Peste 70 de ONG-uri și iubitori de animale din toată țara protestează duminică în București
Reprezentanții a peste 70 de ONG-uri și iubitori de animale din toată țara vor protesta, duminică, în București împotriva modului în care autoritățile gestionează situația animalelor cu și fără stăpân, a animalelor de fermă și a celor sălbatice.
Potrivit unui comunicat de presă al Federației Împreună pentru Animale, ziua aleasă nu este una întâmplătoare, pe 4 octombrie fiind marcată Ziua Internațională a Animalelor.

Foto: (c) ALEX TUDOR/AGERPRES FOTO
'Oameni din Iași, Timișoara, Constanța, Satu Mare, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Suceava și din alte orașe ale țării vin la București pentru a atrage atenția autorităților că, deși animalele nu pot vorbi, există oameni care le reprezintă și le apără drepturile. România se află la coada clasamentului european în privința gestionării câinilor fără stăpân. Nu are o legislație specifică pentru gestionarea situației pisicilor, caii sunt exploatați uneori până la moarte, unele găini ouătoare sunt ținute în condiții primitive, iar animalele sălbatice rămân fără apărare în fața barbariei oamenilor. Statul român continuă să cheltuiască milioane de euro pentru eutanasiere, fără să aibă un program național de sterilizare. Doar în ultimii ani, peste 200.000 de câini au fost eutanasiați, iar problema rămâne endemică la nivel național. În timp ce, în Europa, animalele de companie sunt recunoscute ca membri ai familiei, în România acestea sunt considerate încă bunuri, iar cazurile de cruzime, în loc să scadă, se înmulțesc. Pentru animalele care nu pot vorbi, oamenii au ales să o facă', transmit organizatorii.

Protestul este organizat de Federația Împreună pentru Animale, alături de peste 70 de ONG-uri din toată țara, și se va desfășura astfel: ora 14:00 - adunarea participanților în fața Teatrului Național București; ora 15:00 - plecarea în marș către Piața Victoriei; până în jurul orei 19:30-20:00 -protest în fața Guvernului României. AGERPRES/(AS - editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: Federația Împreună Pentru Animale/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Satu Mare: Un motociclist a decedat într-un accident în care au mai fost implicate două autoturisme
Un motociclist în vârstă de 29 de ani a murit, sâmbătă, într-un accident de circulație care a avut loc pe centura ocolitoare a municipiului Satu Mare, după localitatea Mădăras, și în care au mai fost implicate două autoturisme. În urma impactului, motocicleta a luat foc, a transmis Inspectoratul pentru Situa
UPDATE ISU Vâlcea: Incendiul izbucnit la o hală din Suteşti a fost localizat; nu au fost afectate şi alte construcţii
Incendiul izbucnit la o hală de 100 de metri pătrați din localitatea Sutești, în care erau depozitate vopseluri și diluanți, a fost localizat, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. Potrivit sursei citate, au fost protejate construcțiile din proximitate. * ORA 19.14 Vâlcea: In
VIDEO Sibiu: Salvamontiștii, în trei misiuni simultane la Bâlea, Măgura și cabana Negoiu
Trei echipe ale Salvamont Sibiu acționează, sâmbătă, în tot atâtea misiuni de salvare care se desfășoară simultan în zone ale județului Sibiu, din Munții Fărăgaș și pe traseul Cisnădie - Măgura. Potrivit Salvamont Sibiu, o primă acțiune are loc în zona Bâlea, unde un tânăr de 35 de ani, din Bucur
Prahova: Bărbat de 73 de ani decedat în urma unui accident feroviar, la Brazi
Un bărbat de 73 de ani a fost accidentat mortal, sâmbătă, în zona stației de cale ferată Brazi, de un tren care circula pe ruta București Nord - Bacău, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Prahova. 'La fața locului au intervenit de urgență polițiștii, care au demarat cercetările pentru stabilirea tuturor împ
Hunedoara: Incendiul din Retezat - pompierii, sprijiniți de alpiniști pentru a ajunge cu apă la focar
Operațiunile de stingere a incendiului de fond forestier din zona Cheile Buții, în masivul Retezat, au continuat sâmbătă, în condițiile în care o echipă de alpiniști a reușit să coboare în rapel circa 100 de metri și să ajungă în apropierea focarului activ, spre care accesul era limitat complet. În par
UPDATE Circulaţia feroviară între Crivina şi Brazi a fost reluată
Circulația feroviară între Crivina și Brazi a fost reluată sâmbătă, la ora 17:20, în condiții normale de siguranță pe ambele fire, după finalizarea intervențiilor desfășurate la locul accidentului, a anunțat Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' SA. În contextul acestui accident, CFR SA atrage atenția asupra im
Mureș: Exemplar din rasa Fleckvieh, câștigător la Parada Taurilor, care a marcat 50 de ani de activitate genetică
Taurul Woernitz, un exemplar de top din rasa Fleckvieh (Bălțată Germană / Bălțată Românească) provenit dintr-o linie de elită internațională, a fost desemnat sâmbătă 'Mister Parada Taurilor', prin votul publicului, la ediția a XXIV-a a Paradei Taurilor de la Sângeorgiu de Mureș, eveniment care a marcat și o jumătate de secol de activitate ge
Mureș: Accident între un camion și două autoturisme pe DN13; o persoană - încarcerată
Trei persoane au fost rănite, sâmbătă dimineața, într-un accident rutier produs pe DN 13, în apropiere de localitatea Saschiz, în care au fost implicate un camion și două autoturisme, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș. 'În accident au fost implicate un camion și două autoturisme,
Cutremur cu magnitudinea 3,5 în județul Buzău, sâmbătă dimineața
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 s-a produs sâmbătă dimineața, la ora locală 4:22, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140,9 kilometri și s-a produs în apropi
Expoziții, instalații urbane, parade și tururi ghidate pe Calea Victoriei, în penultimul weekend al proiectului 'Străzi Deschise'
Expoziții, lucrări și experiențe creative, povești despre București, instalații urbane, parade și tururi ghidate fac parte din penultimul weekend al proiectului 'Străzi Deschise - București', care va avea loc pe Calea Victoriei din Capitală, informează un comunicat al ARCUB transmis AGERPRES. Pe parcursul celor două zile, între 1
Circul Metropolitan București deschide sâmbătă noua stagiune
Circul Metropolitan București deschide sâmbătă stagiunea de toamnă-iarnă, cu surprize acrobatice, măiestrii teatrale, muzică live și o premieră care se pregătește să aducă unicitate, artă și magie publicului invitat să redescopere frumusețea circului. În luna octombrie, publicul se va bucura de spectacolele 'Best of Circul Metr
Sector 6: Dâmbovița Delivery ajunge în Regie - weekend cu activități sportive, culturale, educaționale și recreative
Activități sportive, culturale, educaționale și recreative se regăsesc în programul evenimentului Dâmbovița Delivery, care va avea loc, sâmbătă și duminică, în zona Regie. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 6 transmis AGERPRES, pentru prima dată, Dâmbovița Delivery ajunge în zona Regie, în
Suceava: Incendiu la acoperișul unui bloc din municipiul reședință
Un puternic incendiu s-a produs, vineri seară, la acoperișul unui bloc din cartierul Burdujeni din municipiul Suceava, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava. Potrivit sursei citate, la fața locului au intervenit pompierii militari suceveni cu cinci autospeciale de stingere, trei autoscări de salvar
Sibiu: Bărbat din București, decedat după ce a căzut de la 200 de metri în zona Iezerul Caprei
Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din București, a decedat, vineri, în zona Iezerul Caprei, după ce a alunecat și a căzut aproximativ 200 de metri, informează reprezentanții Serviciului Salvamont Sibiu. 'O echipă s-a










