un concert dedicat celor mici, susținut de formația Karavan.

Imediat după aceea, elevii au pus stăpânire pe stațiune, înarmându-se cu multă creativitate pentru a decora unitățile turistice. Efortul logistic din spatele evenimentului este uriaș, autoritățile locale făcând eforturi considerabile pentru a asigura materia primă.

Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES


''Este incredibil cum s-a transformat stațiunea! Când am ajuns, primul lucru care m-a izbit a fost culoarea - e plin de portocaliu peste tot, iar atmosfera de toamnă este extrem de caldă, deși suntem în extrasezon. Am avut noroc să prind parada de deschidere de astăzi. A fost o explozie de energie când au trecut husarii și copiii, toți în ritmul fanfarei. Ce mi se pare cu adevărat extraordinar este inventivitatea localnicilor. La fiecare colț găsești ceva făcut din dovleac, de la decorațiuni spectaculoase realizate de elevi, până la preparate culinare la standuri care miros genial. Se simte că toată comunitatea s-a mobilizat. Am aflat de la recepția hotelului că s-au cumpărat mii de dovleci doar pentru școli și că stațiunea e complet sold-out de două săptămâni! Abia aștept concertele din serile următoare și simt că tot orașul a devenit o mare petrecere în aer liber'', a declarat Adela Ioanide, o bucureșteancă stabilită în Suedia de peste 20 de ani.

Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES


Alți turiști au remarcat peisajul de început de toamnă absolut fantastic, evidențiat prin coloritul pădurii de foioase.

''Festivalul este minunat, dar cadrul natural în care se desfășoară te lasă pur și simplu fără cuvinte. Arhitectura este de o frumusețe rară, iar pădurea de foioase care înconjoară stațiunea oferă un spectacol absolut fantastic de început de toamnă, cu nuanțe vii de galben, aramă și roșu care par pictate pe versanți. Peisajul acesta completează perfect decorul portocaliu al dovlecilor din festival. Pentru cei care venim cu copiii, plimbările cu minicarul prin stațiune sunt o adevărată salvare și o bucurie imensă - cei mici nu se mai satură de ele, iar pentru noi este modul perfect de a admira și decorațiunile din dovleci și culorile incredibile ale naturii, fără să obosim prea repede'', a spus Veronica, o altă turistă prezentă la eveniment.

Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES


Pentru cei care ajung în Stațiunea Balneoclimaterică Sovata în aceste zile, atmosfera de sărbătoare este garantată de un program artistic dens și variat.

Vineri seara debutează cu talentele locale din ''Suflete de muzicieni din Sovata'' și Szávuly Júlia, fiind urmată de ritmuri moderne mixate de DJ Marton & DJ Daga.

Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES


A doua zi este dedicată energiei și marilor concerte; atmosfera va fi încălzită de EVA Zumba și trupa de dans ''Tălpi Dansatoare'', iar seara va culmina cu spectacolele oferite de No Sugar & Szőcs Renáta, urmată de capul de afiș al festivalului, The Urs, programat pe scena mare sâmbătă, de la ora 21:00.

Ultima zi a Festivalului Dovleacului stă sub semnul tradițiilor, publicul putându-se bucura de folclor și ritmuri tradiționale alături de Orchestra populară Tücsökraj și Ansamblul de dansuri populare Sirülők. AGERPRES/(A - redactor: Dorina Matiș, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea) 

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO 

Afisari: 156

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 09-10-2026 14:57

Acordul dintre România și Republica Moldova privind controlul coordonat al PTF Albița-Leușeni, prelungit cu șase luni

Acordul dintre România și Republica Moldova privind controlul coordonat în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-Leușeni, pe sensul de intrare în România, va fi prelungit cu șase luni. În baza unui memorandum aprobat în ședința de vineri a Guvernului, prelungirea se va aplica pentru perioada 15 octombrie 2026 - 15 aprilie 2

Social 09-10-2026 13:54

Tulcea: Acțiune de prevenire a evenimentelor rutiere în care sunt implicate vehicule electrice, organizată la Sarichioi (GALERIE FOTO)

Peste 100 de persoane au participat, vineri, în satul Sarichioi, județul Tulcea, la un eveniment organizat de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ), în colaborare cu o firmă distribuitoare de vehicule electrice, pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicate aceste mijloace de deplasare. Reprezentanta IPJ Tu

Social 09-10-2026 13:27

Oameni politici, diplomați și elevi - la ceremonia de comemorare a victimelor Holocaustului din România (GALERIE FOTO)

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România ''Elie Wiesel'' a organizat vineri, la Memorialul Victimelor Holocaustului din București, ceremonia anuală de comemorare. Cu acest prilej,

Social 09-10-2026 13:22

Galați: Firmele care modernizează Faleza Dunării, amendate cu 100.000 de lei de Garda de Mediu

Garda de Mediu Galați a amendat cu 100.000 de lei firmele care execută lucrările de modernizare a Falezei Dunării, în urma unui control în care au fost constatate nereguli privind organizarea șantierului, depozitarea materialelor și respectarea condițiilor prevăzute în acordul de mediu, informează, vineri, instituția. Control

Social 09-10-2026 13:13

Bihor: Intervenții ale pompierilor la 760 de incendii de vegetație în acest an, cu 36% mai multe față de 2025

Pompierii bihoreni au intervenit în acest an la 767 de incendii de vegetație uscată până la 8 octombrie, cu peste 36% mai multe decât în aceeași perioadă a anului precedent, cele mai multe fiind provocate de neglijența umană, autorii fiind însă dificil de identificat, iar amenzile, aproape inutile, a declarat vineri, în conferință

Administratie 09-10-2026 13:02

Primăria Brașov promite avanpremieră la Târgul de Crăciun; căsuțele - deschise cu trei zile înainte de 30 noiembrie

Tradiționalul Târg de Crăciun din Piața Sfatului se va deschide oficial, ca și anul trecut, pe 30 noiembrie, odată cu aprinderea iluminatului festiv, însă, anul acesta, Primăria Brașov promite o ''avanpremieră'', căsuțele urmând fie deschise încă din 27 noiembrie. ''În Piața Sfatului o să a

Social 09-10-2026 12:51

Continuă operațiunile de stingere a incendiului din Parcul Național Domogled - Valea Cernei

Aproximativ 160 de pompieri, salvamontiști, piloți, jandarmi, silvicultori și reprezentanți ai altor structuri implicate în gestionarea situațiilor de urgență au intervenit joi pentru localizarea și lichidarea focarelor active de incendiu care au cuprins vegetația uscată și fondul forestier din Parcul Național Domogled - Valea Cernei. &#

Social 09-10-2026 12:43

Gorj: Grupul 5 de la Termocentrala Turceni, oprit luni din cauza unei avarii, a fost pus în funcțiune

Grupul 5 de la Termocentrala Turceni din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), oprit luni din cauza unei avarii, a fost pus în paralel în Sistemul Energetic Național (SEN) vineri la prânz, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanții companiei. Este singurul grup care mai funcționează la Termocentrala Turceni, iar avari

Social 09-10-2026 12:37

Arad: Mai multe locuri de muncă oferite la bursa pentru absolvenți decât persoane interesate (GALERIE FOTO)

Doar 260 de persoane s-au interesat de cele 320 de oferte de la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți organizată în Arad, mai puține chiar și față de ediția din toamna anului trecut, dar cu toate acestea puțini vizitatori și-au găsit ceva potrivit și au fost selectați pentru interviurile de angajare. Bursa a fost organizată de Agenț

Social 09-10-2026 12:25

Bihor: Serviciul SMURD din județ aniversează 33 de ani de la înființare, cu aproape 175.000 de intervenții efectuate (GALERIE FOTO)

Serviciul SMURD Bihor, a doua unitate de acest tip înființată în România, marchează, pe 12 octombrie, chiar de Ziua orașului Oradea, 33 de ani de activitate în sprijinul comunității, perioadă în care echipajele sale au desfășurat aproape 175.000 de misiuni, a declarat vineri, într-o conferință de presă, șeful Inspectoratului pentru

Social 09-10-2026 12:00

Campioni mondiali ai designului floral, la București, la Artestry World Of Flowers Festival

Campioni mondiali și europeni ai designului floral, artiști și nume de referință din industria florilor se întâlnesc la București, în perioada 12-13 octombrie, la cea de-a IV-a ediție a Artestry World of Flowers - Festivalul Internațional de Artă Florală. Evenimentul, organizat de Facultatea de Horticultură din cadrul Univers

Social 09-10-2026 11:27

Buzău: Puține locuri de muncă pentru absolvenții de studii superioare; adaptabili pentru a se susține financiar (GALERIE FOTO)

Doar 9 locuri de muncă pentru persoanele cu studii superioare au fost disponibile la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți organizată de AJOFM Buzău, majoritatea în domenii tehnice, context în care o parte dintre tineri nu și-au găsit un job pe măsura studiilor, dar au fost deschiși spre a încerca în alte domenii, pentru a se susține fina

Social 09-10-2026 11:22

Acțiune de igienizare pe Valea Saulei, organizată de Asociația Parcul Natural București și Primăria Sectorului 2

Asociația Parcul Natural București, alături de Primăria Sectorului 2, desfășoară sâmbătă o acțiune de igienizare pe Valea Saulei, zonă umedă de 5,2 ha aflată în nord-estul Capitalei. Din program nu vor lipsi un picnic în natură sau discuții despre istoria, ecologia și perspectivele de viitor ale Văii Saulei, informează Asocia

Social 09-10-2026 10:41

Bistrița-Năsăud: Zimbru găsit decapitat în comuna Ilva Mare; ''este o barbarie'', spune prefectul Stelian Dolha

Un zimbru care își făcuse apariția, de câteva săptămâni, în câteva localități de pe Valea Ilvelor din județul Bistrița-Năsăud a fost găsit mort, decapitat, pe raza comunei Ilva Mare. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud, în cauză a fost deschis un dosar penal.