Tulcea: Cursele estivale spre Sulina, oprite din cauza creșterii prețului combustibilului
Societatea Navrom Delta SA, singura societate care asigură transportul subvenționat de persoane între municipiul Tulcea și localitățile înconjurate de ape din Rezervația Biosferei Delta Dunării, va opri săptămâna viitoare ultimele curse estivale pe traseul Tulcea-Sulina, din cauza creșterii prețului combustibilului.
Datele furnizate AGERPRES de către conducerea societății subvenționate de Ministerul Transporturilor arată că, în primele opt luni ale acestui an, pe navele societății private au urcat 81.933 de pasageri, în timp ce în aceeași perioadă a anului trecut, numărul lor a fost de 81.150.
'Am simțit o creștere a numărului elevilor care circulă cu noi, pentru că multe școli au avut foarte multe activități extracurriculare în tabăra din Sulina, în pensiunile din Sfântu Gheorghe și în Chilia Veche chiar, pentru că acum doi ani și jumătate, ei au primit o gratuitate la transport. Această plată este transmisă societății Navrom Delta SA prin Ministerul Transporturilor din bugetul de stat. Deci, este o facilitate de care copiii au beneficiat', a menționat directorul executiv al societății Navrom Delta SA, Nicolae Chichi.
El a adăugat că decizia de suspendare a cursei estivale introduse pe relația Tulcea-Sulina în timpul sezonului turistic a fost influențată în mod decisiv de creșterea prețului combustibilului.
'Acum, doar pescarii sportivi mai îmbracă unele curse. Începând de săptămâna viitoare, pe relația Tulcea-Sulina, vom circula numai cu pasagerele și catamaranele, cu plecare din Tulcea doar de la ora 13:30 și întoarcere din Sulina, la ora 7:00', a mai spus directorul executiv al societății Navrom Delta SA.
Potrivit acestuia, pe data de 1 octombrie, societatea Navrom Delta SA va reduce numărul curselor între Tulcea și localitățile din rezervație, așa încât pe relațiile Tulcea-Sfântu Gheorghe și Tulcea-Periprava vor fi câte trei curse pe săptămână, iar pe relația Tulcea-Sulina vor fi cinci curse pe săptămână, acesta fiind de altfel și programul de iarnă pentru mijloacele de transport fluvial, în contextul în care în sezonul rece nu sunt turiști.
În momentul de față, pe brațul Chilia al Dunării sunt patru curse pe săptămână, pe brațul Sfântu Gheorghe sunt șase curse pe săptămână, iar pe relația Tulcea-Sulina - 14 curse pe săptămână.
De câțiva ani, în funcție de numărul biletelor achiziționate, societatea Navrom Delta SA a introdus o cursă estivală pe relația Tulcea-Sulina care pleacă din municipiu la ora 10:00 și o dublează astfel pe cea clasică, cu plecare din același loc, la ora 13:00, cursa suplimentară fiind denumită 'estivală'. AGERPRES / (A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vâlcea: Stațiunea viticolă din Drăgășani a sărbătorit 90 de ani de activitate; în prezent a rămas doar cu trei cercetători (GALERIE FOTO)
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație (SCDVV) Drăgășani, una din primele unități de profil înființate în țară, a sărbătorit, joi, nouă decenii de activitate, timp în care cercetătorii au creat soiuri recunoscute internațional și au salvat o parte importantă a patrimoniului genetic autohton. Eveni
Primarul De Mezzo: Ordonanța ''trenuleț'' din octombrie a fost mult mai aspră cu investițiile decât în 2025
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, afirmă că mai multe investiții finanțate de la bugetul local, printre care amenajarea unei grădinițe și reabilitarea unor străzi, pentru care documentația tehnică urma să fie contractată și realizată în următoarele două luni, au fost blocate de ordonanța ''trenuleț'' adoptată de Guvern la finalul lu
Ciprian Ciucu a anunțat că va cere o întrevedere cu ministrul Energiei pe tema preluării ELCEN
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că va solicita o întrevedere cu ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, pe tema preluării ELCEN, susținând că responsabilitatea trebuie să fie unică, respectiv la Primăria Capitalei, și că mereu sunt conflicte între Termoenergetica și ELCEN. ''O să-i cer domnului
Maramureș: Târgul brazilor de Crăciun de la Baia Mare se va muta în Piața Obor, în perioada 8-23 decembrie
Târgul brazilor de Crăciun din acest an va fi găzduit de Piața agricolă en gros Obor, situată la intrarea în municipiul Baia Mare, a declarat, joi, pentru AGERPRES, primarul Doru Dăncuș. ''Piața Obor este spațiul cel mai potrivit loc pentru comercializarea brazilor de Crăciun, locul fiind așezat la intrarea în oraș. E
Vrancea: Centru de zi pentru 75 de vârstnici, inaugurat la Focșani în urma unei investiții de peste 7,25 milioane de lei (GALERIE FOTO/VIDEO)
Un centru de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice, care va oferi servicii pentru 75 de beneficiari, inclusiv la domiciliu, a fost inaugurat, joi, în municipiul Focșani, în urma unei investiții de peste 7,25 milioane de lei, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Noul centru, construit
Ciprian Ciucu declară că nu a primit din partea AUR o cerere de autorizație pentru protestul de sâmbătă
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că nu a primit din partea AUR o cerere de autorizație pentru protestul de sâmbătă și că autorizarea manifestării nu ține de primar, ci de specialiști care evaluează riscuri. ''Eu nu știu să fi primit din partea partidului AUR vreo cerere de autorizație. Nu am văzut. Î
Municipiul Botoșani va introduce, de anul viitor, o taxă de promovare turistică
Municipiul Botoșani va introduce, de la 1 ianuarie 2027, o taxă pentru turiști, a declarat, joi, pentru AGERPRES, primarul Cosmin Andrei. Potrivit acestuia, taxa va avea o valoare de 5 lei pe noapte pentru fiecare turist și va fi încasată de unitățile de cazare, respectiv hoteluri, moteluri sau pensiuni. ''Consider
Primarul din Băile Tușnad despre posibilitatea ca stațiunea să fie comasată cu o comună: Este inacceptabil
Primarul orașului Băile Tușnad, Butyka Zsolt, critică proiectul privind reforma administrativă și posibilitatea comasării localității cu o comună învecinată, susținând că o astfel de măsură ar afecta specificul unei stațiuni turistice și balneare. Edilul consideră că Băile Tușnad, la fel ca celelalte stațiuni care încearcă de
VIDEO Cărbunaru: Numiri noi de prefecți în județele Brașov, Galați și Vrancea
Guvernul a decis joi numirea unor noi prefecți în județele Brașov, Galați și Vrancea, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. ''Numiri noi sunt la Brașov, unde domnul Mija Lucian-Victor a fost numit în funcția de prefect, la Galați, acolo unde domnul Gavril Claudiu-Sorin a fost numit în ac
Alexandru Stoica: Impozite reduse cu până la 50% pentru administrațiile care optează pentru comasarea voluntară
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Alexandru Stoica, a declarat joi, la Buzău, că pentru administrațiile locale care vor opta pentru comasarea voluntară este pregătit un pachet de măsuri care ar putea include reducerea impozitelor pentru cetățeni cu până la 50%. La Consiliul Județean Buzău a avut loc, joi, confe
Festivalul dedicat ciocolatei artizanale, Chocolate Saga, la Biblioteca Națională a României, în perioada 20 - 22 noiembrie
Ediția de Crăciun a festivalului dedicat ciocolatei artizanale, Chocolate Saga, se va desfășura în perioada 20-22 noiembrie, la Biblioteca Națională a României, și va aduce în atenția publicului atât creațiile producătorilor locali, cât și performanțele ciocolatierilor români la competiții internaționale. Po
Ialomița: Două persoane au decedat într-un accident între un autoturism și un TIR
Două persoane au decedat și o a treia a fost rănită, joi, în urma unui accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un TIR, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Ialomița. Potrivit sursei citate, accidentul s-a produs în jurul orei 12:30, între localitățile Slobozia Nouă și Iazu, iar la fața locului au
Emisiunea de mărci poștale Bucuriile iernii (II) - de vineri, în magazinele Romfilatelia
Emisiunea de mărci poștale 'Bucuriile iernii (II)' va fi introdusă în circulație, vineri, de Romfilatelia și Poșta Română. Componentele emisiunii - două mărci poștale (cu valorile nominale de 6,50 lei și 11 lei) și un plic 'prima zi' - sunt realizate, în manieră grafică inedită, de ilustratoarea de origine română Andreea
Prim-ministrul Luca Niculescu - vineri, la Palatul Elisabeta
Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, îl va primi, vineri, la ora 13:00, la Palatul Elisabeta, pe premierul Luca Niculescu. Potrivit unui comunicat al Casei Regale transmis joi AGERPRES, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu vor întâmpina înaltul oaspete în grădina Palatului Elisabeta, iar apoi îl vor invita la d
MApN: Dronă detectată de radare la aproximativ 28 km nord-est de Sulina; două aeronave F-18 au decolat de la Baza Kogălniceanu
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat joi o țintă aeriană la aproximativ 28 de kilometri nord-est de Sulina, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene Spaniole fiind ridicate de la sol pentru a monitoriza situația. Potrivit MApN, Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații












