logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Bihor: În jur de 1.000 de dosare de pensii sunt încă restante în județ în privința recalculării

Image

Casa Județeană de Pensii Bihor are încă peste 1.000 de dosare restante în privința recalculării, obiectivul fiind încheierea acestora până la finalul acestui an, a declarat, joi, directorul instituției, Laurențiu Țenț.

Potrivit acestuia, recalcularea celor aproximativ 135.000 de pensii din județ efectuată în 2004 a însemnat o creștere în medie cu aproximativ 20% a pensiilor, iar a doua etapă, a micii recalculări începută în 2025, a vizat pensionarii care au prezentat adeverințe cu veniturile brute realizate înainte de anul 2001. În Bihor, aproximativ 25.000 de pensionari au beneficiat de această recalculare, însă operațiunea nu este încă finalizată.

'Mai avem în jur de 1.000 și ceva de dosare restante din cadrul micii recalculări. Încercăm ca până la finalul anului să încheiem și această operațiune', a menționat directorul Laurențiu Țenț.

Totodată, în următoarea perioadă, finalul lui 2026 și tot anul 2027, instituția va opera schimbări importante în modul de lucru și pentru digitalizarea serviciilor oferite pensionarilor și contribuabililor, realizate la nivel național, prin PNRR, printr-un proiect în valoare de 131 de milioane lei.

'Acum la nivelul Casei Naționale de Pensii se desfășoară sistemul informatic integrat, un spațiu virtual asemănător cu cel de la Finanțe, unde fiecare să își creeze un cont și să își verifice în timp real toate contribuțiile declarate. Și într-un viitor cât se poate de apropiat să se poată face o simulare a calculului pensiei, direct. Sperăm ca această facilitate să fie disponibilă cam într-un an', a declarat directorul Țenț.

Printre facilitățile avute în vedere se numără talonul de pensie în format electronic, accesul online la evidența contribuțiilor, precum și posibilitatea de a obține informații privind stagiul de cotizare și de a face simulări ale pensiei.

Modernizarea sistemului informatic ar urma să simplifice și activitatea internă a caselor de pensii, prin accesul mai rapid la date și prin reducerea operațiunilor realizate manual.

Directorul Casei de Pensii Bihor a explicat și că activitatea instituției este în prezent dependentă și de transmiterea declarațiilor fiscale de către angajatori, ceea ce influențează timpul necesar soluționării dosarelor de pensionare.

Astfel, chiar dacă termenul legal de soluționare a dosarelor de pensionare este de 45 de zile, pentru persoanele care ies din activitate este dificil ca dosarul să fie soluționat în acest interval întrucât Casa de Pensii trebuie să aștepte declarațiile fiscale aferente ultimei perioade lucrate.

'Noi suntem foarte mult legați de depunerea declarațiilor fiscale la Finanțe. Ca să recunoaștem o lună de cotizație, trebuie să o vedem în declarația depusă de angajator. Dacă o persoană vine și depune dosarul de pensionare în 10 octombrie, eu nu pot să lucrez acel dosar înainte de 25 noiembrie', a evidențiat directorul Laurențiu Țenț.

În 2026, au fost înregistrate până la momentul prezentării datelor 4.095 de noi cereri de pensionare. Timpul mediu de soluționare a dosarelor este, în funcție de lună, între 37 și 41 de zile. AGERPRES / (A - redactor: Eugenia Pașca, editor: Marius Frățilă, editor online: Simona Aruştei)

Citeşte şi:

* Directorul Casei de Pensii Bihor: Nu există un 'fenomen' al pensiilor calculate greșit; oamenii să aibă încredere

* Bihor: Aproximativ 2.000 de plăți necuvenite, depistate de AJPIS în 2025

Afisari: 825

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 20-10-2026 16:54

Olt: Circulație rutieră blocată pe Centura Caracal, după deraierea unor vagoane ale unui marfar

Circulația rutieră pe centura ocolitoare a municipiului Caracal este blocată după ce marți după-amiaza mai multe vagoane goale ale unui tren de marfă au deraiat blocând partea carosabilă, au informat reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, într-o postare pe

Social 20-10-2026 16:50

Neamț: Jandarmii au capturat un șarpe din curtea unei creșe din municipiul reședință

Jandarmii au fost solicitați, marți, de personalul unei creșe din municipiul Piatra-Neamț, să captureze un șarpe care și-a făcut apariția în curtea unității. 'În jurul orei 13:40, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, jandarmii nemțeni au fost solicitați de personalul unei creșe din municipiul Piatra-Neamț să intervină pentru înd

Administratie 20-10-2026 16:20

Brașov: Încep lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre

Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a anunțat, marți, semnarea contractului pentru lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre, menționând că este prima dată în ultimii 150 de ani când acest obiectiv va fi restaurat la un asemenea nivel. Valoarea lucrărilor se ridică la 23,6 milioane de lei și acestea ar urma să fie demarate

Social 20-10-2026 16:18

Harghita: Salvamont a refăcut marcajele pe 360 de kilometri de trasee turistice și a început pregătirile pentru sezonul de iarnă

Serviciul Salvamont Salvaspeo al Consiliului Județean Harghita, în colaborare cu mai multe asociații din județ, a efectuat, în sezonul de vară, lucrări de întreținere și refacere a marcajelor pe aproximativ 360 de kilometri de trasee turistice, iar lucrările în teren continuă și în această perioadă. Șeful Serviciului Salvamont și

Social 20-10-2026 16:11

Hunedoara: Protest spontan al minerilor de la exploatarea de cărbune Vulcan

Câteva zeci de mineri din trei schimburi ale Exploatării Miniere Vulcan au protestat spontan, marți, în fața minei și au refuzat să intre în subteran, nemulțumiți de anumite diferențe de bani pe care le-au constatat atunci când au primit fluturașii de salarii. Potrivit liderului sindical Alin Sîn, problema principală a apărut la m

Social 20-10-2026 16:09

Brigada Rutieră: Asfalt prăbușit pe bulevardul Mareșal Averescu; traficul auto a fost deviat pe linia de tramvai

Traficul rutier este deviat pe bulevardul Mareșal Averescu, după ce o bucată din carosabil s-a prăbușit, pe traseul țevilor de apă caldă din subteran. 'În vederea remedierii unei surpări din partea carosabilă de pe traseul magistralei de termoficare, începând de marți au fost instituite restricții de trafic pe bulevardul Mareșal Alexandru

Social 20-10-2026 15:58

IGSU: A început exercițiul de evaluare a unei echipe românești de căutare-salvare urbană

București, 20 oct /Agerpres/ - Un exercițiu de evaluare a echipei românești de căutare-salvare urbană RO-USAR-01, în vederea obținerii clasificării internaționale HEAVY (nivel greu de intervenție), a început la sediul Ministerului Afacerilor Interne. Activitățile au început, luni, cu o ședință de lucru, după care s-au mutat la o unitate

Administratie 20-10-2026 14:08

Primăria Brașov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani; valoarea acestuia - peste 3 milioane de euro

Primăria Brașov a lansat o licitație pentru contractarea de servicii de proiectare și elaborare a documentațiilor tehnico-economice necesare investițiilor publice din următorii patru ani, valoarea estimată a acordului-cadru fiind de peste 170 de milioane de lei. Conform anunțului postat pe portalul de achiziții electronice, această valoare a fost determinată &

Social 20-10-2026 13:52

Botoșani: Transelectrica a depus documentația pentru obținerea autorizației de construcție la Linia Electrică Aeriană 400 kV Suceava-Bălți

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a depus, marți, la Consiliul Județean (CJ) Botoșani documentația pentru obținerea autorizației de construcție pentru Linia Electrică Aeriană (LEA) 400 kV Suceava - Bălți, pe porțiunea de pe teritoriul județului Botoșani, a declarat președintele Directoratului Transelectrica, Ștefăniță Munteanu.

Social 20-10-2026 13:31

Tulcea: Media de înnoptare a turiștilor în unitățile de cazare din municipiu, în creștere

Organizația de Management al Destinației (OMD) municipiul Tulcea semnalează o creștere a mediei de înnoptare a vizitatorilor în unitățile de cazare din oraș, iar OMD județul Tulcea - Eco Delta amintește că rezervația rămâne o destinație accesibilă și în timpul sezonului rece. Managerul OMD Tulcea, Alexandru Fili

Social 20-10-2026 13:05

Bistrița-Năsăud/Zimbrul găsit decapitat ar fi putut avea rabie; braconierii, avertizați că ar putea avea nevoie de tratament medical

Cazul zimbrului braconat în județul Bistrița-Năsăud la începutul lunii octombrie, care a fost găsit decapitat, ar putea avea consecințe medicale pentru cei care au comis fapta, deoarece nu poate fi exclusă posibilitatea ca animalul să fi avut rabie. Șeful Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bistriț

Social 20-10-2026 13:05

Tulcea: Turismul specializat din Deltă revine la nivelul celui anterior pandemiei de COVID-19

Turismul specializat în Delta Dunării a înregistrat, anul acesta, un nivel record, comparabil cu anii anteriori pandemiei de COVID-19, iar proprietarul unei agenții de turism de birdwatching previzionează un 2027 încărcat, în timp ce managerii unităților de cazare din municipiul Tulcea constată o stagnare cel puțin a numărului oaspeților.

Social 20-10-2026 12:59

Arad: Conducerea CJ deplânge starea cetății din municipiu și spune că militarii trebuie să o elibereze

Conducerea Consiliului Județean (CJ) Arad deplânge starea de degradare în care se află Cetatea Aradului, care a intrat în proprietatea municipiului în 2022, dar încă este ocupată de o unitate militară, în timp ce finanțări europene pentru reabilitare nu au fost accesate. Vicepreședintele CJ Sergiu Bîlc

Social 20-10-2026 11:51

Harghita: Schimbările climatice, resimțite în Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș: izvoare secate, arbori care se usucă

Schimbările climatice au efecte tot mai vizibile în Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș, unde unele izvoare au secat definitiv, stratul de zăpadă este prezent în perioade mult mai scurte, iar pădurile de molid se retrag spre altitudini mai mari, arată informațiile transmise AGERPRES de directorul parcului, Hegyi Barna. '&Ic

Social 20-10-2026 11:38

Paramedicii acționează pentru salvarea unui tânăr de 20 de ani accidentat de metrou la stația Constantin Brâncoveanu

Un tânăr de 20 de ani a fost lovit de metrou la stația Constantin Brâncoveanu din Capitală, iar paramedicii acționează pentru salvarea acestuia. 'Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (DGPMB) - Brigada de Poliție pentru Transportul Public a fost sesizată, în jurul orei 10:35, cu privire la faptul că, &icir