Mehedinți: Incendiu de amploare la o fabrică de celuloză din Drobeta-Turnu Severin
Un incendiu de amploare a izbucnit, luni, la o fabrică de celuloză din municipiul Drobeta-Turnu Severin, unde o hală cu o suprafață de aproximativ 20.000 de metri pătrați, în care sunt depozitate resturi de hârtie, a fost cuprinsă de flăcări, a informat ISU Mehedinți.
Potrivit sursei citate, incendiul se manifestă generalizat la nivelul halei, iar pompierii acționează pentru localizarea și lichidarea focului, precum și pentru împiedicarea propagării acestuia.
Pentru gestionarea situației au fost mobilizate forțe și mijloace din mai multe județe, precum și din București-Ilfov.
ISU Mehedinți intervine cu șase autospeciale de stingere, o autoscară, un autocamion și o ambulanță SMURD. În sprijin au fost trimise câte o autospecială de stingere de la ISU Dolj, ISU Caraș-Severin și ISU Gorj, iar ISU București-Ilfov participă la intervenție cu o autospecială dotată cu roboți.
Din cauza cantității mari de fum degajate în urma incendiului, autoritățile au transmis un mesaj RO-ALERT pentru informarea și avertizarea populației din zona afectată.
Intervenția pompierilor este în desfășurare. AGERPRES/(AS - redactor: Maria Mitrică, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Olt/De Mezzo despre groapa comună: S-au descoperit saci cu cadavre nedescompuse, din perioada pandemiei
Saci cu cadavre nedescompuse, din perioada pandemiei de COVID-19, au fost descoperiți într-o groapă comună mascată de o criptă în cimitirul Strehareți din Slatina, aflat până la începutul lunii septembrie în administrare privată, a anunțat luni, într-o conferință de presă susținută în cimitir, primarul municipiului Slatina, Mario De
Arad: Locurile de picnic din Pădurea Ceala, pline de gunoaie; copiii voluntari au făcut curat
Cantități mari de gunoaie au fost abandonate în cele mai populare locuri de picnic din Pădurea Ceala, parte a Parcului Natural Lunca Mureșului, la final de sezon estival apelându-se la voluntari, majoritatea copii, pentru a se face curățenie.
ANM: Vremea se răcește accentuat în București, începând de marți; ploi, vânt și maxime termice de 21 de grade
Vremea se va răci accentuat în București începând de marți, 22 septembrie, iar până joi sunt prognozate ploi și intensificări ale vântului, în timp ce temperaturile maxime vor coborî la 20-21 de grade Celsius, potrivit prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Luni, 21
ANM: Cod galben de vânt puternic în 24 de județe, luni; informare de răcire a vremii, până joi dimineața
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile în zone din 24 de județe, respectiv o informare de ploi și răcire accentuată a vremii, ce vizează întreaga țară, până joi dimineața. Potrivit meteorologilor, în cur
VIDEO Giurgiu: O suprafață de 120 de hectare de livadă, stuf și pădure a ars la Vieru, de la un foc deschis la o miriște
O livadă de pruni, miriște, stuf, arbuști și pădure, în suprafață totală de 120 de hectare, a ars duminica seara în localitatea Vieru de la un foc deschis în spații deschise, pompierii au acționat timp de mai multe ore pentru stingerea incendiului deoarece flăcările depășeau doi metri înălțime, iar terenul era greu accesibil.
MApN: Dronă aeriană - depistată la 12 kilometri nord de Chilia, în apropierea graniței cu România
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, luni, o țintă aeriană ce evolua la 12 kilometri nord de Chilia, în apropierea graniței cu România, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană în Baza 86 Aeriană Borcea, decolând de pe Baza 86 Aeriană Borcea, pentr
Sibiu: Cinci persoane au fost rănite în accidentul în care a fost implicată și o autospecială de poliție
Cinci persoane, între care și un copil în vârstă de șapte ani, au fost rănite în accidentul rutier produs duminică seara în municipiul Sibiu, în care a fost implicată și o autospecială de poliție. Potrivit informațiilor furnizate de Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Sibiu, echipajele medicale sosite la f
MApN: Fragmente de dronă, care nu au încărcătură explozivă, recuperate din Marea Neagră
Trei fragmente de dronă care nu au încărcătură explozivă au fost recuperate duminică din Marea Neagră din trei zone diferite, a informat Ministerul Apărării Naționale (MApN). 'Duminică, 20 septembrie, Centrul Maritim de Coordonare a informat Ministerul Apărării Naționale și SCOMAR (Sistemul Complex de Observare, Supraveghere și Contr
Primăria Capitalei anunță începerea lucrărilor de punere în siguranță a ansamblului Curtea Veche
Primăria Capitalei a anunțat duminică începerea lucrărilor de punere în siguranță și conservare a ansamblului Curtea Veche, prima curte domnească a Bucureștiului și cel mai vechi monument medieval ale orașului. 'În dar de Ziua Bucureștiului, venim cu o super veste: Am dat ordinul de începere a lucrărilor la Curtea V
REPORTAJ/Întâlnirea Sașilor din Transilvania, la Șona, în județul Alba
Aproape 1.000 de sași din Austria, Germania și din comunitățile din România, din Bistrița, Brașov, Făgăraș, Mediaș, Sibiu, Sighișoara sau Sebeș, au participat, sâmbătă și duminică, la cea de-a 36-a ediție a Întâlnirii Sașilor din Transilvania, găzduită de Șona, un sat de pe Valea Târnavei Mici, locuit, până în 1990, aproape &
Argeș: Intervenție Salvamont pentru evacuarea unui bărbat accidentat în Munții Făgăraș
Salvamontiștii argeșeni au intervenit, duminică, pentru acordarea primului ajutor și evacuarea unui bărbat în vârstă de 40 de ani, care a suferit o fractură la membrul inferior, în zona Lacului Galbena din Munții Făgăraș. Echipa de prim răspuns a Salvamont Argeș s-a deplasat către victimă, iar echipele de sprijin și suport au fost mobilizate
INHGA: Debitul Dunării la intrarea în țară, în creștere ușoară până la 1.650 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi staționar în jurul valorii de 1.550 mc/s în primele două zile ale intervalului, apoi în creștere ușoară până la valoarea de 1.650 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii septembrie (3.800 mc/s), potrivit prognozei emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire
Mureș: 40 de persoane - evacuate dintr-un centru pentru vârstnici din Sighișoara, în urma unui incendiu
Un număr de 40 de persoane s-au evacuat sau au fost evacuate, duminică, dintr-un centru cu destinație socială pentru îngrijirea persoanelor vârstnice din Sighișoara, în urma izbucnirii unui incendiu la imobilul situat pe strada Justiției, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș. 'În imobil se aflau 40 de pers
Constanța: Resturi de dronă, neutralizate în Marea Neagră
Specialiști ai Forțelor Navale Române din cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN) au neutralizat, duminică dimineața, în Marea Neagră, resturi de dronă găsite de polițiștii de frontieră în ziua precedentă. Potrivit MApN, polițiștii de frontieră ai Gărzii de Coastă au solicitat, sâmbătă, lucrătorilor MApN verificarea unui obiect pl













