Gorj: Aproximativ 23.000 de mc de lemn de foc, valorificat către populație; se poate comanda și online de pe site-ul Direcției Silvice
Direcția Silvică Gorj a valorificat către populație, până la sfârșitul lunii septembrie, un volum de aproximativ 23.000 de metri cubi de lemn de foc, destinat încălzirii locuințelor în sezonul rece, a declarat, pentru AGERPRES, directorul instituției, Ovidiu Cârstoc.
Potrivit acestuia, prețul mediu de valorificare a fost de aproximativ 320 de lei pe metrul cub, în funcție de sortiment și condițiile de livrare.
Pentru a facilita accesul populației la lemnul de foc, acesta poate fi achiziționat și online, prin magazinul de produse al Direcției Silvice Gorj.
De asemenea, pentru persoanele care solicită acest serviciu, este disponibilă și posibilitatea transportului lemnului până la beneficiar, contra cost, tariful fiind stabilit în funcție de distanța de transport.
'Direcția Silvică Gorj acordă o atenție deosebită asigurării necesarului de lemn de foc pentru populație, în vederea pregătirii pentru sezonul rece. Direcția Silvică Gorj a răspuns cu celeritate solicitărilor persoanelor fizice și a onorat toate cererile de marcare, atât pentru fondul forestier proprietate privată, cât și pentru vegetația forestieră situată în afara fondului forestier național, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare. Prin aceste măsuri, Direcția Silvică Gorj urmărește să asigure un acces cât mai facil și transparent al populației la lemnul de foc necesar încălzirii locuințelor și să răspundă, în timp util, solicitărilor venite din partea proprietarilor de păduri și a cetățenilor. Direcția Silvică Gorj va continua să acorde prioritate solicitărilor populației și să asigure, în limita disponibilităților și cu respectarea prevederilor legale, condiții corespunzătoare pentru valorificarea lemnului de foc și pentru efectuarea serviciilor specifice', a menționat Ovidiu Cârstoc. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Popescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Neamț: Compania de apă a CJ, amendată și obligată de CJPC să reducă facturile clienților din zona Târgu-Neamț
Compania Județeană Apa Serv S.A., aflată în subordinea Consiliului Județean Neamț, a fost amendată de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) din cauza întreruperii furnizării apei de aproape trei luni în orașul Târgu-Neamț și cinci comune învecinate. Directorul executiv al CJPC Neamț, Vlad Ci
Buzău: Niciun angajator nu a publicat salariile oferite pentru job-urile declarate la AJOFM
Niciun angajator care și-a făcut cunoscută oferta de locuri de muncă vacante la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Buzău nu a oferit informații cu privire la cuantumul salariului oferit, în ciuda prevederilor legale, motiv pentru care instituția anunță radierea anunțurilor și posibile sancțiuni. AJOFM Buzău precize
MApN: O nouă alertă aeriană în proximitatea fluvială a României
Ministerul Apărării Naționale a informat că, în noaptea de luni spre marți, sistemul de supraveghere radar a detectat două ținte aeriene care evoluau în spațiul aerian ucrainean, în proximitatea frontierei fluviale cu Romania. Două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate în serviciul de luptă Pol
Eveniment dedicat campaniei de informare 'Parcul Generațiilor', marți, la București; participă Diana Buzoianu
Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, va participa, marți, la București, la evenimentul organizat de minister în parteneriat cu Fundația Conservation Carpathia, dedicat campaniei de informare 'Parcul Generațiilor'. Evenimentul relevă importanța parcurilor naționale, valoarea patrimoniului natural pe care acestea
Constanța: Cei 11 marinari salvați în urma accidentului naval din Marea Neagră, transportați la Spitalul Județean
Alți opt marinari au fost transportați, luni seară, la Spitalul Clinic Județean de Urgențe (SCJU) Constanța, dupa ce cu câteva ore înainte au fost spitalizați la aceeași unitate medicală trei dintre membri echipajului navei comerciale Royad Mammadov, în urma accidentului naval din Marea Neagră în care două persoane au murit.
FOTO Mirabela Grădinaru: Provocarea următorilor ani - transformarea energiei creative într-un avantaj strategic pentru țară
Problema nu este că ne lipsește creativitatea în România, provocarea este să o observăm, să o conectăm și să-i creăm spațiul necesar pentru a o dezvolta, a afirmat luni Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, la masa rotundă 'Creative Romania: Observator & Laborator al Ecologiilor Creative' din cadrul Romanian Creative Week X Buchares
Covasna: Prefectul salută promulgarea legii privind majorarea cotelor de prevenție și intervenție în cazul ursului brun
Prefectul județului Covasna, Raduly Istvan, a salutat, luni, promulgarea de către președintele Nicușor Dan a legii privind majorarea cotelor de prevenție și intervenție în cazul ursului brun, menționând că măsura este absolut necesară în condițiile în care populația de urși a crescut considerabil, iar pagubele provocate de aceștia sunt semnificative.
Fundația Renașterea a lansat o campanie privind teste HPV și mamografii gratuite
Fundația Renașterea lansează campania națională 'Prevenția Salvează Vieți' în care pe parcursul unui an femei din zece orașe vor putea beneficia gratuit de teste HPV și mamografii pentru depistarea precoce a cancerelor de sân și de col uterin. Potrivit unui comunicat al Fundației Renașterea transmis luni, 10.000 de investigații medicale vor
Neamț: A fost inaugurat noul sediu al Detașamentului de Pompieri Târgu-Neamț; investiția de 12 milioane este a Consiliului Județean
Noul sediu al Detașamentului de Pompieri Târgu-Neamț a fost inaugurat, luni, în prezența reprezentanților administrației locale, dar și a inspectorului general al IGSU, generalul de brigadă Lucian Dumitru Marciu. Investiția este de aproape 12 milioane de lei și a fost suportată în întregime de Consiliul Județean (CJ) Neamț.
Brașov: În municipiul reședință începe furnizarea de agent termic în sistemul centralizat de încălzire
Serviciul Public Local de Termoficare (SPLT) Brașov va începe de miercuri furnizarea energiei termice pentru consumatorii casnici și noncasnici racordați la sistemul centralizat de încălzire ale municipiului. 'Ținând cont de temperaturile exterioare scăzute din ultimele zile, SPLT Brașov aduce la cunoștința asociațiilor de proprietari, co
Argeș: Societatea Termo Calor Confort începe furnizarea agentului termic în municipiul Pitești
Societatea Termo Calor Confort începe, luni, furnizarea agentului termic pentru încălzirea locuințelor în municipiul Pitești. 'Astăzi (...), începând cu ora 17:00, va începe furnizarea agentului termic pentru încălzirea locuințelor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Dispeceratul (...) și
Mureș: FSSU și FRTEQ își unesc forțele pentru promovarea sportului de masă
Federația Română de Teqball (FRTEQ) a anunțat, luni, încheierea unui protocol-cadru de colaborare instituțională cu Federația Sportului Școlar și Universitar (FSSU), pentru promovarea sportului de masă, prin stimularea, dezvoltarea și diversificarea activităților sportive pentru elevi și studenți. Potrivit conducerii Federației Române de Teqb
VIDEO Constanța: 11 marinari au fost salvați; doi - găsiți decedați, după incendiul la bordul unei nave în Marea Neagră
Două persoane au fost găsite decedate și 11 membri ai echipajului au fost salvați, după ce nava la bordul căreia a izbucnit un incendiu s-a scufundat, luni, în Marea Neagră, în afara apelor teritoriale ale României, a informat Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Conform sursei citate,
Bistrița-Năsăud: O comună de munte construiește o tabără școlară cu fonduri europene; licitația, lansată
Comuna Parva din județul Bistrița-Năsăud a obținut finanțare europeană și a scos la licitație amenajarea unei tabere școlare, chiar în centrul localității, proiectul fiind estimat la aproximativ 6,4 milioane de lei, fără TVA. În prezent, în județ funcționează o singură tabără școlară, în orașul-stațiune Sângeorz-B






